The Zone

File de jurnal 'taleristic'

[Nota - cum am mentionat cu alte ocazii, anumite detalii si insemnari sunt facute nu pentru a ne mandri (a ne da mari, pe romaneste), ci cu scopul de a pastra impresia trairilor atunci, la momentul dat; din punct de vedere sportiv vom reveni, atlet si antrenor, asupra acestor insemnari mai tarziu; din acest punct de vedere insemnarile devin importante pentru noi]

In proba de 200 Singles de la Mason, ziua a treia (event #8) am avut ocazia sa traiesc un fenomen cunoscut in sport sub numele de 'Zona'. O stare mentala in care sportivul intra atunci cand este in forma.

Am inceput proba intr-un confort deosebit. Nu tu emotii (nu prea am avut deloc in acest concurs), nu tu dubii, eram sigura de mine si de 'razboiul' meu cu bucata de lut portocaliu. Era rece, dar fara adieri prea brutale de vint, ici si colo o pala firava. Si eu imi cantam aceleasi 2 frinturi de vers dintr-un cantec superb al lui Doc Walker 'Beautiful Life'. Atata stiu din cantec, atata lalai!

Incepe totul superb - trag dupa fiecare target si le descompun intr-un nor de fum aproape pe toate.
Primul trap - scap un target, 24. Al doilea trap - focusez si le prind pe toate - 25. Al treilea trap, incep pe postul meu obisnuit, 2. Ma asez si nu-mi mai vine sa cant. Incerc sa-mi dau seama de ce si realizez ca e liniste. Momentul e profund psihedelic (nu stiu cum sa-l descriu altfel): imaginati-va ca va treziti deodata surd intr-o lume pe care o stiti inimaginabil de zgomotoasa. Stiu ca se trage in jurul meu, dar nu aud aproape nici un zgomot. Chiar si cand vorbesc cu mine insami sonorul este vag. Este o liniste ciudata, dar placuta. Este ca si cum lumea ar fi disparut - vad pomii si iarba si cerul, dar parca sunt in spatele unei cortine. Oamenii nu mai exista deloc, aproape au disparut din vizual. Tot ce mai exista sunt eu si talerele mele. Constientizez ca lumea inca exista, dar practic a disparut pentru mine. In afara de persoana mea si talerele pe care le comand eu nu mai exista nimic. Imi cant cele 2 versuri si parca nu se potrivesc in linistea aceea. Renunt, e un sentiment de calm naucitor si nu vreau sa-l distrug cu cele 2 versuri. Mintea imi e oricum ocupata cu altele ca sa am nevoie de cantec.

Nu e numai linistea - e si o lumina ciudata, un pic filtrata. E ca si cum vederea mea e focusata strict si direct pe taler, restul e blurat un pic, nu mult... un pic...

Momentul dureaza cam 2 posturi (10 talere) - poate mai mult, nu-mi dau seama. Nu pot sa spun nici cand 'revin' in actualitate, trecerea e la fel de fireasca in acest sens. Tot ce stiu e ca la un moment dat am nevoie din nou de cantec si aud din nou ce se intampla in jurul meu. Reapar oameni, pasari, pomi. Dar calmul si seninatatea momentului raman cu mine pentru mult timp. Si de fiecare data cand ma mut pe un post nou imi aduc aminte cu placere de 'zona' mea temporara si parca sunt mai linistita. Si tot restul zilei trece prin filtrul acestei experiente.

Seara ii povestesc antrenorului meu si unui prieten de la club - si amandoi par interesati de descrierea mea si mai ales de faptul ca am trecut prin aceasta experienta. Amandoi ma asigura ca experienta nu este unicat, vor mai veni si altele, si ca acesta este numai un inceput. Cum sunt inca sub impresia momentului sper ca asa este si ca voi mai avea ocazia sa il traiesc. Chiar acum este ca un drog si adictia este brusca si totala. Dar imi aduc aminte cat eram de linistita si de relaxata si nu pot decat sa-mi doresc sa ajung din nou la fel de linistita si relaxata.

Draguztul de Florin isi freaca bucuros mainile - se pare ca ma va trece la nivelul urmator de antrenamente. Satisfactia se citeste pa fata lui si ma intreb ce ma asteapta oare?!

P.S. Just for fun - cantecul pe care l-am folosit cele 3 zile non-stop:

Doc Walker - Beautiful Life