Duminica

Imi propusesem un subiect mai spinos pentru astazi, dar calmul duminicii mi-a mai lincezit aplombul politic incorect, asa ca l-am lasat pentru alta data.

Aproape a venit iarna - fulguieste lin cand si cand, se opreste repede si zapada nu se aseaza, dar e frigutz bine. Inca nu am facut primul foc - una din zilele care vine, cand ne vom incumeta sa iesim sa punem luminitele de iarna. Cele de pe casa au ramas de acum 2 ani, va trebui sa le dam numai drumul si sa studiem ce trebuie inlocuit. Dar mai sunt cele din curte - caprioarele, mosul si bradutul, plus retelele multicolore.

Inca nu mi-au venit ideile pentru Craciun, asa ca studiez cu sirg revistele imprumutate de la biblioteca. Sunt superbe - dar imi depasesc daca nu talentul, in mod sigur timpul necesar sa bibilesc la asemenea minunatii. Una din reviste are minunatii de poze si idei - si deja spiritul artistic care a dat de curand peste mine se razvrateste. Cum adica sa nu fac si eu asa ceva? Si apoi ma intreb temator - dar daca recipientul nu va fi la fel de incantat de rezultat? Si ca sa ies din aceasta semi-paralizie mentala ma intorc la pian si mai practic un 'Jingle Bells'. Vineri credeam ca nu voi fi in stare sa ii adun notele corect - si azi am reusit sa-l cant de la cap la coada - e adevarat ca inca muncesc la a-l canta de 2 ori de la cap la coada :) dar e un pas inainte.

Nici nu mai stiu daca sa consider pianul o binecuvantare sau o distractie diabolica. E adevarat ca oricum in impasurile mentale ma ridicam de la calculator si ma mutam in alte zone (de obicei la televizor), in incercarea de a dezaglomera creierul. Si miercuri am avut surpriza placuta de a ma ridica de la computer fara sa mai fiu capabila sa gasesc o solutie la problema mea imediata; dupa cateva incercari de diverse colinde neaose m-am intors la laptop repede, deoarece imi venise ideea :) Asa ca il tin in categoria binecuvantare deocamdata. Probabil ca barbatul o sa mi-l treaca in categoria distractie cand in loc sa termin proiectul nostru o sa lalai cine stie ce melodii :)

Ascult cu copilul colindele lui Hrusca - ore intregi de colinde. E linistit, nu-l mai apuca vorbaria, inca isi aduce aminte de concertul de anul trecut si asculta cu atentie cand si cand. Atmosfera in casa devine un pic sarbatoreasca - e in ordinea din sufragerie, e in florile de Craciun 'aruncate' pe ici pe colo, e in lumanarile aprinse pe pian... si din atmosfera ma apuca si pe mine un fel de frenezie de curatenie, dar stiu ca n-o sa ma tina energiile prea mult.

Colindele s-au terminat dar ascultam in continuare muzici clasice si din cand in cand ne intoarcem catre pian amandoi. Copilul a perfectionat 'Twinkle, twinkle' pe dieji si bemoli si imi dau seama (a cata oara?) ca ii functioneaza urechea muzicala excelent - incercati sa cantati 'Twinkle' numai pe clapele negre si o sa remarcati ca una din note va fi, de fapt, pe clapa alba (diezul lui E este F). Cum el incerca pur simetric si logic cantecelul transpus de pe clapele albe pe cele negre, a auzit ca ceva nu e in regula si s-a uitat oarecum mirat la mine. A incercat clapele din zona si i-am aratat ca cea corecta e una alba, de fapt. Reia cantecelul de la capat si-l canta perfect (de 2 ori) in diez/bemol. E mandru de el, la fel cum suntem si noi.

Si ne bucuram impreuna de calmul duminicii - desi as vrea sa urmaresc festivitatile pentru Rememberance Day nu mai indraznesc sa stric echilibrul momentului si las televizorul inchis. Dar imi aduc aminte daca nu de eroii Canadei, cel putin de cei din familie... Si copilul, intr-o sincronanta perfecta cu mama lui imi explica ce este cu toate masinile acelea insirate pe covor - sunt mandri ca sunt canadieni si asteapta sa li se cante imnul national in care se povesteste despre 'Canada este cea mai buna lume din tara' (am citat in traducere). Ma amuz de fermitatea increderii lui in tara de bastina pe care i-au ales-o parintii si nu pot decat sa sper ca va fi la fel de incantat de alegere cand va mai creste. Si ma intorc la revistele de Craciun, poate imi va veni ideea aceea perfecta... inca nu disper...