La sfarsitul lunii Iunie, la clubul nostru, din Hamilton, s-au tinut Campionatele Nationale de Trap ale Canadei. Vin rar in Ontario, de obicei se tin in vest - Alberta, Manitoba, Saskatchewan (politica este, ca in orice sport sau activitate la mare rang - si cum conducerea CTA este vestica... )
Miercuri ne-am antrenat un pic, in asteptarea concursului propriu-zis.
Joi si vineri au fost 2 zile de preliminarii, cu talerele obisnuite - o proba de 100 de singles, una de 100 handicap si una de 50 de perechi de duble. Am reusit in ambele zile sa trag foarte egal (scopul meu la aceasta faza, de fapt), aproape scor identic in toate cele 3 probe. Joi, cu toate ca scorul n-a fost cine stie ce, am castigat clasa la duble. M-am mirat, m-am amuzat si mi-am vazut mai departe de talerele mele. Vineri Florin a tras prima lui 100 - in singles (Go, Florin, goooo!) Asa ca eram multumiti amandoi. Sambata a fost practic campionatul pentru singles - 200 de talere. Squad leader-ul nostru s-a enervat undeva pe parcurs si cand se supara nu prea mai e asa amuzant sa tragi cu el. Asa ca a doua suta de talere am tras de mine intr-un efort supra-omenesc, nu pentru scor (il doborisem in prima 100), ci pur si simplu, pentru sportul in sine. Daca tot am decis sa particip, sa nu-mi bat joc. Aparent efortul meu l-a ajutat pe Florin, care a pierdut un taler dintr-o tampenie a celor de pe trap-ul de alaturi - in categoria 'bad luck'. Dar le-a facut fum pe restul 99. In continuare multumiti amandoi - nu neaparat de scor, cat de performanta (stiu, suna ciudat, multi se uita la mine / noi crucis - cum adica sa ma amuz de un scor cu care nu fac nimic? pai ma amuz - daca stiu exact de ce am pierdut talerele pe care le-am pierdut, inseamna ca data viitoare am sanse sa execut si mai corect, nu? pentru mine e amuzant :)).
Duminica - ultima zi. Nori negri de furtuna se bulucesc peste noi, este evident ca la un moment dat va incepe sa ploua. Deocamdata e numai un vint teribil. Asa cum este, poate, evident - talerele si vintul nu fac o casa prea buna. Imaginati-va o farfurie de lut care zboara prin aer. Si acum adaugati vintul. In functie de unde bate si de directia in care zboara talerul acesta din urma fie o va lua eratic in sus, fie o va lua eratic in jos. Deoarece antrenorul meu m-a invatat bine, de obicei scorurile mele nu depind de vreme. Asa ca incepem ziua cu proba de duble - trag asezat, si cu scopul de a le face fum pe toate. Reusesc acelasi scor ca in prima zi, un 91 (fata de media mea de 80 e un lucru foarte bun). Restul din echipa nu-si gasesc ritmul, dar eu reusesc sa ma focusez si sa-mi vad de talerele mele. Proba de handicap n-a fost niciodata cea mai tare (mai putin minunea din Ohio), dar reusesc si acolo sa ma concentrez cat se mai poate la sfarsit de concurs. Undeva, in timpul zilei, ploaia a venit si a trecut, aproape pe nesimtite (mai putin pentru ultimele cateva echipe care erau inca in timpul concursului). Am ramas uscati si de data aceasta, ceea ce este cel mai important.
Ne intoarcem la club, ca sa urmarim shoot-off-urile si cu aceasta ocazie descopar, cu uimire profunda, ca sunt Campioana Nationala (la Ladies) la proba de duble. Imi iau trofeul si ma bucur un pic, mai mult pe limita uimirii decat a bucuriei. Cu scorul meu si cu fatucele care au concurat nu m-as fi asteptat la asa ceva. O incurajam pe o doamna foarte dragutza in barajul de handicap si castiga al doilea loc la Ladies.
Ne luam ramas-bun si odata ajunsi acasa ne reamintim fiecare evenimentele zile. Abia acum, cand povestesc ne-taleristilor ce s-a intamplat realizez ceva ce nu-mi fusese clar - am ajuns de la un sportiv oarecare la Campioana Nationala! in categoria Doamnelor, numai, dar tot e ceva :)
Si acum, ca tot am ajuns inapoi acasa - descoperim ca Florin, ca si in Ohio, a avut scorul cel mai bun pentru cele 400 de talere de campionat, asa ca a castigat un trofeu. Care e, ca si data trecuta, la club. Singura diferenta e ca acum clubul e la jumatate de ora departare, nu la aproximativ 12 ore!
Dincolo de talere si trofee am intalnit multi taleristi - cei din vest (Saskatchewan-ul are oameni extremi de prietenosi!), cei din State, domni si doamne ale sportului. Am petrecut momente interesante cu un domn extrem de dragutz de la 'Trapshooting Hall of Fame' care a venit cu 'vestigii' canadiene ale trapului (medalii vechi, trofee, arma primului Canadian care a castigat la Grand-ul american, talere canadiene din vechime si multe, multe altele). Am purtat discutii placute cu nenumarati canadieni si americani. Am fost invitati sa tragem in toate colturile tarii.
Asta este si unul din avantajele competitiilor - intalnim extrem de multe persoane. Deja ne putem da seama rapid daca merita sa pierdem timpul cu cineva sau nu; ca in orice alt grup sunt multitudine de caractere. Dar ramane placerea de a descifra aceste caractere si placerea de a descoperi pietrele pretioase. Sunt cativa lorzi ai talerelor, si cateva adevarate doamne. Si este o placere deosebita sa-i cunosti si sa conversezi cu ei din cand in cand.
In plus, anul acesta am avut pana acum ocazia sa si putem calatori un pic - chiar daca nu ca turisti, numai calatoriile catre fiecare club sunt o aventura pentru toti 3 (plus Cora :)). Copilul invata nenumarate lucruri despre America, despre viata, despre natura, despre civilizatie.
Pana la urmatoarea aventura - sa fim cu totii sanatosi si sa ne bucuram de minunile care ne inconjoara!
O zi buna tuturor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu