Cuiburi

Anul trecut, la intoarcerea din vacanta, am gasit un cuib de turturele in streasina din spatele casei. Dupa ce au scos primii 2 puishori au scos si a doua pereche de pui, apoi au disparut.

Pe la sfarsitul lui Martie, anul acesta, cand a dat caldura peste noi - cele 2 tuturele au revenit. Au inceput sa-si repare cuibul, le-am mai ajutat si noi si dupa cateva zile ea a ramas in cuib, el plecand des si revenind cand si cand sa o lase si pe ea sa isi caute de mancare si probabil sa-si dezmorteasca trupul. Am inceput sa-i si recunoastem - ea este un gri mai inchis si are o linie orizontala neagra, foarte fina, pe fata; e mai grasutza un pic; el - este extrem de finut la corp, mai subtirel, si de un gri-perlat o frumusete. Ii ascultam cum isi canta si cum se schimba la pazitul puishorilor in devenire. S-au obisnuit cu noi de anul trecut si nu se sperie nici macar cand ma urc pe scaun sa le mai aranjez un pic cuibul. Ea se uita cu un ochishor la mine, el ma urmareste de pe gard, dar nu isi parasesc ouale.

Sfarsitul lui Aprilie aduce 2 puishori dragutzi - stau in cuib cateva zile, apoi zboara veseli in 'padurea' din gradina, adica cetina care ne desparte de una din vecine. Stau acolo cu taticul, in timp ce mamica sta din nou in cuib, pentru generatia urmatoare. Are taticul un sistem interesant de a-si apara puii care nu sunt inca extrem de buni zburatori - apare un inamic (in speta unul din cainii din casa iesiti la aer in curte) si il vezi cum tipa-tipa, merge catre un colt indepartat al curtii. In mod naural cainii il urmaresc pe el si cand se crede suficient de departe de cuibul de pe pamant isi ia zborul brusc. Nu incetez sa ma minunez de toate aceste activitati ale naturii. Si noi, rasa umana, ne credem cei superiori...

A inceput sa creasca si vitza si cum tot nu am gasit o solutie perfecta pentru bolta, ea creste profund haotic. Peste una din ramuri dam aproape non-stop si cum ramura atinge si cuibul, intr-o zi, cu ajutorul nostru, cu ajutorul vintului... cuibul cade... gasim un singur ouletz si nu mai poate fi salvat. Ea, turturica sta in apropiere si canta parca dispaerata. El nu se arata. Reusim sa punem cuibul la loc si ne intrebam daca vor reveni. Sunt aproape trista ca poate nu, dar inca sper ca stiu ele, pasarile, ca nu le-am vrut raul si ca le adoram. Mamica s-a mutat de pe gard pe stalpul de lumina si canta in continuare. O luam ca un semn bun. La un moment dat zboara, dar revine si cu pasi marunti se apropie de cuib. Il studiaza... probabil ca isi cauta oul... Pleaca din nou. A doua zi revine, studiaza cuibul din nou, canta, pleaca... Si dupa un timp revine - si incepe sa puna betishoare noi in cuib. Fericire profunda - isi reconstruieste cuibul! A doua zi de dimineata este in cuib si canta. Nu trece mult si revine si el si impreuna mai pun un fir de iarba ici, unul colo... gata, si-au refacut cuibul si acum ea sta din nou pe oua. Sunt extrem de fericiti cu totii, ne-au devenit dragi si ne-ar fi parut rau sa le pierdem.

Intre timp, in fata casei, sub streasina si-au facut cuib o pereche the robins [definitie robin] (se pare ca in romaneste s-ar traduce macaleandru). Procesul e migalitor - aduc pai cu pai si batzishor cu betzishor. In aproximativ o saptamana este gata - mie mi se pare extrem de mic comparat cu dimensiunea pasarilor, dar L. remarca logic ca nu trebuie sa dea party in cuib, oaule trebuie sa stea acolo, ea numai deasupra.

Robin-ii sunt mai tematori decat turturelele - dispar la cea mai mica miscare. De la computerul meu, daca stau cuminte, o vad pe mamica in cuib. Nu stiu daca are deja ouale acolo, deoarece inca zboara destul de des si pentru perioade indelungate. O urmaresc cuminte in fiecare zi si ma minunez de cat de calma si linistita este, Ce vor fi facand mamicile pasari cand stau in cuib? Stau pur si simplu? Se gandesc la puii ce vor veni? Se gandesc de unde o sa le gaseasca viermisorii cei mai buni si hranitori?

Florin sustine ca am o obsesie cu pasarile mai nou. Dar crescand intr-o cladire de beton, inconjurata de asfalt am in mine o chemare catre pamant, catre natura si probabil ca-mi pun acum intrebari pe care alti copii si le-au pus la vremea lor, a copilariilor, a intrebarilor. Si cum curtea e plina de Cardinals si Robins si Chickadees (sau cum le-o fi chemand, copilul stie! studiaza pasari si flori luna asta) e si greu sa nu devii interesat de ele. Canta gratios, sunt extrem de frumoase (mai ales ei - lucru interesant in natura!), isi au grija frumos de cuiburi si de pui si e normal sa fiu curioasa ce le-o fi trecand prin minte, nu?

Mai ales ca n-am avut niciodata ocazie de cuib la streasina si acum am 2 cuiburi! Absolut miraculos!