Traditia

In cautarea traditiei familiei de ani de zile, sper ca in sfarsit am gasit-o!

Ideea nici nu mai stiu cum ne-a venit, cert este ca dupa cateva cautari pe internet am gasit cateva ferme de brazi si ieri, inarmati cu un fierastrau 'subtire' am pornit catre una din ferme.

Cat vezi cu ochii un deal si o campie pline ochi cu braduti in diverse faze de crestere. Unii mici-mici de tot, abia au iesit din seminte de un an, probabil, altii - iti trebuie un camion serios sa-i transporti. Nu stiu de ce, in imaginatia mea - ne duceam, gaseam pomul perfect, il taiam si-l aduceam acasa. Simplu, nu?

Am uitat (convenabil) ca am nu unul, ci 2 prefectionisti in casa - asa ca pana la a taia pomul a trebuit sa trecem prin aventura interminabila a alegerii pomului. N-am reusit nici anul acesta sa-mi conving jumatatea mai buna ca iar vorbim cu locuitorii din pod sa ne primeasca virful prin tavan, asa ca pomishorul meu (mai firav, e drept, dar cu loc sa pui si virful de pom) a fost ignorat cu mandrie masculina de amandoi barbatii. 'Bigger is better' s-a dovedit a fi 'adevarat' si de data aceasta.

Asa ca m-am declarat si eu de acord cu alegerea lor - spre bucuria nesfarsita a lui Philip, care a anuntat doct ca 'asta e cel mai bun pom, deoarece l-am ales toti 3' - m-am bucurat ca a inteles spiritul aventurii.

Dupa mult mormait de sub pom (deoarece fierastraul nostru nu era nici pe departe de taiat 15-20 cm de lemn, poate 5), cu ceva tras / impins de coroana, pana la urma ne-am trezit cu un pom in brate. Care pom trebuia si carat inapoi la masina... Hopa Mitica unul de baza, unul de virf, copilul si el de o parte - am reusit sa-l mai mult tirim pana la masina. Drumul inapoi acasa a fost parca mai scurt, probabil in bucuria ideii de a-l impodobi imediat ce ne dezghetam.

Primul pas a fost mai complex: cum punem noi bradul sus? Ca si in ceilalti ani Florin se crede inca in casa de pe Easton unde living room-ul avea deschidere la etajul 2 si puteai sa pui un brad de 4 m linistit (scara sa ai sa-l impodobesti; si azi imi aduc aminte de bradul impodobit inainte de venirea lui Philip pe lume... ). Si oricat as incerca sa aduc un brad mai de vreo 6-7 ft maxim, ajungem invariabil cu un 8-9 acasa. Acum - daca incaperea are 8 ft inaltime si tu vrei sa pui un brad de 9 si sa mai adaugi si virful (care si el are aproximativ 1 ft) - oricum o dai nu iese :) Drept urmare in fiecare an avem un brad incredibil de bogat in coroana care se opreste brusc si ciudat in tavan. La virf am renuntat de mult sa ma mai obosesc sa-l adaug :)

In procesul de ridicare al bradului am ajuns prizoniera lui in coltul sufrageriei - intr-o pozitie nu numai incomoda, dar si incredibil de ingrata: adunata toata sub primul rind de crengi (cele mai serioase, bineinteles), la vreo 40 cm de covor m-am trezit ca ma... ploua... un fenomen nou in afacerea impodobirii bradului. Bradul nostru era plin de zapada :)

Cu bradul in picioare, inarmati cu rabdare si cutiile imense care pastreaza globuletzele in pod ne-am pus pe treaba. Intai barbatii mei - cu luminitzele: unul le verifica in priza, altul le insiruia, unul tragea, unul impingea, ce mai la deal si la vale in aproximativ no time at all si fara nici un fel de agitatie pomisorul nostru a ajuns o boare multicolora. Acum vine in sfarsit faza care-i place lui Philip cel mai tare: globurile. Incercarea mea de a-l convinge sa puna din cele mici (deoarece nu le poate pune prea pe interior si le lasa pe marginea marginii) a fost total nereusita - asa ca am sfarsit prin a pune impreuna tot fell de globuri, de la mari la mijlocii la mici la miniatura, cu activitatea suplimentara la mine de a 'impinge' mai in spate pe cele pe care el le punea mult prea pe margine.

Nici n-a mai fost nevoie de 'stea' sau alte chestii in virf, deoarece Philip a gasit inimioara (nu mai stiu in ce an a adus-o de la scoala, facuta de ei, cei mici) si a pus-o pe cea mai de sus craca pe care am putut noi doi combinati sa ajungem (el la mine in brate, extins catre pom si eu pe scaun). Si ce reprezinta inima? Dragostea pe care o purtam tuturor celor din Rai si celor care ne sunt dragi aici, pe Pamant. Inclusiv familiei lui Cristos (exact a spus 'the Christ Family'). Ca si mai devreme, m-am bucurat ca intelege semnificatia Sarbatorii mai bine decat m-as fi asteptat eu.

Am fost relativ surprinsa ca evenimentul nu s-a soldat cu victime (psihologice) - de obicei impodobitul bradului era un eveniment stresant. Sau poate era stresant din cauza de pozitie temporala: una e sa fie 6 seara in Ajun si alta sa fie 6 seara o saptamana inainte de Ajun - stii ca poti sa termini si maine... Cert este ca am asezat in brad tot ce se putea omeneste aseza (ceea ce inseamna ca am lasat pe dinafara vreo 70-80 de globuri mai mari), Philip a aranjat si scena nativitatii (de la care mai avem numai o oita la animale, ma mir ca restul de statuete sunt inca 'in viata') si ne-am declarat cu totii multumiti si suficient de obositi. Am decis ca restul de impodobiri vor avea loc maine (adica azi :) ).

Astazi am mai insiruit fel si fel de ornamente ('orgamente' cum le spune copilul) prin casa - la semineu, la geamuri - unele 'de inima' (ornamente facute de-a lungul anilor cu Philip - am gasit unele facute in 2005!), altele mai elegante. In plus, mi-a traznit si o idee ce sa fac cu luminitele care in Ada stateau la geamurile de la etaj, in loft si la noi in dormitor - deoarece nu ajungeam sa punem lumini decat la parter pe dinafara. In casa curenta problema fiind rezolvata (casa avand un singur nivel), cele 3 siraguri de luminite stateau aruncate in cutie si imi parea rau de ele in fiecare an. Dar le-am gasit in sfarsit loc - si casa noastra este acum o feerie de lumini si decoratii.

Parca in nici un an n-a fost atata lumina si candoare in pregatirile pentru Craciun.

Cred ca ne-am gasit, in sfarsit, traditia - sa ne taiem propriul brad si sa-l si impodobim in ziua in care il aducem acasa (care n-are voie sa fie in Ajun!). Sunt multumita, in casa miroase a Craciun si desi mai e mult pana sa arate ca de Craciun (pe dinauntru, la capitolul ordine si curatenie) se simte altfel, parca.

Sculati, sculati, boieri mari,
Zoriori de ziua
Sculati voi, crestini plugari
Zoriori de ziua

P.S. Miercuri, in ultima zi de scoala am reusit sa mai punem o caramida mica in constructia traditiei: am cantat cateva strofe din 'Deschide usa, crestine' cu copilul, pentru profesoara de franceza, care este romanca :-) Philip a fost un pic timid initial, dar am inceput eu sa cant, a cantat si ea un pic cu mine si atunci 's-a lasat' si el :)

Sper sa creasca cu dragoste pentru colinde si sa putem merge impreuna sa colindam in anii care vin.