Ne trezim de dimineata, acelasi soare, aceeasi briza - ne bucuram ca ziua va fi senina si frumoasa. Este ultima zi de Empire Grand, 2 probe: duble si handicap.
Copilul s-a plictisit de talere sau de lipsa de distractii de pe poligon si decide ca el ne va astepta in camera. Cum solutia nu este acceptabila, ne anunta ca el va sta in masina. Cum noi nu spunem 'nu' este un pic debusolat, hotararea lui se clatina un pic, asa ca atunci cand il intreb daca este sigur ca vrea sa stea in masina sau doreste sa se joace cu masinutele in noroi imi raspunde un 'Sure, mommy' ca si cum mi-ar face mie o mare favoare. Ma amuz de ambitiile lui de 4 ani, incep sa ma ingrijorez de viitoarele ambitii, apoi revin in ziua curenta, cu atitudinea Scarlett O'Hara: la asta ne vom gandi maine. Ca doar ce sens are sa ma ingrijorez de ce atitudini va avea copilul in cativa ani cand pot sa ma ingrijorez de propriile mele talere?
Si prima ingrijorare isi face aparitia - desi suntem la bancurile corecte, nu e nimeni acolo in afara de noi si inca un domn de la clubul de acasa. Ceva nu pare in regula, asa ca incep sa merg catre club, in speranta ca voi afla unde tragem. Verific bancurile inca o data si intreb pe unul din arbitrii si in timp ce vorbeste imi dau seama ce nu este in regula - nu se folosesc 2 trapuri pe fiecare banc, numai una, asa ca ceea ce ei au notat ca fiind bancul 9 este, de fapt, trapul 5A. Alerg catre capatul celalalt al poligonului, strig disperata si la Florin, intelege intr-un final ca nu suntem unde trebuie, ajung la bancul 'real' si grupul meu a inceput deja. Regula este simpla: fie tragi restul de 25 cu ei si primele 25 singur, pe un trap de practica; fie te re-grupezi. Cum nu vreau sa trag singura, ma duc la domnul dragut de la ghiseu si imi da un alt grup (ultimul, bineinteles) cu care sa trag. Am suficient timp sa ma calmez si sa nu-i mai injur pe toate partile. Cat poate fi de greu sa notezi 5A in paranteza??
Tragem ambele probe, nu ma uit ce-am facut la duble in comparatie cu restul din categorie, iar la handicap sunt deja obosita, ultimele 25 de talere le trag la intamplare, nu mai reusesc nici sa ma concentrez, nici sa ma adun suficient cat sa-mi povestesc 'mantra' si aproape ca-mi doresc sa se termine.
Bineinteles ca-mi pare rau la sfarsit, a fost un concurs interesant, am intalnit oameni deosebiti, am reintalnit cunoscuti din Canada, si aflandu-ne un grup de 10-20 de canadieni intre sutele de americani ne-a facut parca mai prietenosi unii cu altii, mai neinhibati si mai darnici cu zambetele si cu bucuria revederii.
Plecam cu regretul oricarui sfarsit, dar cu speranta ca vom reveni si ne vom revedea noile cunostinte. Plecam cu bucuria de a fi participat pentru prima oara (Florin a fost a doua oara) la un concurs mare, cu experiente noi, cu emotii si cu ceva greu de definit - o dragoste si mai mare pentru sportul cu care am facut cunostinta cu mai putin de 2 ani in urma.
Drum bun, Cicero! So long, new & old friends: Paul, Katie, Jen, Francine, John, Mike, Vince, Elio, Barb. See you at the next competition(s)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu