Elysburg, file de concurs

Vineri - 4 Iulie, 2008

Am admirat joi seara ground-urile de la Elysburg - e o minune sa vezi 48 de case de trap insirate frumos, 32 pe coama dealului, privind in vale catre restul de 16. Daca te gandesti ca in Ontario clubul nostru e cel mai cel si noi avem 12 case de trap, o sa va dati seama de fascinatia noastra cu cluburile marishoare din State.

Vineri dimineata ma trezesc, ca de obicei, devreme - de data aceasta chiar inaintea copilului. Trebuie sa merg la clasificari, squadding, si casierie, totul inainte de inceputul concursului. Din fericire concursul incepe la ora 10, desi nu intelegem de ce (vom intelege curand). Deci am tot timpul. Dau peste o doamna dragutza la suqadding si-i explic cum ca vrem in echipe separate, la diferente suficient de mari, pe acelasi banc, daca e posibil. Ma intreaba daca avem o singura puca (nu-si imagineaza alta motivatie pentru o asemenea cerere). Ii spun ca avem un singur copil. Intelege dilema si imi da ce i-am cerut, intr-un timp relativ record.

Dupa Ohio nu-mi imaginam ca se poate rula un concurs mai eficient si mai rapid. M-am inselat amarnic - cei din Pennsylvania sunt incredibili: totul este automat, ca si in Ohio, dar spatiul fiind mai mare au mai multe ghisee pentru fiecare pas al inregistrarii, deci pot sa fie mult mai eficienti. Si un pic si mai tehnici: au cateva ghisee unde-ti poti printa singur diverse informatii despre concurs, despre rezultate, si multe altele.

Vineri este o zi de preliminarii obisnuita: 100 singles, 100 handicap, 100 doubles. Pornesc cu voiosie catre trapul #5 si il descopar ca fiind unul din cele mai grele - fata de celelalte are deschidere catre vale, vezi tot ce se intampla in vale. Admir valea si ma conversez cu mine insami, in incercarea de a trece mental peste ideea de vale. Se pare ca am reusit, deoarece ma asez pe locul meu (voi fi squad leader in toate probele) si incep sa trag. Primele 25 trec cu bine. Urmatoarele 25 trec cu bine. Urmatoarele 25 trec cu bine. Imi dau seama ca am sanse sa trec cu bine inca 25. Greseala fatala - pe trapul #4 chem pentru primul taler cu o lipsa de energie care ma amuza si... bineinteles, pierd targetul. Ma amuz si ma intreb daca acum, ca s-a dus presiunea, pot sa ma concentrez la restul?! Aparent pot, deoarece restul de 24 sunt facute fum. Ies din prima proba cu genunchii tremurand si cu incredibilul de scor de 99. Trebuie sa se inteleaga ca eu sunt la media de 92-93... Medie - ceea ce inseamna ca trag si 94, 95, dar si 90... 99 este aproape de perfectul 100, pe care l-a doborit Florin saptamana trecuta cu multa gratie. Antrenorul este super-multumit de prestatia studentei lui; iar studenta isi vede in continuare de talere. Trag un multumitor 93 in handicap si un OK 89 in doubles. Urmarim scorurile zile si am 2 surprize: scorul din singles ma pune pe primul loc si in clasa si la categoria Ladies, impreuna cu un numar de tragatori. Ceea ce inseamna baraj - dar nu va fi un baraj propriu-zis, ci proba de sambata, de 200 de singles, se va considera baraj. Nu prea amuzant, dar astea-s regulile. A doua surpriza e si mai si - scorul din handicap m-a pus pe locul doi la categoria Ladies, impreuna cu inca 4 doamne. Si in handicap barajele se trag in ziua respectiva, asa ca... nu-mi aud numele strigat, deoarece am plecat inapoi catre camp sa imi iau tot ce-mi trebuie. Se trag multe baraje, asa ca asteptam pe deck, o minunatie de loc, precum terasele de la restaurantele din Poiana Brasov: cu masutze curate, cu bancutze, cu ecrane de televizor pe care se afiseaza scorurile, inclusiv o taraba cu inghetata. Esti ca in vacanta. Mai putin eu, care am inceput deja sa am emotii.

Asa, cu tot cu emotii, intru in proba - un domn in stanga, o pustoaica, si inca 2 ladies in dreapta. Din cauza de diferenta in yardage nu putem trage impreuna pe categorii, ci se combina categoriile. Un lucru bun pentru mine, am o distractie minora (domnul cu care, practic, nu concuram nici una). Incepem sa tragem si am un moment dificil - din dreapta pana la mine se aude la un moment dat 'lost', 'lost', 'lost', 'lost'. Incerc sa ma concentrez pe talerul meu si chiar reusesc. Primele 3 posturi sunt ok, am reusit sa stau pe picioare. Pe al 4-lea am o completa 'gaura' in existenta: ma trezesc intr-un moment ciudat in care am arma la umar, un taler zboara undeva in fata mea si-mi dau seama ca e al meu, dar nu stiu ce fac acolo si ce scop am eu in acel moment. Bineinteles ca se duce si eu stau rizind pe post, deoarece ciudatenia momentului a fost extrema. Reusesc sa aduc concentratia inapoi si ies din prima mansa cu un scor de 24, mai bun decat al celorlate 3 ladies cu care eram in squad. Aflu in cateva momente ca a fost mai bun si decat al celei de-a 4-a asa ca - sunt Runner-Up (pe locul 2) la Categoria Ladies in Handicapul de azi (care se numeste, normal, al Independentei - e 4 Iulie).

Imi ia mult timp sa ma relaxez, asa imi dau seama cat am fost de tensionata. Dar sunt extrem de fericita - nu pentru trofeul in sine, ci pentru faptul ca am trecut barajul cu bine. Sportul a devenit deja mai mult mental si pentru mine, acum intru in concursuri cu siguranta ca stiu cum sa ma duc dupa talere, stiu cum sa corectez pentru diverse conditii meteo, ramane mintea cu care petreci cam o ora per proba si care functioneaza in moduri total ciudate.

Ne retragem, impreuna cu noi prieteni (studenti de-ai antrenorului, care au venit sa vada si sa concureze si ei), la un BBQ si apoi la admirat de artificii. In seara asta sunt extrem de multe - toata valea e plina de artificii si este foarte dragutz sa stai pe coama dealului si sa le privesti cam la acelasi nivel cu tine. Ne relaxam sub cerul senin si ne simtim in sfarsit in vacanta.

Sambata - July 5, 2008

Astazi este o zi destul de grea. In mod normal prima zi de campionat propriu-zis are numai 200 singles. Grand fiind (adica un concurs de categorie 'grea') - au adaugat oamenii si un 100 de handicap la sfarsitul zilei. Am noroc de un squad destul de bunicel, in afara de o mica poticnire totul merge struna si ies cu un al doilea 99 in doua zile. Uit ca e baraj, nici macar nu verific scorurile in general, am alte ocupatii. Inainte de intrarea in a doua suta un 'prieten' (din categoria "daca nu ai inamici, nici o problema, te ajuta prietenii") trece si-mi spune ca am castigat, m-a vazut pe computer. Nu rationez initial despre ce e vorba, imi aduc aminte intr-un tarziu de baraj si ma luminez. Problema este ca ma si relaxez, probabil, asa ca reusesc un absolut groaznic 90, de care trag cu greu, de fapt. Sunt semi-suparata - pe mine, pe 'prieten', pe univers... imi trece si imi aduc aminte de handicap. Hotarasc ca o proba pierduta nu e sfarsitul planetei si intru in handicap hotarita sa fac tot ce pot eu mai bine. Ceea ce reusesc, drept pentru care sunt, la sfarsitul zilei, multumita. Antrenorul e si el multumit - desi a avut un squad infernal in singles si n-a putut face prea multe.

Ca sa nu se inteleaga gresit - nu e vina prietenului ca n-am tras eu mai bine, e numai vina mea. Dar acest sport este 90% mental (de-asta este si agreat de atatia oameni trecuti de prima tinerete, nu trebuie sa ai conditia fizica a unui maratonist, nici macar a unui golfer) si orice remarca negativa are impact solid. Bineinteles ca sunt cei care au experienta necesara ca sa blocheze mental orice incercare de acest gen. Dar la inceput de drum, ca al meu, e greu sa ignori.

Ca orice sport competitional de 'echipa' (desi competitia este unul-la-unul) trebuie sa se intalneasca o multitudine de factori pentru o zi perfecta. Unii sunt controlabili, altii - nu. In mod absolut normal este extrem de frustrant cand nu poti controla anumiti factori negativi. Dar, la sfarsit de zi, trebuie sa nu fii nefericit si sa-ti aduci aminte de ce esti in sport si in competitii. Daca esti pentru bani, ai ales sportul gresit. Daca esti pentru faima - depinde... vei fi, probabil, faimos printre 'ai tai', in grupul destul de restrans al taleristilor. N-o sa ajungi niciodata la nivelul de faima al lui Beckman. Daca esti pentru fun, chiar si o zi proasta se va termina cu bine - cel putin ai o experienta in plus, din care poti invata ceva folositor pentru ziua urmatoare. Noi am decis de mult ca suntem aici (in sport) pentru fun, pentru noi.

Terminam ziua a doua cu multumirea ca am mai castigat o gramada imensa de experienta, si un trofeu pe care-l vad in vitrina, dar nu-mi dau seama ce e :)

In plus, exista uimirea ca merg prin camping si prin grounds si ma opresc necunoscuti care ma felicita... Este un sentiment ciudat, extrem de ciudat.

Iar copilul deja ne prezinta ca fiind 'tata este cel mai bun; dar mama este si mai buna' - toata lumea ride de se prapadeste cand il aude spunand asa ceva si cel mai mult ne amuzam noi de diplomatia de care da, in candoarea lui, dovada.

Duminica - July 6, 2008

Deja ma simt ca in vacanta, am reusit in ultimele cateva zile sa dorm mai mult decat proverbialele mele 4 ore si acum incep sa ma trezesc singura pe la 6 dimineata intr-un ciripit feeric de pasarele. E extrem de placut sa adormi cu greieri si sa te trezesti cu pasari.

Ziua se anunta la fel de calduroasa ca ieri, daca nu cumva mai rau. Ne pregatim sufleteste sa induram canicula in virf de munte. Dupa cele 2 imnuri imi iau 'bagajele' si ma duc catre postul de duble, ca de obicei sunt in prima serie, voi incepe la 10 punct. [Sunt inca uimita de cat de eficienti, precisi si rapizi sunt cei de aici].

Squad-ul meu de duble nu e cel mai stralucit, scorul meu slabutz este de departe cel mai tare... si e greu sa te concentrezi cand auzi mereu 'lost'. Dar nu sunt nemultumita, am facut tot ce am putut si asta e cel mai important acum. Asa ca ma pregatesc de handicap - ultima proba a zilei si a concursului. In squad-ul de handicap este un domn cu care am tras in fiecare zi si ne salutam frumos. Primul trap - ma concentrez si le sparg frumos pe toate. Al doilea trap - ma concentrez si le sparg frumos pe toate. Deja sunt persoane in spate care ma felicita si imi ureaza sa continui la fel. Al treilea trap - ma concetrez si le sparg pe toate. Doamnul din stanga, cel dragutz - a tras si el 25 si ma incurajeaza. Acum ma incurajeaza si cateva doamne (cu care sunt in competitie directa). Al patrulea trap - primele 2 posturi sunt OK, al treilea trag cu greu de mine, dar la al 4-lea domnul cel dragutz incepe sa lase numai fum din talere. Ii multumesc in gand, imi imaginez ca o face pentru mine si incerc inca un pic. Postul 5 - trag primul target si stiu ca acum am mai castigat jumatatea de yard. Mai trag 2 (98) si stiu ca mai am inca un yard. Mai trag 1 target (99) si stiu ca mai am un shell in buzunar. Ii simt pe toti in squad ca se forteaza, ii simt chiar si pe cei din spate ca sunt extrem de atenti. Si... ultimul target nu mai pot, pur si simplu, sa-l ajung. Plec dupa el cu jumatate din energie, mai mult din frica... Am tras 99 in handicap! In spate sunt felicitata de cel putin 20 de persoane - cei care trag dupa noi intarzie secunde bune numai ca sa imi spuna 'bravo!' si sa-mi stranga mana. Revin la camping intr-un soi de plutire ciudata - am reusit o performanta la care n-as fi visat acum cateva luni. Acest 99 in handicap este mai maretz decat cele 2 99 din singles. De ce? Din cauza de 'asezare' a talerului pe care l-am scapat. Presiunea psihologica a ultimelor 25 de talere a fost imensa si faptul ca am reusit in sfarsit sa imping clacarea catre sfarsit inseamna ca exista sanse sa o imping in afara probei cu totul :) Sunt absolut sigura ca am castigat cel putin campionatul la categoria ladies. Aflu in curand ca am sanse sa castigat campionatul propriu-zis - exista 2 scoruri de 99, deci pot sa optez pentru un baraj.

Florin este si el chemat la baraj pentru proba de duble, la clasa lui. Asa ca n-am cu cine ma sfatui ce sa fac si in curand ma aud chemata sa imi fac alegerea. Intalnesc o doamna dragutza cu care ne-am imprietenit zilele acestea (noi o stiam dinainte, deoarece este una din tragatoarele de elita) si o intreb ce sa fac. M-ar tenta teribil titlul de campion in handicap, dar nu sunt sigura ca mai am energie sa castig un baraj. Aflu ca am, de afpt, mai multe optiuni - pot sa aleg direct Campioana in Categorie; pot sa aleg sa intru in baraj si am si acolo 2 optiuni: fie sa castig, fie, daca nu - sa aleg sa fiu locul 2 sau Campioana la Ladies. Conform proverbului "mai bine fruntas in sat..." aleg sa intru in baraj cu optiunea de 'cadere' in Campiona Lady. Cum spuneam, energiile nu mai sunt la fel ca atunci cand am tras, concentrarea nici ea nu mai functioneaza prea bine... asa ca pierd barajul, dar raman Lady Champion. La Grand.

Florin a castigat si el la duble, asa ca acum suntem 2 tragatori obositi, dar este o oboseala placuta, extrem de placuta. In plus - avem bratele pline de trofee, am mai adunat cateva trofee ale celor de la clubul de acasa (de la concursurile anterioare), ne vom intalni oricum cu ei.

Imi povesteste Florin cum a decurs chemarea lui la baraj - dupa ce si-a auzit numele s-a dus cuminte la ghiseul la care trebuia si acolo era un domn inauntru si altul afara - vorbind. A stat linistit, pana cand unul din ei a realizat ca asteapta, apoi cel dinauntru l-a intrebat cu ce poate sa-l ajute. Florin i-a spus ca a venit pentru baraj, i-a spus in ce proba, si numele. Domnul l-a marcat pe hartie, apoi i-a urat sa traga bine si noroc si, in timp ce Florinelul s-a intors sa plece, cei 2 domni au remarcat (cu voce suficient de tare): 'este sotul celei care a tras 99!'. Dupa reactia celor de prin camping astazi se pare ca efortul meu in handicap este cel putin remarcabil, sau cel putin pentru o Lady. Nu-mi dau seama... Cert este ca performantele la care am ajuns anul acesta sunt remarcabile pentru mine. Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca ajung la acest nivel acum, imi inchipuiam ca mai am un an-doi de munca. Nu ca acum nu trebuie muncit, Doamne Fereste! Dar exista rezultate pe care nu le-as fi visat acum cateva luni! Si dincolo de titluri, trofee si 'faima' - acum sunt 2 yards mai departe de talere in handicap... sunt curioasa cum se vor vedea de acolo!

Atletul este multumit, antrenorul este si el multumit, iar copilul asteapta cu nerbadare ziua de maine, cand i-am promis ca-l ducem intr-un parc de distractii din apropiere. Am hotarit sa stam cateva zile in plus, un fel de mini-vacanta. Si... ca niste taleristi profund bezmetici ce ne aflam, la sfarsitul saptamanii vom incerca sa ne mai oprim la un concurs (ne-a tentat doamna cea dragutza cu concursul care incepe acolo marti!). Sa vedem, cu ajutorul Bunului Dumnezeu speram sa le facem pe toate pe rind.

Camping-ul s-a linsitit - majoritatea au plecat pe la casele lor. Am ramas noi si inca cativa pensionari pe care nu-i asteapta o zi de lucru maine.

Dincolo de performante - Elysburg-ul a fost o experienta incantatoare: locurile sunt fantastice, oamenii incredibil de prietenosi, talerele perfecte, concursul condus extraordinar. Am mai fost invitati la cateva cluburi si concursuri in Pennsylvania. Am primit chiar si o oferta pentru unul din locurile de camping aici in toamna, de la 2 mosuletzi extraordinar de simpatici. Superlativele nu mai sunt suficiente sa exprime sentimentele noastre la sfarsitul acestui concurs. Ne pare bine ca am venit si ne-am bucura enorm sa avem posibilitatea sa revenim.

PA Grand - multumim de ospitalitate!