Iata-ne la sfarsit de vara... o zi superba... ne pregatim de (probabil) ultima bucata de competitii. In mod uimitor, s-au adunat cateva una dupa alta, asa ca inca nu stim cat vom sta. Planurile, ca de obicei, nu sunt complet finalizate, deoarece, conform legilor lui Murphy si lemelor adiacente, planurile de obicei se fac numai pentru a avea ce desface mai cu sirg.
Tot ce stim este ca imediat ce strang tot ne urcam in 'carutza' noastra cu coviltir si, precum primilor pelerini, pornim la drumul ce ii sta atat de bine calatorului. Asa se vor fi simtit si primii europeni plecati catre vestul cel mult laudat, cu casa in spinare...
Primul popas este Marengo, Ohio, la Cardinal Classic - cel cu campingul super-dragutz.
Din pregatirile de ultim moment toate cele bune de la clanul broastelor testoase!
Sa ne re-auzim si re-vedem cu bine!
19 august 2008
17 august 2008
Olimpiada si visele
Stam si ne uitam tulburati la deschiderea Olimpica - ma asteptam la grandoare, perfectiune si precizie, dar mi-a depasit un pic asteptarile. Si fiecare miscare perfecta a celor 2,000 de tobosari ma duce cu gandul la ce ar putea face o asemenea natie daca si-ar pune mintea. Si e destul de infricosatoare ideea ca sunt comunisti... ca sa nu uitam acest detaliu, mai apare si profund ne-sportivul atac al Rusiei asupra Georgiei. Si ne dam seama ca acest mic 'detaliu' (Rusii si Georgienii) va trece mult mai neobservat decat in mod normal, tocmai din cauza Olimpiadei. Si ne intrebam daca Putin vorbea cu generalii lui la telefon in timpul deschiderii... probabil...
Urmarim cat putem din probe (din ce se da la televizor, bineinteles) si rar mai prindem si cate un roman, mai ales atunci cand castiga - cum ar fi la gimnastica sau maratonul - altfel, urmarim probe ciudate cum ar fi softball si trampolina. Cand ne saturam de sporturile ciudate, trecem pe NBC, unde dau si normalitati - gramada de gimnastica, inot si atletism. Urmarim cu dezamagire dragele de sportive si ne inchipuim cata dezamagire poate sa incapa in inima unui copilas de 19 ani care pierde locul 1 din cauza unor tehnicalitati ciudate... sau cine o fi fost de vina in alegerea celei de-a doua sarituri a lui Dragomir. Sa ai, practic, medalia in mana si sa alegi o saritura super-grea... care daca iese, e perfect, dar daca nu - nici macar nu mai esti pe podium... suna a antrenor de la Dinamo sau Steaua. Nu stim daca, nemaiurmarind noi de mult gimnastica, ni se pare numai extrem de imposibila sau este ceva in echipamentul chinezesc. Incetul cu incetul ne dam seama ca se intampla ceva si cu echipamentul, nu e numai impresia noastra. Si cu cat urmarim mai mult cu atat devine clar ca daca vrei sa indrumi un copil in sporturi e bine sa-l indrumi catre cele in care punctajul nu e subiectiv, sau cel putin nu 100%. Nu ma refer aici la a crea urmatorul Olimpian, ci la sportivii obisnuiti - ca se refera la medalia olimpica sau la podiumul local, frustrarea este aceeasi atunci cand arbitrii nu sunt corecti.
Avem ocazia sa urmarim si aproximativ 20 de secunde de trap - o arata pe Susan Natras cum a pierdut in a treia runda, abismal. Si apoi idiotul de reporter o mai si intreaba cum se simte - cum poate sa se simta biata femeie, la 57 de ani, in ultima ei Olimpiada? E sincera si, cu glasul inecat in lacrimi ii spune 'abia ma abtin sa nu pling'. Si e induiosator - e a 6-a Olimpiada in care participa si avea sanse si acum sa ajunga in finala. Apropos de reporteri si reportaje - nu pot sa-mi dau seama daca este din cauza ca acum suntem mai aproape de ideea de competitie si stare mentala pentru competitii, dar aproape fara exceptie toti sunt negativisti. Urmaresti linistit sraiturile si in loc sa povesteasca de ce a facut fatuca bine pana acum ne spune tot ce a facut rau si cum nu a reusit inca saritura pe care urmeaza s-o execute... si ce face biata copila? aterizeaza in fund...
Copilul urmareste cu atentie inotatorii si spre profunda lui dezamagire nu castiga nici un Canadian. Ma intreaba de ce si nu prea stiu ce sa-i spun - ca fondurile sunt inexistente la noi? ca e greu sa castigi - e cateodata mai important ca ai ajuns pana acolo? Rezolva el dilema scurt: "Mommy, when I grow up, I will go to the Olympics and I will win a medal for Canada" Sunt profund atinsa de acest gand patriotic al copilului si-l intreb in ce disciplina. "Well, swimming, of course!" Of course, cred ca acum il crestem pe viitorul Michael Phelps!
Am scapat cateva din probele lui Phelps, dar sunt lipita de ecran pentru ultimele, iar la ultima nici nu mai respir pentru ultimele secunde... pare ca a pierdut cursa, dar sper ca nu - 'urletul' victorios al lui va fi afisat la infinit in urmatoarele zile. Un sentiment special sa fi trait un moment istoric, placut de data aceasta. Si nici macar nu pot sa imi imaginez ce sentimente va fi trait el!
Ma bucur ca incep si Canadienii sa castige medalii, era deprimant sa fim singura tara civilizata fara nici o medalie. Si ne imaginam ca vom fi si noi capabili (financiar, in primul rind) sa ajungem sa competitionam acolo. E un vis frumos si nu extrem de imposibil (desi aproape).
Parasim Olimpiada pentru un nou concurs - revenim la Cardinal Centre, in Ohio.
La o buna re-auzire din Ohio!
Urmarim cat putem din probe (din ce se da la televizor, bineinteles) si rar mai prindem si cate un roman, mai ales atunci cand castiga - cum ar fi la gimnastica sau maratonul - altfel, urmarim probe ciudate cum ar fi softball si trampolina. Cand ne saturam de sporturile ciudate, trecem pe NBC, unde dau si normalitati - gramada de gimnastica, inot si atletism. Urmarim cu dezamagire dragele de sportive si ne inchipuim cata dezamagire poate sa incapa in inima unui copilas de 19 ani care pierde locul 1 din cauza unor tehnicalitati ciudate... sau cine o fi fost de vina in alegerea celei de-a doua sarituri a lui Dragomir. Sa ai, practic, medalia in mana si sa alegi o saritura super-grea... care daca iese, e perfect, dar daca nu - nici macar nu mai esti pe podium... suna a antrenor de la Dinamo sau Steaua. Nu stim daca, nemaiurmarind noi de mult gimnastica, ni se pare numai extrem de imposibila sau este ceva in echipamentul chinezesc. Incetul cu incetul ne dam seama ca se intampla ceva si cu echipamentul, nu e numai impresia noastra. Si cu cat urmarim mai mult cu atat devine clar ca daca vrei sa indrumi un copil in sporturi e bine sa-l indrumi catre cele in care punctajul nu e subiectiv, sau cel putin nu 100%. Nu ma refer aici la a crea urmatorul Olimpian, ci la sportivii obisnuiti - ca se refera la medalia olimpica sau la podiumul local, frustrarea este aceeasi atunci cand arbitrii nu sunt corecti.
Avem ocazia sa urmarim si aproximativ 20 de secunde de trap - o arata pe Susan Natras cum a pierdut in a treia runda, abismal. Si apoi idiotul de reporter o mai si intreaba cum se simte - cum poate sa se simta biata femeie, la 57 de ani, in ultima ei Olimpiada? E sincera si, cu glasul inecat in lacrimi ii spune 'abia ma abtin sa nu pling'. Si e induiosator - e a 6-a Olimpiada in care participa si avea sanse si acum sa ajunga in finala. Apropos de reporteri si reportaje - nu pot sa-mi dau seama daca este din cauza ca acum suntem mai aproape de ideea de competitie si stare mentala pentru competitii, dar aproape fara exceptie toti sunt negativisti. Urmaresti linistit sraiturile si in loc sa povesteasca de ce a facut fatuca bine pana acum ne spune tot ce a facut rau si cum nu a reusit inca saritura pe care urmeaza s-o execute... si ce face biata copila? aterizeaza in fund...
Copilul urmareste cu atentie inotatorii si spre profunda lui dezamagire nu castiga nici un Canadian. Ma intreaba de ce si nu prea stiu ce sa-i spun - ca fondurile sunt inexistente la noi? ca e greu sa castigi - e cateodata mai important ca ai ajuns pana acolo? Rezolva el dilema scurt: "Mommy, when I grow up, I will go to the Olympics and I will win a medal for Canada" Sunt profund atinsa de acest gand patriotic al copilului si-l intreb in ce disciplina. "Well, swimming, of course!" Of course, cred ca acum il crestem pe viitorul Michael Phelps!
Am scapat cateva din probele lui Phelps, dar sunt lipita de ecran pentru ultimele, iar la ultima nici nu mai respir pentru ultimele secunde... pare ca a pierdut cursa, dar sper ca nu - 'urletul' victorios al lui va fi afisat la infinit in urmatoarele zile. Un sentiment special sa fi trait un moment istoric, placut de data aceasta. Si nici macar nu pot sa imi imaginez ce sentimente va fi trait el!
Ma bucur ca incep si Canadienii sa castige medalii, era deprimant sa fim singura tara civilizata fara nici o medalie. Si ne imaginam ca vom fi si noi capabili (financiar, in primul rind) sa ajungem sa competitionam acolo. E un vis frumos si nu extrem de imposibil (desi aproape).
Parasim Olimpiada pentru un nou concurs - revenim la Cardinal Centre, in Ohio.
La o buna re-auzire din Ohio!
8 august 2008
Zile ploioase de vara
De data aceasta toti puishorii din cuiburi au plecat - turturelele cele prolifice (cu cele 3 rinduri de puiandri), si robinii cei guralivi si timizi. Cateodata ma intristez, dar apoi aud turturelele cantand si imi pun speranta ca vor reveni la anul.
Si precum in cantecul cu multe flori, ne mai ramane ceva (nu floarea de gutui) - strugurii. Cum nu ne-am invrednicit sa cream bolta necesara, suntem aproape acoperiti de vita incarcata de struguri. Au inceput sa se coaca usurel, copilul culege cateva bobite pal colorate in fiecare zi.
Incerc intr-una din zile sa mai curat iarba si gradinitza de buruienile care se cred la ele acasa. Nici nu e de mirare - in afara de faptul ca nu prea am avut timp de buruieni, a si plouat aproape non-stop. Si tot smulgand la radacinile bine infipte imi aduc aminte de (nu chiar) gluma despre gradinarul incepator. Cum recunosti o buruiana fata de o planta foarte scumpa? O smulgi din pamant - daca iese la prima atingere a fost planta foarte scumpa. Ma intreb, ajutata de copil, de ce o fi creat Doamne-Doamne buruienile? La ce vor fi fiind ele bune? Trebuie sa existe o explicatie, deocamdata raspunsul meu la intrebarea identica a lui Philip este ca pasarile si alte animale au nevoie sa le manance... dar e sigur ca mi-ar placea sa nu se fi inventat / creat si atat de nesuferita 'crab garss'. Caut pe internet solutii mai neradicale decat pesticidele - si mai usoare pentru spate decat smulsul fiecarei radacini...
Ca de obicei, dez-buruienatul manual imi ofera timp pentru reflexii - mintea pleaca razna si umbla pe coclauri. Sperante, vise, planuri - se fac, se desfac, se aranjeaza. E perioada mea de relaxare si reincarcare. Ma uit ca au inceput sa se schimbe culorile frunzelor deja si parca e prea devreme, nici nu stiu unde a zburat vara aceasta. Dar cum nu are nici un sens sa ma lamentez de trecerea timpului, imi imaginez numai pe ce coclauri vom haladui in toamna aceasta, va trebui sa gasim niste paduri noi pe care sa le incercam.
Este, totusi, ceva fascinant in culorile verii tarzii, asa ca admir in continuare si incerc sa ma bucur de moment. Ceea ce va dorim si voua!
Si precum in cantecul cu multe flori, ne mai ramane ceva (nu floarea de gutui) - strugurii. Cum nu ne-am invrednicit sa cream bolta necesara, suntem aproape acoperiti de vita incarcata de struguri. Au inceput sa se coaca usurel, copilul culege cateva bobite pal colorate in fiecare zi.
Incerc intr-una din zile sa mai curat iarba si gradinitza de buruienile care se cred la ele acasa. Nici nu e de mirare - in afara de faptul ca nu prea am avut timp de buruieni, a si plouat aproape non-stop. Si tot smulgand la radacinile bine infipte imi aduc aminte de (nu chiar) gluma despre gradinarul incepator. Cum recunosti o buruiana fata de o planta foarte scumpa? O smulgi din pamant - daca iese la prima atingere a fost planta foarte scumpa. Ma intreb, ajutata de copil, de ce o fi creat Doamne-Doamne buruienile? La ce vor fi fiind ele bune? Trebuie sa existe o explicatie, deocamdata raspunsul meu la intrebarea identica a lui Philip este ca pasarile si alte animale au nevoie sa le manance... dar e sigur ca mi-ar placea sa nu se fi inventat / creat si atat de nesuferita 'crab garss'. Caut pe internet solutii mai neradicale decat pesticidele - si mai usoare pentru spate decat smulsul fiecarei radacini...
Ca de obicei, dez-buruienatul manual imi ofera timp pentru reflexii - mintea pleaca razna si umbla pe coclauri. Sperante, vise, planuri - se fac, se desfac, se aranjeaza. E perioada mea de relaxare si reincarcare. Ma uit ca au inceput sa se schimbe culorile frunzelor deja si parca e prea devreme, nici nu stiu unde a zburat vara aceasta. Dar cum nu are nici un sens sa ma lamentez de trecerea timpului, imi imaginez numai pe ce coclauri vom haladui in toamna aceasta, va trebui sa gasim niste paduri noi pe care sa le incercam.
Este, totusi, ceva fascinant in culorile verii tarzii, asa ca admir in continuare si incerc sa ma bucur de moment. Ceea ce va dorim si voua!
6 august 2008
Ontario Championships sau Anul Ursului
Inceputul lui August vine intotdeauna cu cel mai mare concurs in Ontario - Campionatele Provinciale. Pana anul acesta il asteptam cu oarece nerabdare si speranta, era 'the biggest' concurs. Cum anul acesta am avut ocazia de a participa la concursuri cu adevarat mari (cand compari cei 2-300 maxim de participanti ai nostri cu 2,000 e... diferit...) provincialele noastre par total lilliputane, dar cele din 2008 sunt foarte speciale pentru noi, asa ca nici nu se pune problema sa lipsim. De ce sunt speciale? Anul acesta este al doilea an in care se prezinta un premiu special, numit dupa cel mai tare talerist in doubles din Ontario, Mark Edmonson. Este primul care a spart (multi ani in urma) 100 in doubles. Si anul acesta premiul in cauza il voi primi eu, cu o crestere in medie intre 2006 si 2007 de 7.16 procente. Deci - nu putem lipsi :)
Va fi primul concurs local in care nu tragem impreuna (Florin si cu mine), asa ca avem extrem de multe explicatii de dat, deoarece toata lumea este profund uimita. Va fi si concursul in care el va avea din nou studenti prezenti, asa ca va fi mai ocupat decat de obicei.
Prima zi trece destul de bine - scorurile sunt oribile, dar avem fun cu prietenii.
A doua zi - sunt preliminariile campionatului si amandoi tragem superb. Eu reusesc primul peste 90 in handicap (de la noul yardage), Florin reuseste un 98 in singles - fericire maxima. Undeva in timpul zilei, presedintele OPTA (asociatia trapshooterilor din Ontario) ma intreaba daca am avut ocazia sa-l cunosc pe Mark Edmonson. Ii spun ca nu, chiar ma gandeam sa intreb pe cineva (a doua zi, duminica, vor fi premiile). Cum Mark este cu el, face prezentarile si dam mana, 'nice to meet you' - 'nice to meet you'. Te uiti la el si pui in perspectiva cam tot ce nu-ti convine: omul lupta cu un cancer de cativa ani, a avut miercuri o runda de chemoterapie si azi (sambata) este la concurs, tragand... Cei care il cunosc spun ca nu se stie daca prinde Craciunul. Si in afara de faptul ca e slabutz (un munte de om a fost la viata lui) - in rest n-ai avea de unde sti ca e ceva rau cu el: are un tonus si o veselie in el pe care nu le-am intalnit la multi.
Dupa amiaza, cand vine proba de duble, ma prezint la locul meu si... surpriza majora, Mark si cativa prieteni de-ai lui sunt in acelasi squad. Ridem cu totii si eu incerc sa nu fiu complet intimidata de faptul ca sunt squad leader pentru Mark Edmonson, cel care imi va acorda premiu pentru cel mai 'imbunatatit' talerist de duble. Prima runda trece mai greu, dar la a doua ma concentrez profund si termin cu un 48 minunat. In total - 91, ceea ce e super-bine pentru mine, si pentru Ontario Ladies, drept pentru care iau trofeul pentru Ladies in preliminarii. Suntem cu totii multumiti, si ne retragem pentru dinner cu cativa prieteni.
Duminica dimineata vine cu proba campionatului pentru duble. Sunt din nou printre primele squad-uri la rind si... de data asta sunt sigura ca cineva, acolo sus si-a pus in gand sa ma incerce profund cu probele de doubles in acest campionat. Cine este in acelasi squad cu mine? Da, ati ghicit - Mark si prietenii lui. Incerc din nou sa imi spun ca am tras deja cu ei, deci nu mai e nici un fel de presiune, nu? Well... nu... deoarece daca am tras asa bine ieri, inseamna ca si azi trebuie sa trag cel putin la fel de bine, deci presiunea este in continuare profunda. Prima runda fac exact ce faceam si ieri, dar, pentru ca omul a vazut ca pot mai mult de 43 (care si el este un pic peste media mea, de fapt), intre cele 2 runde ma scutura un pic si-mi spune sa devin 'angry', sa ma supar un pic pe talere. Eram, intr-adevar, cam moale si ma focusez un pic mai mult la a doua runda. Termin cu un taler mai putin decat ieri si sunt convinsa ca nu foloseste la mare lucru. Ne indreptam cu totii catre sedinta OPTA care se tine intre cele 2 probe de astazi.
Sedinta este interesanta - se discuta fel de fel de amanunte si, la sfarsit, se fac nominalizarile pentru una din pozitiile care au devenit libere. Florin este si el nominalizat, impreuna cu un alti 2 taleristi. Vine si momentul inmanarii premiilor si eu devin din ce in ce mai emotionata, dar reusesc (cu greu) sa ma pastrez cat de cat pentru moment. Habar nu am cum a prezentat Steve premiul, deoarece legatura cu exteriorul s-a rupt la un moment dat chiar cand a inceput sa prezinte si a revenit dupa ce m-am intors la locul meu. Cu multe poze facute de prieteni si cu o catarama pentru curea, ca cele de cowboy.
Proba de handicap este un dezastru - am un squad oribil, concentrarea a fugit pe coclauri, dar nu ma supar, deoarece am facut tot ce a fost posibil. Numai bine cand sa ma relaxez trece cineva si-mi spune ca voi intra in baraj pentru dubles, asa ca - ma retrag la cortul nostru, ma intind in scaun si... chiar si atipesc pentru vreo 10 minute. Ma trezesc complet refacuta, e o noua zi pentru mine si cu emotiile de rigoare ma indrept catre baraj. Pe care il voi trage cu sotia presedintelui OPTA, o adevarata doamna si o prietena draga. Tone de taleristi ne ureaza la amandoua succes si stiu ca multi nu vor fi in stare sa cheer numai pentru una din noi, va fi un moment rar, deoarece de obicei exista preferinte.
Barajul de duble este un pic diferit de barajul de singles si handicap, in sensul ca nu se trag cate 5 perechi, cum ar fi in proba normala, deoarece asta inseamna 50 de talere. In barajul de duble se trag cate 2 perechi pe fiecare post, asta aducand proba la 20 de talere, oarecum asemanator cu cele 25 dintr-o proba obisnuita de singles sau handicap. Cu aceasta notiune in cap ne apropiem amandoua de linie si eu sunt squad leader. Primele 2 posturi suntem amandoua OK. Postul 3 - Cheryl scapa un target. Postul 4 - scap eu un target. Suntem inca la egalitate. Ultimul post - pierd prima pereche si ma pufneste risul. Sunt convinsa ca asta a fost, nu exista sansa ca Cheryl sa piarda o pereche, are mai multa experienta decat mine. Ce face Cheryl? Scapa perechea, si amandoua terminam cu 16. Ridem amandoua, pare incredibil, dar vom continua. Ne intoarcem in spatele liniei si - Mark este prezent, ne bate pe amandoua pe umar si ne spune ca suntem ok, sa continuam. E prieten de-o viata cu Cheryl, dar se simte ca e sincer cand ne ureaza la amandoua noroc. Ne intoarcem la linie si stiu deja ca sunt mai multi spectatori la barajul nostru decat la cel al baietilor, se simte energia si suspensul. Acum conduce Cheryl, dar reusim amandoua tot o egalitate - daca miss ea prima, miss si eu curand. Daca miss eu, vine si ea imediat. Deja devine interesant - vom incepe a treia serie de baraj si in general nu este ceva obisnuit, iar in probele pentru Ladies e chiar neobisnuit. Sunt din nou squad leader si am pornit cu hotarire, am decis sa-mi vad de talerele mele si numai ale mele. Oricat mi-ar fi Cheryl de draga, titlul acesta e mai important decat cel national, numai pentru ca este in legatura cu Mark Edmonson si buckle-ul de la prinz. Reusesc sa ma focusez, ceea ce e interesant in lumina crepusculara si sa ignor ce face Cheryl. Stiu ca a missed, dar las scorul deoparte si ma concentrez pe fiecare pereche la un moment dat. Termin cu 20, nu mai stiu cate are Cheryl, dar sigur sub 20. Sunt obosita, dar multumita - ne felicitam reciproc, apoi primim felicitari de la toti cei prezenti. Urmarim si restul de baraje si consideram ziua completa. Mai ales ca si Florin a castigat clasa lui la doubles, deci suntm o familie de 'duble-isti' cum s-ar spune.
Luni vine cu proba de singles si o noua surpriza pentru mine. Ma trezesc in squad cu o doamna pe care incerc sa o depasesc de 3 ani. Ma amuz teribil in prima 100, deoarece parca am fi la baraj - daca pierd eu una, pierde si ea imediat. Avem una din manse in care toti 5 tragem 25, un sentiment teribil de placut si prima mansa o termin cu un minunat 98. Deocamdata am reusit sa o depasesc cu un taler. A doua mansa nu mai sunt la fel de focusata, desi incerc - si termin cu un 95. Ceea ce imi da cel mai mare scor intr-un campionat de singles, dar cu 3 talere mai putin decat campioana. Nu, nu doamna din squad-ul meu, am reusit in sfarsit sa trag mai mult decat ea in campionat. Dar sunt alte 2 dragutze care au luat locul 1 si 2. Nu-i nimic de suparare, desi o cunoscuta ma intreaba de ce nu 'le-am batut si pe celelalte 2' - ii raspund rizand ca de 2 ani ma bate la cap sa 'o bat' pe tantica din squad, ceea ce am si facut, asa ca...
Dupa ce terminam proba de singles un domn din squad, prieten cu ceilalti, imi da o poza de ieri, dupa baraj, cu Cheryl si cu mine. Ii multumesc si intamplator o intorc pe spate unde este un mesaj: "Votul 4 - Florin". Imi dau seama ca poza a fost folosita pe post de afis electoral - majoritatea taleristilor ne cunosc pe amandoi, dar nu dupa nume. In timpul zilei realizam ce inseamna, totusi, vorba si mesajul dus din gura in gura - sunt tone de oameni (unii pe care ii stim, altii cu care nu avem nimic in comun, altii cu care nu ne intelegeam chiar foarte bine) care ne spun, fie mie, fie lui Florin ca au votat cu el. Pentru noi inseamna, totusi, ceva - in mai putin de 3 ani sa devenim amandoi suficient de cunoscuti ca oamenii sa voteze cu el cand cei cu care ar fi putut vota sunt arhi-cunoscuti si vechi in comunitatea taleristilor. Si nu numai cea locala, asta e mai interesant, deoarece sunt oameni cu care ne intalnim o data pe an, la exact aceasta competitie, care oameni - din diverse motive - au avut incredere ca el ii va reprezenta corespunzator.
Dar cum cu votul vine si responsabilitatea - il las pe noul director OPTA sa faca treaba (a se citi 'sa suprevgheze barajele') si impreuna cu prietenii din Pennsylvania si cei locali ne indreptam catre casa. S-a mai terminat un concurs, acum putem sa ne odihnim pana la urmatorul!
Oh, si ca sa explicam si subtitlul povestirii - anul acesta am primit cateva trofee in forma de sculpturi. Si dintre ele un numar oarecare au fost ursi :) De aici si 'anul ursului', ca tot incepe acum Olimpiada Chinezeasca, pe langa semnele lor zodiacale sa adaugam si noi ursul nostru.
Va fi primul concurs local in care nu tragem impreuna (Florin si cu mine), asa ca avem extrem de multe explicatii de dat, deoarece toata lumea este profund uimita. Va fi si concursul in care el va avea din nou studenti prezenti, asa ca va fi mai ocupat decat de obicei.
Prima zi trece destul de bine - scorurile sunt oribile, dar avem fun cu prietenii.
A doua zi - sunt preliminariile campionatului si amandoi tragem superb. Eu reusesc primul peste 90 in handicap (de la noul yardage), Florin reuseste un 98 in singles - fericire maxima. Undeva in timpul zilei, presedintele OPTA (asociatia trapshooterilor din Ontario) ma intreaba daca am avut ocazia sa-l cunosc pe Mark Edmonson. Ii spun ca nu, chiar ma gandeam sa intreb pe cineva (a doua zi, duminica, vor fi premiile). Cum Mark este cu el, face prezentarile si dam mana, 'nice to meet you' - 'nice to meet you'. Te uiti la el si pui in perspectiva cam tot ce nu-ti convine: omul lupta cu un cancer de cativa ani, a avut miercuri o runda de chemoterapie si azi (sambata) este la concurs, tragand... Cei care il cunosc spun ca nu se stie daca prinde Craciunul. Si in afara de faptul ca e slabutz (un munte de om a fost la viata lui) - in rest n-ai avea de unde sti ca e ceva rau cu el: are un tonus si o veselie in el pe care nu le-am intalnit la multi.
Dupa amiaza, cand vine proba de duble, ma prezint la locul meu si... surpriza majora, Mark si cativa prieteni de-ai lui sunt in acelasi squad. Ridem cu totii si eu incerc sa nu fiu complet intimidata de faptul ca sunt squad leader pentru Mark Edmonson, cel care imi va acorda premiu pentru cel mai 'imbunatatit' talerist de duble. Prima runda trece mai greu, dar la a doua ma concentrez profund si termin cu un 48 minunat. In total - 91, ceea ce e super-bine pentru mine, si pentru Ontario Ladies, drept pentru care iau trofeul pentru Ladies in preliminarii. Suntem cu totii multumiti, si ne retragem pentru dinner cu cativa prieteni.
Duminica dimineata vine cu proba campionatului pentru duble. Sunt din nou printre primele squad-uri la rind si... de data asta sunt sigura ca cineva, acolo sus si-a pus in gand sa ma incerce profund cu probele de doubles in acest campionat. Cine este in acelasi squad cu mine? Da, ati ghicit - Mark si prietenii lui. Incerc din nou sa imi spun ca am tras deja cu ei, deci nu mai e nici un fel de presiune, nu? Well... nu... deoarece daca am tras asa bine ieri, inseamna ca si azi trebuie sa trag cel putin la fel de bine, deci presiunea este in continuare profunda. Prima runda fac exact ce faceam si ieri, dar, pentru ca omul a vazut ca pot mai mult de 43 (care si el este un pic peste media mea, de fapt), intre cele 2 runde ma scutura un pic si-mi spune sa devin 'angry', sa ma supar un pic pe talere. Eram, intr-adevar, cam moale si ma focusez un pic mai mult la a doua runda. Termin cu un taler mai putin decat ieri si sunt convinsa ca nu foloseste la mare lucru. Ne indreptam cu totii catre sedinta OPTA care se tine intre cele 2 probe de astazi.
Sedinta este interesanta - se discuta fel de fel de amanunte si, la sfarsit, se fac nominalizarile pentru una din pozitiile care au devenit libere. Florin este si el nominalizat, impreuna cu un alti 2 taleristi. Vine si momentul inmanarii premiilor si eu devin din ce in ce mai emotionata, dar reusesc (cu greu) sa ma pastrez cat de cat pentru moment. Habar nu am cum a prezentat Steve premiul, deoarece legatura cu exteriorul s-a rupt la un moment dat chiar cand a inceput sa prezinte si a revenit dupa ce m-am intors la locul meu. Cu multe poze facute de prieteni si cu o catarama pentru curea, ca cele de cowboy.
Proba de handicap este un dezastru - am un squad oribil, concentrarea a fugit pe coclauri, dar nu ma supar, deoarece am facut tot ce a fost posibil. Numai bine cand sa ma relaxez trece cineva si-mi spune ca voi intra in baraj pentru dubles, asa ca - ma retrag la cortul nostru, ma intind in scaun si... chiar si atipesc pentru vreo 10 minute. Ma trezesc complet refacuta, e o noua zi pentru mine si cu emotiile de rigoare ma indrept catre baraj. Pe care il voi trage cu sotia presedintelui OPTA, o adevarata doamna si o prietena draga. Tone de taleristi ne ureaza la amandoua succes si stiu ca multi nu vor fi in stare sa cheer numai pentru una din noi, va fi un moment rar, deoarece de obicei exista preferinte.
Barajul de duble este un pic diferit de barajul de singles si handicap, in sensul ca nu se trag cate 5 perechi, cum ar fi in proba normala, deoarece asta inseamna 50 de talere. In barajul de duble se trag cate 2 perechi pe fiecare post, asta aducand proba la 20 de talere, oarecum asemanator cu cele 25 dintr-o proba obisnuita de singles sau handicap. Cu aceasta notiune in cap ne apropiem amandoua de linie si eu sunt squad leader. Primele 2 posturi suntem amandoua OK. Postul 3 - Cheryl scapa un target. Postul 4 - scap eu un target. Suntem inca la egalitate. Ultimul post - pierd prima pereche si ma pufneste risul. Sunt convinsa ca asta a fost, nu exista sansa ca Cheryl sa piarda o pereche, are mai multa experienta decat mine. Ce face Cheryl? Scapa perechea, si amandoua terminam cu 16. Ridem amandoua, pare incredibil, dar vom continua. Ne intoarcem in spatele liniei si - Mark este prezent, ne bate pe amandoua pe umar si ne spune ca suntem ok, sa continuam. E prieten de-o viata cu Cheryl, dar se simte ca e sincer cand ne ureaza la amandoua noroc. Ne intoarcem la linie si stiu deja ca sunt mai multi spectatori la barajul nostru decat la cel al baietilor, se simte energia si suspensul. Acum conduce Cheryl, dar reusim amandoua tot o egalitate - daca miss ea prima, miss si eu curand. Daca miss eu, vine si ea imediat. Deja devine interesant - vom incepe a treia serie de baraj si in general nu este ceva obisnuit, iar in probele pentru Ladies e chiar neobisnuit. Sunt din nou squad leader si am pornit cu hotarire, am decis sa-mi vad de talerele mele si numai ale mele. Oricat mi-ar fi Cheryl de draga, titlul acesta e mai important decat cel national, numai pentru ca este in legatura cu Mark Edmonson si buckle-ul de la prinz. Reusesc sa ma focusez, ceea ce e interesant in lumina crepusculara si sa ignor ce face Cheryl. Stiu ca a missed, dar las scorul deoparte si ma concentrez pe fiecare pereche la un moment dat. Termin cu 20, nu mai stiu cate are Cheryl, dar sigur sub 20. Sunt obosita, dar multumita - ne felicitam reciproc, apoi primim felicitari de la toti cei prezenti. Urmarim si restul de baraje si consideram ziua completa. Mai ales ca si Florin a castigat clasa lui la doubles, deci suntm o familie de 'duble-isti' cum s-ar spune.
Luni vine cu proba de singles si o noua surpriza pentru mine. Ma trezesc in squad cu o doamna pe care incerc sa o depasesc de 3 ani. Ma amuz teribil in prima 100, deoarece parca am fi la baraj - daca pierd eu una, pierde si ea imediat. Avem una din manse in care toti 5 tragem 25, un sentiment teribil de placut si prima mansa o termin cu un minunat 98. Deocamdata am reusit sa o depasesc cu un taler. A doua mansa nu mai sunt la fel de focusata, desi incerc - si termin cu un 95. Ceea ce imi da cel mai mare scor intr-un campionat de singles, dar cu 3 talere mai putin decat campioana. Nu, nu doamna din squad-ul meu, am reusit in sfarsit sa trag mai mult decat ea in campionat. Dar sunt alte 2 dragutze care au luat locul 1 si 2. Nu-i nimic de suparare, desi o cunoscuta ma intreaba de ce nu 'le-am batut si pe celelalte 2' - ii raspund rizand ca de 2 ani ma bate la cap sa 'o bat' pe tantica din squad, ceea ce am si facut, asa ca...
Dupa ce terminam proba de singles un domn din squad, prieten cu ceilalti, imi da o poza de ieri, dupa baraj, cu Cheryl si cu mine. Ii multumesc si intamplator o intorc pe spate unde este un mesaj: "Votul 4 - Florin". Imi dau seama ca poza a fost folosita pe post de afis electoral - majoritatea taleristilor ne cunosc pe amandoi, dar nu dupa nume. In timpul zilei realizam ce inseamna, totusi, vorba si mesajul dus din gura in gura - sunt tone de oameni (unii pe care ii stim, altii cu care nu avem nimic in comun, altii cu care nu ne intelegeam chiar foarte bine) care ne spun, fie mie, fie lui Florin ca au votat cu el. Pentru noi inseamna, totusi, ceva - in mai putin de 3 ani sa devenim amandoi suficient de cunoscuti ca oamenii sa voteze cu el cand cei cu care ar fi putut vota sunt arhi-cunoscuti si vechi in comunitatea taleristilor. Si nu numai cea locala, asta e mai interesant, deoarece sunt oameni cu care ne intalnim o data pe an, la exact aceasta competitie, care oameni - din diverse motive - au avut incredere ca el ii va reprezenta corespunzator.
Dar cum cu votul vine si responsabilitatea - il las pe noul director OPTA sa faca treaba (a se citi 'sa suprevgheze barajele') si impreuna cu prietenii din Pennsylvania si cei locali ne indreptam catre casa. S-a mai terminat un concurs, acum putem sa ne odihnim pana la urmatorul!
Oh, si ca sa explicam si subtitlul povestirii - anul acesta am primit cateva trofee in forma de sculpturi. Si dintre ele un numar oarecare au fost ursi :) De aici si 'anul ursului', ca tot incepe acum Olimpiada Chinezeasca, pe langa semnele lor zodiacale sa adaugam si noi ursul nostru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)