Apropierea Craciunului ma impinge, ca de obicei, catre indelungate discutii personale si interioare. Incep sa-mi pun aceleasi intrebari - care toate se rezuma la variatii pe tema 'fac suficient?'. Si intrebarea nu e cantitativa, e pur calitativa; suficienta se refera mai degraba la sinceritatea motivatiilor din spatele actiunilor pre-Native.
Imi aduc aminte cum in epoca gri-cenusie a comunismului stateam la lumini chioare adunati in bucataria stramta si produceam diverse, mai ales felicitarile, deoarece cele din comert erau dincolo de oribil. Imi aduc aminte de fetele de Mos Craciun bucalati, cu barba ca neaua; sau de fetitza in costum popular (colindatoarea singuratica); sau de pomii verzi impodobiti cu fel de fel de globuletze si plini de cadouri. Imi aduc aminte cum taiam parca la nesfarsit carnea si legumele pentru salata de boef; sau cum nu ne iesea cozonacul neam si primeam intotdeauna de la Geta unul pufos si atat de gustos ca nici nu mai avea sens sa te agiti sa faci si tu unul. Imi aduc aminte cum taiau vecinii porcul in batatura blocului si cum apareau intotdeauna niste carnati proaspeti pe masa noastra de Sarbatoare.
Din cauza regimului profund idiotic Sarbatorile (oricare vor fi fost ele) pareau a avea 2 ingrediente esentiale: curatenia luna si masa cat-de-cat imbelsugata. Pastele mai adauga si mersul la Inviere, dar, trebuie sa fiu sincera, pentru mine era mai mult prilej de a fi cu prietenii - desi ascultam cuminte mare parte din slujba. Craciunul, insa, parca avea legaturi putine Dumnezeirea - in afara colindelor care povesteau cum s-a nascut Iisus. Dar poate ca ele, colindele, erau legatura suficienta, cine stie?
Transpusi in societatea canadiana (ma feresc s-o apropii de cea americana, in anumite puncte esentiale cele 2 societati sunt profund diferite; sau cel putin perceptia mea) am incercat sa ne cream traditii, ceva care sa ne tina aproape de spiritul Sarbatorii si sa ne defineasca oarecum. E un iz de grandomanie la baza, bineinteles - sa fim 'unici', 'altfel', 'speciali'. Dar e si o dorinta de apartenenta - sa ne pastram in grupul celor care trag din esenta Sarbatorii altceva decat comercializarea fiecarei ocazii. Sau poate de ne-apartenenta - la grupul celor care fac din Boxing Day si Black Friday 2 zile care pe mine ma inspaimanta mai mult decat Haloween-ul!
Inca nu sunt sigura ca am gasit acel 'ceva' de care vorbeam deunazi, stampila familiei, traditia care sa poata fi impachetata in aurul sentimental si transmisa generatiilor urmatoare. Poate ca e mai importanta cautarea ideii decat ideea in sine, cine stie? Sau poate ca ma asteapta linistita sa o descopar prin cine stie ce ungher prafuit al sufletului.
Important este ca suntem sanatosi si inca mai avem energii creatoare. Philip lalaie vesel frinturi de colinde prin casa si-i explica doct lui Florin (out of the blue) ca Iosif a fost tamplar si ca si Iisus a fost tamplar, ca tatal lui. Vorba unei doamne de la concertul de sambata - 'macar stii ca a fost atent la explicatii'.
Scoala, gazda, din patutz si ne da un colacutz!
25 noiembrie 2008
22 noiembrie 2008
Bucurii timide de iarna
Asa cum se anunta din strabuni, dupa minunata 'vara indiana' musai sa apara si adevarata iarna Canadiana - ne-am trezit de la un sfarsit de Octombrie in pantaloni scurti la un inceput de Noiembrie cu zapezi. Aici, la noi, nimic major, dar sub 100 km mai la nord si mai la vest - au scos oamenii nu numai lopetile, ci si tractoarele de dezapezit.
Duminica trecuta am inghetat bine amandoi la Toronto, am decis sa-l duc anul acesta la Parada lui Mos Craciun de la 'capitala'. A inceput deja sa aprecieze altfel diversele aventuri ale noastre, este oricum incantat de orice ocazie de a calatori cu trenul (viseaza la ziua in care vom merge undeva cu VIA), si mi-am luat inima in dinti pentru frigul ce ne astepta. Am incarcat rucsacul cu rinduri-rinduri de extra-haine, si bine am facut. Am pus tot pe noi si chiar si asa am fost la limita suportabilitatii. Am apreciat spiritul intreprinzator al celor de la un restaurant vestit de pe margine drumului - singurii carora le-a dat prin minte sa scoata afara o chelnaritza dragutza cu 3 canistre uriase pline cu 2 feluri de supa si un cidru de mere, toate trei fierbinti pana la refuz. La un pret mai mult decat rezonabil - nu stiu cat or fi vandut, dar in mod sigur noua ne-au salvat sufletele inghetate.
Am fost surprinsa de rabdarea de care a dat dovada omuletzul - am asteptat cam o ora sa ajunga parada si la noi si aproape 2 sa se termine. Dar a admirat cu incredere fiecare fanfara, fiecare car, care mai de care mai impodobite, mai pline de culoare si muzica.
Intorsi acasa am dat drumul la luminitele de pe casa (care stau pe casa de vreo 3 ani - dovada ca am devenit 'canadieni adevarati' - ce sens are sa le dai jos in iunie, cand se face cald, daca le pui la loc in septembrie - ca sa nu ingheti in decembrie?!) si le-am admirat de pe dinauntru, intrebandu-ma cum o sa mai punem si restul de lumini acum, cu frigul care a dat peste noi? Am pierdut momentul in seara respectiva sa facem si un foc in semineu si tot tragem de noi de o saptamana sa gasim un moment potrivit in care suntem toti adunati pe langa casa.
Si am ajuns din nou in perioada dinaintea Sarbatorilor - in care in mod sistematic imi pun intrebari despre cum sa cream si noi traditiile noastre, care sa poata fi transmise mai departe.
Cantam colinde, da - pana acum numai noi doi, cei mari, dar anul acesta Philip a luat problema colindelor in serios si deja stie sa lalaie o multitudine si stie si refrenul pentru 2 din ele. Vorbesc de colindele lui Hrusca, bineinteles. Ca pe cele anglo-westice le stie oricum. Stiu si eu sa le cant la pian, asa ca ne mai trezim intr-o frenezie muzicala cand si cand.
Si facem decoratii - anul trecut au fost stelutze si nu mai stiu ce, anul acesta sunt braduzti si alte dragalashenii. Stam amandoi in fiecare zi si producem cativa bradutzi.
Dar parca ar mai fi loc pentru ceva....
Am scos cartile de Craciun si am inceput sa citim - acum asculta cu alta intelegere. E una din carti care povesteste pe scurt si intr-un limbaj mai potrivit despre viata lui Iisus. I-o citesc de ani de zile in perioada Craciunului. Dar anul acesta am avut surpriza extrem de placuta sa o recunoasca, sa se bucure la vederea ei ca de revederea unui prieten drag - si sa-mi ceara sa i-o citesc la infinit. Dupa 3 zile in care am citit-o probabil de 20 de ori acum a inceput sa o scrie: si-a deschis un document pe computer si tasteaza constiincios.
Si parca tot nu e traditia completa....
Inca incerc sa gasesc acel 'ceva' - am avut deja cateva discutii nemarginite despre care este semnificatia Craciunului, ce sarbatorim si de ce si cum si ce s-a intamplat. Pare in general OK cu toate activitatile momentului de acum 2 milenii, inca mai are el un pic nedumeriri pe ici-colo, mai ales in colindele romanesti cu expresiile lor arhaice. Dar in sfarsit a inteles 'Deschide usa, crestine' in totalitate.
Tot sper sa-mi vina ideea care sa 'stampileze' traditia familiei. Pana atunci, cantam colinde in toate limbile pamantului si facem decoratii cu lipici cu sclipici.
Deschide usa, crestine ca venim si noi la tine!!
Duminica trecuta am inghetat bine amandoi la Toronto, am decis sa-l duc anul acesta la Parada lui Mos Craciun de la 'capitala'. A inceput deja sa aprecieze altfel diversele aventuri ale noastre, este oricum incantat de orice ocazie de a calatori cu trenul (viseaza la ziua in care vom merge undeva cu VIA), si mi-am luat inima in dinti pentru frigul ce ne astepta. Am incarcat rucsacul cu rinduri-rinduri de extra-haine, si bine am facut. Am pus tot pe noi si chiar si asa am fost la limita suportabilitatii. Am apreciat spiritul intreprinzator al celor de la un restaurant vestit de pe margine drumului - singurii carora le-a dat prin minte sa scoata afara o chelnaritza dragutza cu 3 canistre uriase pline cu 2 feluri de supa si un cidru de mere, toate trei fierbinti pana la refuz. La un pret mai mult decat rezonabil - nu stiu cat or fi vandut, dar in mod sigur noua ne-au salvat sufletele inghetate.
Am fost surprinsa de rabdarea de care a dat dovada omuletzul - am asteptat cam o ora sa ajunga parada si la noi si aproape 2 sa se termine. Dar a admirat cu incredere fiecare fanfara, fiecare car, care mai de care mai impodobite, mai pline de culoare si muzica.
Intorsi acasa am dat drumul la luminitele de pe casa (care stau pe casa de vreo 3 ani - dovada ca am devenit 'canadieni adevarati' - ce sens are sa le dai jos in iunie, cand se face cald, daca le pui la loc in septembrie - ca sa nu ingheti in decembrie?!) si le-am admirat de pe dinauntru, intrebandu-ma cum o sa mai punem si restul de lumini acum, cu frigul care a dat peste noi? Am pierdut momentul in seara respectiva sa facem si un foc in semineu si tot tragem de noi de o saptamana sa gasim un moment potrivit in care suntem toti adunati pe langa casa.
Si am ajuns din nou in perioada dinaintea Sarbatorilor - in care in mod sistematic imi pun intrebari despre cum sa cream si noi traditiile noastre, care sa poata fi transmise mai departe.
Cantam colinde, da - pana acum numai noi doi, cei mari, dar anul acesta Philip a luat problema colindelor in serios si deja stie sa lalaie o multitudine si stie si refrenul pentru 2 din ele. Vorbesc de colindele lui Hrusca, bineinteles. Ca pe cele anglo-westice le stie oricum. Stiu si eu sa le cant la pian, asa ca ne mai trezim intr-o frenezie muzicala cand si cand.
Si facem decoratii - anul trecut au fost stelutze si nu mai stiu ce, anul acesta sunt braduzti si alte dragalashenii. Stam amandoi in fiecare zi si producem cativa bradutzi.
Dar parca ar mai fi loc pentru ceva....
Am scos cartile de Craciun si am inceput sa citim - acum asculta cu alta intelegere. E una din carti care povesteste pe scurt si intr-un limbaj mai potrivit despre viata lui Iisus. I-o citesc de ani de zile in perioada Craciunului. Dar anul acesta am avut surpriza extrem de placuta sa o recunoasca, sa se bucure la vederea ei ca de revederea unui prieten drag - si sa-mi ceara sa i-o citesc la infinit. Dupa 3 zile in care am citit-o probabil de 20 de ori acum a inceput sa o scrie: si-a deschis un document pe computer si tasteaza constiincios.
Si parca tot nu e traditia completa....
Inca incerc sa gasesc acel 'ceva' - am avut deja cateva discutii nemarginite despre care este semnificatia Craciunului, ce sarbatorim si de ce si cum si ce s-a intamplat. Pare in general OK cu toate activitatile momentului de acum 2 milenii, inca mai are el un pic nedumeriri pe ici-colo, mai ales in colindele romanesti cu expresiile lor arhaice. Dar in sfarsit a inteles 'Deschide usa, crestine' in totalitate.
Tot sper sa-mi vina ideea care sa 'stampileze' traditia familiei. Pana atunci, cantam colinde in toate limbile pamantului si facem decoratii cu lipici cu sclipici.
Deschide usa, crestine ca venim si noi la tine!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)