Harry Potter

Banuiesc ca nu este un secret pentru nimeni cine este si ce reprezinta Harry Potter.

Nu sunt la fel de convinsa ca sunt multi adulti care vor fi citit seria; cel putin nu printre cei pe care-i cunosc eu.

Am citit primul volum cu imprumut, de la un coleg, undeva prin 2000. Dupa ce am terminat primul volum (citit cu nerabdare si mai mult pe diagonala in drumurile cu trenul catre servici) am dat cartea inapoi colegului, m-am dus la librarie si am cumparat-o pentru noi; revenita acasa am recitit-o cu multa atentie. De atunci - am cumparat fiecare volum si le-am citit cu aceeasi atentie, nerabdare si dragoste.

Din punctul meu de vedere seria este similara cu Ciresarii nostri. De fapt, cred ca e mai bine scrisa decat Ciresarii - din Ciresari pot sa recitesc oricand si de oricate ori numai volumul al doilea; restul nu ma atrag extraordinar. Din Harry - pot sa recitesc oricand orice volum... fiecare lectura aduce noi observatii, noi interpretari, noi inregistrari.

Nu stiu daca autoarea va fi plagiat sau nu (au fost nenumarate incercari de denigrare) si nici nu ma intereseaza cine a scris cartea (se pune un accent deosebit pe faptul ca autoarea nu are nici un fel de educatie lingvistica; ba mai mult, ca era o mamica stand acasa si crescand copiii - de ce ar fi importante asemenea amanunte, mi-e neclar) - tot ce stiu este ca este scrisa superb, cu o proportie perfecta de adevar, adolescenta, enigma, aventura, fictiune. Stiu ca la aparatia unui nou volum intai am citit volumul respectiv, apoi am reluat seria da' capo. Mai putin la volumul 6 - a fost in el ceva care a durut atat de profund, incat nu m-am putut aduna suficient de mult sa recitesc acel volum #6. Simplul fapt ca m-am putut pierde in atmosfera magica a povestirilor intr-atat incat sa regret firul naratiei spune multe despre cat de bine sunt scrise cartile.

Acum o luna si un pic a aparut ultimul volum al seriei - l-am deschis cu dubla teama: teama de ce voi citi, precum si teama ca totul se va sfarsi prea curand. Si dupa ce am descoperit cum se incheie aceasta saga adolscentina am purces la 'quest'-ul meu special, am reluat povestirile de la primul volum. Unele parti le stiam pe de rost, dar nu am fost surprinsa sa descopar multe intamplari care acum aveau alt inteles. Precum si unele pe care abia acum le apreciam la adevarata valoare, acum cand stiam ce importante vor fi pe parcurs.

Si am recitit cu dragoste fiecare cuvintel si m-am bucurat de simplul mesaj - dragoste si prietenie si incredere. Si sper ca atunci cand va veni momentul ca si copilul sa le citeasca sau sa i le citesc eu (precum tatal unui copilas de la scoala care le-a citit deja de 3 ori cu baietii cei mari) sa regaseasca si el acelasi mesaj simplu. Si sa inteleaga (precum copiii din carte) ca magia nu se bazeaza pe simpla fluturare de baghete si de incantatii, ci pe aceleasi valori elementare fara de care nu putem fi oameni intregi. Caci fara dragoste nu am avea prieteni, iar fara prieteni nu am putea avea nici incerdere, nici speranta; iar fara speranta...

Sunt multe incantatii si multe simboluri interesante in carte; dar cel mai interesant mi se pare a fi 'Patronus'-ul - incantatia cu care te poti apara de cele mai ciudate si negative creaturi ale naratiei (numite, apt, Dementors). Si nu mi se pare deloc neimportant ca pentru a conjura acest protector (care este un fel de incarnare a celor mai pozitive simtaminte intr-o forma animala) trebuie sa fii capabil sa gandesti numai ganduri fericite. Mi se pare o atat de perfecta forma de a te apara de orice fel de rau, fara bagheta speciala.

Si in acest fel simplu am petrecut o luna si ceva intr-o lume magica, nu mult diferita de a noastra - de fapt identica cu a noastra, mai putin posibilitatea de a face cartofii sa se curete singuri cu o simpla miscare de bagheta.

Dincolo de mesajele cartii mi-am adus aminte cu amuzament cum atunci cand am citit primul volum eram inca la inceputurile mele lingvistice, avand numai 3 ani de engleza. Cum - adorator al seriei 'Star Trek - Next generation' - am inteles in sfarsit citind 'The Philosopher Stone' ce inseamna vestitul 'cloaking device' al Klingonienilor. Cum vocabularul meu s-a imbogatit cu tone de cuvinte din uzul simplu, neoficial si ne-business; precum si cu cuvinte total fantastice (dar aproape intotdeauna, din fericire, cu radacina latina, usor de inteles si memorat).

Singura observatie despre stupiditatea adultilor este ca au creat o serie paralela - identica in continut, dar cu coperti cu imagini care 'sa appeal to the adult reader'. De ce sa pui poze 'adulte' in locul imaginilor feerice cu dragoni, masini zburatoare si un tren rosu mi-e greu sa inteleg. Asa cum mi-e next to impossible sa inteleg de ce au tradus in SUA primul volum (din Philosopher's Stone in Sorcerrer's Stone). Mi-e si teama sa ma gandesc ca americanii nu ca nu vor fi fiind capabili sa inteleaga cuvantul filozof, ci se vor fi temand de aceasta notiune, cumva.

Dar nici macar aceste mici prostioare nu au cum sa scuture imaginea perfecta pe care mi-a creat-o cartea - precum un Patronus bine conjurat viata mea pare mai placuta cumva numai din ideea ca undeva exista un copil cu ochii verzi care nici macar nu stie ca este un Vrajitor. Si cum orice copil este un mic magician, imi ramane numai sa gasesc Albus-ul vietii noastre de simpli 'muggles' (oamenii ne-magici), batranul cu barba lunga care pare sa aiba raspunsurile la toate intrebarile, desi nu ti le da mura-n gura.