Elysburg, file de vacanta

Dupa cum stiti, am hotarit sa mai petrecem cateva zile in Elysburg.

Colinele sunt superbe, campingul complet empty, vremea pare a ramane frumoasa. In plus, am fost convinsi sa ne oprim si in Cicero, NY pe drumul de intoarcere, asa ca avem un motiv in plus sa stam pe loc.

In apropiere se afla un parc de amuzament si am fost indrumati sa il vizitam. Cum este la aproximativ 5 minute departare, luni pe la prinz, dupa ce ne aranjam cu totul, ne indreptam catre parc. Drumul, desi scurt, e superb - un fel de serpentine de pe la Timisul de Sus/Jos.

Parcul este proprietatea unei familii care are un business in industria de lemn - Knoebel. Baietii au fost suficient de destepti si nu au pus nici un gard, nici o poarta - intrarea, precum si parcarea sunt gratuite. Odata ajuns insa in parc, incepi sa scoti banii din buzunar pe toate partile :) Mancarea este scumpa (desi ei o declara ca fiind cea mai buna dintr-un asemenea parc noi n-am fost prea impresionati), ride-urile sunt si ele piperate (si multe!), intrarea la piscina si ea scumpa bine. Dar daca esti interesat de rides, parcul are ce oferi (mai ales la categoria roller-coasters). Cum noi nici unul nu suntem prea amatori, ne plimbam prin parc si incercam sa convingem copilul sa 'se dea' in ceva. Nu vrea decat acolo unde mama poate merge cu el. Si mama are optiuni limitate, dar incercam. La sfarsitul zilei suntem obositi, dar distrati bine - revenim la camping cu promisiunea ca ne vom intoarce a doua zi.

Campingul este acum pustiu - si complet al nostru. Nu suntem, totusi, singuri-singuri. Facem focul pentru BBQ si imediat apare un domn dragutz sa vada ce se intampla, de jos, din vale s-a vazut ca un foc imens (flacarile de la gazul pus peste carbuni, ca sa se aprinda). E placut sa stii ca mai tine cineva un ochi pe camping.

Seara ne aduce nelipsitii licurici - si de data aceasta copilul si-a pus in minte sa prinda cativa pentru vestita lanterna. Alearga cu grija dupa ei, are o rabdare incredibila - si... 'mommy! mommy! I GOT ONE!' - il punem in cutia de tic-tac si clipoceste acolo, probabil nu prea fericit. Mai prinde unul si alearga la infinit dupa altii. Ne uitam toti 3 admirativ la cutiutza care clipeste frumos - nu cred ca poate exista o amintire mai placuta decat licuriciul din cutie. Ma intreb cum isi va aduce el aminte de aceste mici aventuri si sper ca le va aprecia la adevarata lor valoare.

Adormim cu greu, dar multumiti de o zi cu adevarat relaxanta.

Marti o petrecem din nou jumatate in parc, jumatate in camping - mai strangem un surub ici, mai aranjam ceva colo, mai alergam dupa pasari, mai admiram un cuib de robins. Povestea cuibului e interesanta, desi oarecum trista - unele RVs raman in parc din Mai pana la sfarsitul lui Septembrie, pentru cei ce nu mai calatoresc in alte parti decat la concursurile din Elysburg. Unii calatori si le lasa din Mai pana la acest concurs din Iulie si il iau cu ei pentru 'marea' calatorie din August, la Sparta. Un asemenea cuplu, cand sa-si lege RV-ul de truck au avut surpriza sa descopere in mecanismul de legare un cuib de robin. Este, se pare, al doilea an cand li se intampla asa ceva. Dar oamenii trebuie sa-si ia casutza de acolo, asa ca iau frumos cuibul si incearca sa-l puna undeva... Din pacate, dupa cum stim si noi bine, robinii sunt niste pasari sensibile... asa ca o vedem pe mamica zburand prin imprejurimi, dar nu se mai apropie de cuib... a doua zi am vazut-o cu paie in cioc - probabil ca-si va reface cuibul... cele 4 oua albastrii au ramas parasite, bune numai ca sa fie admirate. Ne uitam la ouale minuscule si ne intrebam cum de pot iesi de acolo puishorii aceia imensi in comparatie pe care-i stim in cuibul de acasa.

Philip alearga fericit prin tot camping-ul - nu mai e suflet de om si libertatea lui este nemarginita. Ne mai da noua emotii cand si cand (dispare brusc si nici nu-l vezi, nici nu-l mai auzi), dar il lasam sa alerge precum un pui de tzigan.

Miercuri a sosit innorata si cu un pic de ploaie - acum mocaneasca, acum torentiala. Nu poate fi vorba de parc, suntem bucurosi ca am incercat piscina ieri, astazi ar fi fost o pierdere totala. Ne intoarcem intr-unul din oraselele adiacente, in cautarea unui landromat. Am plecat de acasa cu haine pentru aproximativ o saptamana, asa ca trebuie sa spalam. Gasim landromatul usor, langa el este un diner exact ca in Beverly Hills 90210! Ne amuzam cand amandoi, dupa o scurta trecere in revista a localului spunem acelasi lucru: Peach Pit! Ne imaginam liceeni venind seara, dupa cursuri, pentru o inghetata (excelenta, de altfel) si o intalnire cu prietenii. Am reusit sa si semi-uscam hainele - asta este ceva extrem de enervant la landromaturile publice - te costa 'numai' 25 de centi sa usuci, dar dureaza 7 minute... si pui quarter dupa quarter pana ti s-a acrit si tie sa fii un automat care la 7 minute invarte butoane. Chiar daca un pic umede, hainele sunt, cel putin, curate. In caldura de afara se vor usca ele repejor (sper).

Admiram drumul de intoarcere si ne intrebam cum de poate fi o asemenea deosebire - la nord, est si vest de Elysburg sunt orasele dragutze, destul de finutze. La sud - o alta poveste - sunt minele de carbuni... asezarile arata destul de dramatic, casele sunt mici si darapanate, te astepti sa cada in momentul urmator, culorile sunt sterse si reci, iar muntii in loc sa fie verzi sunt negri. Si chiar si oamenii sunt parca nu la fel de prietenosi ca cei din Elysburg. In orice caz, impresia ramane - Pennsylvania are (pana acum) cei mai deschisi si prietenosi locuitori. Zambete naturale si un raspuns placut la fiecare 'multumesc'.

Paranteza necesara - americanii (chiar si canadienii pe alocuri) au un obicei cel putin nesuferit de a-ti raspunde la multumesc cu un 'aha' dand din cap sau cu (mult superiorul!) 'no problem'. Noi suntem obisnuiti cu neoasul nostru 'cu placere', asa ca de obicei raspunsul nostru este cald si primitor: "you're welcome!" Inchipuiti-va surpriza fenomenala cand in Pennsylvania mai oriunde ne-am intros la al nostru 'thank you!' ni s-a raspuns "you're welcome!". E de mirare ca suntem inca indragostiti de loc si de oameni? Si ne-au confirmat si rezidentii intalniti in alte locuri ca si lor li se pare ciudat sa nu poti sa adaugi 3 cuvinte la un 'multumesc'... deci sunt constienti...

Vine seara si ne apucam de strans, vrem sa plecam dimineata mai devreme, drumul chiar daca nu este exagerat de lung, este, totusi, drum. Plus ca nu avem loc de camping, putem numai sa speram ca vom gasi unul acolo...

Admiram colinele in apus, facem si cateva poze... mai prindem cativa licurici (ne-a cooptat si pe noi in aceasta aventura, acum pot sa spun ca am prins un licurici!) si cand sa ne luam ramas bun - copilul gaseste chiar si o comoara! Singur, de capul lui, fara ajutor. Si da, este o comoara adevarata - unul din geocaching. Nici nu ma gandisem la asa ceva, dar acum am adaugat pe lista pentru calatoriile urmatoare.

Comoara lui Philip

Bineinteles ca Philip este acum atat de energizat de aceasta noua aventura - cu greu reusim sa-l convingem sa ne luam ramas bun de la Elysburg... vom reveni, este singurul mod in care-l linistim cat de cat.

Vom reveni, este ceea ce speram si noi - sa revenim in Septembrie, la unul din cele mai frumoase concursuri... Incerc sa-mi imaginez dealurile in culori de inceput de toamna. Oh, sper sa putem reveni!

Goodbye, Elysburg! Hello, road to Cicero!