Pe cat a fost mohorata ziua de ieri, pe atat este de voioasa ziua prezenta. A plouat de dimineata si norii stau inca ingramaditi prin apropiere.
Copilul s-a trezit dis de dimineata cu ceva febra si nasul curgandu-i. Daca as fi precum parintii de pe aici l-as trimite la scoala, ca doar e numai un 37.5 (a inceput de la 37.8 si a scazut). Mai ales ca e din nou ziua in care ar trebui sa mearga la gimnastica si iar nu merge (luna trecuta s-a intamplat exact la fel); e ziua in care ar sta pentru prinz cu colegii. Dar nu ma lasa inima sa-l trimit, mai ales ca s-a colacit la mine in brate sa urmareaca un desen animat. Asa ca stam colaciti asa pana aproape de pranz cand se apuca de joaca.
Sufrageria noastra este intr-o stare interesanta. De la semineu pana la peretele opus e plin de jucarele, care mai de care mai mici si mai interesant de calcat pe ele. Am descoperit acum vreun an un tip de jucarele foarte dragute, in care construiesti super-realistic orice: o ferma, un oras, un aeroport, ce-ti trece prin minte (si mai ales ce cumpara mama!). Au pomi, pasari, animale, oameni - se coencteaza intre ele si se adauga la restul de drumuri si masinute. Si-a tras orasul mai aproape de masa la care lucrez eu, nu spune de ce, dar e evident cand isi aduce si masutza si scaunelul chiar la picioarele mele. N-am inima sa-l mut cu tot cu jucarii intr-o zona mai neumblata, asa ca facem o carare prin mijlocul orasului pe unde sa mai putem, oameni si animale, sa calcam.
E un arhitect desavarsit - peste vara crea orase in driveway, cu creta colorata pe asfalt. Intrebat ce face raspundea matur: planific un oras. Si il planifica extrem de corect: intai taia drumuri si poduri, apoi cai ferate si linii de transit pe unde vor trece autobuzele, apoi ceva case si cateodata (depinde de oras) chiar si cate un bloc inalt, unde sunt birouri, niciodata locuinte, apoi adauga parcurile, cu pomi, lacuri, plaje si flori.
Acum a creat un oras in sufragerie, pe mocheta - are cale ferata, o autostrada (la marginea orasului), o zona de constructii (cu multe camioane de constructii si tot felul de semne), un parc si un fel de mall, si zona verde - cu un fel de ferma, plina de pomi, de animalute (cai, catei, iepuri, capre, caprioare, ratoni, pasari), flori, un lac. N-a uitat nici statia de pompieri, cele 2 camioane de pompieri stau pregatite sa plece la cine stie ce urgente.
E fascinant sa il urmaresti cum umbla din masina in masina, mai indreptand o lumina pe stilpul strazii, mai asezand un semafor si schimbandu-l din rosu in verde, ca sa decongestioneze traficul (se crease o coada imensa la stop), mai mutand zona de constructie acolo unde e nevoie si mai adaugand ceva camioane. E si mai fascinant sa-l asculti comentand mutarile si motivele lor.
Ploaia s-a dus, dar a lasat in urma nori negri, te astepti sa treaca cu tavalugul peste tine. Soarele a reusit sa se strecoare printre nori si lumineaza placut, asa ca hotaram sa iesim un pic, sa aerisim copilul. Haladuim pe strazi strajuite de pomi inrositi si-mi aduc din nou aminte de ce iubesc toamna in Canada atat de mult - e si greu sa-ti fie indiferenta. Ferma pe care am vrut sa o vizitam s-a inchis, dar ne ramane parcul unde speram sa skiem iarna care vine. E o vraja simpla in plimbarea printr-un parc care devine al tau, deoarece nu mai e nimeni care sa-i calce frunzele. Si o bucurie si mai simpla intr-o plimbare linistita pe malul lacului cu cei dragi.
Vorba copilului: "oooh, this is life!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu