Luni, 14 Mai sau Cum fericirile sunt multe cand le numeri
La 12 si jumatate (noaptea) suna din nou cei de la OnStar - au localizat masina si politia a recuperat-o. Nu stim ce inseamna asta, dar curand apare un cruiser si un ofiter ne explica cum ca au gasit-o si ca trebuie sa-l duca pe Florin acolo sa o recunoasca si sa o aduca inapoi. Isi cere scuze ca numai in spate poate calatori, ma asigura pe mine ca il va aduce inapoi repede, si Florin imi transfera mie hartiile pe care avea notate numere de telefon, case #s si tot ce si-a mai notat in ultimele ore. Pleaca si imi dau seama de enormitatea situatiei: ma aflu intr-un camping in Florida, la 3000k departare de casa, fara acte, fara bani, fara barbat - realizez ca mi-a mai ramas numai copilul. Momentul este destul de ciudat - nu-mi dau seama daca din prostie nu mai simt nimic sau din spirit de conservare. Sper ca e spiritul de conservare...
In cele cateva ore in care barbatul mi-a plecat pe bancheta din spate a unui cruiser de politie din Florida stau la gura focului, scriu in blog si imi numar fericirile. Sunt fericita ca suntem sanatosi. Sunt fericita ca noi nu am patit nimic. Sunt fericita ca Philip nu e socat peste masura de intamplare, numai un pic dezorientat. Sunt fericita ca am inca un mijloc de comunicare cu familia si prietenii: laptopul. Sunt fericita ca avem un acoperis deasupra capului (cam din carpa, dar e acoperis). Sunt fericita ca mai avem cate ceva de mancare, cate ceva lemne de foc (The Miles ne-au aprovizionat cu de toate). Sunt fericita ca il avem pe Bill, fara de care nu stiu ce ne-am fi facut. Si-mi dau seama ca una peste alta, sunt fericita. Stiu ca suna stupid - dar atata timp cat suntem inca sanatosi vom ajunge cumva inapoi acasa. Asa cum am citit pe o masina, langa noi: All lost some, some lost all. Suntem inca in prima categorie, nu am pierdut totul. Aproape tot ce am pierdut sunt numai lucruri, va costa bani sa le inlocuim, dar nu va fi imposibil de inlocuit. Sunt iremediabil pierduta, probabil, deoarece ma gandesc ca daca s-ar recupera pucile ar fi si mai bine - incepe sezonul acum si sunt slabe sperante sa ne putem permite sa le inlocuim si sa le rodam in timp pentru sezon si provinciale. Alung gandul ca fiind materialist si revin la cel putin masina sa fie in regula, sa avem cum ne vedea in continuare de drum.
Pe la 2 si jumatate apare Florin (escortat de o masina de politie): masina pare OK (cel putin necarbonizata), desi fara licence plates. Intr-adevar a fost tinerelul de la piscina (matracuca este mama lui), l-au prins cand fugea serios pe autostrada. Era cautat in 4 counties si recidivist, asa ca se pare ca va sta 15-20 (minim) in inchisoare. Si cum cautiunea este jumatate de milion, speram ca va putrezi in inchisoare in urmatorii 20 de ani.
Florin deschide masina si in spate sunt rasfirate cartusele si cele 2 puci (folosim puci ca de... face indexarea mai... complicata:). Pe bancheta - laptopul meu. Incep sa mai am sperante: cele mai scumpe obiecte au fost recuperate fara nici o zgarietura. Aceasta noua fericire scoate dopul energiilor mele si sunt brusc extrem de obosita. Ne ducem la culcare, oricum nu avem ce face. Mai adaugam o grija la lista pentru maine: cum facem rost de alte placi de inmatriculare. Va fi la fel de complicat ca si cu restul de acte.
Pe la 4 dimineata ne trezim - o alta masina de politie cu un ofiter dragutz (toti au fost dragutzi, extrem de tinerei, extrem de pusi la 4 ace, extrem de politicosi) care ne roaga sa identificam ceva lucruri gasite. Nemernicul nu vrea sa vorbeasca, dar oamenii au facut sapaturi si au descoperit o matusa la care statea si care locuieste nu departe. Matusa se pare ca era satula de el si le-a dat voie sa caute in casa. Au gasit una din valize, cu toate electronicele: aparatul de fotografiat (ura! Avem acum toate pozele), aparatul de filmat (ura, avem si ce filmasem la Cicero), celularele (ura, putem comunica cu lumea inconjuratoare), walkie-talkie-urile (ura, nu mai trebuie sa fac drumuri desculta intre receptie si cort), GPS map-ul (ura, ne vom putea misca OK cand ne vom putea misca), alte prostii, plus placile de inmatriculare (ura, o grija in minus la acte). Deja fericirile mele devin nenumarabile, asa ca dupa ce mai stam un pic sa le admiram si sa ne mai scada tensiunea entuziasmului, ne intoarcem la culcare cu ceva sperante.
Dimineata nu ne aduce nimic nou de la oficialitati - dar incepem sa descoperim cum oamenii sunt, de fapt, buni in esenta: primi 30 de dolari de unul din tinerii de la receptie (tot ce avea in buzunare), primim 2 jucarii pentru copil, si bineinteles ca suntem asigurati ca putem sta cat trebuie ca sa rezolvam totul.
Ne mutam la piscina - eu in apa cu Philip, Florin pe telefoane. Vestile nu mai sunt asa de minunate - birocratia e in floare. La Miami, la consulat, nu poti sa vorbesti cu cineva, trebuie sa lasi mesaj. Noroc ca avem acum celulare... La MTO aflam ca dureaza 6-8 saptamani sa ni se inlocuiasca carnetele de conducere. Decretam a fi o gluma si cautam alternative. Prietenii la nevoie se cunosc: A. cand aude ce s-a intamplat ne intreaba daca sa vina sa ne ia; F. ne da si el idei de cum sa rezolvam cu una si alta si se ofera sa se arunce pana la noi acasa sa ne trimita actele super-rapid. Mai adaugam la fericirile noastre :) De la Miami aflam ca va dura teribil de mult pentru travel documents, plus ca va trebui sa ne mutam la Miami (ceea ce nu ne amuza neaparat, asa cum suntem fara acte si fara nimic). Ne dau o sugestie - sa ne trimita cineva cardurile de cetatenie, deoarece sunt perfect valide.
Facem schimb: intra Florin in apa si ies eu ca sa ghidonez pe Bu la telefon cum sa gaseasca actele care ne trebuie prin casa. Reusesc intr-un final. Pana la ora 5 actele sunt intr-un plic si A. a comandat un FedEx sa le recupereze maine. In teorie in 2 zile vom avea acte si bani. Inca o fericire. Copilul se distreaza de minune in parculet si la minigolf. Asta este adevarata fericire: pentru el totul e inca o vacanta. Dimineata cand a vazut masina a fost fericit: acum i-au venit si jucariile inapoi (un alt moment de sucit gatul nemernicului). I-am explicat ca din pacate jucariile inca nu au venit, numai masina cu electronicele. A parut nedumerit (pe drept cuvant) la ce ar putea sa-i foloseasca niste biete jucarii unui hot. Dar cu candoarea varstei a inceput sa explice doct unei muste-prietene (imaginara, bineinteles) de ce nu se poate juca ea, musca, cu jucariile: cum ca a venit un bad guy si a furat masina si jucariile din ea, si acum nu mai sunt jucarii si pana vin actele si banii pentru mama si tata trebuie sa aiba rabdare (ea, musca). Dar sa fie linistita, deoarece a venit seriful si the bad guy e in jail acum. Si inca o fericire: sa fie atat de intelegator la varsta asta.
Manageritza de la camping (este 4 d.a. cred) se gandeste sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva si-mi ofera un costum cu bluza si pantaloni (banuiesc ca s-a saturat sa umblam in pijama si sa facem reclama negativa implicita), apoi ne intreaba daca vrem sa ne mutam intr-o cabanutza (a inceput sa ploua, nu grav, o ploaie tropicala extrem de scurta). Barbatul si copilul par entuziasmati - mie instinctul (bata-l vina) imi sopteste ca nu e bine. Aleg sa-l ignor (a cata oara?) si acceptam o cabanutza super-ultra, vis-a-vis de cort. Iar strang (deja ma simt ca acum 20 de ani, cand mutam tot timpul lucruri de la camin la Gabi si Gicu si invers), dar barbatii mei sunt fericiti: cabana are TV (si microwave, si baie cu dus, si paturi adevarate etc.); eu ma amuz zicandu-mi ca asa s-a terminat cu camping-ul nostru dupa mai putin de o saptamana... Manageritza ne mai intreaba daca vrem o pizza ceva - si acceptam. Ne aduce o pizza, cu o prajitura facuta de una din doamnele de la receptie si un borcan de inghetata. Ii multumim si ne gandim ce dragutza a fost (e din Quebec la origine).
Noaptea, la 3 si ceva, ne bate cineva in usa - acelasi ofiter care ne-a adus electronicele. A reusit sa-l faca pe nemernic sa spuna unde a aruncat lucrurile noastre - intr-un container de gunoi. Si apoi s-a dus personal si a recuperat lucrurile (ce a crezut el ca ar fi al nostru, deci tot ce era in valize sau genti). Ne uitam peste ele (iti muta nasul de miros) si constatam ca (Dumnezeu stie ce va fi inauntrul lor) avem aproape tot - lipsesc geanta de tras a lui Florin si rucsacul meu. Bineinteles - actele lipsesc in continuare. Dar, surpriza, in geanta de jucarii a copilului gasim partial niste acte de-ale mele, inclusiv cu tot cashul (30 de dolari), adica pasaportul meu si al copilului. Sunt inutile acum (pasapoartele au fost cancelate oricum), dar le pastram ca idee (sau ca ultimate ID la un moment dat). Ii multumim ofiterului - e clar ca omul a mers above and beyond ceea ce ar fi fost de datoria lui. Ne este de asemenea clar ca nu va mai cauta nimeni nimic de acum incolo - suntem tentati sa il intrebam unde este containerul sa ne ducem noi sa cautam restul de acte (tonele de carduri din portofelul lui Florin ar fi bune, de asemenea health cardurile, si - in primul rand - driver's licenses), dar parca ne e jena: omul a facut tot ce a putut si noi tot mai vrem. Imi pare rau de geanta lui Florin, dar sunt fericita ca avem macar una (deci o pereche de ochelari si cateva veste); Imi pare extrem de rau de rucsacul meu: iconita de la greci se afla acolo; dar sunt fericita ca avem, practic 99% din lucruri inapoi si imi propun sa ne oprim la prima manastire sau biserica greceasca pe drum sau acasa si sa mai cumpar o iconita. Imi pare rau de toate prostiutele pe care le adunasem pe drum (cel mai mult de gemurile de citrice, care sunt prea departe pentru a putea fi inlocuite); dar sunt fericita pentru tot restul.
Ii mai multumim inca o data ofiterului, ne uitam rapid prin valize - pare a fi tot, inclusiv o punga cu medicamente si care contine taman medicamentele mele de astm. Inca o fericire. Antibioticele nu sunt, dar ma pot duce la un alt dentist imediat ce avem cartea de credit.
Dimineata triem toate lucrurile: haine care trebuie toate spalate (si ce muncisem sa le calc inainte de plecare!); carti, hartii care pot fi pastrate (fusesera in pungi si in cele 2 valize care sunt mai intregi; carti, hartii care se arunca (fusesera in valiza cea mare care a fost gasita sub un televizor, este rupta si tot ce e in ea e groaznic de filthy (alta fericire: chiar duminica facusem o reorganizare la lucruri si pusesem tot ce ne trebuie, inclusiv cartile copilului in valiza mica; in cea mare am lasat numai lucruri extra si cele groase, pentru drumul de intoarcere); obtinem niste saci negri de gunoi in care le impartim. La sfarsit am 2 saci de gunoi plini cu haine care trebuie spalate. O doamna dragutza imi aduce detergent si alte chestii de curatat (sa curatam ne-hainele pe care le vom pastra). Un pic mai tarziu revine cu un plic in care este un Gift Certificate pentru un restaurant din zona si 20 de dolari. Imi spune ca un domn de la o masa de alaturi cand a auzit ce s-a intamplat i-a dat 20 de dolari sa ne dea. Suntem deja siguri ca aventura noastra ne-a adus mai multe lucruri bune decat rele. O fetitza de la un trailer din vecini ii aduce lui Philip o carticica de colorat si incep sa converseze pe teme serioase, apoi ii apuca joaca. Exista sperante :)
Dupa ce ne conversam prin telefon si cu doamna de la FedEx (extrem de dragutza, o ajuta pe Bu sa completeze hartia de trimitere a actelor) si nu mai avem ce face prin zona, ne indreptam cu voiosie catre plaja. Jannet ne intreaba daca avem suficienti quarters (avem, dar e super-dragutz ca a intrebat) si ne ureaza o zi buna. Vom incerca sa o facem cat mai buna.
Plaja este aceeasi - noi suntem un pic mai paranoici (sa punem masina nu stiu cum, sa nu se vada ca e de Ontario; sa nu vorbim prea tare, sa nu se auda accentul; unde sa punem cheile si ce ne-a mai ramas etc.) dar supravietuim cu bine si reusim chiar sa avem si ceva fun. Cu apa, cu copilul, cu scoicile - o zi de vacanta obisnuita :)
Si cum la intoarcere ne asteapta si plicul de la UPS cu cartea de credit - suntem total fericiti. Daca stii de unde sa le numeri, fericirile sunt la fel de multe ca stelele. Si suntem cel mai fericiti ca nemernicul a furat masina din parcare, cand nu eram langa ea - ne imaginam un hold-up obisnuit pe aici, si suntem multumiti de cum au fost aranjate toate. Cineva acolo sus ne iubeste!
Adormim multumiti de ideea de a fi OK, in ciuda a tot ce s-a intamplat.
