Ne cataram pe biciclete si incercam sa gasim pista pentru biciclisti - intr-o
parcare mai mare aflam un centru pentru vizitatori; doamna dragutza dinautru raspunde zambind si intinzandu-mi automat o harta ca pista o vom gasi chiar la capatul parcarii - asa este, acolo se afla. O luam usurel la plimbare catre cascada - suntem constienti ca nu vom ajunge pana acolo, dar, ca intotdeauna - destinatia este mai putin importanta; calatoria, in schimb - foarte.Barbatii mei pedaleaza constiincios - pentru prima data eu prind viteza mai mare
decat Florin, asa ca enjoy momentul cat este posibil, nu va dura mult :) Ziua este superba, drumul serpuieste alene pe marginea raului; trecem podete de lemn, prin parculetze verzi, prin padurici in care s-ar auzi si pasarile daca nu ar fi muzica de la boxele 'turisitilor' atat de tare, pe langa casele superbe si vinotecile locului. Ne oprim la o bancutza - popas de odihna, de reincarcat energiile; imi dau seama ca baietelul nostru munceste serios acolo pe bicicleta, deoarece se repede in fructe precum un Robinson Crusoe si primele cateva minute nu se aude decat un fel de mormait printre inghititurile rapide; reuseste intr-un final sa formeze cuvinte coerente si sa ne povesteasca ceva cu Bambi si Faline. Este din nou in faza Bambi - si ma intreb daca aceste faze vin si revin de mai multe ori. A avut faza Bambi prin toamna - urmarea non-stop filmele la televizor, nu vroia sa-i citesc nimic altceva decat Bambi, vorbea non-stop de caprioare. Acum a mai adaugat un spin - exista Bambi si Faline ceilalti 2 pets imaginari, de care are grija, pe care ii striga si ii cauta non-stop, le da de mancare, ii culca... Reusim sa-l recuperam pe Bambi din rau, evident ca este tot ud si ne stropeste bine :) Ne urmam drumul si la un moment dat Florin declara ca am avut suficient, eu as mai merge, dar e drept ca nu trag 18 kg in spate, asa ca dupa un popas pe marginea drumului, la umbra, facem cale intoarsa. In apropiere de Fort George ne oprim din nou sa cautam o comoara - unul din geocache points.
Copilul merge mandru ca GPS-ul in mana, strigand tare: 6 m, 5 m, 3 m... am ajuns! Am ajuns in mijlocul unei poienitze, la baza unei scorburi si copilul este mirat - unde este comoara? Il pun sa dea niste lemne la o parte si... surpriza! un borcan cu 'comoara' - o deschidem repede-repede; este fascinant sa urmaresti emotiile copilului, pictate toate pe fata lui tanara - este curios, un pic cautios, si un pic dezamagit (desi nu acesta este neaparat cuvantul potrivit) - probabil ca se astepta fie la jucarii adevarate, fie la masinutze, fie macar niste bani, acolo, ca o adevarata comoara, nu? In inocenta lui trece in revista toate 'comorile' din ascunzatoare si, surprinzator, nu doreste sa ia nimic. Doar sa o punem la loc si sa mergem mai departe, sa mai gasim comori! Ma pregatisem eu cu inca vreo 2, dar nu mi-am dat seama si sunt amandoua pe malul american, deci nici o sansa. Ne propunem (noi parintii) sa repetam aventura si sa incercam sa cautam comori cat mai des.
Si asa ajungem la concluzia ca viata vazuta prin ochii de copil e - daca nu mai simpla, atunci in mod sigur mai frumoasa si mai plina de aventuri. O bicicleta si un borcan cu dragalashenii si copilul nostru se imagineaza pirat pe o corabie plina de capriori. Frumusetea este ca si noi ne simtim la fel de pirati si la fel de tineri ca el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu