Am reusit sa incarcam si sa aranjam tot ce ne trebuia (si probabil mult in plus) cam cu vreo 2 ore intarziere - nimic neobisnuit. Pe la 1 si un pic ne urcam in masina cu catzel si purcel. Barbatul face primul check. Apoi barbatul face al doilea check. Copilul si catelul sunt inca linistiti (copii cuminti!). Barbatul se urca in masina. 'Oh - du-te tu si...' Strike one. Ma duc, ce sa fac? Am invatat de mult ca a ma enerva intr-un asemenea moment numai creste nivelul de agitatie si provoaca si mai multa intarziere. Ne urcam din nou in masina. 'Oh... ' (asta sunt eu). Strike two. Ma dau jos, ma duc inapoi in casa. Copiii sunt inca destul de linistiti. Pornim masina - si niste zgomote teribile se aud din spate. Catelul devine agitat, copilul de vine curios-agitat 'mommy, what is that noise? is the car going to break?' Nu poti sa-l condamni, se aude intr-adevar ca si cum ceva s-ar rupe in bucati. Barbatul manevreaza hardughia de casa pe roti pe stradutza noastra care brusc pare scoasa din Gulliver. Usurel, usurel iesim pe strada principala, apoi pe autostrada... si asta ne este drumul. Am plecat!
Ati observat vreodata cum atunci cand aveti un interes nou totul in jur pare cumva ca se leaga de acel interes intr-un mod cu totul special? Eu am observat acest fenomen (probabil ca are un nume in psihologie, o fi stiind R.?) cu masinile. Cand am schimbat masina, apoi cand am incept eu sa o conduc, apoi cand am luat truck-ul - brusc parca pe strazi existau numai masini identice cu a noastra. N-am remarcat sa existe atatea camionete in orasul nostru pana nu am avut-o pe Carrie. N-am vazut nici un German Shephard in cartier pana la Cora (sunt cel putin 3 de atunci!). La fel si cu caii. De cate ori am strabatut drumul catre Brantford? De cate ori am trecut pana in apropiere de London? Poate nu in fiecare zi, dar de suficiente ori. Stiti cate ferme de cai sunt in zona? Nenumarate... Ferme intinse, cu o pasune nesfarsita, cu cativa calutzi pascand linistiti...
Descopar si un pod superb intr-un fel de parc, dar nu mai stiu unde este, sper sa-l redescopar la intoarcere. Undeva in zona Brandford-ului. Locuri care te cheama sa le descoperi - locuri pe care sper sa avem ocazia sa le descoperim.
Ne continuam drumul linistiti catre Sarnia - mai incet decat normal, din cauza trailer-ului, dar fara peripetii. Ne aducem aminte de campul de fotbal de langa podul de vama (primul contact cu Canada pe care l-am avut anul trecut). Ne asezam pe pod la coada si dupa o asteptare de aproximativ 1 ora si jumatate trecem cu bine podul si granitza si intram in USA. Oraselul de granitza (Port Huron, dupa cum voi afla peste cateva zile) este complet diferit de Sarnia. Ma uit la stradutzele trase cu linia, la casutzele asezate ordonat pe stradutze si... ca de obicei... la lipsa oamenilor. Intre timp am aflat de la un fost locuitor al acestei tari vecine ca intra-devar oamenii nu umbla pe strazi ca la noi - umbla in general in masini si par sa apara brusc in diverse locuri. M-am linistit, nu mi s-a parut mie ca e o tara pustie!
Drumul catre Mason se petrece fara peripetii - ajungem in plina noapte si reusim sa parcam si sa ne instalam pentru noapte. Luni nu se va intampla mai nimic in zona, concursul incepe marti (dar postul e ocupat de luni!). Asa ca mai stam un pic la palavre, mai inghetam un pic (e destul de rece) si ne facem planul pentru a doua zi.
Reusim sa ne aranjam si inauntru, sa ne invelim si sa adormim linistiti.
Mason, we are here!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu