Ne trezim intr-un haos relativ - majoritatea camperilor pleaca (este duminica) si au inceput sa stranga. Ne mancam micul dejun si plecam sa gasim plaja noastra mult visata. Colindam orasul dupa ce trecem 2 poduri (revenim la fascinatia podurilor) ca cel de acasa (se ridica pentru a lasa sa treaca barcile cu catarg sau vapoarele) ne gasim pe o stradutza care ne aduce aminte de Venus, Neptun si celelalte planete de la malul Marii Negre. Hoteluri pe stanga si pe dreapta, cu magazinutze ici si colo. Aici sunt palmieri, bineinteles. Si e o combinatie ciudata de hoteluri mai de lux cu un fel de moteluri ciudate. Cert este ca fiecare milimetru de pamant este folosit la maxim, s-a dus spatiul acela vast din oras, fiecare fisie de proprietate este fie un restaurant, fie un hotel, fie o casutza viu colorata. Coloritul caselor este, intr-adevar, ciudat - intre diverse galbenuri si portocalii pastel gasesc o casa mov. Nu-mi pot lua ochii de la ea si-mi propun sa-i fac o poza la intoarcere. Arata precum o casutza din povesti. Chiar vis-a-vis este o casa alba cu niste flori superbe la geam. Imi dau seama ca florile de asemenea nu mai sunt la asa mare pret ca in oras, casele au poate un palmier si ceva tufe de azalee, dar atat, s-au dus gradinitele feerice de pana acum. Capitalismul a invins poezia.
Dovada o avem si cand incercam sa parcam - un sfert de ora costa 25 de centi. Din parcare in parcare ne dam seama ca asta este, ghinion, ne va costa sa ajungem pe plaja. Alegem una din parcari si ne repezim pe plaja.
In sfarsit! Este ceea ce am visat: o plaja imensa, cu o apa limpede precum cristalul - niste barcute nu departe de mal cu pescari, un surfer cu parasuta (cum Dumnezeu i-o fi chemand), si cand te uiti catre sud, cat cuprinzi cu ochii numai albul plajei sau albastrul apei. Apa este numai buna, nici un strop de valuri (doar ne aflam tot in golf) si plina de niste scoici superbe. Nu credeam sa ajung vreodata sa nu-mi ajunga mainile sa culeg scoici. Acum deja le triez si le pastrez numai pe cele mai deosebite... ce inseamna oferta imensa :)
Facem o pauza la pranz sa gasim un loc de reenergizare - gasim o terasa unde se canta chiar live. Mancarea nu e neaparat deosebita, dar serviciul este ireprosabil, si atmosfera foarte placuta. Daca va veti afla vreodata in St. Pete's Beach opriti-va neaparat la 'Gators'.
Dupa amiaza o petrecem in acelasi loc pe plaja, mai in apa, mai culegand scoici - timpul trece pe nebanuite si s-a facut deja tarzior. Hotaram sa ne intoarcem la camping si sa ne mai jucam in piscina, la ora asta probabil ca vom fi singurii bezmetici in camp anyhow.
Zis si facut - ne luam cele 4 prosoape de baie, Bill, laptopul lui Florin, si lasam restul absolut tot in masina (Florin are sandalele, dar noi nici macar sandalele nu le mai luam). Intru cu Philip in apa, Florin se duce sa ia ceva de baut din magazinul campingului, apoi tot clapaceste ceva pe laptop. In piscina se afla un domn intre 2 varste cu 2 copii marisori (copiii in apa, domnul la masa, cu o bere si niste tigari), un domn mai in varsta bine, cu o fetitza, un cuplu tinerel cu o fetitza mititca (sun 1 an), un tinerel si noi. Tinerelul il intreaba ceva pe Florin (despre viteza internetului dupa cum aflu), apoi se tot plimba prin zona, vorbind la celular. Florin intra si el in apa, eu ies si il mai vad cu coada ochiului pe tinerel vorbind in continuare la celular. Apare si o matracuca langa el, o femeie mai in varsta (ar putea sa-i fie mama), cu parul alb si lung pana la mijloc. Ma focusez pe computer (mai fac niste adaugiri la blog, mai verific un mail) pana cand Florin ma roaga sa-i aduc berea mai aproape. Nu mai stiu exact cum, dar ne dam seama ca lipsesc portofelul si cheile lui - intr-un moment total stupid ma intorc, ma uit in parcarea din fata piscinei si il intreb complet aiurea pe Florin daca a mutat el masina. Se albeste si imi dau seama ca suntem pe cale de a fi participanti intr-o aventura nedorita. Il scot pe Philip din apa, Florin intra in office si intreaba daca a raportat cineva ceva pierdut sau daca ar fi putut cineva muta masina noastra din loc. Dupa 30 de secunde de verificari si negari se suna la politie - ne-a fost furata masina. Drama are mai multe aspecte si nici nu mai stim care e mai importanta, deoarece toate sunt neplacute:
- nu mai avem absolut nimic in afara de costumele de baie, 3 prosoape de plaja (unul l-a furat cu tot cu masina), si pijamalele care au ramas in cort; plus Bill.
- nu avem nici un fel de acte
- nu mai avem masina
- in masina se aflau printre restul - toate electronicele, deci si aparatul foto cu toate pozele, si laptopul meu pe care downloadasem toate pozele; "pucile"; tot ce cumparasem pe drum si avea valoare nu atat materiala, cat sentimentala; plus tone de prostiutze cu valoare sentimentala.
- toate medicamentele mele, inclusiv antibioticele pentru masea, se aflau in masina
Apare un ofiter de politie, dragutz si foarte calm (probabil ca asta e mica copilarie) si incepe sa ne intrebe: nume si sa-i aratam un Id. Mai ca ne pufneste risul si ii explicam ca in afara de costume de baie nu mai avem nimic. Pune intrebari una dupa alta, una dupa alta. Din frinturile de conversatie creierele incep sa functioneze si il intreb pe Florin daca nu ar trebui sa luam legatura cu baietii de la OnStar. Facem asa si cei de la OnStar incep sa se coordoneze cu politia. Se pare ca merge mai greu, deh - unul e canadian, politia e in america... Noua ni se pare ca totul se misca incet si greu, bineinteles. Este ora 6:30 si deja nu mai avem ce face, decat sa asteptam. Il las pe Florin la receptie si ma duc cu copilul la cort - am primit un tricou de la unul din tinereii de la KOA, nu aveam ce sa pun pe copil de loc si ii era deja frig dupa piscina. Il imbrac in pijama, pun si eu 'pijamaua' pe mine, si o iau inapoi catre receptie. Suntem la capatul opus al campingului si suntem desculti, ceea ce nu e prea placut. Florin e in continuare pe diverse telefoane - a cancelat cartile de credit, a cerut altele, mai mult nu putem facem duminica seara. Il las acolo, iar la cort - il strang si il mutam mai aproape de receptie, vis-a-vis de casutza mobila a lui Jannet care lucreaza acolo impreuna cu sotul. Lumea incepe deja sa afle - am identificat pe toti cei din piscina, mai putin pe tinerelul cu celular si femeia cu parul alb si lung. Se pare ca si ei stateau in camping, cineva spune ca ar fi mama si fiu. Este deja aproape ora 9 cand am reusit sa mut cortul si bruma de ce ne-a mai ramas (in principiu mancare, in cooler) la locul cel nou. Fac un foc, ii dau copilului sa manance si se culca, obosit si nedumerit. Din fericire ii avem si pe Bill si pe Cori - Bill fusese luat de el din masina, iar Cori era in cort. Cei din zona ma declara probabil nebuna, deoarece sunt destul de calma si de linistita. Inclusiv barbatul meu cred ca este calcat de nervi de ceea ce in mod sigur pare iresponsabilitate. E adevarat ca am avut un moment de panica si disperare cand am vazut locul de parcare gol si e adevarat ca am stat pe ganduri un pic - si singura reactie normala mi s-a parut a fi aceea de a ignora deocamdata drama. Si nu din 'denial', ci din doua motive: unul ca disperarea mea probabil ar fi provocat o reactie negativa la copil; al doilea ca era prea devreme sa disperam. Si e adevarat ca Philip m-a ajutat mult sa trec peste momentul de criza: injuram printre dinti si ma grabeam cu el pe drumul dintre receptie catre cort cand m-a intrebat serios: "mommy, are you going to cry?" Well, cand copilul te intreaba asa ceva, nu poti decat sa ii explici rizind ca in nici un caz. Asa cum mai tarziu, cand vorbea cu una din doamnele de la receptie ii explica viziunea lui asupra intamplarii: "you know, I think somebody took our car by accident, they thought it's their car and they will be coming soon to bring it back to us, you know?" Unul din acele momente in viata cand ti-ai dori sa fii 5 minute singur cu nemernicul si sa-i explici cateva.
S-a facut destul de tarziu - este deja 9 si jumatate. Fac de mancare si pentru noi, dar bineinteles ca nu prea ne sta mintea sau stomcaul la mancare. Suna cei de la OnStar sa spuna ca deocamdata nu au semnal, deci nu poti urmari masina. Ceea ce poate insemna mai multe: fie ca masina e undeva acoperita (sub un pod, intr-un garaj), fie ca este stricata dincolo de posibilitatea OnStar-ului de a functiona, fie ca nu are semnal pentru ca nu e alimentata. Incercam sa nu ne gandim la nici una din posibilitati - cu toate prostiile pe care le vezi la stiri in ziua de azi o vad numai carbonizata si parasita intr-un sant si aproape ma cuprinde disperarea. Imi reamintesc ca nu are nici un sens deocamdata sa ma disper, e inca prea devreme. Ne facem o lista de ce va trebui sa facem maine: sa sunam la consulat la Miami, sa vedem cum am putea obtine replacements pentru carnetele de conducere, ce acte ne-ar folosi de pe acasa.
Practic am trecut in ziua de luni - suntem inca ingrijorati, inca la foc si inca discutand.
