St. Augustine, Florida

Miercuri, 9 Mai

Am pierdut deja sirul zilelor, daca nu ma uit la ceas sau pe calendarul laptopului nu stiu in ce zi ne mai aflam.

Ne trezim in zori, cam infrigurati, cam tristi - e si frigutz afara, si inca nor; dupa toate aparentele nu se va insenina prea curand. Cercetam vremea si descoperim ca ne aflam in mijlocul unei furtuni tropicale, Andrea o cheama. Slabutza ca furtuna, dar incearca sa para serioasa cu ceva vant si ploicele marunte. Destul de rare, totusi, se cunoaste ca suntem la tropice.

Cum nu poate fi vorba de plaja sau baie in ocean, ne hotaram sa mergem in orasel, au un tur al orasului cu un fel de trenulet (il numesc Trolley), asemanator cu trenuletzul de la mare. Diferenta majora este ca soferul de pe trenuletul din St. Augustine vorbeste continuu, povestind din istoria locului, pe alocuri cu amanunte picante din contemporan. Aflam cate in luna si in stele - se pare ca St. Augustine este cea mai veche localitate din America, descoperita la 1513 de Spanioli, locuita de ei pana cand au hotarat sa o vinda englezilor. Bogata in istorie, dar nu numai - se cunoaste din cladiri, din stradutze si din aer ca a fost locuita de oameni mai instariti, daca nu chiar bogati. Ne dam jos din trenulet in orasul istoric, o zona mititca, ne aduce aminte de Lipscani, Calea Victoriei si tot centrul minunat al Bucurestiului. Stradutele sunt stramte - exista o stradutza care este definita ca cea mai stramta din America, construita special de spanioli, ca sa transporte banii de la banca la tezaur. Strada e lata suficient cat sa incapa doi cai alaturi unul de altul; designul nu a folosit insa, trasurica a fost jefuita de multe ori, se pare ca s-au folosit cai speciali - costelivi (asta a fost adaugirea soferului, un mucalit).

Casutzele din acest centru vechi adapostesc acum multitudine de magazinutze si restaurante, ici si colo un muezeu - casa istorica. Nu intram in nici una, Philip a avut si asa prea multe studii de natura, nu cred ca studii de case vechi il vor amuza teribil. Intra el singur printr-o poarta frumoasa intr-o gradinitza - pasii lui de copil inocent l-au dus intr-un loc pe care m-as fi asteptat sa-l vad oriunde, numai aici nu: este o mica chilie greceasca, ortodoxa. Intram si admiram chilia in forma binecunoscuta, icoanele frumoase, aprindem lumanari, citim istoricul locului. Pe la 1500, un pic dupa spanioli, au venit si grecii cu niste vapoare. Dar cum lumea noua nu era ce s-ar fi asteptat ei, dupa catva timp de munca fara nici un fel de orizont, chinuiti de boli si dezamagiri, s-au revoltat si cei care au reusit sa scape s-au refugiat in St. Augustine unde au intemeiat o comunitate micutza si si-au construit chilia. Iesim prin micul magazin si ne lasam furati de multitudinile de dragalashenii - nu voi pleca fara sa cumpar ceva, asta e sigur, asa ca ma limitez la o iconitza cu Sf. Filip, desi as putea cumpara fara grija aproape tot magazinul.

Revenind in strada, admiram in continuare casutzele - sunt o splendoare, desi probabil un cosmar de intretinut in vechimea lor, sunt toate vechi de sute de ani. Trecem pe langa o biserica in fata careia se afla un stejar mai vechi decat debarcarea spaniolilor, daca ar putea vorbi ne-ar povesti multe. Imi aduc aminte de Ciresarii si de stejarul crescut chiar pe locul turlei vechii biserici, cea care arata unul din cele 2 drumuri catre Castelul Fetei in Alb. Peisajul pare potrivit, asa ca visez la Ciresari si imi aduc aminte cu drag de nenumaratele aventuri pe care le-am petrecut cu ei. In realitatea Sf. Augustin ghidul ne povesteste despre Ponce de Leon, spaniardul care a 'cucerit' America pe coasta Floridei. Ne amuzam de numele statului - de Leon a debarcat in 2 Aprilie 1513, care era Duminica Floriilor, in spaniola ' ... Florida', deci de fapt numele statului inseamna 'Flori' - un nume clar potrivit. Trecem pe langa cea mai veche scoala din America, pe langa cea mai veche casa din America - toate purtand secolele in zidurile lor. Admiram si zidurile - sunt construite dintr-un material special, facut local, din praf de scoici, amestecate cu nu-mai-stiu ce, se numeste 'cochilla' - odata intarit nu-l mai spargi nici cu tunul. Dovada este, de fapt, chiar in zidul celei mai vechi case: o ghiulea este inca ingropata in zidul casei, prin care nu a patruns. Amestecul acesta ciudat mai are un avantaj pentru locuitori: daca cineva incerca sa se catere pe un asemenea zid si se taia in cochiliile de scoici, probabilitatea sa treaca in lumea celor drepti era mare, deoarece scoicile contineau o bacterie, iar penicilina inca nu se inventase.

Intru intr-un magazinutz cu cadouri pentru 'ea' si ma dezlipesc cu greu, are tone de prostiutze. Incercam sa aflam un B&B si aflam cu stupoare ca nici unul nu primeste copii (ni se pare ciudat), dar apoi tantica cea dragutza inceraca sa ne povesteasca ceva cu un open house la un club de golf - eu dispar miraculos cu copilul, Florin vine repede dupa mine, asa cum banuiam tantica dorea sa ne incerce la un timeshare. Ne amuzam un pic si apoi intram intr-un 'Heritage Walk' - pentru cei umblati in Bucuresti exista ceva similar pe Calea Victoriei, un tunel in spatele strazii, in care pe dreapta si pe stanga sunt multitudine de magazinutze destul de luxoase. Este superb - si pentru a mia oara ne spunem ca romanii ar putea sa faca tone de bani numai din geografie si istorie, pacat ca se incapataneaza sa-l faca cu industria...

Vizitam si un fel de fort pe malul apei, Castelul de San Marcos - un fort obisnuit, unul din "soldatii de garda" ne face si o demonstratie de tragere cu muscheta. Copiii sunt incantati, adultii de asemenea, mai ales ca tinerelul explica foarte frumos fiecare pas, plus motivatiile. Fortul a fost folosit de putine ori, dar cu succes - englezii au incercat sa cucereasca orasul, dar nu au reusit pe cale militara, asa ca l-au cumparat de la spanioli (in schimbul capitalei Cubei, un schimb clar avantajos pentru englezi daca ma intreaba pe mine). Baieti draguti, l-au dat inapoi spaniolilor peste vreo 40 de ani, iar spaniolii peste inca ceva zeci l-au cedat americanilor, care l-au incorporat in 'republica' lor.

Inapoi in trenuletz ascultam cu incantare la povestile ghidului-sofer: Flagler College este, de fapt, un fost hotel construit de acest Flagler, un bogatas care a vazut potentialul in Florida inaintea altora si a construit un retreat luxos pentru bogatsii nordisti. Hotelul (Ponce de Leon) are o arhitectura deosebita si omul nu s-a dat inapoi de la nici o extravaganta: exista cateva zeci de ferestre originale, Tiffany, sunt cateva milioane bune numai in ferestre.
In apropiere de hotelul / castel se afla un altul similar, numit Alcazar, construit tot de Flagler. In cladire isi au locul acum birourile administrative. 2 stradute mai incolo, o crama unde se pare ca se fac vinuri exceptionale - precum si un tur si degustari gratis. De data asta le sarim, daca vom mai reveni in St. Augustin peste cativa ani, vom cerceta mai indeamanunt toate aceste locasuri pe care acum le admiram numai arhitectural. Trecem pe langa o replica in 'miniatura' (de 10 ori mai mic decat originalul) a unui castel renumit in Spania, Alhambre, replica este un fel de mansion pe 2 nivele, ne imaginam cum va fi aratand originalul. Tocmai cand ma gandeam ca toate ca toate, dar coloritul lasa mult de dorit, ghidul ne spune ca e o replica absolut identica, down to the color schema. Ma uit tulburata la amestecul de rosu turbat cu galben profund si cu movuri ciudate si deja nu mai reusesc sa-mi imaginez cum va arata castelul original, dar nu sunt sigura ca mi-ar place prea tare. Imi spun ca macar geamurile sunt interesante - nu prea gasesti 2 de forma identica, toate formele planetei s-au adunat parca in ferestrele castelasului; ghidul ne povesteste imediat motivatia acestei multitudini de forme: se pare ca fantomele tin minte exact forma ferestrei pe care ies si ies noaptea la plimbare si atunci se spera sa le produca oarece confuzie la intoarcere si sa nu mai stie pe unde sa intre. Amuzanta explicatia, dar in acelasi timp nu pot sa nu remarc ce predictible (traducere??) am fost in acest tur, de fiecare data cand mi-a trecut o intrebare prin minte, am avut raspunsul aproape instantaneu. Nu am timp sa ma minunez sau sa ma 'sparii' de asemenea coincidente, traseul continua. Deja nu sunt sigura ca mai incap prea multe informatii in memoria mea, dar mai retin ca am trecut pe langa Flagler Memorial Presbiterian Church (pe care a construit-o intr-un singur an, ca tribut in memoria fiicei sale), la o alta casa ni s-a explicat ca liniile care se vad in zid sunt, de fapt, straturi de constructie - care se uscau diferit, de la o noapte la alta, poti sa vezi clar in cate zile a fost construita casa numarand liniile din zid, trece, pe langa asa numitul 'Love tree' - un stejar si un palmier si-au unit crengile peste drum si par a se imbratisa, pe Calea Magnoliilor, unde magnoliile strajuind drumul creeaza o bolta minunata (incerc sa-mi imaginez Calea Magnoliilor cand magnoliile sunt toate in floare si nu reusesc, trebuie sa fie o minunatie), pe langa 'Fantana Tineretii' - un izvor de apa pe care Ponce de Leon a crezut-o fiind vestita fantana care te pastreaza vesnic tanar. Evident a gresit, dar locul adaposteste acum un site arheologic, cu descoperiri din vremea primei 'debarcari' a spaniarzilor pe aceste taramuri. Mai exista si vestitele atractii nord-americane, pe care le ignoram total: Muzeul figurlor de ceara, un Ripley's Believe it or Not, un tur al fantomelor si altele asemenea.

Cum ploaia s-a dus, desi e inca un pic inorat, ne intoarcem la plaja, unde copilul aleara fericit in apa, langa apa, prin apa, pe nisip, zburda, sare si este extrem de fericit. Iar eu ma aflu intr-un paradis multvisat: desi nici vorba nu poate fi de inot, am o plaja plina cu scoici, numai pentru mine. Drept pentru care il disper pe bietul Florin, dar nu ma pot abtine, culesul de scoici e undeva in sange, alaturi de facutul focului cu lemne. Ah, apropos de facut focul - in county-ul in care ne aflam e ban la foc deschis, suntem prea aproape de padurile arzand din Georgia, asa ca deocamdata copilul e oarecum dezamagit: baie - nu, plaja - asa si asa, marshamlow la foc - nu; noroc ca e intelegator si se multumeste cu ce avem :)

Ne intoarcem la cort si ne pregatim de inca o noapte infrigurata - nu suntem siguri daca mai e cazul sa stam si maine sau sa pornim mai catre sud. Ne vom hotari dimineata sau ne va hotari ploaia.