Drumuri prin America

July 2, 2008

N-am reusit sa plecam la ora propusa, deoarece Philip a decis sa nu se simta bine, asa ca am facut un drum rapid la doctor. Sindromul 'cabinetul medical' isi face simtita prezenta si odata primiti in cabinet nu-l mai doare nimic. Oamenii sunt, totusi, dragutzi si ii fac niste analize; apoi doctorul ne spune ca 'simtul' lui ii spune ca nu e nimic grav, dar ca ne vor transmite rezultatele complete in 2 zile. Le-am spus ca eram pe picior de plecare, dar cu tehnologia din ziua de azi nu e o problema. Daca avem nevoie de vreo reteta o vor transmite cu faxul acolo unde ne aflam. Concluzionam ca sistemul medical functioneaza bine si revenim la bagaje.

Iesim din Canada cu bine - de data aceasta ofiterul de la vama nu a dorit sa studieze nimic, dar s-a urcat in trailer si probabil ca a studiat frigiderul. Ne spune vesel ca avem ceva cartuse (nu sunt, de fapt, prea multe) si ca radioul canta. Ii multumim si pornim mai departe. Este a treia iesire din Canada, prin a treia vama diferita - de data aceasta prin Lewiston, Niagara Falls. Intrarea in State se face prin acel maret pod de la Niagara Falls, NY, care pod trece peste insula creata de riul Niagara. Parca nu mai este la fel de impunator ca anul trecut, dar este de departe cea mai frumoasa intrare in State.

Deja cunoastem I-90 de parca ar fi ETR 407 si admiram in liniste fermele si casele de pe langa drum. Ne oprim in primul Tim Hortons (nu am rezistat pana in Rochester) si descoperim ca, fata de anul trecut, Service Stop-ul are acum free internet. Asa da! Cu stomacelele mai pline purcedem din nou in calatoria noastra catre Elysburg, PA. Copilul adoarme multumit, Cora s-a culcat si ea - nu e de mirare, s-a facut deja extrem de tarziu. Decidem sa facem un popas peste noapte si ne oprim in primul camping. Dupa ce ne debarcam fara peripetii, scoatem minimul necesar si ne odihnim cu totii. Maine vom aveam un drum lung de parcurs.

Drumul zilei

July 3, 2008

Ne trezeste o ploaie marunta, dar caldutza. Starngem totul cat putem de repede, setam GPS-ul si, asa cum stim - calatorului ii sta bine cu drumul; ca unor calatori seriosi si noua ne sta mai bine pe drum (cel putin pana vom ajunge la destinatie).

Planul nostru este sa ne oprim la urmatorul Service Stop (numai cativa km mai jos pe autostrada) - un alt Tim Hortons, free internet... Dar GPS-ul a calculat o ruta mai scurta, asa ca o ia pe stradute laturalnice. Daca nu mi-ar fi trebuit internetul ca sa trimit ceva catre office, ar fi fost amuzant. Asa, n-am ce face decat sa incep sa admir natura si oraselele prin care trecem. Care orasele sunt dragutze foc. Casele, ca prin tot ruralul pe care l-am vazut, sunt mai degraba asezate (fara etaj) pe mai multa intindere decand in Canada. Nu lipseste la nici o casa sau caldire steagul american. Dar ca si pana acum, lipsesc cu desavirsire oamenii. De data aceasta remarca si copilul aparitia steagurilor si incepe sa intrebe ce fel de cladiri sunt si de ce au steag. Incerc sa-i explic, dar ramane un pic nelinistit - noi de ce nu avem steag? O intrebare buna la care e greu sa raspunzi coerent...

Drumurile prin orase sunt strimte bine pentru noi, melcii cei cu casa in spinare. Dar ne-am obisnuit sa verificam colturile strazilor cand intoarcem si totul decurge cu bine. Gasim in sfarsit un fel de autostrada si purcedem pe ea. Cum nu exista nici o sansa sa mai gasim tipul de opriri ca pe I-90, ne resemnam cu o iesire normala, are benzinarie, are un restaurant - facem un mic popas si incercam mic-dejunul american. Mancarea nu e chiar foarte buna, dar noua ne e foame oricum. Gasim si un internet pe marginea drumului, trimitem tot ce avem de trimis si ne continuam drumul pe autostrazi.

Foarte curand drumul incepe sa serpuiasca, suntem la poalele Apalasilor si incepem urcusul. Verdele colinelor care ne inconjoara este indescriptibil, imi aduc aminte de Bucovina - coline cat vezi cu ochii si o casutza / ferma aruncata ici si colo. Cate o asezare mai rasarita aminteste de Ardeal - si nu e de mirare; majoritatea sunt 'Burg'-uri. Intalnim chiar si asezari Amishe si Mennonite. Imi aduc aminte ca in Ohio intr-una din zile a venit sa practice (nu i-am vazut concurand) o familie Menonnita: tatal (cu o barba impunatoare), 2 baieti (cu niste plete blonde de invidiat), admirati din golf-carts de mama, o fetitza si un baietel prea mic ca sa traga, dar aparent suficient de mare ca sa conduca cart-ul. [Paranteza de camping: am descoperit din Wikipedia ca locurile unde-i poti gasi din belsug sunt Ohio, Pennsylvania, Idaho si Ontario. Interesant.]

Urcam si coborim muntii constant si fara sa ne dam seama am intrat in Pennsylvania. Florin este prea concentrat si nu ma aude cand spun sa ne oprim - Centrul de Bun Venit are un loc de unde poti admira in voie valea... si dupa ce trecem de el ne dam seama ce se poate admira: exista un lac si un riu in vale si un baraj superb. Noroc ca masina nu poate merge la viteza legala, reusim sa le admiram un pic in trecere.

Ploaia s-a oprit si cum este foarte cald afara, muntii par a fumega - valuri, valuri de ceata se ridica din fiecare colina, dandu-le un aspect cu totul si cu totul feeric. Parca am fi in mijlocul unei povesti cu spiridusi.

Admiram colinele inconjuratoare si avem discutii metafizice. Philip isi aduce aminte de o ferma de pui vazuta ceva mai devreme. Intreaba ce se intampla la ferma - ii explic cum fac gainile oua, cum le pun oamenii in incubator, si cum dupa o perioada ies puii din ele. Ii explic ce este un incubator si dupa cateva secunde de gandire ma intreaba, doct:

- Mami, si la inceput, cum s-au facut ouale?
- La inceputul cui, dragule?
- Cand s-a facut Pamantul, cand Doamne-Doamne a facut pamantul. Cum a stiut sa faca gainile sau ouale.

Imi dau seama ca, de fapt, intrebarea lui este vestita 'oul sau gaina?', si dupa ce-mi revin din reverie ii raspund ca Doamne-Doamne a facut pamantul (cum a spus el bine) si apoi a facut animalele, cu puterea lui magica. N-a avut nevoie de oua. Sunt sigura ca si A.&L. si R.&W. ar avea 2 viziuni complet diferite asupra acestei 'probleme' filozofice. Sunt acum chiar si curioasa care le-ar fi approach-ul.

Mai sta pe ganduri un pic si:

- Mami, dar cum a facut Doamne-Doamne oamenii? [How did Doamne-Doamen make the people?]

Eh, asta acum... Sunt oarecum nesigura pe raspuns, dar sper sa fie cel 'corect' (depinde de punctul de vedere, oricum):

- A luat o bucata de lut, a facut o forma ca un om, si apoi a suflat peste ei si le-a dat viata.
- Oh, deci cu puterea lui magica a facut oamenii din lut si le-a dat viata?
- Da.
- Asa l-a facut si pe Iisus? Ca Iisus e fiul lui Doamne-Doamne.
- Well, Iisus s-a nascut ca noi toti, are o mamica, dar taticul lui e Doamne-Doamne. [sper sa nu intre in detalii aici ca sunt terminata]
- Si Iisus mai traieste inca, e tanar, nu?
- Da, era tanar si acum traieste sus, in Rai, cu Doamne-Doamne. Iti aduci aminte ca am vorbit de Paste - cum celebram ca Iisus a inviat si s-a dus sus in Rai?
- Ah, da.

Rumega acum mental informatia - sunt sigura ca intr-o saptamana, doua, va veni cu idei noi pe aceeasi tema.

Intre timp, Florin tot verifica altitudinea - ajungem pe la 650m si tot urcam / coborim. Ne-am oprit pentru cumparaturi intr-un orasel care parea mai mare, maine este Ziua Independetei si nu stim ce vom gasi deschis. Descoperim cu aceasta ocazie ca oamenii in Pennsylvania sunt printre cei mai politicosi si prietenosi de pana acum. Iti zambesc si-ti spun multumesc la Walmart! Suntem la numai o ora departare de destinatie si deja drumul a revenit prin orasele cu riuri late si strazi stramte. Serpuim in continuare cu drumul si ne descoperim intr-o vale superba, inconjurati de coline super-verzi - Elysburg-ul. Gasim clubul usor (este asezat chiar in mijlocul orasului - oftam din cauza diferentei de mentalitate intre cele 2 tari vecine) si ne gasim si locul de camping usor. Avem un noroc teribil - in trailer-ul de alaturi este un baietel de aproape 5 ani cu care Philip se va putea juca in voie. Incep imediat joaca, dupa ce se studiaza reciproc, pret de cateva minute. Philip a hotarit sa-l cistige cu un dar (pornirea subconstienta profund diplomatica pe care o dovedeste copilul nostru ma tulbura din nou) - ii face cadou o moneda de 2 Dolari Canadieni. Nici nu exista un cadou mai potrivit in situatia data - ceva specific locului de unde vii, pentru nativii locului unde ai poposit. Ar fi fost un Columbus bun :)

Ne asezam 'casa' si incercam sa punem oarece ordine in viata noastra de calatori.
Mancam si apoi hotarim sa pornim la o plimbare prin jurul camping-ului, catre casa clubului.

Imaginati-va un deal (150m altitudine) care se 'uita' in vale - cu case de trap si pe deal, si in vale. Cu camping si pe deal, si in vale. Cat vezi cu ochii sunt case de trap (48 la numar) si casutze mobile de tot felul. Afara este cald si umed - si clipesc cu uimire, nu cred ca poate fi adevarat. Dar este - o multitudine incantatoare de licurici. Sunt peste tot si e feeric sa-i urmaresti. Philip vrea sa prinda unul, sa-l puna intr-un borcan, sa puna capac si sa-si faca o lanterna. Alearga incercand sa-si procure aceasta lanterna naturala... Il deraiaza focurile de artificii - pregatirea pentru maine. Le admiram de pe dealul nostru si apoi adormim repede, o zi lunga, plina de evenimente, lumini si dealuri.

Am ajuns la destinatie.