Coline verzi

Marti, 22 Mai - sau Dave R. a avut dreptate

Dupa multiplele noastre incercari la moteluri cu nume necunoscute, manageri colorati si preturi enorme, am luat mareata hotarire sa stam la un Best Western - una dintre cele mai bune idei din aceasta vacanta. Raportul calitate pret este excelent, curatenia este exemplara, receptionerele sunt zambitoare si dragutze. Suntem intr-un orasel micutz, cu nume inspirat: Cave City (Orasul Pestera). Kentucky este renumit prin multe si diverse - zona centrala de sud in care ne aflam noi acum este cunoscuta si sub numele de Kentucky - Tara Pesterilor. Parca e pacat sa treci pe langa monumente naturale si sa le ignori, asa ca vom vizita una din pesteri astazi.

Zis si facut: dimineata suntem intampinati de soarele nostru dragutz si de o caldura placuta. Nici nu vrem sa ne gandim ce fel de vreme o fi pe acasa, dar suntem siguri ca nu pot fi 28 de grade la ora 8 dimineata. Strinsul in dimineata asta dureaza un pic mai mult, am scos mai multe aseara, ca sa ne bucuram de civilizatie cum trebuie. Dar reusim sa impachetam totul la loc (dupa ce cautam zadarnic GPS-ul manual; nu putem sa ne aducem aminte pe unde l-om fi aruncat si speram ca nu l-am pierdut pe undeva) si sa fim la Carcker Barrel pentru micul dejun (sotul meu a uitat sa ma anunte ca micul dejun oferit gratis de motel se termina la ora 9). Ne amuzam din nou de atmosfera deosebita din restaurant si ne intrebam cum o fi sa locuiesti intr-o comunitate micutza (aici, in State). Ca de obicei sucul de portocale este 'adevarat' - te-ai fi asteptat ca in tara portocalelor (Florida) sa ai peste tot suc proaspat, dar rareori am intalnit un suc de portocale nescos din sticla. Si tot ca de obicei, e imposibil sa ne terminam toata mancarea - nu e de mirare ca nord-america este obeza, la ce portii se servesc pentru micul dejun!

Zece minute mai tarziu ne gasim in fata biroului de la Pestera de Diamant. Ma intreb daca vor fi fost diamante pe aici mai demult (si aflu ceva mai tarziu ca nu). Pestera a fost descoperita la 1850 si ceva si au amenajat-o pentru vizite in numai o luna. Vom intra in pestera cu un ghid - grupul este micutz, noi 3, o pereche mai in varsta si un cuplu cu 2 copii marishori. Imediat ce incepem sa coborim treptele extrem de abrubte imi dau seama ca am fost un pic inconstienta - avem un copil de 4 ani cu noi! Pot numai sa sper ca nu se va speria - imediat ce intram in pestera un pic mai adanc se exprima clar: 'mommy, e spoooky' :) Ghida il intreaba cum il cheama si cati ani are si cand afl aca are numai 4 imi sporeste emotiile: spune ca si fiul ei are 4 ani da' nu s-a gandit sa-l aduca in pestera inca. Icerc sa ma incurajez si sa-mi spun ca totul va fi bine. Mai ales ca nici eu nu ma dau in vint dupa pesteri - cea in care ne aflam acum este extrem de stramta, uda si abrupta, dar din fericire foarte frumos luminata. Totul pare ok, asa ca incerc sa admir si sa ma bucur. Stalactite si stalagmite picura frumos din tavan si cresc din podea. Urmaresc destul de greu ce spune tinerica noastra, vorba ei cantata are inflexiuni pe care eu nu le mai inteleg, deja. Dar ghicesc majoritatea spuselor ei. Ne povesteste diverse despre pestera - mai mult istorie, mai putin geologie. Pestera are niste formatii ciudate - ca niste voaluri de whatever minerale (15 la numar), cu un colorit de la alb la galbui la rosu inchis. Cateodata seamana cu aripile unui golden fish, alteori seamana pur si simplu cu feliile de bacon prajite. Ghida repeta 'use your imagination' (folositi-va imaginatia) aratandu-ne dantelariile divers colorate de pe pereti. La un moment dat, ajunsi la cel mai jos punct (8 etaje sub pamant) ne aduce aminte ca atunci cand s-a descoperit pestera nu exista electricitate si turistii foloseau (cine-si aduce aminte de Tom si Becky?) lumanari. Si ne arata intr-un moment ce ar fi insemnat experienta lui Tom si Becky - cand apa ar fi picurat taman pe lumanare - si ce inseamna un intuneric total; experienta este ciudata, un pic spooky (copilul nu se sperie nici acum, ma pregateam sa trebuiasca sa-l iau in brate), dar intr-adevar nu extrem de infricosatoare. Bezna este totala - nu ai cum distinge absolut nimic. Ma intreb (total neromantic, dar foarte practic) daca vor fi avand ceva generatoare pentru o eventuala pana de curent. Luminile se aprind din nou si cred ca si Philip si eu suntem mult mai apreciativi acum la ce ne inconjoara. Vedem si aproape singurul 'animal' din pestera: un soi de greiere ciudat, cu niste picioare si antene lungi cat un deget de-al meu - pustiul din spate exprima intr-un singur cuvant sentimentul pe care ti-l da giza: 'gross' (gretos). Aflam ca este o femela si ca miriadele de gaurele minuscule din podea sunt locurile unde isi depune ea ouale - sunt de acord din nou cu pustiul din spate: 'gross' si total in dezacord cu propriul meu fiu: 'cool'. Ne arata si o alta gaza minuscula, rosie - care mananca ouale si nu am inteles perfect, dar povestea ar fi fie ca gereieritza isi impregneaza ouale cu o substanta si cand inamicul rosu le mananca il gaseste dupa miros si il mananca; fie ca inamicul isi lasa mirosul in urma si il gaseste dupa miros. Cred ca prima varianta, face mai mult sens :) In orice caz, ideea este ca greieritza il gaseste pe nemernicul rosu dupa miros si il mananca numai din razbunare, deoarece nu face parte din meniul ei normal. Ideea de razbunare la o gaza mi s-a parunt interesanta. Ajungem intr-un loc in pestera unde pana acum cativa ani oficiau chiar si nunti. In locul unde stateau rudele si prietenii (putini oricum la numar) poti sa vezi clar cum au fost rupte virfurile de stalactite [??] - motiv pentru care nu se mai oficiaza nunti in pestera. Mi se pare aberant sa fii atat de idiot incat sa participi la un moment atat de unic si sa distrugi mediul inconjurator.

Cu rasuflarea taiata ajungem inapoi in 'lumea reala' si imi dau seama ca Philip s-a comportat exemplar, mai ales dupa ce ghida il prezinta celeilalte ghide ca fiind un foarte dragutz baietel. Ma intreb de ce vor fi avand parte si ma bucur ca nu am avut nici un fel de probleme cu el. Nu stiu cat va pastra el din amintirile acestei vacante, dar sunt sigura ca undeva in creierul lui vor ramane aceste memorii, asa cum au ramas in al meu calatorii de cand avem 2-3 ani. Chiar vorbeam cu Florin - ieri, in Nashville, cand am fost amandoi de acord ca nu are sens sa intram la muzeul de arta, desi din motive diferite: el zicea ca n-o sa-si aduca aminte nimic si e pacat; eu ziceam ca n-o sa aiba fun si e pacat, ca de adus aminte nu e neaparat esential.

Experienta a fost obositoare si drumul este superb din nou - ne indreptam catre o cascada din coltul de est al aceleiasi regiuni (sud centrala) si descopar ca muntii pe care ii taiem sunt vestitii Apalasi. Drumul serpuieste prin serpentine faine si copilul nostru doarme un pic pana la destinatie. Cascada este dragutza - dar este clar unul din acele momente in care calatoria e mai importanta decat destinatia propriu zisa. Regiunea este superba si ma gandesc ca poate fi folosit ca un punct de vacanta in viitor - ai muntii de strabatut si ape repezi de admirat. Cascada este una din cele 2 din lume care prezinta un fenomen ciudat: moonbow (in traducere ar veni un fel de funda lunii). Fenomenul este nu numai ciudat, ci si extrem de rar: trebuie o noapte cu luna plina (normal, nu?), clara, cu suficient de multi vapori de la apa - si se formeaza ca un fel de panglica de lumina de la luna la cascada. Fiind vorba de fenomene optice, este aproape imposibil sa le imortalizezi pe film, desi incercari s-au facut multiple. Vom incerca sa revenim intr-o noapte cu luna plina :)

s-a facut tarziu si ne continuam calatoria catre Lexington, ultimul popas in Kentucky (sau Kenducky cum l-a botezat ad-hoc Philip, ascultand accentul Australian al lui Karen de la GPS) - strabatem un pic din 'Tara Apalasilor', apoi trecem in mult vestita 'Bluegrass Country' - unde s-au nascut si iarba atata de draga noua, canadienilor, cat si muzica atat de draga noua, Marinachelor. Imi aduc aminte de unde-mi suna cunoscut numele de Renfro - vestita vale Renfro, un fel de Nashville al stilului bluegrass (Alison Krauss anyone?). Ne oprim sa incercam un KFC la el acasa (la noi la Canada nu am fost deloc impresionati, de fapt am jurat ca nu mai cumpar KFC) si suntem placut impresionati: pustii sunt politicosi si nu exagerat de annoyed de faptul ca nu-i inteleg si nici ei pe mine prea bine, mancarea este din belsug si extrem de buna. Ma amuz total la sfarsit - ma duc sa le cer un take-out box, ne-a mai ramas ceva. Ma intreaba daca sa fie mica sau mare. Mica, spun, mi-au mai ramas niste aripi.
Ea: 'Do you need a laaaner?'
Eu (nedumerita): 'excuse me?'
Ea (calma si neperturbata): 'Do you need a laaaaner?'
Eu (in confuzie totala): 'and that will be...?'
Ea (punand mana pe o bucata de wax paper): 'a laaaner'
Lumina - a 'liner'. Ii multumesc si ies razand din magazin.

London, KY (unde am poposit pentru KFC-ul nostru) trebuie sa aiba multe fete frumoase - este home to 2 Miss Kentucky si 1 Little Miss Kentucky - si Florin aproba, in perioada cat am mancat a studiat el si este de acord, sunt mai multe fatuce dulcele.

In parcare ne abordeaza un domn si ne spune ca a vazut plate-ul de Ontario, ne intreaba daca suntem, in tr-adevar din Canada. Ii spunem ca da si ne intreaba daca nu cumva avem o moneda de 1 dolar, fiul lui colectioneaza monezi. Ceva monezi am eu, totul e sa-mi aduc aminte unde le-am pus - si sunt extrem de fericita cand le gasesc si descopar una din fiecare. Omul vrea sa ne plateasca - bineinteles ca nici nu poate fi vorba. Accepta numai dupa ce plin de diplomatie Florin ii spune ca daca ar fi fost pentru el, il lasa sa ne plateasca, dar pentru un copil - nu se poate. Omul ne multumeste si noi suntem multumiti ca am putut oferi o fericire cat de mica unui copil. Si eu colectionez monezi si imi aduc aminte fericirea cand mi-a adus tatal meu mai multe monezi (americane si germane, nu stiu pe unde fusese), precum si disperarea cand baietelul unei prietene de-a mamei mi le-a furat.

Admirand chiar si pe intuneric colinele si vaile ajungem pe nesimtite in Lexington. Deja nu ne mai obosim sa cautam alte hoteluri, tragem la primul Best Western intalnit. Receptionera canta la fel de duios ca si restul de pe aici si ma intreaba de AAA card. Ii spun ca avem, dar ca ni s-au furat actele si... nu-l mai avem. 'Oh' este raspunsul ei. Ma intreaba daca am mai stat intr-un Best Western before si ii raspund sincer ca dupa 2 saptamani de diverse aseara am dat peste un BW si am hotarat sa nu mai calcam in altele. Pare fericita si-mi da si un loyalty program pe care il iau - Dumnezeu stie cat vom mai haladui asa si nu cere oricum de mancare (nici macar bani nu cere). Dragutza fiind imi spune ca mi-a dat reducerea de AAA (probabil 10%, nu sunt sigura) si apoi imi da cheile si-mi explica unde se afla camera si cum ca au piscina si whirlpool tub. Copilul e cel mai fericit: intra si ma intreaba daca aici se poate juca pe jos, cum ii dau voie (poti sa faci picnic pe covor, asa e de curat) este fericirea lui suprema :)

Maine vom avea o alta zi plina, dar asta nu ne impiedica sa adormim extrem de tarziu cu totii, probabil suntem prea plini de frumusetile zilei ca sa ne relaxam. Dave a avut dreptate, Kentucky este absolut minunat - daca veti avea ocazia sa va aflati prin imprejurimi si oportunitatea sa treceti macar prin el, nu ratati ocazia, ar fi pacat.

Drumul zilei: Harta Mai 22