Nu cred ca am scris vreodata despre un film, dar m-a frapat 'The Bucket List'. Probabil din cauza ca a fost declarat comedie - si as vrea sa stiu care e mintea aceea rarefiata care poate eticheta acest film drept comedie. Nu stiu cum sa-l declar inca, dar in mod clar nu este o comedie. Faptul ca poti sa rizi de cateva ori impreuna cu Jack Nicholson si Morgan Freeman (minunati ca de obicei in rolurile lor) nu il transforma intr-o comedie. Nu l-as numi nici tragedie sau drama. E, pur si simplu, un film bun. Un film care te indeamna la meditatie, un film care te obliga sa-ti pui intrebari serioase si sa le pui acum, nu maine; si mai ales sa le gasesti raspunsul acum, nu maine. Un film care merita vazut si care pare trist, dar este, de fapt, plin de sperante.
Eram 3 perechi cam de aceeasi virsta in sala de cinematograf. Si toti am ris cu lacrimi la cateva scene. Si toti am ramas tacuti si ganditori la altele. Si poate ca restul cunoasteau notiunea de 'bucket list', pe care noi am aflat-o acum.
Cati nu ne-am facut planuri in tinerete? Am dat de curand peste o bucata de hirtie din liceu - un fel de 'promisiune' a catorva prietene de pe atunci. Si m-am amuzat cum s-au schimbat si perspectiva si dorintele de la 18 ani. Si cum ce parea important atunci pare atat de copilaresc acum.
Si-mi dau seama ca am fost suficient de norocoasa sa imi implinesc dorinte vechi si destul de bine ascunse. Si parca teama de a-ti dori ceva nu mai este asa de mare, poate ca daca doresti ceva cu adevarat chiar se implineste. Devine imperativ sa ai grija ce-ti doresti...
Si pun inapoi in 'galeata' dorinta de a-i vedea pe Bon Jovi pe scena, in concert. Si pun inapoi in galeata dorinta de a-l revedea pe Christopher Plummer pe scena. Si pun inapoi in galeata alte si alte dorinte. Cu speranta ca voi avea ocazia sa le scot de-acolo si sa le implinesc... candva, in viitor.
Happy 'bucket list' everyone! and be happy!
10 februarie 2008
5 februarie 2008
YouTube
Pana de curand nu apreciam la adevarata valoare acest site, dar in ultimul timp mi-a devenit un prieten drag.
E mult mai simplu sa cauti o melodie draga pe YouTube si atunci cand o mai si gasesti e superb. Ca un produs clar al Cenaclului Flacara am crescut (are R. o teorie despre melodiile care se lipesc de noi in anumite momente ale vietii) cu muzica Folk si n-am crescut niciodata 'out of it'; si cateodata a gasi melodiile de atunci (in interpretari curente sau nu) devine o imposibilitate. Pana la YouTube. Dai un 'Victor Socaciu' si in search iti apare si 'La un ceai' (pe care o caut in versiune electronica de ani de zile!). Nu este situatia ideala (as vrea melodiile sub forma de mp3, sa le ascult cand vreau eu), dar cel putin iti mai stinge din dorul de melodiile dragi pe care nu ai cum sa le gasesti altfel. OK, probabil ca mai exista si alte solutii, dar nu le-am descoperit eu inca.
Si nu e de mirare ca melodia care-mi umbla prin minte de vreo 2 saptamani este 'Caii liberi' a lui Socaciu. Impreuna cu 'Tata si caii'. Pare evident ca Socaciu a crescut la tara, cu cai (da, avem o obsesie recenta cu caii, se vede, nu?) si pe alocuri parca il invidiez. Sunt atatea lucruri pe care le inveti cu mai multa usurinta in copilarie. Si cum abia imi misc picioarele azi (am avut mult de muncit cu calutza mea, una din cele mai lenese din ferma) ma intreb cum ar fi fost sa cresti cu cai. Realizez ca poate nu in Romania copilariei mele, probabil ca intrebarea este mai viabila in contextul de aici. Si sper sa ii putem oferi copilului conditiile de a fi aproape de natura, aproape de animale, aproape de simplitatea lumii. Dar asta este o divagatie clara de la subiect.
Imi pun 'caii liberi' si vine si el (copilul) si sta nemiscat langa mine si asculta si se uita la acel superb fotomontaj cu cai. Ma intreaba ce inseamna 'Caii sunt' in engleza si ce inseamna 'Caii liberi' - ii explic si apoi discutam despre ce inseamna 'caii liberi' si cum ii putem recunoaste in poze (nu stiu care sunt caii liberi, dar sunt sigura despre cei care nu sunt liberi in pozele din montaj). Asculta la nesfarsit melodia (un semn sigur ca melodia este, intr-adevar, superba, dincolo de atasamentul meu subiectiv). Toate incercarile mele de a-l trimite la joaca sfarsesc lamentabil si solutia este temporara, dar brusca - inchid Explorer-ul care canta atat de frumos. Am facut o intelegere ca o sa-i mai pun melodia si alta data (si, in mod sigur, nu trec decat cateva zile pana cand intreaba 'mama, iti aduci aminte de filmul cu caii?').
Eu raman sa caut in continuare melodii dragi si asa ajung 'la un ceai'; dupa ce-mi exasperez barbatul cu 'ceaiul' plec mai departe sa mai descopar si altele. Si cum resursele din YouTube par a fi nelimitate, trebuie sa ma opresc curand. Dar voi reveni, acum stiu unde sa gasesc melodiile dragi.
Pentru celor carora le sunt dragi caii sau superba melodie a lui Socaciu: Caii liberi, Victor Socaciu
E mult mai simplu sa cauti o melodie draga pe YouTube si atunci cand o mai si gasesti e superb. Ca un produs clar al Cenaclului Flacara am crescut (are R. o teorie despre melodiile care se lipesc de noi in anumite momente ale vietii) cu muzica Folk si n-am crescut niciodata 'out of it'; si cateodata a gasi melodiile de atunci (in interpretari curente sau nu) devine o imposibilitate. Pana la YouTube. Dai un 'Victor Socaciu' si in search iti apare si 'La un ceai' (pe care o caut in versiune electronica de ani de zile!). Nu este situatia ideala (as vrea melodiile sub forma de mp3, sa le ascult cand vreau eu), dar cel putin iti mai stinge din dorul de melodiile dragi pe care nu ai cum sa le gasesti altfel. OK, probabil ca mai exista si alte solutii, dar nu le-am descoperit eu inca.
Si nu e de mirare ca melodia care-mi umbla prin minte de vreo 2 saptamani este 'Caii liberi' a lui Socaciu. Impreuna cu 'Tata si caii'. Pare evident ca Socaciu a crescut la tara, cu cai (da, avem o obsesie recenta cu caii, se vede, nu?) si pe alocuri parca il invidiez. Sunt atatea lucruri pe care le inveti cu mai multa usurinta in copilarie. Si cum abia imi misc picioarele azi (am avut mult de muncit cu calutza mea, una din cele mai lenese din ferma) ma intreb cum ar fi fost sa cresti cu cai. Realizez ca poate nu in Romania copilariei mele, probabil ca intrebarea este mai viabila in contextul de aici. Si sper sa ii putem oferi copilului conditiile de a fi aproape de natura, aproape de animale, aproape de simplitatea lumii. Dar asta este o divagatie clara de la subiect.
Imi pun 'caii liberi' si vine si el (copilul) si sta nemiscat langa mine si asculta si se uita la acel superb fotomontaj cu cai. Ma intreaba ce inseamna 'Caii sunt' in engleza si ce inseamna 'Caii liberi' - ii explic si apoi discutam despre ce inseamna 'caii liberi' si cum ii putem recunoaste in poze (nu stiu care sunt caii liberi, dar sunt sigura despre cei care nu sunt liberi in pozele din montaj). Asculta la nesfarsit melodia (un semn sigur ca melodia este, intr-adevar, superba, dincolo de atasamentul meu subiectiv). Toate incercarile mele de a-l trimite la joaca sfarsesc lamentabil si solutia este temporara, dar brusca - inchid Explorer-ul care canta atat de frumos. Am facut o intelegere ca o sa-i mai pun melodia si alta data (si, in mod sigur, nu trec decat cateva zile pana cand intreaba 'mama, iti aduci aminte de filmul cu caii?').
Eu raman sa caut in continuare melodii dragi si asa ajung 'la un ceai'; dupa ce-mi exasperez barbatul cu 'ceaiul' plec mai departe sa mai descopar si altele. Si cum resursele din YouTube par a fi nelimitate, trebuie sa ma opresc curand. Dar voi reveni, acum stiu unde sa gasesc melodiile dragi.
Pentru celor carora le sunt dragi caii sau superba melodie a lui Socaciu: Caii liberi, Victor Socaciu
4 februarie 2008
Caii liberi fara shei
Imi este un pic neclar cum am ajuns in luna lui Faurar cand parca ieri ne pregateam de Craciun. Dar cert este ca am ajuns.
Iarna este inca in pline drepturi aici si culmea este ca in loc sa gasim si noi un sport adecvat frigului (fie de iarna, gen ski; fie de interior, gen tenis) noi (adultii) ne-am apucat de ceva unde stam afara si inghetam profund: calarie.
Cum am ajuns aici? Eh, pentru cei ce au citit de la inceputuri peregrinarile noastre stiu ca in Kentucky am ajuns sa calaresc eu prima oara (vis de demult) si sa construiesc un alt vis - cel in care precum in filmele western esti pe cal si iti admiri domeniul. Si cum orice vis trebuie luat de la inceput, am inceput cu necunoscuta cea mai mare: calaritul. Ne-ar place? Am reusi sa facem?
Asa ca Mosul (Craciun) mi-a adus niste lectii de calarie. La prima (acum nici o luna) am luat si barbatul sa vada si el cum este. Si i-a placut (small wonder). Asa ca de atunci am indesit orele (in loc de o data pe saptamana mergem de 2 ori) si facem nu numai calarie, ci si un pic de ingrijire de cai. I-am explicat instructoarei ca scopul nostru este ca, la un moment dat (nu stim cat de apropiat) sa avem caii nostri - deci trebuie sa stim ce inseamna a ingriji un cal.
N-a fost o dragoste la prima vedere pentru mine - de primul cal (o iapa extrem de dragutza, de fapt, cu care ultima lectie m-am inteles foarte bine) mi-a fost un pic teama. Ii vezi mari si iti mai dau si un cap in umar pentru ca nu stai unde trebuie si e suficient sa te intrebi daca vor fi fiind ok 'au ba. Logica iti spune ca fiind cai de scoala trebuie sa fie ok, dar pe de alta parte te intrebi daca esti facut pentru asa ceva si daca nu, nu vor simti (ei, caii) si isi vor modifica complet comportamentul? Dar cum din fericire prima lectie trece cu bine (si fara extrem de multa febra musculara) si a doua lectie se petrece numai pe langa cal (cum sa-l tesali, cum sa-i cureti copitele, cum sa-l inseuezi), pana la a treia lectie incep sa accept ca bietii de ei nu imi vor face rau cu buna stiinta si odata cu relaxarea vine si bucuria momentului.
Nu e un sport usor - in afara de faptul ca incerci sa inveti lucruri noi, trebuie sa le aplici pe niste animale mari si inteligente. Si aici intervine partea interesanta - cum sa faci un cal sa miste incotro si cum vrei tu. Sunt frumosi, insa - chiar cand se incapatzineaza sa faca invers decat ce-i ceri tu. Deocamdata nu avem timp sa ne imaginam calarind pe domeniul propriu, lectiile se petrec intr-un hambar inchis (dar la fel de rece precum afara) si mai avem pana sa ajungem pe carari de padure. Dar lectiile sunt intense si cunostintele pe care trebuie sa le inmagazinam de la o ora la alta multe si diverse.
Asa ca la sfarsitul fiecarei ore comparam 'notite' - ba ca ne doare una si alta (in general ne dor parti diferite ale corpului, semn ciudat... fie nu facem corect ce ni se cere [perfect plauzibil]; fie facand corect ceea ce trebuie sa facem folosim muschi diferiti [nu stiu cat poate fi de plauzibila aceasta varianta]); ba ca 'al meu / a mea' a facut ce i-am spus sau nu a facut ce i-am spus (avem opinii diferite si despre cum ni s-au comportat caii). Dar pe langa diversele reasearches pe care le faceam in ultimul timp (de campings frumoase, de vreme etc.) acum incepem sa adaugam si fermele.
Cert este ca indiferent de ce muschi ne dor si cat de frustrant poate fi sa incerci sa aduci calul in trap (nu galop! numai un prapadit de trap) fara ajutorul instructoarei - aventura este extraordinara. Orele petrecute la ferma au devenit un highlight al saptamanii si abia asteptam sa se faca marti sau sambata sa vedem ce cal mai intalnim. In plus - este o alta activitate pe care am gasit sa o facem impreuna (deocamdata noi doi, adultii, dar copilul va fi adaugat cat de curand in ecuatie, deja intreaba el de ce nu poate sa mearga). Si poate asta este cel mai fain aspect - toate aceste mici aventuri pe care le exploram impreuna, tot acest numitor comun pe care l-am gasit in vietile noastre.
Si acum invatam cuvinte pe care nici in romana nu le stiam prea bine. Si ne bucuram atunci cand calutzul ne lasa sa-i punem zabala fara sa comenteze; sau cand pleaca in trap la comanda noastra si mai si merge in trap mai mult de 3 pasi. Si am imprumutat de la biblioteca ceva manuale de calarie. Si mai putem numai sa speram ca va veni si ziua in care vom avea ferma noastra.
Si avem treats pentru cai in casa... normal, nu?
Iarna este inca in pline drepturi aici si culmea este ca in loc sa gasim si noi un sport adecvat frigului (fie de iarna, gen ski; fie de interior, gen tenis) noi (adultii) ne-am apucat de ceva unde stam afara si inghetam profund: calarie.
Cum am ajuns aici? Eh, pentru cei ce au citit de la inceputuri peregrinarile noastre stiu ca in Kentucky am ajuns sa calaresc eu prima oara (vis de demult) si sa construiesc un alt vis - cel in care precum in filmele western esti pe cal si iti admiri domeniul. Si cum orice vis trebuie luat de la inceput, am inceput cu necunoscuta cea mai mare: calaritul. Ne-ar place? Am reusi sa facem?
Asa ca Mosul (Craciun) mi-a adus niste lectii de calarie. La prima (acum nici o luna) am luat si barbatul sa vada si el cum este. Si i-a placut (small wonder). Asa ca de atunci am indesit orele (in loc de o data pe saptamana mergem de 2 ori) si facem nu numai calarie, ci si un pic de ingrijire de cai. I-am explicat instructoarei ca scopul nostru este ca, la un moment dat (nu stim cat de apropiat) sa avem caii nostri - deci trebuie sa stim ce inseamna a ingriji un cal.
N-a fost o dragoste la prima vedere pentru mine - de primul cal (o iapa extrem de dragutza, de fapt, cu care ultima lectie m-am inteles foarte bine) mi-a fost un pic teama. Ii vezi mari si iti mai dau si un cap in umar pentru ca nu stai unde trebuie si e suficient sa te intrebi daca vor fi fiind ok 'au ba. Logica iti spune ca fiind cai de scoala trebuie sa fie ok, dar pe de alta parte te intrebi daca esti facut pentru asa ceva si daca nu, nu vor simti (ei, caii) si isi vor modifica complet comportamentul? Dar cum din fericire prima lectie trece cu bine (si fara extrem de multa febra musculara) si a doua lectie se petrece numai pe langa cal (cum sa-l tesali, cum sa-i cureti copitele, cum sa-l inseuezi), pana la a treia lectie incep sa accept ca bietii de ei nu imi vor face rau cu buna stiinta si odata cu relaxarea vine si bucuria momentului.
Nu e un sport usor - in afara de faptul ca incerci sa inveti lucruri noi, trebuie sa le aplici pe niste animale mari si inteligente. Si aici intervine partea interesanta - cum sa faci un cal sa miste incotro si cum vrei tu. Sunt frumosi, insa - chiar cand se incapatzineaza sa faca invers decat ce-i ceri tu. Deocamdata nu avem timp sa ne imaginam calarind pe domeniul propriu, lectiile se petrec intr-un hambar inchis (dar la fel de rece precum afara) si mai avem pana sa ajungem pe carari de padure. Dar lectiile sunt intense si cunostintele pe care trebuie sa le inmagazinam de la o ora la alta multe si diverse.
Asa ca la sfarsitul fiecarei ore comparam 'notite' - ba ca ne doare una si alta (in general ne dor parti diferite ale corpului, semn ciudat... fie nu facem corect ce ni se cere [perfect plauzibil]; fie facand corect ceea ce trebuie sa facem folosim muschi diferiti [nu stiu cat poate fi de plauzibila aceasta varianta]); ba ca 'al meu / a mea' a facut ce i-am spus sau nu a facut ce i-am spus (avem opinii diferite si despre cum ni s-au comportat caii). Dar pe langa diversele reasearches pe care le faceam in ultimul timp (de campings frumoase, de vreme etc.) acum incepem sa adaugam si fermele.
Cert este ca indiferent de ce muschi ne dor si cat de frustrant poate fi sa incerci sa aduci calul in trap (nu galop! numai un prapadit de trap) fara ajutorul instructoarei - aventura este extraordinara. Orele petrecute la ferma au devenit un highlight al saptamanii si abia asteptam sa se faca marti sau sambata sa vedem ce cal mai intalnim. In plus - este o alta activitate pe care am gasit sa o facem impreuna (deocamdata noi doi, adultii, dar copilul va fi adaugat cat de curand in ecuatie, deja intreaba el de ce nu poate sa mearga). Si poate asta este cel mai fain aspect - toate aceste mici aventuri pe care le exploram impreuna, tot acest numitor comun pe care l-am gasit in vietile noastre.
Si acum invatam cuvinte pe care nici in romana nu le stiam prea bine. Si ne bucuram atunci cand calutzul ne lasa sa-i punem zabala fara sa comenteze; sau cand pleaca in trap la comanda noastra si mai si merge in trap mai mult de 3 pasi. Si am imprumutat de la biblioteca ceva manuale de calarie. Si mai putem numai sa speram ca va veni si ziua in care vom avea ferma noastra.
Si avem treats pentru cai in casa... normal, nu?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)