Castele de nisip

Joi, May 17 sau Cel mai sigur drum e cel batatorit

Suntem de 2 saptamani in vacanta si parca am fi de cativa ani plecati. Nu ma gandesc cu disperare ca as vrea sa fiu acasa, dar sunt sigura ca odata ajunsa acolo voi fi extrem de multumita. Aceasta aventura de pribegie e interesanta, asta e clar, dar poate fi si obositoare pe alocuri. Ma bucur ca am hotarat sa o facem acum, cine stie daca in cativa ani voi mai avea energiile necesare acestui: strange-te bagaj, desfa-te bagaj o data pe zi. Imi dau seama ca cel mai mult am stat cele 4 nopti in St. Pete si a parut oricum mai lung de 4 nopti :)

Cel mai mult imi lipsesc cartile - am recuperat numai Orasele Invizibile si am pus-o bine pe undeva :) Si departe de tumultul orasului imi dau seama ca orasul in sine nu-mi lipseste, nici macar civilizatia (e destul de civilizat in campingul nord-american, nici macar nu suporta comparatie cu ce numeam noi camping in Romania); dar imi lipsesc prietenii si e clar ca si lui Philip - cand si cand imi spune ca ii lipseste scoala; apoi cand e intrebat daca are un girlfriend spune ca are 2: Anna si Alexandra si sunt surorile lui. Lumea se uita ciudat la mine (mama nenaturala, sa imi las copiii acasa si sa iau numai unul), le explic ca face o confuzie intre faptul ca fetele sunt surori intre ele, dar nu am prea mult succes.

Si in cele 2 zile cat internetul nu a functionat cum trebuie in St. Pete mi-am dat seama ca as putea linistita sa traiesc fara TV (stiam, de fapt), dar fara internet devine mai intersant. Florin e un pic mai trist fara TV, dar supravietuieste mai bine decat m-as fi asteptat. Aceasta vacanta este plina de surprize de tot felul pentru noi toti :)

Dimineata este atat de insorita si de calda incat ne pare rau ca va trebui sa folosim o parte din ea pe drum. Dar chiar la marginea drumului nu e cazul sa facem picnicuri. Mai studiem inca o data vremea si harta si ne dam seama ca tot zona din care am venit e cea mai potrivita. Zis si facut: gasim un orasel mai la nord de St. Pete, cu plaje la fel de faine si o luam inapoi catre nord. Ne oprim intai la un Wafle House - incerc sa mancam intr-unul de zile intregi (de prin South Carolina) si niciodata nu gasim unul deschis sau intr-o zona placuta. Cum zona in care ne aflam e clar mai instarita si mai de clasa (suntem aproape de adevaratele zone turistice: Miami, Florida Keys, West Palm etc.) mai facem o incercare. Reusim sa-l gasim deschis si sa avem in sfarsit o idee de ce inseamna un mic dejun cu wafles la oamenii acestia - mancarea e destul de bunicica, iar serviciul excelent: un tinerel extrem de dragutz si binevoitor (pe care trebuie sa-l punem de 2 ori sa ne spuna ce are de spus, din prima pricepem numai linia melodica a frazei, din a doua prindem si niste franturi de cuvinte pe care le ghicim mai mult) ne explica diverse. Nici nu sufera comparatie cu fatuca ciufuta de azi-noapte, la un DQ in nici nu mai stiu ce oras (care fatuca mi-a trantit niste pahare goale si s-a strambat ca nu intelegeam ce spune).

Deja cunoastem I75-ul pe dinafara - ne mai dezamortim cand vine podul de la Tampa Bay. Din pacate nu prea poate fi vorba de poze artistice: in zona asta au niste gaze ciudate care ti se lipesc de parbriz si arata cel putin dramatic. Am vazut un Ford la un moment dat - ziceai ca-i ciuruit de o boala ciudata a parbrizului :) La prima benzinarie am curatat la gandacei de mi-a ajuns pentru un an.

Oraselul pe care l-am ales initial ca destinatie ni se pare prea aproape de fostul loc; hotaram sa vizitam un club din apropiere: Silver Dollar, un club vestit, se pare. Nu e prea departe, si ne scoate din monotonia autostrazii - este un pic mai la nord de Tampa si ne este evident ca zona este cel putin instarita. Trebuie sa vezi fermele ca sa intelegi ce este un ranch adevarat. Si nu suntem in Texas, ma intreb cum vor fi aratand cele de pe acolo. Drumul este superb serpuit printre ferme (inca mi se pare ciudat sa cresti cai si vaci sub palmieri) si-ti da un sentiment placut de relaxare. La club descoperim ca e slabutza miscarea (se pare ca toti au plecat inapoi catre Canada si Michigan, acum ne dam seama ca e vorba de vestitele 'snowbirds'), cazare nu au pentru amaratii cu cortul, asa ca vom pleca mai departe. Cautam un loc unde sa mancam si descoperim un Bar & Grill - nenorocire. Fatuca de ne serveste se uita cu scarba la noi, ne ia comanda si apoi incepem sa asteptam. Dupa ceea ce noua ni s-a parut un an ne aduce bauturile. Ceaiurile noastre sunt neindulcite, bietul copil bea cat poate (ii e sete) si nu zice nimic. Mai trec vreo 2 ore pana o prind sa-i cer zahar. Apoi aduce wingsurile lui Florin - a intrebat omul saracul cum sunt cele hot si ea a zis ca sunt ok, mancabile. Musca dintr-una si-l vad ca i-au dat lacrimile; e clar ca nu le va putea manca. Mai asteptam ce mai asteptam (copilul e deja doncolo de foame) si pana la urma ii cer sa aduca supa. Se mira - ca si cum supa se da cumva pe post de desert - dar o aduce. Bietul copil rade supa total (prima oara in concediu cand mananca cu atata viteza si pofta). Mai asteptam un pic si-mi aduce si mie de mancare; inutil sa spun ca cei din spatele nostru care au venit dupa noi au plecat deja de mult; si ca toti ceilalti au primit de mancare. Incerc sa-l conving pe Florin sa manance ceva de la mine, dar nu am multe sanse de reusita. Cat lipsesc cu copilul la baie imi ia farfuria (pe sfert inca plina) si-i da si o lectie lui Florin: il intreaba daca vrea aripile la pachet si el zice ca nu, sunt suicide, nu se pot manca; docta ii explica cum ca daca nu stie cum sunt (adica in traducere daca nu a mai auzit de aripi pana acum) data viitoare sa ia sosul separat. Omul nu se oboseste sa-i replice nimic, cred ca energia i s-a consumat abtinandu-se sa nu planga la prima aripa. E prima oara (sentimentul crestea probabil de mai demult) cand vocalizez o impresie: noi n-o sa ne mutam in America. Stiu ca visam la caldura, dar nu cred ca as da familiarismul si dragalasenia canadiana pe caldura de aici. Ne imaginam ca snobismul isi spune cuvantul in zona, deoarece fiind mai stilata probabil ca sunt si mai multi snobi. Plecam oarecum dezamagiti - daca va veti afla vreodata in Odessa, Fl, pe Gunn Hwy, ocoliti restaurantul G.Peppers. Sunt cateva tone de baruri si restaurante la mai putin de un km mai la vest si la nord (sudul si estul nu le-am cercetat); nu merita sa le dati banii snobilor de acolo. S-ar putea sa nu merita sa dati bani in zona Tampa Bay, de fapt.

Experienta ne-a debusolat un pic. Mai incercam cateva campinguri din zona si negasind nimic ne hotaram sa ne intoarcem la resortul de unde am pornit, in Crystal River. Asa ca ne intoarcem pe Suncoast Blvd (I19) si ne bucuram de locurile oarecum familiare pana ne bucuram cu adevarat de straduza cea serpuitoare ce ne duce catre Encore Camping Resort (si mai departe catre plaja). E noapte deja, dar barbatii mei se balacesc in piscina fericiti si apoi adormim cu totii multumiti. Ne aflam intr-un loc vesel, prietenos si abia asteptam sa ne revedem 'plaja albastra'. (nu, nu laguna albastra, nu incepeti sa sperati!) Am 'pierdut' inca o zi pe drumuri, dar am castigat experienta si linistea sufleteasca de a ne afla intr-un fel 'acasa'.

Drumurile intortocheate ale zilei: Harta May 17