Imi este un pic neclar cum am ajuns in luna lui Faurar cand parca ieri ne pregateam de Craciun. Dar cert este ca am ajuns.
Iarna este inca in pline drepturi aici si culmea este ca in loc sa gasim si noi un sport adecvat frigului (fie de iarna, gen ski; fie de interior, gen tenis) noi (adultii) ne-am apucat de ceva unde stam afara si inghetam profund: calarie.
Cum am ajuns aici? Eh, pentru cei ce au citit de la inceputuri peregrinarile noastre stiu ca in Kentucky am ajuns sa calaresc eu prima oara (vis de demult) si sa construiesc un alt vis - cel in care precum in filmele western esti pe cal si iti admiri domeniul. Si cum orice vis trebuie luat de la inceput, am inceput cu necunoscuta cea mai mare: calaritul. Ne-ar place? Am reusi sa facem?
Asa ca Mosul (Craciun) mi-a adus niste lectii de calarie. La prima (acum nici o luna) am luat si barbatul sa vada si el cum este. Si i-a placut (small wonder). Asa ca de atunci am indesit orele (in loc de o data pe saptamana mergem de 2 ori) si facem nu numai calarie, ci si un pic de ingrijire de cai. I-am explicat instructoarei ca scopul nostru este ca, la un moment dat (nu stim cat de apropiat) sa avem caii nostri - deci trebuie sa stim ce inseamna a ingriji un cal.
N-a fost o dragoste la prima vedere pentru mine - de primul cal (o iapa extrem de dragutza, de fapt, cu care ultima lectie m-am inteles foarte bine) mi-a fost un pic teama. Ii vezi mari si iti mai dau si un cap in umar pentru ca nu stai unde trebuie si e suficient sa te intrebi daca vor fi fiind ok 'au ba. Logica iti spune ca fiind cai de scoala trebuie sa fie ok, dar pe de alta parte te intrebi daca esti facut pentru asa ceva si daca nu, nu vor simti (ei, caii) si isi vor modifica complet comportamentul? Dar cum din fericire prima lectie trece cu bine (si fara extrem de multa febra musculara) si a doua lectie se petrece numai pe langa cal (cum sa-l tesali, cum sa-i cureti copitele, cum sa-l inseuezi), pana la a treia lectie incep sa accept ca bietii de ei nu imi vor face rau cu buna stiinta si odata cu relaxarea vine si bucuria momentului.
Nu e un sport usor - in afara de faptul ca incerci sa inveti lucruri noi, trebuie sa le aplici pe niste animale mari si inteligente. Si aici intervine partea interesanta - cum sa faci un cal sa miste incotro si cum vrei tu. Sunt frumosi, insa - chiar cand se incapatzineaza sa faca invers decat ce-i ceri tu. Deocamdata nu avem timp sa ne imaginam calarind pe domeniul propriu, lectiile se petrec intr-un hambar inchis (dar la fel de rece precum afara) si mai avem pana sa ajungem pe carari de padure. Dar lectiile sunt intense si cunostintele pe care trebuie sa le inmagazinam de la o ora la alta multe si diverse.
Asa ca la sfarsitul fiecarei ore comparam 'notite' - ba ca ne doare una si alta (in general ne dor parti diferite ale corpului, semn ciudat... fie nu facem corect ce ni se cere [perfect plauzibil]; fie facand corect ceea ce trebuie sa facem folosim muschi diferiti [nu stiu cat poate fi de plauzibila aceasta varianta]); ba ca 'al meu / a mea' a facut ce i-am spus sau nu a facut ce i-am spus (avem opinii diferite si despre cum ni s-au comportat caii). Dar pe langa diversele reasearches pe care le faceam in ultimul timp (de campings frumoase, de vreme etc.) acum incepem sa adaugam si fermele.
Cert este ca indiferent de ce muschi ne dor si cat de frustrant poate fi sa incerci sa aduci calul in trap (nu galop! numai un prapadit de trap) fara ajutorul instructoarei - aventura este extraordinara. Orele petrecute la ferma au devenit un highlight al saptamanii si abia asteptam sa se faca marti sau sambata sa vedem ce cal mai intalnim. In plus - este o alta activitate pe care am gasit sa o facem impreuna (deocamdata noi doi, adultii, dar copilul va fi adaugat cat de curand in ecuatie, deja intreaba el de ce nu poate sa mearga). Si poate asta este cel mai fain aspect - toate aceste mici aventuri pe care le exploram impreuna, tot acest numitor comun pe care l-am gasit in vietile noastre.
Si acum invatam cuvinte pe care nici in romana nu le stiam prea bine. Si ne bucuram atunci cand calutzul ne lasa sa-i punem zabala fara sa comenteze; sau cand pleaca in trap la comanda noastra si mai si merge in trap mai mult de 3 pasi. Si am imprumutat de la biblioteca ceva manuale de calarie. Si mai putem numai sa speram ca va veni si ziua in care vom avea ferma noastra.
Si avem treats pentru cai in casa... normal, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu