The great outdoors

Cu cateva saptamani in urma, dupa un concurs, prietenul nostru F. a trecut pe la noi si, ca de obicei, ne-am asezat in curte la palavre. Palavrele cu el sunt intotdeauna cel putin umoristice - are tone de povesti interesante despre Italia natala, si nu intotdeauna deosebite de povestile auzite de pe la bunici despre natala noastra Romanie, bineinteles mult inainte de comunisti. Din vorba in vorba s-a intunecat si - parca am fi vazut o luminitza?! A disparut. Ba nu, a aparut si... clipeste?! Ne uitam amandoi dupa luminitza zburatoare si - intr-adevar - era un licurici.

Acum nu stiu multi copii crescuti la oras care sa fi vazut vreodata licurici - eu am avut fericirea sa vad cativa sus pe munti, in peregrinarile mele montaniarde din tinerete. Dar chiar si asa, timpurile in care haladuiam pe munte par atat de indepartate, incat vederea licuricilor a fost oricum o re-intalnire superba.

Stim acum (i-am pandit seri de-a randul) ca licuricii nostri vin undeva intre 9:30 si 10:00 seara. Niciodata inainte de 9:30 (este, probabil, mult prea multa lumina inca), niciodata dupa 10:00. Apare intai unul - clipici-clipici, clipici-clipici; zboara ireal de repede si este un exercitiu excelent pentru ochi sa-ti focusezi privirea in zona unde era si sa ghicesti cam pe unde va apare data viitoare. Prefera sa zboare prin paduricea din spatele casei, intre brazii si evergreen-ul de acolo. Dupa ce a verificat cum ca totul e in ordine apar si ceilalti licurici - nu multi, 2-3; intr-una din seri parca vor fi fost mai multi, dar cum sa-ti dai seama ca nu sunt doar 2-3 zburand repede din loc in loc? Clipesc feeric si urmarindu-i nu te mai indoiesti de existenta spiridusilor, esti absolut sigur ca el, licuriciul este, de fapt, un mic spiridus. Si cum sa ai indoieli cand luminita lui aurie se misca cu atata gratie prin aerul plin de farmecul noptii? Si esti deodata extrem de bogat - bogatiile tale sunt tot aurul zburand in noapte. Si te simti deodata extrem de multumit, poate chiar fericit - te-ai intors la o varsta unde totul, absolut totul este posibil.

Linistea noptii este din cand in cand intrerupta de cantecele cardinalilor sau a robinilor (nu le cunosc traducerea in romaneste, nici macar nu-s sigura ca va fi fiind o traducere). Si deodata auzi - fish-fish si simti mai mult o miscare in mijlocul curtii. Iepurasul s-a intors din peregrinarile lui cotidiene si rontaie voios cine stie ce floare. Am descoperit intr-o dimineata ca tot el este cel care imi decimeaza si florile din fata casei (le invinovatisem pe bietele veverite, desi nici ele nu-s tocmai nevinovate, sunt sigura). Cel mai mult si mai mult ii plac crinii - am cumparat niste minunatii de crini anul trecut, am cumparat si anul acesta - niste culori superbe, niste flori mari... care au rezistat cam o zi fiecare. Adica au mers in ritmul - dispare o floare pe zi. Au existat persoane care mi-au sugerat sa distrugem iepurasul, deoarece ne va distruge florile. Si nici pana in ziua de astazi nu inteleg de ce ar fi trebuit sa-l alungam cumva, cand iarna vine si aproape mananca morcovi din palma copilului. Care copil are impresia ca iepurasii, pasarile, animalele in general sunt ceva normal, care se gasesc acolo unde locuiesti - si care vrea acum sa 'cumparam' 2 caprioare; daca nu se poate caprioare (incearca in fiecare zi, doar-doar s-o ridica restrictia la caprioare), atunci macar un cal si o pisica; si daca e sa aleaga - atunci calul e preferatul lui.

Asa ca ne continuam convietuirea cu animalutele din curte si de pe strazi - cand si cand ratonul si familia lui trec sa ne viziteze si sa caute ceva de mancare; cand si cand (dar deja din ce in ce mai rar) o vulpitza trece strada alene in miez de noapte; cand si cand ceva pasari isi fac cuib la streasina (anul acesta am avut sub via de la streasina un cuib de turturele - au scos 2 serii de cate 2 pui si apoi au plecat... sper sa se intoarca la anul, deoarece nu le-am facut nici o poza, desi am tinut puii in mana de cateva ori: zburau haotic si cadeau din cuib); cand si cand ne viziteaza cate o pasare colibri, dar se duce repede sa caute alte gradini in care ocupantii vor fi sadit flori pentru ele (sa vedem la anul daca ii plac iepurasului la fel de mult ca crinii). Curtea noastra, desi nu foarte mare, e plina ochi de vietuitoare 'salbatice' si noi nu putem decat sa ne bucuram ca Philip nu ne va intreba daca ce vede pe camp este o oaie sau o vaca :)