Imi propusesem un subiect mai spinos pentru astazi, dar calmul duminicii mi-a mai lincezit aplombul politic incorect, asa ca l-am lasat pentru alta data.
Aproape a venit iarna - fulguieste lin cand si cand, se opreste repede si zapada nu se aseaza, dar e frigutz bine. Inca nu am facut primul foc - una din zilele care vine, cand ne vom incumeta sa iesim sa punem luminitele de iarna. Cele de pe casa au ramas de acum 2 ani, va trebui sa le dam numai drumul si sa studiem ce trebuie inlocuit. Dar mai sunt cele din curte - caprioarele, mosul si bradutul, plus retelele multicolore.
Inca nu mi-au venit ideile pentru Craciun, asa ca studiez cu sirg revistele imprumutate de la biblioteca. Sunt superbe - dar imi depasesc daca nu talentul, in mod sigur timpul necesar sa bibilesc la asemenea minunatii. Una din reviste are minunatii de poze si idei - si deja spiritul artistic care a dat de curand peste mine se razvrateste. Cum adica sa nu fac si eu asa ceva? Si apoi ma intreb temator - dar daca recipientul nu va fi la fel de incantat de rezultat? Si ca sa ies din aceasta semi-paralizie mentala ma intorc la pian si mai practic un 'Jingle Bells'. Vineri credeam ca nu voi fi in stare sa ii adun notele corect - si azi am reusit sa-l cant de la cap la coada - e adevarat ca inca muncesc la a-l canta de 2 ori de la cap la coada :) dar e un pas inainte.
Nici nu mai stiu daca sa consider pianul o binecuvantare sau o distractie diabolica. E adevarat ca oricum in impasurile mentale ma ridicam de la calculator si ma mutam in alte zone (de obicei la televizor), in incercarea de a dezaglomera creierul. Si miercuri am avut surpriza placuta de a ma ridica de la computer fara sa mai fiu capabila sa gasesc o solutie la problema mea imediata; dupa cateva incercari de diverse colinde neaose m-am intors la laptop repede, deoarece imi venise ideea :) Asa ca il tin in categoria binecuvantare deocamdata. Probabil ca barbatul o sa mi-l treaca in categoria distractie cand in loc sa termin proiectul nostru o sa lalai cine stie ce melodii :)
Ascult cu copilul colindele lui Hrusca - ore intregi de colinde. E linistit, nu-l mai apuca vorbaria, inca isi aduce aminte de concertul de anul trecut si asculta cu atentie cand si cand. Atmosfera in casa devine un pic sarbatoreasca - e in ordinea din sufragerie, e in florile de Craciun 'aruncate' pe ici pe colo, e in lumanarile aprinse pe pian... si din atmosfera ma apuca si pe mine un fel de frenezie de curatenie, dar stiu ca n-o sa ma tina energiile prea mult.
Colindele s-au terminat dar ascultam in continuare muzici clasice si din cand in cand ne intoarcem catre pian amandoi. Copilul a perfectionat 'Twinkle, twinkle' pe dieji si bemoli si imi dau seama (a cata oara?) ca ii functioneaza urechea muzicala excelent - incercati sa cantati 'Twinkle' numai pe clapele negre si o sa remarcati ca una din note va fi, de fapt, pe clapa alba (diezul lui E este F). Cum el incerca pur simetric si logic cantecelul transpus de pe clapele albe pe cele negre, a auzit ca ceva nu e in regula si s-a uitat oarecum mirat la mine. A incercat clapele din zona si i-am aratat ca cea corecta e una alba, de fapt. Reia cantecelul de la capat si-l canta perfect (de 2 ori) in diez/bemol. E mandru de el, la fel cum suntem si noi.
Si ne bucuram impreuna de calmul duminicii - desi as vrea sa urmaresc festivitatile pentru Rememberance Day nu mai indraznesc sa stric echilibrul momentului si las televizorul inchis. Dar imi aduc aminte daca nu de eroii Canadei, cel putin de cei din familie... Si copilul, intr-o sincronanta perfecta cu mama lui imi explica ce este cu toate masinile acelea insirate pe covor - sunt mandri ca sunt canadieni si asteapta sa li se cante imnul national in care se povesteste despre 'Canada este cea mai buna lume din tara' (am citat in traducere). Ma amuz de fermitatea increderii lui in tara de bastina pe care i-au ales-o parintii si nu pot decat sa sper ca va fi la fel de incantat de alegere cand va mai creste. Si ma intorc la revistele de Craciun, poate imi va veni ideea aceea perfecta... inca nu disper...
11 noiembrie 2007
4 noiembrie 2007
Pianul
Anul acesta am hotarat sa incepem lectii de pian pentru copil. Are o ureche formidabila (mostenita de la tata) si o rabdare incredibila pentru virsta lui - sta minute intregi si balmajeste pe orga electronica incercand sa puna cap la cap melodii - de obicei compozitii proprii.
Primele lui lectii au fost (din punctul meu de vedere) anoste si fade, dar cumva lui ii plac. Undeva pe la lectia 5, poate 6 invata 'Twinkle, twinkle little star' - prima jumatate. Odata ajuns acasa se aseaza la orga cu un sirg extraordinar si repeta cantecelul pana ii reuseste. Cateva zile mai tarziu facem o excursie la magazinul de muzica si isi incearca 'mana' pe toate pianele existente.
Saptamana urmatoare invata si a doua jumatate de cantecel si o noua vizita la acelasi magazin de muzica produce exact aceleasi rezultate - canta tot cantecelul acum pe absolut toate pianele din magazin. Unde se intoarce? Ce pian isi alege el ca fiind cel mai cel? O orga electronica de ultimul racnet? Nuuu. Poate un pian digital, cat de cat acceptabil ca pret? Nuuu. Un pian digital de ultim racnet? Neah. O pianina (precum cea de la lectii)? Banal. Nu, pianul pe care aparent se interpreteaza cel mai bine este un Kawai - un pian cu coada din cele care se folosesc in concerte... top of the line... A mostenit si aceasta trasatura de la tatal lui - capacitatea de a alege dintr-o gramada oricat de mare cel mai de calitate produs (bineinteles la buget corespunzator).
Dar deja acum s-a mai adaugat o nota interesanta la questul nostru muzical - acum si mama copilului (eu) a inceput lectii de pian. Amuzata initial de idee, un pic stanjenita (orele mele sunt sambata dimineata cand locul este absolut plin de copii sub 3 ani), dar cu un aplomb pe care nu mi-l cunoasteam. Noroc ca toata familia ma incurajeaza, nu a ris nici unul de mine inca. O dorinta veche de cand ma stiu - una din acele dorinte pe care nici macar nu le formulezi clar, deoarece ti-e clar ca e imposibil sa ajungi la asemenea performante. De cand ma stiu mi-am dorit sa fi stiut sa cant la pian sau sa fi luat lectii. De cand ma stiu m-am visat avand un pian in casa.
Si se pare ca aceasta este ziua in care imposibilul devine realitate, o zi senina, desi rece - in care reusim sa incarcam in masina 3 cutii mari si grele, continand un pian digital. Ne-am oprit la versiunea electronica - are mai multe posibilitati, are un sunet similar cu pianina, are clapele identice - ca dimensiuni si reactie la atingere. Si poate fi pus undeva in casa.
Unde?! Vorba lui Toma - In baie. Da, dar in baie e baia. Unde punem baia? In vestibul, in locul frigiderului pe care-l punem in sifonier. In acest mod simplu - pianul ajunge pe singurul perete-perete din sufragerie (restul sunt cu geamuri). In locul bibliotecii, care s-a dus in dormitor, in locul masinii de calcat... pe care inca nu am hotarat unde sa o punem :) probabil ca in basement undeva...
Si in acest 'mod simplu' am obtinut 2 efecte: un pian (pentru care deocamdata ne trebuie lista cu programari - cine cand canta, e o aglomeratie teribila pe clapele lui) deci un pian in mijlocul casei si biblioteca in dormitor. Plus un efect co-lateral - va trebui sa adaugam niste etajere faine pe peretele de deasupra pianului, perete care e cam golutz acum.
Dar senzatia este sublima - ideea ca oricand ai 5 minute libere te poti ridica de la computer ca te asezi in fata pianului este producatoare de un calm si o satisfactie rare. Sunetul muzicii clasice (pianul vine cu 60 de melodii superbe) umple acum nu numai camera, ci si mintile si sufletele noastre. Si tot ce iti mai doresti este sa fii capabil intr-o zi sa canti si tu melodiile pe care ti le canta pianul. Dar deja acest quest nu mai are aura imposibilitatii, pare posibil (desi indepartat). Si atunci iti propui numai sa fii capabil sa canti ceva colinde la Craciun, sa creezi un Craciun muzical cu prietenii cei dragi care-ti tin loc de familie.
Si pleci de la computer... ca sa practici un pic....
Primele lui lectii au fost (din punctul meu de vedere) anoste si fade, dar cumva lui ii plac. Undeva pe la lectia 5, poate 6 invata 'Twinkle, twinkle little star' - prima jumatate. Odata ajuns acasa se aseaza la orga cu un sirg extraordinar si repeta cantecelul pana ii reuseste. Cateva zile mai tarziu facem o excursie la magazinul de muzica si isi incearca 'mana' pe toate pianele existente.
Saptamana urmatoare invata si a doua jumatate de cantecel si o noua vizita la acelasi magazin de muzica produce exact aceleasi rezultate - canta tot cantecelul acum pe absolut toate pianele din magazin. Unde se intoarce? Ce pian isi alege el ca fiind cel mai cel? O orga electronica de ultimul racnet? Nuuu. Poate un pian digital, cat de cat acceptabil ca pret? Nuuu. Un pian digital de ultim racnet? Neah. O pianina (precum cea de la lectii)? Banal. Nu, pianul pe care aparent se interpreteaza cel mai bine este un Kawai - un pian cu coada din cele care se folosesc in concerte... top of the line... A mostenit si aceasta trasatura de la tatal lui - capacitatea de a alege dintr-o gramada oricat de mare cel mai de calitate produs (bineinteles la buget corespunzator).
Dar deja acum s-a mai adaugat o nota interesanta la questul nostru muzical - acum si mama copilului (eu) a inceput lectii de pian. Amuzata initial de idee, un pic stanjenita (orele mele sunt sambata dimineata cand locul este absolut plin de copii sub 3 ani), dar cu un aplomb pe care nu mi-l cunoasteam. Noroc ca toata familia ma incurajeaza, nu a ris nici unul de mine inca. O dorinta veche de cand ma stiu - una din acele dorinte pe care nici macar nu le formulezi clar, deoarece ti-e clar ca e imposibil sa ajungi la asemenea performante. De cand ma stiu mi-am dorit sa fi stiut sa cant la pian sau sa fi luat lectii. De cand ma stiu m-am visat avand un pian in casa.
Si se pare ca aceasta este ziua in care imposibilul devine realitate, o zi senina, desi rece - in care reusim sa incarcam in masina 3 cutii mari si grele, continand un pian digital. Ne-am oprit la versiunea electronica - are mai multe posibilitati, are un sunet similar cu pianina, are clapele identice - ca dimensiuni si reactie la atingere. Si poate fi pus undeva in casa.
Unde?! Vorba lui Toma - In baie. Da, dar in baie e baia. Unde punem baia? In vestibul, in locul frigiderului pe care-l punem in sifonier. In acest mod simplu - pianul ajunge pe singurul perete-perete din sufragerie (restul sunt cu geamuri). In locul bibliotecii, care s-a dus in dormitor, in locul masinii de calcat... pe care inca nu am hotarat unde sa o punem :) probabil ca in basement undeva...
Si in acest 'mod simplu' am obtinut 2 efecte: un pian (pentru care deocamdata ne trebuie lista cu programari - cine cand canta, e o aglomeratie teribila pe clapele lui) deci un pian in mijlocul casei si biblioteca in dormitor. Plus un efect co-lateral - va trebui sa adaugam niste etajere faine pe peretele de deasupra pianului, perete care e cam golutz acum.
Dar senzatia este sublima - ideea ca oricand ai 5 minute libere te poti ridica de la computer ca te asezi in fata pianului este producatoare de un calm si o satisfactie rare. Sunetul muzicii clasice (pianul vine cu 60 de melodii superbe) umple acum nu numai camera, ci si mintile si sufletele noastre. Si tot ce iti mai doresti este sa fii capabil intr-o zi sa canti si tu melodiile pe care ti le canta pianul. Dar deja acest quest nu mai are aura imposibilitatii, pare posibil (desi indepartat). Si atunci iti propui numai sa fii capabil sa canti ceva colinde la Craciun, sa creezi un Craciun muzical cu prietenii cei dragi care-ti tin loc de familie.
Si pleci de la computer... ca sa practici un pic....
2 noiembrie 2007
Asociatia parintilor
M-am trezit anul trecut cooptata in asocitia parintilor la scoala copilului si cum inca mai am ceva timp liber, am ramas si anul acesta. Activitatile anul acesta sunt variate si diverse.
Un eveniment destul de important este 'The Book Fair' (Targul de carte). Ii explic copilului ca intr-una din zile voi veni la scoala dimineata si la pranz ca sa ajut cu vanzarea de carti. In inocenta lui ii explica lui Bu ca 'mama o sa fie The Book Fairy' (Zana Cartii) si asa imi ramane numele. Anul trecut succesul meu a fost limitat, dar probabil ca isi spune cuvantul 'experienta' - anul acesta ma descopar intr-o aglomeratie de copii si parinti si de unde credeam ca puterea mea de a vinde orice e nula, reusesc sa ii fac aproape pe toti parintii sa cumpere o carte pentru clasa copiilor lor. Sunt mai mult decat mandra de prestatia personala (mda, stiu, n-ar trebui sa ma laud, dar nu e lauda, e o mandrie personala ca am putut pentru prima oara sa vand ceva... nu ca mi-as schimba cariera acum, dar e refreshing sa stii ca poti sa faci si altceva decat sa buchisesti literele computerului - o activitate in principiu destul de solitara).
Cu ocazia schimbarii proprietarilor scolii s-au mai relaxat un pic si regulile, impreuna cu ce avem voie sa facem in scoala. Ne-am trezit de la neavand voie sa facem mai nimic la avand voie sa facem aproape orice (cu aprobarea scolii, bineinteles).
Asa ca deodata chiar si copilul nostru, care merge la scoala numai dimineata, are voie sa participe in programul de 'pranz' - unde o data pe saptamana se comanda diverse pentru copii (pizza, sandwiches, supe etc.) si este extrem de fericit ca sta cu ceilalti copiii pana la 1, in loc de 12.
Mai mult, cam o data pe luna putem sa mergem la scoala (noi parintii voluntari) si sa participam in diverse activitati cu copiii - in principal crafts (in traducere ar veni lucru manual). In Octombrie au facut niste manusi dragutze cu curcani... marti am pregatit cu totii pungile pentru 'Trick or Treat'.
Pentru mine sunt zile speciale, in care pot sa ma amuz cu o multitudine de copii pentru o perioada scurta de timp. Zile in care trebuie sa imi adun toate resursele de creativitate, rabdare si ingeniozitate. Zile in care inveti cat de diferiti sunt unii de altii si in care poti sa-i observi intr-un mediu diferit de cel de acasa.
Marti am participat si eu la craft-ul pentru Haloween - si am invatat ca cei mici sunt mult mai maleabili decat cei mari, dar mult mai galagiosi. Nici o noutate aici, o simpla observatie :) Cei mici sunt mult mai doritori decat cei mari sa-si vopseasca mainile; cei mari (fete si baieti) se pling cum ca vopseaua va ramane pe maini sau sub unghii; cei mici au fost super-incantati de ideea de a avea vopsea pe maini. Cei mici sunt mult mai atrasi de sclipici decat cei mari - dupa ce au lipit un dovlecel-doi, cei mici s-au aruncat in sclipici cu o veselie incantatoare. Cei mari au incercat sa creeze diverse imagini, creativitatea lor a fost clar superioara. Dar cu totii, de la 3 la 13 ani au fost la fel de veseli si incantati de creatia lor, ca si de procesul de creare.
La sfarsitul zilei noi, mamicile, suntem obosite si pline de sclipici :) Ei sunt la fel de veseli si au un saculetz foarte frumos pentru 'colindul' de a doua zi :)
Un eveniment destul de important este 'The Book Fair' (Targul de carte). Ii explic copilului ca intr-una din zile voi veni la scoala dimineata si la pranz ca sa ajut cu vanzarea de carti. In inocenta lui ii explica lui Bu ca 'mama o sa fie The Book Fairy' (Zana Cartii) si asa imi ramane numele. Anul trecut succesul meu a fost limitat, dar probabil ca isi spune cuvantul 'experienta' - anul acesta ma descopar intr-o aglomeratie de copii si parinti si de unde credeam ca puterea mea de a vinde orice e nula, reusesc sa ii fac aproape pe toti parintii sa cumpere o carte pentru clasa copiilor lor. Sunt mai mult decat mandra de prestatia personala (mda, stiu, n-ar trebui sa ma laud, dar nu e lauda, e o mandrie personala ca am putut pentru prima oara sa vand ceva... nu ca mi-as schimba cariera acum, dar e refreshing sa stii ca poti sa faci si altceva decat sa buchisesti literele computerului - o activitate in principiu destul de solitara).
Cu ocazia schimbarii proprietarilor scolii s-au mai relaxat un pic si regulile, impreuna cu ce avem voie sa facem in scoala. Ne-am trezit de la neavand voie sa facem mai nimic la avand voie sa facem aproape orice (cu aprobarea scolii, bineinteles).
Asa ca deodata chiar si copilul nostru, care merge la scoala numai dimineata, are voie sa participe in programul de 'pranz' - unde o data pe saptamana se comanda diverse pentru copii (pizza, sandwiches, supe etc.) si este extrem de fericit ca sta cu ceilalti copiii pana la 1, in loc de 12.
Mai mult, cam o data pe luna putem sa mergem la scoala (noi parintii voluntari) si sa participam in diverse activitati cu copiii - in principal crafts (in traducere ar veni lucru manual). In Octombrie au facut niste manusi dragutze cu curcani... marti am pregatit cu totii pungile pentru 'Trick or Treat'.
Pentru mine sunt zile speciale, in care pot sa ma amuz cu o multitudine de copii pentru o perioada scurta de timp. Zile in care trebuie sa imi adun toate resursele de creativitate, rabdare si ingeniozitate. Zile in care inveti cat de diferiti sunt unii de altii si in care poti sa-i observi intr-un mediu diferit de cel de acasa.
Marti am participat si eu la craft-ul pentru Haloween - si am invatat ca cei mici sunt mult mai maleabili decat cei mari, dar mult mai galagiosi. Nici o noutate aici, o simpla observatie :) Cei mici sunt mult mai doritori decat cei mari sa-si vopseasca mainile; cei mari (fete si baieti) se pling cum ca vopseaua va ramane pe maini sau sub unghii; cei mici au fost super-incantati de ideea de a avea vopsea pe maini. Cei mici sunt mult mai atrasi de sclipici decat cei mari - dupa ce au lipit un dovlecel-doi, cei mici s-au aruncat in sclipici cu o veselie incantatoare. Cei mari au incercat sa creeze diverse imagini, creativitatea lor a fost clar superioara. Dar cu totii, de la 3 la 13 ani au fost la fel de veseli si incantati de creatia lor, ca si de procesul de creare.
La sfarsitul zilei noi, mamicile, suntem obosite si pline de sclipici :) Ei sunt la fel de veseli si au un saculetz foarte frumos pentru 'colindul' de a doua zi :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)