7 reasons not to mess with children

A little girl was talking to her teacher about whales. The teacher said it was physically impossible for a whale to swallow a human because even though it was a very large mammal its throat was very small. The little girl stated that Jonah was swallowed by a whale. Irritated, the teacher reiterated that a whale could not swallow a human; it was physically impossible.

The little girl said, 'When I get to heaven I will ask Jonah'.
The teacher asked, 'What if Jonah went to hell?'
The little girl replied, 'Then you ask him '.

*** *** *** *** *** *** *** ***

A Kindergarten teacher was observing her classroom of children while they were drawing. She would occasionally walk around to see each child's work. As she got to one little girl who was working diligently, she asked what the drawing was. The girl replied, 'I'm drawing God.' The teacher paused and said, 'But no one knows what God looks like.' Without missing a beat, or looking up from her drawing, the girl replied, 'They will in a minute.'

*** *** *** *** *** *** *** ***

A Sunday school teacher was discussing the Ten Commandments with her five and six year olds. After explaining the commandment to 'honor' thy Father and thy Mother, she asked, 'Is there a commandment that teaches us how to treat our brothers and sisters?' Without missing a beat one little boy (the oldest of a family) answered, 'Thou shall not kill.'

*** *** *** *** *** *** *** ***

One day a little girl was sitting and watching her mother do the dishes at the kitchen sink. She suddenly noticed that her mother had several strands of white hair sticking out in contrast on her brunette head.
She looked at her mother and inquisitively asked, 'Why are some of your hairs white, Mom?'
Her mother replied, 'Well, every time that you do something wrong and make me cry or unhappy, one of my hairs turns white.'
The little girl thought about this revelation for a while and then said, 'Momma, how come ALL of grandma's hairs are white?'

*** *** *** *** *** *** *** ***

The children had all been photographed, and the teacher was trying to persuade them each to buy a copy of the group picture.
'Just think how nice it will be to look at it when you are all grown up and say, 'There's Jennifer, she's a lawyer,' or 'That's Michael, He's a doctor.'
A small voice at the back of the room rang out, 'And there's the teacher, she's dead.'

*** *** *** *** *** *** *** ***

A teacher was giving a lesson on the circulation of the blood. Trying to make the matter clearer, she said, 'Now, class, if I stood on my head, the blood, as you know, would run into it, and I would turn red in the face.'
'Yes,' the class said. 'Then why is it that while I am standing upright in the ordinary position the blood doesn't run into my feet?'
A little fellow shouted, 'Cause your feet ain't empty.'

*** *** *** *** *** *** *** ***

The children were lined up in the cafeteria of a Catholic elementary school for lunch. At the head of the table was a large pile of apples. The nun made a note, and posted on the apple tray:

'Take only ONE. God is watching.'

Moving further along the lunch line, at the other end of the table was a large pile of chocolate chip cookies.
A child had written a note:

'Take all you want. God is watching the apples.'

Happy Easter!

Hristos a Inviat!

Fie ca Sarbatoarea Invierii Domnului sa va aduca liniste si pace sufleteasca, extrem de multa sanatate, bucurii, impliniri si Lumina in case si in inimi!

Cu multa dragoste si caldura de la noi!

Pianul si caii

Fazele invatarii aplicandu-se aparent la toate aspectele vietii - de la bad, la good, la worse, la better - am descoperit ca si cu pianul am ajuns in faza a treia. La inceput parea imposibil, apoi am ajuns in frinturi muzicale din Dvorak, Grieg si Brahms, pentru ca acum sa para mai imposibil decat imposibilul.

Am muncit saptamana aceasta la 2 piese - una de 8 masuri, din care 4 identice, alta de 16 masuri. Pe prima, de bine de rau, am reusit sa o prind si sa o cint cu relativa usurinta. A doua, in schimb, abia cant relativ corect primele 7 masuri. Pare o piesa imposibila - in care mana dreapta canta ceva, in timp ce mana stanga tine un acompaniament defazat cu un sfert de nota. Aici e problema mea, de fapt, defazarea. Si e o piesa foarte dragutza si foarte cunoscuta, de jaz: Louis Armstrong - When the Saints go marching in.

Drept este ca nici n-am avut mult timp sa practic saptamana aceasta, dar cu toate acestea, defazarea este aproape imposibila. Aproape - mai trebuie sa muncim. Dar toata aceasta munca are 2 avantaje: primul, evident, ca asa invat; al doilea, mult mai subtil, ii arat copilului ca trebuie sa practici, practici, practici ca sa iti 'iasa' ceva, nu sa astepti sa pice din luna :)

Ieri si azi am participat la un 'simpozion' despre cai, cu un 'real trainer' (Josh Lyon la 5 Star Ranch). Aseara tanarul fermier (pare tinar, cum par toti pe aici) in mai putin de 2 ore a invatat un calutz (de aproape 1 an) sa se urce intr-un trailer. Calutz care nu vazuse trailer sau dirlogi in viata lui scurta, evident! Pare incredibil si initial nu am crezut ca voi avea ce sa invat din acest simpozion, deoarece nu sunt nici pe departe atat de avansata. Uimitor, insa, am invatat tone de lucruri si ce e si mai uimitor este ca toate se aplica nu numai la cai (cum te-ai astepta) ci in viata de zi cu zi. Omul este un pedagog desavirsit, si te invata cum sa gandesti, iti explica concepte si idei - care, normal, se pot aplica la orice aspect al vietii care te pune pe tine in situatia sa inveti ceva pe altcineva (fie el om sau fiinta necuvantatoare). Si aceste idei, concepte, sfaturi, cum vreti sa le spuneti sunt absolut nepretuite. Asa ca mi-am cancelat ora de pian (ca tot nu avansem prea tare) si am plecat cu totii la ziua a doua a simpozionului.

Este fermecator sa vezi o persoana care ia un calutz relativ salbatic si in numai cateva ore il calareste. Este ceva senzational si feeric in a urmari calutzul cum se transforma, practic, sub ochii tai dintr-o fiinta tematoare si nesigura intr-un calutz care isi urmeaza profesorul prin arena, pur si simplu, fara sa fie chemat sau tras sau impins. Omul merge si povesteste si calutzul vine in spatele lui linistit. Este extrem de interesant cum aproape palpezi increderea pe care invata, practic, sa o aiba calutzul in om. Vezi cum creste de la profunda neincredere in la extrem de multa incredere (nu cred ca e 100% inca) intr-un interval de numai cateva ore. Si, ca si ieri, invatam principii si idei. Invatam (cel putin teoretic) ce inseamna sa generezi acest tip de incredere intre om si animal. Si poate cel mai important mesaj al zilei este ca totul, absolut totul, se face in pasi mici, minusculi. Daca ii ceri cuiva sa-ti dea un ciocan, si apoi un cui, si apoi o bucatica de lemn si inca una, si inca un cui, apoi il rogi sa tina bucatile de lemn nemiscate pana le bati - intr-un timp oarecare ai construit o casa. Daca i-ai fi cerut sa-ti dea sau sa-ti construiasca o casa, probabil ca ar fi spus 'nu!'. Simplificare a mesajului, dar esenta ramane - calatoria de 1,000 de mile incepe cu un pas. Si continua cu al doilea pas si tot asa.

Imi place sa cred ca am devenit o persoana mai buna (intr-un sens larg, nu strict sufleteste) dupa acest weekend. Imi place sa cred ca am inceput sa aplic anumite principii in viata de zi cu zi. Si imi place sa cred ca va veni ziua in care sa pot sa-mi antrenez propriul calutz.

Dar deocamdata... inapoi la pian, curatat de geamuri si alte activitati mai mult sau mai putin nobile, mai mult sau mai putin casnice.

O primavara fericita tuturor!

******************************************************

Update, April 28, 2008

Re: pian - am reusit sa invat piesa de jaz pana la ora urmatoare, si chiar am cantat in duet cu profesoara la pian si ne-am amuzat teribil. De unde se dovedeste ca repetitia este, intr-adevar, mama invataturii!

Caii si primavara

Se pare ca primavara a sosit si va sta cu noi (de obicei primaverile Canadiene sunt capricioase, vin, se duc, vin, se duc pana cand nu mai stii daca e iarna sau primavara si te trezesti brusc ca esti in miezul verii). Numai cer senin si temperaturi marete peste 15 grade se anunta. A intrat un fel de frenezie de curatenie generala in mine, dar energiile sunt prea scazute ca sa materializez gandul in fapta. Asa ca ma uit numai la albastrul cerului si ma gandesc ca poate daca-mi misc nasul suficient de repede ma voi transforma intr-o Samantha cu puteri magice...

Aseara am fost din nou la calutzi - a intrat primavara si in ei. Cateodata o iau la galop fara sa te anunte si pe tine ce se intampla, cateodata sunt (ca si mine) profund letargici si mai intotdeauna se uita cam cu mila la tine si zic 'ce vrei tu, straine? ce-ar fi sa-mi dai comanda corecta si atunci mai discutam? pana atunci, eu merg aici linistit si tu mai gandeste-te'. Cum e caluztul meu de ieri - J.J. Un cal superb (poze cu JJ), dar daca poate sa nu faca ce-i spui (adica daca nu esti ferm si muncesti constant cu el), pai nu va face. Asa ca am incercat sa ma prind cum sa il fac sa stea pe potecutza corecta in arena si catre sfarsitul lectiei chiar am reusit. Acum totul e sa combin pozitia lui corecta cu diversele viteze in care trebuie sa ne miscam. Pana una alta este fie statul pe poteca, fie viteza - impreuna nu merge (adica daca marim viteza sarim de pe alee, daca stam pe alee, mergem la pas). Ceea ce spune multe despre coordonarea mea :) Dar nu disper - stiu ca pot sa ma coordonez daca pun suficiente ore de practica. Vesnica optimista.

Cel putin acum cand ne dam jos de pe cal nu mai mergem curbati precum o caricatura nereusita de cowboy.

Ca in orice aventura exista mai multe faza: faza 'greu si prost', faza 'wow - uite ce simplu pare si ce bine imi iese', faza 'cum de e totul atata de complicat cand era atat de simplu', urmata de faza 'aha, acum stiu ce stiu si ce nu, sa mergem mai departe'. Faza in care am ajuns (cel putin eu) cu calutzii este a treia - 'cum de e totul atat de cimplicat cand era atat de simplu'. Pe de o parte e frustrant, pe de alta stiu (de la talere) ce inseamna - am inceput sa invat si acum cere munca sustinuta. Cu alte cuvinte - pe treaba!

Mi-am adus aminte de unul din bancurile cu Stefan Cel Mare:

Stefan la una din luptele cu turcii:
- Pe cai, ostenii mei!
- N-avem cai, Maria Ta!
- Atunci... pe curand, ostenii mei!

Umorul romanesc este nelimitat si de neegalat.

Ma intorc la greblatul curtii - din motive neclare pare ca nu se mai termina, desi muncesc de peste o saptamana. Drept e ca nu prea sustinut, probabil ca acesta este motivul. Cel putin au dat mugurii la magnolie si am reusit sa scot de sub mormanul de frunze ghioceii si brindusele.

Vine, vine priiiimavaraaaaa! Happy Spring everyone!

Doamne-Doamne, Infinitul si faptele

Stam la masa toti 3 si mancam. Conversatia este 'usoara' sau asa se presupune. Si deodata:

- Mama, ce este 'infinitul'?
- ...
- Stii, 'infinite number' - ce inseamna?
[intre timp am reusit sa ma adun si sa-mi aduc aminte cum Doamne-Doamne mi-a pus sub ochi ceva be aceasta tema acum cateva zile - thank you, Doamne-Doamne!]
- OK, sa presupunem ca tu spui un numar, sa zicem 1,000. Da?
- Da
- Eu pot sa spun un numar si mai mare, 2,000 sau 3,000. Si tu spui un numar si mai mare, 1 milion.
- Da [este deja concentrat]
- Eu pot sa spun un numar si mai mare - 2 milioane. Orice numar spui tu si crezi ca este cel mai mare, eu pot sa spun unul si mai mare... Practic nu exista 'cel mai mare numar', intotdauna poti sa adaugi ceva si ai un numar si mai mare. Si asa ajungi la infinit - care nu e un numar, este un concept.

Ma intreb daca ideea de concept voi avea cum sa o explic.

- Aha, este, deci ca un fapt [in engleza a spus 'it's a matter of fact"]

Eu ma uit tulburata la omuletzul de 5 ani care jongleaza cu idei, concepte si 'matter of facts' in timp ce Florin ride profund uimit.

- Da, mama, este ca un fapt, ai prins ideea
- Deci, mama, pe pamant sunt un infinit numar de oameni?
- Nu chiar, sunt multi oameni, peste 6 miliarde
- Dar cand Doamne-Doamne a facut pamantul a facut numai cateva fete
- Nu, de fapt cand Doamne-Doamne a facut pamantul a facut intai un baiat, Adam, si apoi s-a gandit ca se plictiseste singur si a facut o fata, Eva. Si ei...
- Aha, si ei au facut alti copii si apoi tot asa, pana cand s-au facut multi oameni pe pamant
- Da, exact asa
- Aha, am inteles

Revine la oul lui prajit si eu ma uit in continuare la el si ma gandesc (a cata oara) cand va veni ziua in care nu voi mai sti sa-i raspund la intrebari. Astazi a fost o adevarata minune cu infinitul, abia citisem ideea undeva (complet ne-originala, daca nu ma insel este a unui vestit fizician, cistigator de premiu Nobel).

Trebuie sa-l recrutez pe R. sa-mi dea idei de carti de studiat pe teme stiintifice si nu numai, ca maine ma intreaba de ce e cerul albastru si eu tot nu stiu :)

- Mama?
- Da
- Ce exista in Asia?
- ??
- Ce e diferit in Asia?
- Oh... Pai sa vedem: au alte animale... si incerc sa-mi aduc aminte ce e specific Asiei.

E clar, imi trebuie o enciclopedie, inapoi la biblioteca cu mine!

Primavara

Un inceput timid de primavara si-a facut aparitia saptamana aceasta - temperaturi peste 10 grade, impreuna cu un soare superb au topit zapezile de peste iarna. In fiecare zi copilul se uita pe fereastra si striga fericit 'uite, mama, se vede si mai multa iarba!'.

Pasarile au inceput din nou sa se auda si sa se si vada si chiar si turturelele noastre s-au intors de vreo 2-3 saptamani si cred ca ea sta pe oua sus in cuibul de la streasina pe care si l-au mai aranjat cu ceva fire de iarba in plus. Admiram cu totii toata aceasta regenerara a naturii. Si, ca si anul trecut, parca ne bucuram mai mult de sosirea primaverii si a verdetii.

Am iesit sa greblam iarba din curte - intai pe cea din spate, ieri am ajuns si la cea din fata. Operatiunea e obositoare, nimic de spus, dar odihnitoare pentru minte. E ceva placut si energizant in miscarile repetitive care iti lasa mintea sa umble hai-hui. Si umbla, nu gluma. Daca noi inca nu am apucat sa plecam in vacanta, mintea sigur s-a dus.

Ma opresc la fiecare cateva minute - si nu de oboseala, ci pentru ca Philip este extrem de fericit. Acum a gasit o frunza 'canadiana' (adica de artar) imensa, acum cateva cochilii de melci, acum o piatra, acum un viermushor, ba altul... ma bucura dragostea cu care imbratiseaza natura. Si 'naturaletzea' cu care priveste aceeasi natura - rimele sunt niste vietuitoare normale, nu scirboase; florile si plantele sunt demne de admirat in liniste, ca le poti auzi cum cresc; animalele si pasarile sunt studiate in detaliu si cu o rabdare neasteptata pentru 5 ani. Gasesc un cuib in iarba (probabil adus de vint de pe undeva) si i-l arat - il punem in magnolie si in dragalashenia lui il 'repara' adaugand ceva frunze 'look, mommy, it looks nice now'. Sigur ca arata frumos, mai ales ca este primul cuib pe care il 'gasesc'.

Se duce inapoi la joaca, nu pentru mult timp:

'Mommy, let's go on a scavenger hunt'
'On what?!'
'You know, scavenger hunt'
'And what is that?'
'It's like a treasure hunt, but in our own yard'

Las sa treaca aceasta explicatie semi-fantasmagorica si il opresc din a sapa chiar la fundatia casei ca sa gaseasca comori. Fac o nota mentala sa mai mergem la treasure hunts, este inca foarte inamorat de activitate.

Continui sa incerc sa dau o fata relativ primavaratica ierbii din fata casei si imi imaginez fel si fel de ipostaze, fel si fel de idei care mai de care mai ciudate. Unele idei s-au transformat deja in obsesii - si nu in mod ciudat obsesiile au de-a face cu o ferma, cu ceva animale si ceva pajiste. De unde aceasta dragoste de glie, mi-e neclar... sunt doar crescuta la oras, intr-un biet apartament de bloc. E drept ca asa la oras cum eram, am fost in tangenta continua cu animalele si gradinile prietenilor. Dar ma gandesc deja cu drag in fiecare saptamana la orele de calarie, la ce calutz voi mai avea si ce nazbitii va mai face (in ultimele saptamani am avut cateva experiente interesante cu caii, inclusiv o iapa care a taiat-o cu mine in spinare peste arena). Si drumurile saptamanale la ferma trec, normal, pe langa alte ferme... si bineinteles ca incepi iar sa ai idei si sa te gandesti cum sa faci sa te muti si tu la o ferma...

Dar am divagat - deocamdata suntem la capitolul primavara si admiratul ierbii.

Saptamana care a trecut, fiind atat de cald si de placut, am plecat cu copilul in cateva 'adventures' cum le numeste el, plimbari in parcul si paduricea din cartier. Ne purtam pasii pe maulul lacului, unde s-au strins multitudine de pasari - rate, giste, lebede, si unele necunoscute mie. La liziera padurii sunt miriade de alte vietuitoare - veverite, chipmunks (vestitele Chip & Dale), si cateva soiuri de pasari carora de asemenea nu le cunosc numele. Imi dau seama ca-mi trebuie un manual de pasari si fac o alta nota mentala sa imprumut de la biblioteca una. Am avut una din enciclopediile despre pasari de la National Geographic, dar am avut un accident cu acvariul nu de mult si am pierdut cateva carti dragi. In orice caz - la urmatoarele plimbari va trebui sa ne aducem aminte sa luam mancare pentru pasari si veverite. Vin cuminti la marginea drumului sperind ca le dai ceva, dar nu avem nimic prin buzunare... next time.

Si ma bucur din nou de dragostea pentru natura cu care s-a nascut si creste copilul nostru. In aceasta lume atat de industriala mi se pare esential sa pastrezi balanta, sa nu uiti ca fara natura n-am putea exista, sa iti aduci aminte de unde ne vine hrana. Si visez din nou la posibilitatea unei ferme cu ceva animale, cu o gradina de zarzavaturi, cu o gradinita de flori si, de ce nu, cu o livada de meri. E clar... visez o livada de meri in floare - nu cred ca exista o imagine mai frumoasa acum decat o livada de meri in floare prin care sa calaresti linistit... oh... e clar, e o nebunie totala.

S-a dus soarele si ne intoarcem la caldura din casa. Dar vom reveni, cat de curand!