Drumuri si poduri (4)

Marti, 8 Mai

Ma trezesc relativ in zori (tinand cont ca la 2 dimineata inca negociam odihna cu un copil dormit de pe drum), si acelasi soare zambitor ma intampina. Incep sa cred ca vom avea ceva sanse sa gasim caldura si abia astept sa iesim afara.

In fata hotelului 2 surprize placute: este o caldura molesitoare (desi numai 24 de grade, pentru noi, cei umblati in 13-17 in ultimele zile e molesitor) si de garda in fata hotelului stau nu evergreen-ul obisnuit, ci niste palmieri. Le fac repede o poza, povestim cu Philip unde am mai vazut noi palmieri, isi aduce aminte cu exactitate si doreste sa vada si nuca de cocos.

Pornim la drum - speram ca data viitoare sa facem un popas mai indelungat. Incercarile de a lua micul dejun la un waffle house esueaza melodramatic (sunt inchise sau arata deplorabil), asa ca ne multumim cu un fel de Wendy's la marginea drumului. Deja peisajul s-a modificat: verdeata e parca si mai verde, oamenii nu mai sunt asa de albi, si relaxarea sociala e vizibila pe alocuri. Langa noi sunt 2 domni: unul cu aer de bulibasa (inclusiv giulul de cateva tone pe deget), celalalt un tinerel care explica repede ceva. Florin prinde din zbor ideea: bulibasa si oamenii lui au cumparat ceva pamant si vor sa construiasca un orasel pentru comunitate. Tinerelul este constructorul / arhitectul si impreuna planifica orasul in devenire. Ni se pare interesanta ideea.

"Pasii" rotunzi ai masinii ne conduc pe deja mult-umblatul I-95, dupa un mic ocol la iesirea din oras. Am renuntat sa mai vizitam Charlestonul, poate la intoarcere sau poate alta data. Nu cred ca il vom mai tine mult pe Philip in masina cu promisiunea plajei. Si sa-i aratam una pentru a pleca de langa ea repede, pare sadic.

Autostrada are deja aer sudist: e strajuita de palmieri, stejari si pini (combinatie cel putin ciudata, dar placuta vederii), este colorata de tufe roze - seamana cu zorelele noastre, dar descopar cu stupefactie ca sunt azalee. Devin nostalgica - oare cum va fi sa locuiesti intr-o zona in care sa plantezi in curte nu ghiocei, ci azalee? Ma intreb daca mi-ar lipsi ghioceii sau zapada. Tind sa spun ca nu, desi probabil ca dupa un timp mi-ar lipsi. Intrebarile sunt oricum retorice, nu sunt convinsa ca mi-ar placea sa traiesc aici. Inca incerc sa ma obisnuiesc cu 'Yup'-ul sau 'Aha'-ul care este raspunsul lor (politicos!) la 'Thank you!'. Si sunt convinsa ca vacanta noastra va zgaria numai o pojghita din adevarata viata de aici. Este totusi aproape imposibil sa ignori caldura. Chiar daca este, in continuare, acompaniata de vant, intr-o simfonie relativ placuta pentru simturi.

Trecem repde in Georgia si pe margini de drum intalnim acum nume la care ne asteptam: Plantatiile. Nu se vad din strada, din cand in cand se ghiceste sau se iveste cate o casa - dar iti dai seama ca e vorba de aceleasi plantatii de bumbac despre care ai citit in Uncle Sam sau Gone with the wind, si iti aduci aminte cu drag de o Mammy si te intrebi ce va zice de contemporaneitate. Podurile (care nu mai sunt nici pe departe la fel de grandioase ca pana acum) trec peste mlastini inverzite si iti imaginezi cum va fi fost sa stai toata ziua in mlastini culegand bumbac. Ma intreb daca este inca cules manual si sper ca nu. Desi probabil ca ar fi singurul motiv pentru care este atat de scump :)

Primul si singurul oras din Georgia aflat pe malul oceanului este Savannah si copilul se amuza, are o colega la scoala pe care o cheama Savannah.

Apropiindu-ne de Jacksonville (primul orasel de pe coasta Floridei) hotaram sa-l ocolim si sa cautam primul camping dincolo de Jacksonville. Il gasim intr-un orasel frumos numit St. Augustine. Gasim campingul, vremea pare ok (inorat, vint, dar placut ca temperaturi). Ne ia aproximativ trei sferturi de ora sa aranjam cortul, apoi nu mai facem nimic, plecam in cautarea plajei. Pe care o gasim la un km. departare: nu e aproape nimeni pe plaja (e un warning cum ca nu e bine sa inoti, ca si cum s-ar fi incumetat cineva), iar valurile sunt ceva deosebit, am mai vazut valuri similare numai in Cancun, acum 2 ani. Excelent pentru surfing (de altfel sunt cativa tineri cu board-urile legate de glezna), imposibil pentru inot. Copilul e ignorant de asemenea posibilitati sau imposibilitati si cu candoarea varstei incepe sa alerge ca un manz de mustang pe plaja. Dispare de sub ochii nostri oarecum ingroziti: a sarit de pe plaja de sus pe cea de jos. Cele 2 nivele sunt facute de flux si reflux, am aflat asta acum 2 ani in Mexic :) Se joaca pret de 10 minute, noi admiram orizontul (negru cu niste nori care par periculosi), apoi brusc norul de deasupra noastra se scutura rapid. Picaturile sunt imense si multe, asa ca ne refugiem in masina si cautam un loc unde sa mancam. Gasim un restaurant chiar pe plaja si suntem uimiti ca nu au lapte de nici un fel. Ne rezumam la un ceai (cat va fi fiind el de negru), nu credem ca ii va produce insomnii lui Philip dupa o asemenea zi :)

Ne intoarcem pe plaja si il mai lasam sa se joace un pic - se insereaza, este rece si ne pregatim de prima noastra noapte in cort. Sunt un pic ingrijorata de cum va reactiona Philip, dar totul merge relativ bine. Adormim inghesuiti in sacii de dormit si ne trezim de catva ori in noapte: sa ne invelim, sa il invelim pe Philip, sa 'admiram' ploaia care revine de cateva ori, din fericire este scurta si putina, sa ascultam zgomotele noptii (speranta linistii pe care ne-o aminteam din tineretile noastre cu corturile nu s-a implinit: campingurile din nord america sunt ancorate in realitate - aproape de drumuri, pline de masini, masinarii si alte producatoare de zgomot). Dar suntem ok, reusim sa adormim cu speranta ca vremea va fi superba maine.

Drumul zilei (cel mai scurt, probabil, dintre toate): Harta, 8 Mai