Amintiri

 
Ma intreb ce amintiri va avea Philip despre Craciunurile copilariei, ce va pastra in memorie peste ani.

Imi aduc aminte de un an cand, neavand o ruda in piata, am cumparat o ruda a bradului, 'moliftul', cel care se cumpara la coada si se scutura-n tramvai. Nefiind tramvai in orasul copilariei mele, s-a scuturat molidul nostru pe drumul catre casa. Ajunsi acasa l-am pus pe masutza. Nefiind prea inalt nici in sus, nici in jos n-a fost nevoie sa aranjam nici cu vecinul de deasupra (Har Domnului, deoarece nu era prea dragutz) sa-i primeasca virful prin tavan, nici cu masutza sa-i taiem picioarele (Har Domnului din nou, deoarece cand statea pe masutza era, de fapt, un cub din lemn, fara picioare). L-am impodobit cu fratele meu, de sus pana jos - am pus toate globurile din avutia familiei si... l-am admirat frumos. Era in Ajun si pusesem pe el si ghirlandele antice, un fel de cilindrii subtiri de sticla insirati pe o ata si despartiti de flori foste dalbe si ingalbenite de vreme. Si cum stam noi si-l admiram am primit un telefon: se 'bagasera' brazi in piata. Brazi-brazi, adevarati, cei care si cand se scutura raman oarecum frumosi... Imaginati-va ca ne-am dus in piata (din nou), am cumparat un brad-brad, l-am adus acasa, l-am pus pe masutza si... am inceput operatiunea unica 'cum sa ne dezpodobim si sa ne impodobim locuinta' fara ajutorul lumanarilor electrice :) Casa a fost, bineinteles, plina de ace de pin oricum, dar a mirosit feeric. In plus - eram cu totii satisafcuti: aveam 'brad'.

Cozonaci nu faceam, bucataria noastra mirosea a carnati proaspeti (primiti de la vecinii si prietenii care taiau porcul in Ajun), salata a la boef, cateodata a piftie si nu-mi aduc aminte ce fel de dulciuri aveam pe masa. Daca nu ma inseala memoria, la Anul Nou aveam o salata de fructe... dar la Craciun - exista ceva traditional, oare? Probabil ca nu, probabil ca intai studiam ce ingrediente aveam stranse din ratia lunii si apoi faceam ce puteam cu ce aveam.

Imi aduc aminte clar de cozile interminabile la care stateam: coada la portocale si banane (cand inca se mai 'bagau'), coada la bomboanele de pom (pe care oricum nu le puteai manca, erau fondante si tari precum piatra de care se povesteste in 'Sorcova'), coada la paine, la oua, la ulei, zahar si faina (cu toate ca erau rationalizate, pe cartela, tot ajungeai sa stai la coada), coada te miri ce. Norocul nostru era ca aveam 'Alimentara' la parterul blocului si zona de aprovizionare era in spate, aveam vedere de la toate geamurile. Cel putin stiam cand 'se baga' ceva. Aproape ca nu mai conteaza ce - toate trebuiau si toate se cumparau, precum 'moliftul' din sketch, la coada.

Imi aduc aminte de zapezile care troienau orasul si cum devenea podul de la piata o aventura intreaga - din lemn, vechi de Dumnezeu Stie cati ani, cand si cand cu o birna putrezita sau, pur si simplu, lipsa; odata ce dadeau zapezile se acoperea cu o mizga interesanta si a-l trece iti cerea eforturi serioase. Puteai, bineinteles, sa treci 'girla' (de fapt Cricovul Dulce) si pe podul de piatra, de langa bloc. Dar daca te aflai in piata si vroiai sa treci in cartierul de dincolo, unde locuia bunicul si alti prieteni si cunoscuti, de obicei iti luai inima in dinti si treceai podul de lemn. Un pic mai in susul riului mai era un pod similar, intr-o stare si mai jalnica - pe acela nici vara n-aveam tupeu sa-l trec :)

Imi mai aduc aminte de zilele super-senine si clare, in care se vedeau muntii Bucegi. Stateai in balcon si in zare se profilau maiestuosi si inzapeziti. In zile rare vedeai chiar si Crucea de pe Caraiman. Inevitabil imi aducea aminte de unchiul Victor si de casutza superba de sub poalele Bucegilor, pe coama dealului din Busteni. Cate momente minunate am petrecut in veranda inghetata si in curtea superba pe care o construise. De la el am invatat cum sa grefez un trandafir (desi nu am incercat niciodata, poate ar trebui, deoarece instructiunile sunt inca clare in memorie), cum sa plivesc gradina si cate si mai cate. De la el am ascultat povestiri minunate, desi pe alocuri dure si triste, de pe vremea comunismului. Sa fi avut posibilitatea sa-l inregistrez!

Craciunul se identifica si cu programul ciudat de vesel de la TV, atat cat era el. Bineinteles ca nu se vorbea de Nasterea Domnului, Doamne Fereste! Dar se cantau colinde, erau sketch-urile lui Toma si ale celorlalti, era parca un pic de veselie, mai multa decat in cele 2 ore zilnice de 'tube'.

Nu-mi aduc aminte daca aveam o cina festiva sau incepeam a doua zi, in zorii zilei - sculati de agitatia venirii Mosului. Dar imi aduc aminte cu distinctie ca Masa de Craciun era importanta - probabil din cauza 'postului' ad-hoc si nemasurat dinainte.

Si este evident ca 'Masa' avea o semnificatie speciala, nu numai in contemporan, ci din vechime - aproape toate colindele noastre vorbesc de primenirea casei si asezarea unei mese imbelsugate, cu care sa fie primiti Colindatorii.

Buna dimineata la Mos Ajun!
Buna dimineata!

P.S. Un site facute de un Morenean - site-ul are niste poze splendide :)

 

Colindatorii

Una din traditiile care-mi lipsesc profund este mersul cu Colindul.

Era ceva feeric in seara cand porneam cu totii inarmati cu voie buna si imbracati bine - incepeam de pe undeva din oras si invariabil ajungeam in comuna alaturata, pe la niste profesori si colegi, pentru a termina inapoi in oras. Am cel mai viu in fata ochilor 2 colinde, nu mai tin minte din ce ani exact. Unul cu colegii de clasa, in niste nameti incredibili - inotam veseli prin zapada si cantam chiar si pe strada, nu numai la portile oamenilor. Si un altul cu un grup mai mare - nici nu stiu cum ma aciuiasem pe langa ei... eu, soricelul de biblioteca, cuminte si timid, ei - mai degraba oile negre ale orasului. Dar dupa colindatul pe la profesori ne-am strans cu totii la C. acasa si abia atunci a inceput concertul adevarat: a aparut o ghitara, un fundal de Hrusca si am cantat cu totii pana in zori.

Ce poate fi mai frumos decat sa fii tanar si fara absolut nici o grija si sa poti sa te bucuri de o zapada adevarata? Poate sa fii tanar si fara griji si sa-ti si dai seama de perfectiunea starii tale :)

Privesc viscolul (#3 deja) de afara si-mi dau seama ca inca mai exista o speranta: daca as avea cu cine as purcede la colindat. La vecinii care n-ar intelege o iota, la cei care ar intelege - nu conteaza; important e sa te imbraci si sa iesi in albul de dincolo de geam. E ceva purificator in aceasta albire, e ceva ce ma cheama sa ma duc, sa fiu din nou copil pentru un moment.

Dar cum nu mai sunt copil si ridicolul situatiei mi se pare nesfarsit, raman sa privesc melancolic la dansul (brutal, e drept) al fulgilor de nea. Si sa admir luminitele din casa si din afara. Si sa sper ca va veni si ziua in care fie sa nu-mi mai pese de cat as fi de ridicola, fie sa mai gasesc un grup de colindatori si sa aduc ceva din bucuriile nevinovate ale copilariei inapoi.

Buna dimineata la Mos Ajun!
Ne dati ori nu ne dati? Ne dati? Ne dati?

 

Note

 
Sunt zile si zile - cateodata zilele sunt bune, alteori asa si asa, alteori sunt pur si simplu imposibile. Nu le-as numi rele, deoarece nu e cazul, cred - dar imposibile sigur sunt.

Cateodata poti sa le cunosti de dimineata - te scoli intr-o zi senina de iarna, cu un cer albastru ca sticla si cu soarele stralucind in zapada si esti binedispus; ziua va fi buna. Cateodata te scoli in aceeasi zi senina de iarna, acelasi cer sticlos, acelasi soare reflectat de zapada si esti binedispus, dar, din motive diverse ziua se transforma intr-una din acele zile imposibile. Si e parca mai enervant deoarece ziua parea buna... de ce s-a transformat intr-una ne-buna?!

Motive se gasesc intotdeauna si asta este ce ma calca cel mai tare pe nervi: gasim motive sa ne enervam si sa transformam o zi perfect buna in altceva, nu numai imperfect (n-ar fi o problema), dar downright ugly; gasim motive sa uritim orice atingem. Dar e nespus de greu (sau cel putin pare greu) sa gasim motive sa infrumusetam zilele, sa ne infrumusetam viata.

Vorba lui Paler, saracul - gasim timp pentru toate porcariile, dar nu pentru un gind frumos. Scrisesem o scrisoare si sta netrimisa de saptamani intregi. De ce nu o pun la posta?! Daca as sti fie as pune-o, fie... nu m-as mai lamenta ca n-o pun. Amanam amanarile si amanam sa ne traim momentul prezent. Credem, dintr-o nebuna grandomanie (culmea e ca e total subconstienta, nici macar nu ne mai dam seama) ca va veni clipa 'potrivita' si 'perfecta' pentru orice activitate. Uitam ca perfectiunea consta in a savura prezentul asa cum ni se prezinta, deoarece asa este el perfect si nu cum il vrem sau credem noi. Bineinteles ca atunci cand transformam ceva in 'perfectul' nostru nu ne mai place, nu mai suntem multumiti - normal, am muncit pentru acel perfect si... de fapt era perfect asa cum ni se daruise.

Acceptam ca atunci cand primim un cal in dar nu trebuie sa-l cautam la dinti. Dar inca nu am acceptat ca toata viata noastra, toate secundele prezentului sunt, de fapt, un dar.

Si iata ca frustrarea mea semi-matinala s-a spulberat - ma cheama treburile :)

Crestinilor, noi astazi un praznic mare-avem
Ca sa-l putem cunoaste veniti la Viflaim

 

Conversatii

In fiecare seara avem un ritual pe care il urmam aproape fara exceptie: baita, spalatul pe dinti, cititul de carticele ('caticele' cum li se spunea pana nu de mult), 'discutia' cu Doamne-Doamne (adica 'Inger, ingerasul meu' spus inca in colaborare) si, in functie de evenimentele zilei si de nivelul de oboseala, conversatii pe teme diverse.

Asa am aflat intr-o seara de ianuarie ce-l framanta pe el de aproape o luna (plecarea unei fetite din clasa), asa aflu ce se mai intampla peste zi cu masinutele si orasele lui, asa am partea mea de 'Cine stie castiga' - intrebari la care stiu mai mult sau mai putin raspunsul si la care cateodata trebuie sa raspund cu sinceritate: 'nu stiu, o sa cautam maine raspunsul'...

Descopar in fiecare zi ceva nou si-mi dau seama in fiecare seara ca cel mai important aspect al ritalului este cititul. In afara de cazurile exceptionale in care se culca tarziu si accepta numai o carte, exista un minim de 3... daca ar fi dupa el, ar fi 10-15 :)

Ritualul se modifica un pic in fiecare zi - cateodata are nevoie de cateva milioane de animalutze in pat, alteori adoarme fara nici una. A crescut - deoarece Bill, catezlusul portocaliu cu urechi galbene nu mai este necesar. Poate fi inlocuit de alte animalutze de plus (la mare valoare sunt acum delfinii si niste catelandrii mai micutzi, in asteptarea noului puppy) - si nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma oarecum intristez. S-a mai dus o copilarie :)

Incercam in fiecare seara sa cautam motive de multumire - si in zilele mai anoste are clar probleme sa gaseasca acel minim de 3 'ceva' pentru care suntem multumiti in ziua respectiva. Dar sunt zile in care ofera singur cat mai multe motive. Zilele in care se vede cu prietenele-surori, zilele in care ninge imbelsugat si-si petrece dupa-amiaza la lopata afara, cu tatal lui, zilele in care minuni mici se intampla in viata lui, a noastra. Pentru zilele obisnuite a inteles ca e OK sa multumim pentru ordinar, deoarece in felul lui este, de fapt, extraordinar: ca suntem sanatosi, ca-i citesc, ca 'dorm' cu el, ca a fost o zi buna... Poate mi se pare, dar cred ca a inceput sa se mai relaxeze un pic cu perfectionismul care-l apucase de curand. Sper ca intelege ca e mai importanta calatoria si bucuria descoperirilor decat destinatia in sine.

Anul acesta n-a fost chip sa-l lamuresc sa scrie scrisoarea catre Mos Craciun. Nu-mi dau seama daca din cauza ca anul trecut a fost dezamagit, deoarece de cand a exprimat prima oara ce vrea si pana a scris propriu-zis scrisoarea Mosul isi facuse deja cumparaturile conform dorintelor initiale. Cum sa ghiceasca el (Mosul) ca Philip isi va schimba profund cerintele si va pune frumos si curgator pe hartie ceva ce nu avea legatura cu subiectul initial?! In plus, oricat a incercat Mosul - n-a mai gasit in magazine ce era in scrisoare, si elfii erau ocupati cu altele...

Cert este ca intrebat de diverse persoane daca i-a scris Mosului raspunde intr-o engleza perfecta sau intr-o romana incantatoare: 'Anul acesta nu i-am mai scris, vreau sa fie o surpriza!'... omuletzul are dreptate, in felul lui :) Ba mi-a si declarat la un moment dat - 'Mommy, orice imi aduce va fi OK, deoarece va fi o surpriza'. Cum sa nu fii mandra de asemenea omuletz?!

Si asa se petrec zilele noastre, in conversatii infinite despre subiecte diverse - de ce aia si de ce ailalta? Acum, in perioada Sarbatorilor, subiectele sunt oarecum focusate pe Nativitate si Dumnezeire - citim povesti si povestiri si apoi incepe cavalcada intrebarilor.

Cum zboara renii?

Cum poate Mos Craciun sa ajunga la toti copiii din lume? De unde le stie adresele?

- Poti sa pasesti pe Pamant?
- Cum adica sa pasesti pe Pamant?
- Asa cum pasesti pe Luna!
Ne-am lamurit ca isi imagineaza pamantul ca fiind un glob micutz pe care, precum Micul Print, ai pasi ca pe o minge uriasa de la circ... cu greu ii explic si nu stiu daca-l fac sa inteleaga cum e cu Pamantul, Luna si restul

De ce spune in cantec 'and we can live for ever more'?

Pot sa ies sa curat zapada?

De ce nu avea Iisus hainutze cand s-a nascut? De ce in poza are hainutze? De ce suflau animalele cald pe el? Era frig acolo? Daca era frig in Viflaim de ce nu aveau haine de iarna?

- Mosul de la mall nu este cel adevarat, nu?
- De ce intrebi?
- Pai am vazut unul jos la parter si 2 sus, la etaj si sunt altii

- Mami, a venit Mos Craciun la patinaj!
- Si i-ai spus ce vrei sa-ti aduca? [da, incercare lame!]
- Nu, ca nu era mosul adevarat
- De unde stii?
- Era unul din profesori, imbracat ca Mosul, i-am recunoscut vocea! Dar 'shhh' sa nu le spunem si copiilor mai mici!

De ce dam jucarii pentru alti copii? De ce nu le aduce Mosul la toti?

Putem sa mai facem decoratii?

De ce nu putem sa pornim ninsoarea cand vrem noi?

De ce ne-a facut Doamne-Doamne sa plingem? [Why did Doamne-Doamne make us cry?]

De ce a facut Doamne-Doamne buruienile daca nu-s bune de nimic?

Cand cant trebuie sa te uiti la inimioara si cantecul meu este o cheie care deschide inimioara si ne umple pe toti de dragoste pentru Cristos, mamica lui Cristos si Doamne-Doamne.

De ce nu putem sa-i vedem pe reni? Cand Mosul se duce sa-i hraneasca, putem sa mergem si noi sa le dam de mancare?

De ce... ?

 

Iarna

 
M-as fi asteptat la o iarna mai blanda si mai calda dupa incredibila iarna trecuta, plina aproape dincolo de limite si recorduri de zapada. Dar se pare ca nu a functionat speranta noastra - pana de curand a fost frig si urat si rar gaseai o raza de soare. Si cand apare soarele este un frig crunt.

Am pus in functiune caminul si arde aproape in fiecare seara, troznesc lemnele placut si caldura iti incalzeste oasele bine. Cu ocazia aceasta mai invatam si ceva istorie - cum se incalzeau si luminau casele in secolul trecut, inainte de aparitia centralelor de incalzire si a altor minuni technologice.

Dar griul bacovian s-a transformat brusc intr-un alb feeric - un viscol infernal si-a terminat calatoria continentala din California si Nevada si a aruncat peste noi o patura grosutza de zapada. Au anuntat oamenii 20 cm de zapada si probabil ca fara viscol ar fi fost omeneste. Dar ieri de dimineata - era nu numai pe jos alb, era peste tot alb, nici macar pomul din fata casei nu mai era vizibil. Imi propusesem sa ma duc la mosul nostru cu carnea sa iau carnea pentru carnati, dar pe jos nici nu se punea problema (sunt cam 20 de minute de mers intr-o zi linistita si fara kg intregi dupa tine), iar cu masina mi-a fost teama. Bine ca am avut suficienta minte sa n-o scot din garaj - am descoperit dupa amiaza ca as fi ramas, probabil, intepenita ca multe alte masini in nametii troieniti care se adunasera pe drum. Iar cand ne-am aventurat si noi pana afara m-am trezit cu zapada pana la genunchi :)

Bucuria copilului a fost nemarginita si cand in sfarsit s-a mai potolit un pic ninsoarea au iesit amandoi sa curete driveway-ul. Unul cu lopata, altul cu masina - au petrecut ore intregi in frigul inghetat care a dat peste noi. Eu ii admiram din casa, in incercarea de a trece rapid si cat mai usor peste un virus. Din previziunile meteo o sa mai am ocazia sa ies si eu la lopata cat de curand. Si n-am pierdut timpul, am facut 'draperii din globuri' :)

Acum admiram cartierul (fulguie usor, o geruiala, de fapt, deoarece sunt -15 si cu factorul de umiditate se simt ca la -23) - e ca o statiune montana de prin bucegi, cu casutzele toate pe un singur nivel, acoperite cu zapada si cu brazi imensi in fata caselor toti albi de ninsoare. Un sentiment placut, mai ales cand stii ca poti sa faci focul in orice moment :)

Trei pastori se intalnira
Trei pastori se intalnira
Raza soarelui, floarea soarelu
Si asa se sfatuita

 

Traditia

In cautarea traditiei familiei de ani de zile, sper ca in sfarsit am gasit-o!

Ideea nici nu mai stiu cum ne-a venit, cert este ca dupa cateva cautari pe internet am gasit cateva ferme de brazi si ieri, inarmati cu un fierastrau 'subtire' am pornit catre una din ferme.

Cat vezi cu ochii un deal si o campie pline ochi cu braduti in diverse faze de crestere. Unii mici-mici de tot, abia au iesit din seminte de un an, probabil, altii - iti trebuie un camion serios sa-i transporti. Nu stiu de ce, in imaginatia mea - ne duceam, gaseam pomul perfect, il taiam si-l aduceam acasa. Simplu, nu?

Am uitat (convenabil) ca am nu unul, ci 2 prefectionisti in casa - asa ca pana la a taia pomul a trebuit sa trecem prin aventura interminabila a alegerii pomului. N-am reusit nici anul acesta sa-mi conving jumatatea mai buna ca iar vorbim cu locuitorii din pod sa ne primeasca virful prin tavan, asa ca pomishorul meu (mai firav, e drept, dar cu loc sa pui si virful de pom) a fost ignorat cu mandrie masculina de amandoi barbatii. 'Bigger is better' s-a dovedit a fi 'adevarat' si de data aceasta.

Asa ca m-am declarat si eu de acord cu alegerea lor - spre bucuria nesfarsita a lui Philip, care a anuntat doct ca 'asta e cel mai bun pom, deoarece l-am ales toti 3' - m-am bucurat ca a inteles spiritul aventurii.

Dupa mult mormait de sub pom (deoarece fierastraul nostru nu era nici pe departe de taiat 15-20 cm de lemn, poate 5), cu ceva tras / impins de coroana, pana la urma ne-am trezit cu un pom in brate. Care pom trebuia si carat inapoi la masina... Hopa Mitica unul de baza, unul de virf, copilul si el de o parte - am reusit sa-l mai mult tirim pana la masina. Drumul inapoi acasa a fost parca mai scurt, probabil in bucuria ideii de a-l impodobi imediat ce ne dezghetam.

Primul pas a fost mai complex: cum punem noi bradul sus? Ca si in ceilalti ani Florin se crede inca in casa de pe Easton unde living room-ul avea deschidere la etajul 2 si puteai sa pui un brad de 4 m linistit (scara sa ai sa-l impodobesti; si azi imi aduc aminte de bradul impodobit inainte de venirea lui Philip pe lume... ). Si oricat as incerca sa aduc un brad mai de vreo 6-7 ft maxim, ajungem invariabil cu un 8-9 acasa. Acum - daca incaperea are 8 ft inaltime si tu vrei sa pui un brad de 9 si sa mai adaugi si virful (care si el are aproximativ 1 ft) - oricum o dai nu iese :) Drept urmare in fiecare an avem un brad incredibil de bogat in coroana care se opreste brusc si ciudat in tavan. La virf am renuntat de mult sa ma mai obosesc sa-l adaug :)

In procesul de ridicare al bradului am ajuns prizoniera lui in coltul sufrageriei - intr-o pozitie nu numai incomoda, dar si incredibil de ingrata: adunata toata sub primul rind de crengi (cele mai serioase, bineinteles), la vreo 40 cm de covor m-am trezit ca ma... ploua... un fenomen nou in afacerea impodobirii bradului. Bradul nostru era plin de zapada :)

Cu bradul in picioare, inarmati cu rabdare si cutiile imense care pastreaza globuletzele in pod ne-am pus pe treaba. Intai barbatii mei - cu luminitzele: unul le verifica in priza, altul le insiruia, unul tragea, unul impingea, ce mai la deal si la vale in aproximativ no time at all si fara nici un fel de agitatie pomisorul nostru a ajuns o boare multicolora. Acum vine in sfarsit faza care-i place lui Philip cel mai tare: globurile. Incercarea mea de a-l convinge sa puna din cele mici (deoarece nu le poate pune prea pe interior si le lasa pe marginea marginii) a fost total nereusita - asa ca am sfarsit prin a pune impreuna tot fell de globuri, de la mari la mijlocii la mici la miniatura, cu activitatea suplimentara la mine de a 'impinge' mai in spate pe cele pe care el le punea mult prea pe margine.

Nici n-a mai fost nevoie de 'stea' sau alte chestii in virf, deoarece Philip a gasit inimioara (nu mai stiu in ce an a adus-o de la scoala, facuta de ei, cei mici) si a pus-o pe cea mai de sus craca pe care am putut noi doi combinati sa ajungem (el la mine in brate, extins catre pom si eu pe scaun). Si ce reprezinta inima? Dragostea pe care o purtam tuturor celor din Rai si celor care ne sunt dragi aici, pe Pamant. Inclusiv familiei lui Cristos (exact a spus 'the Christ Family'). Ca si mai devreme, m-am bucurat ca intelege semnificatia Sarbatorii mai bine decat m-as fi asteptat eu.

Am fost relativ surprinsa ca evenimentul nu s-a soldat cu victime (psihologice) - de obicei impodobitul bradului era un eveniment stresant. Sau poate era stresant din cauza de pozitie temporala: una e sa fie 6 seara in Ajun si alta sa fie 6 seara o saptamana inainte de Ajun - stii ca poti sa termini si maine... Cert este ca am asezat in brad tot ce se putea omeneste aseza (ceea ce inseamna ca am lasat pe dinafara vreo 70-80 de globuri mai mari), Philip a aranjat si scena nativitatii (de la care mai avem numai o oita la animale, ma mir ca restul de statuete sunt inca 'in viata') si ne-am declarat cu totii multumiti si suficient de obositi. Am decis ca restul de impodobiri vor avea loc maine (adica azi :) ).

Astazi am mai insiruit fel si fel de ornamente ('orgamente' cum le spune copilul) prin casa - la semineu, la geamuri - unele 'de inima' (ornamente facute de-a lungul anilor cu Philip - am gasit unele facute in 2005!), altele mai elegante. In plus, mi-a traznit si o idee ce sa fac cu luminitele care in Ada stateau la geamurile de la etaj, in loft si la noi in dormitor - deoarece nu ajungeam sa punem lumini decat la parter pe dinafara. In casa curenta problema fiind rezolvata (casa avand un singur nivel), cele 3 siraguri de luminite stateau aruncate in cutie si imi parea rau de ele in fiecare an. Dar le-am gasit in sfarsit loc - si casa noastra este acum o feerie de lumini si decoratii.

Parca in nici un an n-a fost atata lumina si candoare in pregatirile pentru Craciun.

Cred ca ne-am gasit, in sfarsit, traditia - sa ne taiem propriul brad si sa-l si impodobim in ziua in care il aducem acasa (care n-are voie sa fie in Ajun!). Sunt multumita, in casa miroase a Craciun si desi mai e mult pana sa arate ca de Craciun (pe dinauntru, la capitolul ordine si curatenie) se simte altfel, parca.

Sculati, sculati, boieri mari,
Zoriori de ziua
Sculati voi, crestini plugari
Zoriori de ziua

P.S. Miercuri, in ultima zi de scoala am reusit sa mai punem o caramida mica in constructia traditiei: am cantat cateva strofe din 'Deschide usa, crestine' cu copilul, pentru profesoara de franceza, care este romanca :-) Philip a fost un pic timid initial, dar am inceput eu sa cant, a cantat si ea un pic cu mine si atunci 's-a lasat' si el :)

Sper sa creasca cu dragoste pentru colinde si sa putem merge impreuna sa colindam in anii care vin.

 

New adventures

De-a lungul timpului mi-a fost intodeauna evident ca as fi fost mai degraba facuta pentru vremuri de mult apuse: cu rochii lungi, baluri somptuoase, si grija de casa. De cate ori recitesc 'Mandrie si Prejudecata' sau restul ma pot vedea cu atata usurinta in perioada respectiva.

Si ce legatura are asta cu prezentul, veti spune? Are - la inceputul asa-zisei 'cariere' eram oarecum multumita cu ce faceam, nu intotdeauna cu rezultatul (nu al muncii mele, ci cu ce se intampla cu munca depusa) si nu cred ca am avut vreidata probleme sa stau peste program ca sa termin ceva. Ma credeam cu 'daruire' si poate ca asa si era. Fie am muncit prea mult, fie venirea lui Philip m-a facut sa-mi schimb radical prioritatile, cert este ca mersul la lucru nu mai este nicidecum o placere sau, ca sa fiu mai exacta, pierdutul acelor 3 ore minime zilnice pe drum au devenit o corvoada. Probabil ca as fi perfect multumita cu un program de la 9:30 la 3, maxim - si la 10 minute departare de casa. Cum asa ceva este o utopie perfecta, am inceput ca multi altii sa cautam solutii.

Florin si-a gasit o nisa dragutza, cu antrenatul de sportivi. Departe de a fi o activitate care singura sa plateasca facturile, este un care promite, cel putin, se evolueze in timp.

Ramasesem eu - cu idei nenumarate, dar toate cu nevoie de capital initial, deci mai greu de implementat. Intr-un final apoteotic m-am apucat de treaba si... ideea Aliciei

Profesoarele de la scoala au primit cate o mostra deja (din capitolul lumanari, ca la bijuterii nu le cunosc suficient de bine sa-mi dau seama ce anume le-ar face placere) si reactia a fost pozitiva. Ba chiar intr-un caz am reusit sa o nimeresc absolut perfect, deoarece draga de directoare colectioneaza cesti de ceai si lumanarea mea era intr-o cescutza de ceai englezeasca - nici ca se putea mai bine.

Acum 'astept' vorba lui R. - sa ajungem la order-ul #1000 :)

Sculati, gazde, nu dormiti,
Ci voi afara iesiti!

 

Midnight madness & Mos Nicolae

 
Buna dimineata, la Mos Ajun!

Aseara a fost un 'midnight madness' la mall-ul mic, cum ii spunem noi. Am prins gustul acestor aventuri nocturne acum 2 ani si le folosesc nu neaparat ca shopping spree, ci mai degraba ca subiecte de analiza.

Ieri chiar imi trebuiau cateva lucruri si speram sa le gasesc in vreun sale, ceva, asa ca am mai creat nenumarate lucruri dragutze cu copilul, am citit cateva carticele, am spus 'Inger, ingerasul meu', mi-am adus aminte sa ne ducem la usa sa punem pantofii, a trebuit sa incerc din nou sa explic de ce punem pantofii si nu stockings, care e diferenta intre Santa Claus si Mos Nicolae (aia e, ca nu e nici una, de fapt), sa calmez spiritele care se temeau deja ca li se va aduce o nuileusa, ne-am bagat din nou in pat, am gasit cele 3 stari / activitati / fapte / lucruri pentru care sa multumim Domnului si in sfarsit copilul a adormit si eu am putut sa imi iau rotile la spinare si sa ma duc.

Treceam printre rafturi incercand sa gasesc acel ceva perfect si n-am reusit in primul magazin. In al doilea - nu ca nu era nimic perfect, nu era nici macar cat de cat rezonabil si dupa ce am purtat 2 obiecte cu mine prin tot magazinul am sfarsit prin a le pune inapoi in raft, intr-o 'inspiratie' de moment.

Am intrat intr-o librarie, imi trebuia o carte. O vanzatoare dragutza a incercat sa ma ajute, dar subiectul pe care il cautam eu (Politica sau Istorie Canadiana) a depasit-o brusc si s-a dus sa caute ajutor. A venit un tanar dragutz care mi-a indicat cateva carti scrise de canadieni, fara a fi vorba despre Canada. I-am multumit frumos si m-am pus pe cautat. Am luat-o in mod strategic cu cele care erau tiparite in Canada si din coperta in coperta am gasit cateva nume de autori care mi-ar putea fi de ajutor. Intr-un final am sfarsit cu vreo 3-4 carti in mana si m-am descoperit in fata unei alegeri: o carte care costa X si fusese redusa la sub 25% din pretul original sau o carte care costa cam 70% din acel X. Impulsul a fost sa pun prima carte inapoi si sa o iau pe a doua - asta in conditiile in care nu cunosteam nimic despre nici una din carti, bineinteles. Si motivatia? Cum poti sa cumperi, pentru Craciun, ceva atat de ieftin? Am stat vreo 5 minute cu cele 2 carti in mana, incercand sa imi dau seama de ce si de unde porneste aceasta motivatie - de ce mi se pare mai natural sa cumpar cartea care initial a fost mai ieftina, dar acum, in final, este de peste 2 ori mai scumpa? Mi-am dat seama ca am remuscari ca sunt 'cheap' si am ris singura de mine. Incursiunile introspective la miezul noptii nu sunt recomandate!

Am sfarsit prin a alege cartea scrisa de un scriitor cat de cat cunoscut - ca sa pun capat analizei de 'pret'. Ce inseamna atatia ani de incorsetara mentala, in care te temi continuu de ce spun ceilalti, de cum te privesc ceilalti... Cum poate conta pretul a ceea ce cumperi?! De ce mi se pare ok sa imi fac singura cadourile (desi si acolo am avut ceva probleme initial) dar nu mi se pare ok sa cumpar ceva la pret redus? Sau - de ce ar fi ok daca e redus numai un pic? Mintea este in mod garantat organul cel mai ciudat.

Ma mai mir de ce Philip e in faza de perfectiune, in care i se pare ca nu face nimic bine, numai din cauza ca nu face perfect, de fapt. A ajuns sa puna semnul egal intre bine si perfect si nu stie cum sa caute bucuria in calatorie si nu in destinatie. Si la virsta lui e greu, daca nu imposibil, sa explici asemenea filozofii. Dar incerc in fiecare zi sa pun accentul pe tot ce se intampla bun in viata noastra.

Mi-am terminat aventura cautand niste pahare frumoase si am descoperit pentru a mia oara ca asa ceva nu exista in Canada. Sunt fie inacceptabile la pret, fie urate cu spume. Si cum urate nu se poate inseamna ca imi mai trebuie o aventura la un magazin normal, cu sau fara nebunia nocturna.

Si ca o ultima observatie - cu toata economia deplorabila mi s-au parut a fi la fel de multe persoane in mall. Foarte putine zambitoare, e drept. Dar nu stiu daca asta e masura economiei...

Buna dimineata la Mos Ajun!
Ne dati ori nu ne dati?

P.S. I-a fost teama sa se uite dimineata la pantofi ca sa nu cumva sa vada nuielusa in loc de cadoul de la Mos Nicolae!

 

'One of a kind show' - note

In primul rand am uitat complet sa spun in post-ul anterior despre ce 'expozitie' (cred ca e mai potrivit decat festival) este vorba - intr-o traducere aproximativa: 'Expozitia unicatelor'.

Cel mai mult cred ca m-au amuzat miniaturile: niste fluiere din lut, facute de un rus (Igor, parca) de prin Quebeque, minunatii pe care nu le-am mai vazut de ani si ani de zile, de prin vremurile cand bateam bazarurile la mare. Fluierasele sunt in toate formele pamantului - in mod special animalutze si i-am gasit si lui Philip un delfin (e in faza de delfini acum - restul de baieti cu reptile si dinozauri, el - delfini!) asa ca i l-am luat.

Apoi doamna dragutza care avea detalii pentru casutele de papusi (cele pentru adultii cu inima tanara) - in mod special articole de bucatarie, inclusiv 'mancaruri' si fructe si legume - toate facute dintr-o plastilina speciala si de niste dimensiuni incredibile. Imaginati-va un mar de vreo 2 mm diametru. Si erau colorate in detaliu la perfectie. Am intrebat-o daca ea le face si a zambit si mi-a spus ca da, 'cu mainile astea'. Care maine erau ceva mai mari decat ale mele... i-am explicat ca sunt in profunda admiratie.

Sau chinezul simpatic care avea niste vaze din ceramica, de vreo 2-4 cm inaltime - perfecte pentru florile pe care mi le culege permanent copilul. Am cumparat si din acelea cateva, erau inimaginabil de dragutze si nu-mi pot inchipui cum le face, totusi. Nimic nu depasea 5 cm inaltime! Rabdarea de care trebuie sa dai dovada intr-o asemenea arta este ceva ce ma depaseste. Si nu pot fi facute cu ceva sabloane sau modele, sunt, efectiv, unicat - precum si restul de exponate.

De puzzle-ul din lemn am povestit - desi inca ma urmareste faptul ca nici macar nu am inteles 100% cum functionau, dincolo de dimensiunile liliputane. Mai era si un alt booth cu jucarii pentru cei mari, toate din lemn - niste jocuri de sah superbe si tot ce isi poate cineva imagina facut din lemn. Am trecut in viteza, eram deja in ultimele 5 minute alocate, dar in primavara ma voi 'razbuna' :)

Nenumarate firme cu 'stained glass' - si nenumarate obiecte. Pana de curand (aproximativ o luna si un pic) eram convinsa ca sticla tip vitralii se foloseste numai la asa ceva: vitralii. Boy, was I ever wrong! Decoratii pentru pom (mai vazusem) sau tablouri (si asta mai vazusem), bijuterii (noutate), castroane si fel-de-fel de farfurii (decorative, bineinteles), suporturi pentru lumanari, abajururi pentru lampi si cate si mai cate moduri de a folosi bucati de sticla colorate. Efectul este extraordinar si din cate mi-am dat seama procesul este nu atat complicat, cat de durata si de precizie si, bineinteles, consta in design. Dar rezultatele sunt absolut fermecatoare. Adaugati si niste sidef (din scoici) si obiectele obtinute sunt adevarate bijuterii - uneori chair de purtat.

Foarte multi si cei care aveau sticla suflata - obiecte dragutze si speciale (desi e greu sa spui cine a avut ideea originala, acum majoritatea expuneau 'the ball' in diverse forme: friendship, witch, tree si cate si mai cate versiuni). Am remarcat la cei cu sticla o mai mare bunavointa in a educa publicul - in afara unei tantici cam suficiente (poate o fi fost bariera lingvistica, ea vorbind principal franceza) toti (barbati, e drept) s-au lansat in tirade nesfarsite de ce sticla folosesc, ce materiale super-pretioase si alte detalii cate mie deocamdata imi sunt prea mult, poate. Dar, cine stie, intr-o zi imi vor fi de folos :)

Am trecut pe langa nenumarate booths cu sapunuri, creme si fel-de-fel de mirodenii pentru piele si body, in general. Nu m-am oprit la nici unul - poate data viitoare.

Erau si 5 firme cu lumanari - cum ziceam in postul anterior - nu mi s-a parut nimic deosebit. Majoritatea din ceara de albine - este aceasta intoarcere la natural in cultura nord-americana, unele frumos-mirositare, unele doar frumoase. N-am stiut ce sentimente sa am pentru o icoana facuta din ceara: era frumoasa, nimic de comentat... dar... chiar n-am stiut.

Am stiut, in schimb ca sentimentul este pur negativ pentru niste papusi oribile (si extrem de scumpe, pe deasupra) care se mai si chemau 'damned dolls'... ce minte incrucisata poate crea si vinde asa ceva?! Am vazut si niste monstrii - dar ei, cel putin, se chemau simplu monstri si erau chiar haiosi... urati, dar cumva haiosi, daca va puteti inchipui asa ceva.

Erau si cateva chestii pur kitch - si ca sa va dati seama ce ingrozit si sub presiune a fost creierul meu - nici macar nu-mi aduc aminte ce. Stiu ca am exclamat interior ingrozita 'ce kitch perfect' si am trecut in graba catre booth-ul urmator.

Precum cu sapunurile nu m-am oprit la nici una din firmele cu mancaruri - desi m-ar fi interesat - a fost pur si simplu o decizie de 'supravietuire' in foamea tulburatoare ce ma apucase. Noroc cu nasul meu ca nu functiona prea bine, as fi sucombat de mirosuri, sunt sigura. Nu m-am oprit nici la demonstratia de bucatarie - mi s-a parut sadism :)

Am trecut cu vederea si hainele - n-am fost niciodata amatoare de artizanaturi ciudate si unele erau ciudate bine. In plus, in timpul pe care mi-l alocasem era imposibil sa trec prin cei aproximativ 1000 de vinzatori in detaliu. Dar la haine n-am vazut nimic deosebit, nimic care sa-mi sara in ochi sau care sa nu-mi fie relativ cunoscut din boutique-rile locale. Erau si cateva firme cu palarii si mi-am propus sa petrec o zi plina data viitoare si sa probez si eu palariile; este o activitate care m-a atras dintotdeauna.

Nici la jucariile pentru copii nu am vazut ceva super-deosebit, in schimb m-am delectat cu decoratiile pentru pomul de Craciun. Toate formele pamantului, toate ideile imaginabile si toate materialele posibile. Culori frumoase, sclipiri miraculoase si idei dragutze. Cel mai mult mi-au placut decoratiile de 'familie' - spre exemplu 4 ursuleti pe o saniutza si pe caciulitza fiecarui ursulet poti sa scrii numele cuiva in familie. As fi cumparat si pentru noi si pentru prieteni, dar coada la 'personalizare' (ca sa iti scrie numele personalizat) era dincolo de puterile mele fizice si psihice, mai ales (inca am o problema cu 'statul la coada' si am remarcat ca aceasta problema se agraveaza in perioadele de Sarbatori).

Am admirat niste saluri superbe, din alpaca (motiv pentru care azi m-am oprit la magazinul nostru de fire local si mi-am luat niste mohair), cu niste preturi pe masura.

Cel mai mult timp probabil ca l-am pierdut prin 'raioanele' cu bijuterii - mai putin cele delicate, de 'bijutier', mai mult cele de artist/artizan. Am vazut putine idei noi, dar nenumarate obiecte frumoase. Cel mai mult m-au amuzat cei 3 gay (sunt 99% sigura) tinerei care vindeau intr-unul din booth-urile de bijuterii artizanale (de 'moda' cum li se spune). Plini pana la refuz de propriile creatii vorbeau frumos si explicau cu grandoare fiecarei ascultatoare istoria fiecarei piese. Cel mai in varsta avea si o viclenie de vulpe - l-am prins cu vreo 3 lingusiri, toate la adresa unor tantici trecute bine de prima tinerete si aratand sub medie. Surprinzator (oare?!) toate trei au sfarsit prin a cumpara ceva - si preturile dragutzului erau piperate serios.

Cel mai mult mi-a placut de domnul cu stampile - avea un fel deosebit de placut de a explica, fara ca sa-ti explice cum ca toate ingredientele sunt de vanzare; pur si simplu impartasea o experienta, un manunchi de cunostinte, fara sa te traga de maneca sa-l 'platesti' indirect. N-a intrat nimeni in booth-ul lui fara sa cumpere ceva (persoanele de fata incluse). As fi stat toata ziua sa-l ascult (desi spunea, practic, acelasi lucru).

Cel mai amuzant exponat mi s-au parut a fi tablourile unui pictor (francez, bineinteles) - avea o singura tema: petale. Inchipuiti-va un perete intreg cu 100, poate mai multe, tablouri de diverse dimensiuni si toate avand acelasi lucru: petale. Banuiesc ca mai picteaza omul si altceva, deoarece trebuie sa devina monoton sa pictezi constant petale... desi din experienta stiu ca asemenea tehnica este super-simpla.

Cel mai curios mi s-au parut lampile din oua de rata... O idee nu numai originala, dar si extrem de deosebita. Au fetele un vecin prieten care are o ferma de rate - si ouale care s-ar duce la gunoi (cele din care n-au iesit bobocii) le da lor. Deci banuiesc ca materia prima este gratis! Si ele le golesc, la acopera cu un strat de nu mai stiu ce (mi-au spus), le monteaza pe un suport si - gata lampa!

In capitolul curiozitate intra si castroanele facute din hartie - o idee superba. Papier-mache, cu 3 straturi de nu stiu ce fel de fibra - si obtii miriade de castroane. Sau sticlele de vin / bere presate intr-un suport pentru taiat branza. 'Hhranitoarele' de pasari facute din cesti de ceai antice. Sau 'tablourile' facute din legume presate.

In capitolul superb intra niste 'shadow box' facute din crengi si pietre - delicate si profund originale (cel putin pentru mine). Sau diverse obiecte, in general din sticla (gen vitralii) facute din obiecte salvate de la a fi aruncate. Si sculpturile facute din fosile - aveau un aer special, desi ele, in sine, nu erau atat de deosebite. Sau ingerasii care nici macar nu stiu din ce erau facuti, dar aratau... well... ingereste.

Imi revine in minte sclipirea salii - poate ca spiritul Craciunului facea sa sclipeasca totul sau poate era numai imaginatia mea.

Probabil ca-mi voi aduce aminte de mai multe detalii cand ceata oboselii vizuale se va mai disipa.

Ce-ati vazut, pastori, sculati pana-n zori?

Am vazut pe prunc Isusul,
Prunc Isus din cer venitu
Fiu Dumnezeiesc, fiu Dumnezeiesc!

 

Artizanii, Ardeleanul, si Aurul

Ardeleanca nu sunt, dar ce mai conteaza ce suntem, se potriveste mai bine cu titlul.

In Toronto (si in restul Canadei) se tin de 2 ori pe an niste festivaluri (ca nu stiu cum sa traduc 'show' in contextul dat) de arta. La 'Exhibition Place' (un fel de Tibco canadian), pe malul lacului, in niste intinderi imense se aduna miriade de artisti si artizani si isi expun (bineinteles catre vinzare) arta si produsele. Parca nici nu-ti vine sa le zici produse, deoarece chiar si cand e vorba de mancare sunt, intr-adevar, mai mult arta.

Auzisem de acest festival de multi ani, dar cumva nu reuseam sa ajung nicicum. Anul acesta - mai cu timpul gramada pe care il am, mai cu momentul l-am privit ca pe o necesitate si asa m-am aburcat joi de dimineata in trenul de Toronto. Plecasem cu energii creatoare, dar m-am trezit in holul imens asteptand aproape o ora ca sa se deschida (programul in zilele de lucru este de la 11 la 11). Asa ca m-am asezat in geam, cu spatele la soare, incalzindu-mi linistit oasele si ascultand la palavrageala continua a celorlalte fiinte asteptatoare, in timp ce mai crosetam ceva floricele - fata cuminte, imi luasem de lucru pentru cele 2 ore de Go.

La ora 11 fix usile s-au deschis si multimea adunata s-a pravalit inauntru. Inchipuitiva 26 de rinduri cu exponate si pe o parte si pe alta (cam la 50 de artisti diferiti pe fiecare rind) - eu am inceput de la sfarsitul alfabetului si cand am ajuns la litera V deja obosisem din toate punctele de vedere. Asa ca am realizat ca imi trebuie o versiune mai comprimata a traversarii, ca sa pot sa admir in voie totul. Exista de toate: lumanari, ceramica, lemn, bijuterii - mai fine si mai nefine, jucarii, tricotaje si cate si mai cate. Pentru mine era un loc de inspiratie si de delectare a ochilor. Bineinteles ca am sfarsit prin a cumpara cateva prostiutze (efectiv prostiute) si a fi rupta de picioare. Mi-am dat seama ca se poare, practic, imagina orice si vinde orice. Cumparatori vor exista intotdeauna. Deoarece gusturile si culturile sunt atat de diferite.

Majoritatea 'produselor' erau relativ obisnuite - extrem de multe decoratii pentru pom, din absolut orice material inchipuit. Tablouri - din orice material inchipuit. Jucarii - la fel... Am intalnit si cateva idei originale - puzzles din lemn, pe nivele diferite (nu stiu cum sa explic, ceva inimaginalbil), niste lampi de ulei facute din... oua de rata! [am intrebat fel si fel de detalii si mi s-a raspuns], fel si fel de decoratii pentru casa din materiale cat mai ciudate (lemn, ceramica, sticla, metal), niste tablouri facute din fel de fel de lanuri si fire, niste castroane facute din... hartie (da, ati citit bine) si cate si mai cate.

Mi-a ramas sufletul la niste sticlarii deosebite, la niste decoratii superbe pentru pom, si la niste tablouri splendide. Mi-au ramas ochii la aproape toate exponatele. Au fost putine care sa ma lase fie indiferenta (nefiind nimic deosebit nici in material, nici in compozitie, nici in idee, nici macar in culoare), fie sa imi displaca profund (vreo 2-3 artisti cu monstri si alte oribilitati numite ciudat... ). Am adunat miriade de carti de vizita si milioane de zambete. Poate ca si asta era o necesitate - sa intalnesti oameni relativi linistiti (artistii) si oameni care nu se grabesc nicaieri (noi, vizitatorii).

Am pierdut cel mai mult timp la un booth la care nu m-as fi asteptat: de stampile. Domnul care le vindea facea si demonstratii si de ce sunt eu cel mai amatoare daca nu de demonstratii? Asa ca am ascultat cuminte, m-am uitat cu atentie, am intrebat si mi s-a raspuns in detaliu la toate intrebarile. Si mi-am dat, in sfarsit, seama, cat de simplu poti sa faci o felicitare extraordinar de delicata si de frumoasa... pasul urmator stiti care e, nu?

Majoritatea celor prezenti erau dispusi sa explice si sa povesteasca cate in luna si in stele. Erau si multi artisti care stateau fie ascunsi in spatele exponatelor, fie linistiti pe un scaun, citind. M-a amuzat ca se plimbau si ei, artistii, printre exponatele celorlalti. N-am avut timp sa studiez cum se comporta unii fata de altii, totusi, mai ales in caz de rivalitate directa.

Dar unde este aurul? Peste tot: in sclipirile totale din sala imensa, in bijuteriile delicate, in decoratiile speciale si nu in ultimul rind, in posibilitatea si darul de a avea cateva ore pline de stralucire si de farmec (cum traduci 'glamorous'?!)

O, ce veste minunata din Viflaim ni se-arata!!