Antrenorul

Orice atlet care se respecta cat de cat (adica doreste sa obtina oarece rezultate) trebuie sa aiba un antrenor.

Cateodata antrenorul este unul din parinti - cel putin pana odrasla da semne de talent, isi depaseste antrenorul natural sau ii 'raspunde' antrenorului. Atunci in general antrenorul trebuie schimbat.

Cateodata, mai ales cand sportivul incepe tarziu, nu in frageda copilarie - antrenorul este vreun prieten bine intentionat (dar de obicei cu skills de antrenor care tind catre zero) care il introduce in sportul ales si ii da idei si sfaturi ad-hoc (care pot sa aiba legatura cu subiectul sau nu). Cand in combinatia aceasta relativ nefericita se adauga si o relatie de genul sot-sotie, dezastrul e aproape iminent, deoarece atletul poate sa-i mai spuna si cateva antrenorului din oficiu. In acest caz de preferat ar fi sa se schimbe antrenorul, dar in majoritatea cazurilor se schimba, de fapt, sportul cu unul cu care asa-zisul antrenor sa nu aiba nici o legatura.

Si mai exista si cazul al treilea, cel mai fericit, in care antrenorul in cauza (parinte sau sot/sotie) este, intr-adevar, un antrenor adevarat si stie despre ce vorbeste. Si in acest caz pot exista 2 situatii: sportivul in devenire are talent si daruire sau sportivul in devenire n-are fie una, fie alta, fie nici una nici alta.

In cazul nostru, cum Doamne-Doamne le aseaza pe toate cum sunt potrivite mai bine, s-a asezat sa fie un antrenor care stie despre ce e vorba si un student care sa fie si interesat(a) si cu ceva aptitudini si cu (in acest caz, cel putin) urechile mari la ce spune antrenorul si 'gura mica'. Adica o relatie aproape ideala antrenor-student.

Cum eu am fost cumintica in ultimii 3 ani (nici nu-mi vine sa cred ca sunt numai 3, parca as face acest sport de cand ma stiu) si am ascultat de coach (mai ales de sfatul: tu zambeste la toti si fa ce-ti spun eu; pentru cazul in care sfaturile de ce anume trebuie sa fac au inceput sa curga riuri, riuri), iata ca avem un antrenor multumit de student si un student multumit de antrenor. Si amandoi multumiti de rezultate.

In cazul nostru trebuie sa recunosc ca antrenorul stie ce spune si mai ales stie si cum sa spuna elevului ce si cum. Cei care ma cunosc stiu ca este destul de dificil sa ma faci pe mine sa fac ceva contrar logicii mele (bine infipte in pamant, ca un tauras ce sunt). Si totusi coach-ul meu a reusit prin metode subtile sa ma faca sa inaintez si sa avansez usurel, usurel, pana la performanta actuala.

E greu de explicat ce inseamna aceste trofee castigate la Grand.

Nu este vorba despre trofeul in sine, este vorba despre expunerea, recunoasterea si punctele pe care le-am castigat intr-o clipita. E vorba ca in al doilea an de competitie (anul trecut) am reusit sa obtin All American points. Iar cu acest Grand - AA points sunt si mai multe. All American points este un sistem de punctare in care se aleg cei mai buni dintre cei mai buni in sport. Cei carora toti tragatorii, incepatori sau veterani, le cunosc numele. Nu local, la clubul la care trag - ci in toata Nord-America.

Nu este vorba despre trofeu, este vorba despre posibilitati - a sti ca poti sa faci ceva care te pune in top e un sentiment deosebit. In cazul specific (Grandul Marilor Lacuri) performanta e cu atat mai deosebita cu cat se refera nu numai la categoria 'Ladies', ci este optim distribuita intre clasa si categorie. Nu am tras bine numai intre Doamne, am tras bine intre tragatori. Ceea ce aduce automat un alt nivel de satisfactie (una e sa fii premiant intr-o clasa de 5 copii, toate fete si alta e sa fii premiant in clasa de 50!). Din nou, pentru cei ce ma cunosc, stiu ca feminismul este o miscare pe care nu o aprob numai din cauza ca m-am nascut in categoria 'femei'; dar asta nu inseamna ca nu pot sa ma amuz cand aud pe potecile de la Grand 'cine e, dom'le fatuca asta?! auzi - m-a batut o femeie!' de la cel de pe locul 2 in clasa.

Nu este vorba despre trofeu, este vorba despre perfromanta in sine - si in ascensiunea catre acest moment au fost mereu cel putin 2 persoane implicate: antrenorul si studentul. Cei care isi inchipuie ca pot sa obtina performante speciale fara ajutor sunt fie neinchipuit de buni, fie neinchipuit de mandri. Fara antrenorul meu cel drag n-as fi ajuns in acest sport, n-as fi avansat cum am avansat, n-as fi performat cum am performat. Micile sfaturi dinainte de a intra pe linie au contat pana la ultima silaba (mai ales sfatul de la Event #6 - Doubles, cand m-am trezit brusc squad leader: 'tine puca mai jos la prima pereche, ca sa ai timp sa aquire the target'). Daca astazi pot sa ma asez pe linie si sa imi fac din reflex toata pregatirea - e meritul lui ca mi-a povestit ce sa fac si meritul meu ca am ascultat si am facut ca el. Daca astazi pot sa ma uit la un target si sa apreciez in context cum sa imi ajustez pozitia (in functie de cum sunt talerele definite, in functie de lumina, in functie de vint etc.) - e meritul lui ca mi-a povestit ce sa fac in fiecare situatie, si meritul meu ca am intrebat de fiecare data si am ascultat ce mi s-a spus. Daca astazi pot sa clear mintea suficient cat sa ma focusez pe task-ul curent (one target at the time) - e meritul lui ca a stiut cum sa ma aduca in aceasta faza si al meu ca am ascultat.

Si daca astazi sunt mandra de mine si de performanta, sunt in mod egal mandra de el, de antrenor si mandria e dubla - nu numai ca e un antrenor excelent, dar e si un sot foarte bun :)

Si pentru cei care doresc sa avanseze in acest sport, vi-l recomand cu caldura si-l puteti contacta prin site-ul propriu de coaching la:
Invatati Trap cu profesor bun!.