Amintiri

 
Ma intreb ce amintiri va avea Philip despre Craciunurile copilariei, ce va pastra in memorie peste ani.

Imi aduc aminte de un an cand, neavand o ruda in piata, am cumparat o ruda a bradului, 'moliftul', cel care se cumpara la coada si se scutura-n tramvai. Nefiind tramvai in orasul copilariei mele, s-a scuturat molidul nostru pe drumul catre casa. Ajunsi acasa l-am pus pe masutza. Nefiind prea inalt nici in sus, nici in jos n-a fost nevoie sa aranjam nici cu vecinul de deasupra (Har Domnului, deoarece nu era prea dragutz) sa-i primeasca virful prin tavan, nici cu masutza sa-i taiem picioarele (Har Domnului din nou, deoarece cand statea pe masutza era, de fapt, un cub din lemn, fara picioare). L-am impodobit cu fratele meu, de sus pana jos - am pus toate globurile din avutia familiei si... l-am admirat frumos. Era in Ajun si pusesem pe el si ghirlandele antice, un fel de cilindrii subtiri de sticla insirati pe o ata si despartiti de flori foste dalbe si ingalbenite de vreme. Si cum stam noi si-l admiram am primit un telefon: se 'bagasera' brazi in piata. Brazi-brazi, adevarati, cei care si cand se scutura raman oarecum frumosi... Imaginati-va ca ne-am dus in piata (din nou), am cumparat un brad-brad, l-am adus acasa, l-am pus pe masutza si... am inceput operatiunea unica 'cum sa ne dezpodobim si sa ne impodobim locuinta' fara ajutorul lumanarilor electrice :) Casa a fost, bineinteles, plina de ace de pin oricum, dar a mirosit feeric. In plus - eram cu totii satisafcuti: aveam 'brad'.

Cozonaci nu faceam, bucataria noastra mirosea a carnati proaspeti (primiti de la vecinii si prietenii care taiau porcul in Ajun), salata a la boef, cateodata a piftie si nu-mi aduc aminte ce fel de dulciuri aveam pe masa. Daca nu ma inseala memoria, la Anul Nou aveam o salata de fructe... dar la Craciun - exista ceva traditional, oare? Probabil ca nu, probabil ca intai studiam ce ingrediente aveam stranse din ratia lunii si apoi faceam ce puteam cu ce aveam.

Imi aduc aminte clar de cozile interminabile la care stateam: coada la portocale si banane (cand inca se mai 'bagau'), coada la bomboanele de pom (pe care oricum nu le puteai manca, erau fondante si tari precum piatra de care se povesteste in 'Sorcova'), coada la paine, la oua, la ulei, zahar si faina (cu toate ca erau rationalizate, pe cartela, tot ajungeai sa stai la coada), coada te miri ce. Norocul nostru era ca aveam 'Alimentara' la parterul blocului si zona de aprovizionare era in spate, aveam vedere de la toate geamurile. Cel putin stiam cand 'se baga' ceva. Aproape ca nu mai conteaza ce - toate trebuiau si toate se cumparau, precum 'moliftul' din sketch, la coada.

Imi aduc aminte de zapezile care troienau orasul si cum devenea podul de la piata o aventura intreaga - din lemn, vechi de Dumnezeu Stie cati ani, cand si cand cu o birna putrezita sau, pur si simplu, lipsa; odata ce dadeau zapezile se acoperea cu o mizga interesanta si a-l trece iti cerea eforturi serioase. Puteai, bineinteles, sa treci 'girla' (de fapt Cricovul Dulce) si pe podul de piatra, de langa bloc. Dar daca te aflai in piata si vroiai sa treci in cartierul de dincolo, unde locuia bunicul si alti prieteni si cunoscuti, de obicei iti luai inima in dinti si treceai podul de lemn. Un pic mai in susul riului mai era un pod similar, intr-o stare si mai jalnica - pe acela nici vara n-aveam tupeu sa-l trec :)

Imi mai aduc aminte de zilele super-senine si clare, in care se vedeau muntii Bucegi. Stateai in balcon si in zare se profilau maiestuosi si inzapeziti. In zile rare vedeai chiar si Crucea de pe Caraiman. Inevitabil imi aducea aminte de unchiul Victor si de casutza superba de sub poalele Bucegilor, pe coama dealului din Busteni. Cate momente minunate am petrecut in veranda inghetata si in curtea superba pe care o construise. De la el am invatat cum sa grefez un trandafir (desi nu am incercat niciodata, poate ar trebui, deoarece instructiunile sunt inca clare in memorie), cum sa plivesc gradina si cate si mai cate. De la el am ascultat povestiri minunate, desi pe alocuri dure si triste, de pe vremea comunismului. Sa fi avut posibilitatea sa-l inregistrez!

Craciunul se identifica si cu programul ciudat de vesel de la TV, atat cat era el. Bineinteles ca nu se vorbea de Nasterea Domnului, Doamne Fereste! Dar se cantau colinde, erau sketch-urile lui Toma si ale celorlalti, era parca un pic de veselie, mai multa decat in cele 2 ore zilnice de 'tube'.

Nu-mi aduc aminte daca aveam o cina festiva sau incepeam a doua zi, in zorii zilei - sculati de agitatia venirii Mosului. Dar imi aduc aminte cu distinctie ca Masa de Craciun era importanta - probabil din cauza 'postului' ad-hoc si nemasurat dinainte.

Si este evident ca 'Masa' avea o semnificatie speciala, nu numai in contemporan, ci din vechime - aproape toate colindele noastre vorbesc de primenirea casei si asezarea unei mese imbelsugate, cu care sa fie primiti Colindatorii.

Buna dimineata la Mos Ajun!
Buna dimineata!

P.S. Un site facute de un Morenean - site-ul are niste poze splendide :)