The puppy

In vara trecuta ne-am imprietenit cu o doamna dragutza si nepotul ei, din Pennsylvania. Ne intalneam la camping - ei cu un motorhome dragutz si cu 2 catelandri: un setter irlandez si un puppy Labrador. Bineinteles ca Philip al nostru, indragostit de animale cum este, a facut o pasiune teribila pentru Bear, Lab-ul ciocolatiu - si reciproc. Fiind Bear inca micutza si dragutza si fiind Jen (bunica) o femeie splendida Philip a fost lasat sa o plimbe pe Bear ori de cate ori avea ocazia.

Asa ca in toamna, cand ne-am luat ramas bun cu speranta revederii in anul urmator - copilul nostru a inceput sa faca planuri peste planuri pentru un nou puppy. Deja in noimebrie nu mai vorbea despre nimic altceva decat un puppy. Ce fel de puppy? Labrador, bineinteles! Ce culoare? de ciocolata, bineinteles? Si fata sau baiat? Fata, bineinteles! Si cum o sa o cheme? 'Lucky'! de ce? 'Ea e norocoasa sa aiba o asemenea familie si eu o sa fiu un norocos sa o am'.

Noi rezistam la multe din ambitiile lui, dar este imposibil sa rezisti la candoare. Stiam ca n-o sa fie tocmai simplu, Cora nefiind nici pe departe calda si calina Brondi. Stiam ca o sa fie chiar complicat - oricat de matur ar parea Philip este inca un copil, ceea ce inseamna ca noi, adultii, va trebui sa fim cu ochii si pe copil si pe puppy fara intrerupere. Stiam - dar amandoi stiam si ca un animalutz, mai ales un catelandru - este ceva de neilocuit. Nu exista nimic cu care sa compari cum e sa dormi cu un catelandru pe picioare (sau poate pe perna) sau cum e sa te alergi cu el prin casa sau cum e sa inoti impreuna. Si cum visele noastre recente sunt focusate mai ales pe natura, pe outdoor - ce poate fi mai adecvat decat un caine care este, esential, de vinatoare?!

La ferma unde calarim Smartie, Labradoritza ciocolatie tocmai se pregatea sa nasca pui... ne-am anuntat si noi pe lista doritorilor, pentru o fetita. Nascuti pe 3 decembrie catelandrii erau veseli si ferice si niste galme maronii. La inceputul lui Ianuarie am putut sa ne alegem 'fetitza'. Norocul nostru ca erau numai 3 fete, restul toti baieti - altfel n-am mai fi plecat niciodata de la ferma. Pe una din ele am exclus-o destul de repede - era si sperioasa si fiuicioasa bine de tot. Celelalte 2 - una parea mai jucausa, dar mai vocala, cealalta mai retinuta - intr-un final l-am lasat pe Philip sa aleaga si nici in ziua de azi nu stim care din cele 2 a fost aleasa :) Cert este ca i-am pus funditza roz si am revenit acasa, asteptand-o sa mai creasca un pic.

Pe 15 ianuarie, dupa vizita la vet - catelandrii erau gata de trimis la noile lor case. Drept urmare, dupa scoala, ne-am urcat toti 3 in masina si am purces catre ferma. Philip era vesel si ferice si un pic emotionat - pot sa o tin eu in brate? pot sa fac eu asta? pot sa fac eu aia? A demonstrat ca e si 'serios' si l-a ajutat pe taica-sau la curatenie si mai ales la ordine. Ne-a impuiat capul pana am ajuns la ferma si bineinteles si acolo - 'e catelul meu! eu o sa am grija de ea!'. Dupa cateva minute de hartogarie am reusit sa devenim posesorii unei gilme mici, maronii si extrem de cumintica. Adoarme pe drumul spre casa si este numai bine vioaie si plina de energie cand ajungem.

O lasam pe Cora la noi in camera, ca sa fim siguri ca nu o mananca pe post de gustarea de dupa-amiaza si incepem calatoria cea lunga. Lucky demonstreaza ca este de o inteligenta deosebita, la cele nici 8 saptamani pana a doua zi de dimineata a invatat ca presuletele albe cu margine albastra sunt pentru a face #1 (#2 inca nu s-a dumirit ca tot acolo), iar in alta jumatate de zi face 'sezi' la comanda aproape fara greseala. E cuminte si frumusica si foarte calda si lipicioasa - unde ii place ei sa stea? La noi in brate - cum se trezeste, cum se cere in brate. Si noi o luam, stim ca va creste precum Fat Frumos si in curand nu ne vom mai permite luxul unei catelandre de 40 de kg :) E jucausa - cat e treaza sare si alearga vesela de colo-colo. Si e extrem de mica: sta treaza cam jumatate de ora (maxim) si apoi doarme o ora, o ora si ceva.

Din cauza ca inca nu putem sa o scoatem pe strada, la plimbare, nu putem nici sa o imprietenim cu Cora deocamdata (dureaza o luna de plimbari sustinute ca sa, speram noi, fie ignorat 'intrusul'), asa ca din nou casa noastra se transforma in gradina zoologica: cand e una libera nu e cealalta si invers. Dar Philip este super-incantat: are puppy-ul lui si e super-fericit.

Uitasem ce inseamna un puppy mic-mic (la fel cum uita mamele ce inseamna un nou-nascut si au curajul sa incerce din nou si din nou) si suntem amandoi extenuati: Florin doarme cu Lucky intr-o camera, eu dorm cu Cora in alta, Philip (blessed ignorance) doarme relativ nefericit la el: isi inchipuise ca va dormi cu catelandra, dar ea e prea mica pentru asemenea aventuri; se trezeste in miezul noptii si face un scandal incomensurabil cum ca vrea sa faca ceva sau sa bea apa. Si cum inca nu ajunge sa se dea jos singura din pat - exista 'muzica' de la ora 2-3 dimineata; apoi cea de la 6 dimineata. Norocul nostru ca s-a prins repede ca noaptea e pentru dormit si dupa vreo 3 nopti a invatat sa doarma pana pe la 6-6:30.

La prima vizita la doctor descoperim ca a pus un intreg pound intr-o saptamana si ne amuzam teribil. Vorba lui Bu: nu puteam sa luam si noi un pechinez, ceva?! La a doua vizita: si-a dublat greutatea, are acum aproximativ 10kg si numai 12 saptamani! Dar ca sa ma linistesc in hol la veterinar apare o minune de catel, cu labele cam cat o farfurie intinsa pentru aperitiv (la vreo 15cm diametru) si stapanul imi povesteste ca e puppy, are 'numai 4 luni'. Ma uit un pic nedumerita (e mai mare decat Cora) si-l intreb ce rasa e si cat de mare se face - aflu ca e Mastiff [poza cu Mastiff] si ca va avea aproximativ 200lbs (cam 90 kg) cand va fi adult. Raman admirativa - catelul este extraordinar de frumos si imi imaginez ca nu sta la o curte de 'oras', ii trebuie ceva mai mare ca sa aiba loc sa isi consume energia zilnic.

Altfel - e un puppy dulce: creste repede, este vioaie, roade tot ce prinde si invata foarte usor. Ca si Cora la vremea ei - il prinde pe copil de toate partile, deoarece el isi imagineaza ca Lucky este un fel de jucarie miscatoare si o tenteaza in tot felul. Noroc ca ea va creste un pic mai repede decat el, stim ca mai avem o luna, doua cel mult si se va linisti considerabil. Pe de o parte abia astept, pe de alta imi pare rau ca nu va mai fi 'copil'. Dar asta e viata - nu sta nimic pe loc...

Asa ca in fiecare zi ne mai delectam cu cate ceva nou: cum descopera ea apa si inotatul in cada; cum se cearta cu mingea de fotbal care e mai mare decat ea, dar pe care o alearga prin toata curtea cu o vioiciune demna de 'America's Most Funniest Video'; cum sterpeleste vreun ciorap si se duce pish-pish cu el in bobic catre spatele custii, doar-doar n-o vedea-o nimeni; cum alearga cu urechile in vint dupa masinutza lui Philip; cum face precum Bambi la una din excursiile in curte - a inghetat un strat subtirel de zapada si e un adevarat patinoar in spatele casei; cum se cere in brate si apoi ofteaza linistita (deja nu mai are loc bine ca s-o ridici in brate, trebuie sa stai undeva pe canapea si se lungeste peste tine); cum isi aseaza bobicul linistita pe labutele din fata sub scaunul meu si sforaie multumita.

Viata, se pare, este placuta pentru ea. De ce n-ar fi si pentru noi?!