In viata fiecarui om sunt zile bune si zile mai putin bune. Maiestria consta in a aprecia zilele bune si a te bucura de ele total, in timp ce cauti bunul in zilele mai putin bune. N-am reusit eu inca sa fiu maestra totala, dar cred ca am reusit sa-mi imbunatatesc mult mentalitatea asupra vietii.
Apoi sunt zilele care par ne-bune cand, deodata, apare o sclipire de speranta - poate, totusi, mai pot fi transformate. Totul e sa nu disperi, totul e sa nu renunti, nici macar cand se apropie miezul noptii. O batalie nu e niciodata pierduta total - cel putin castigi experienta.
Exista si zilele neutre - cele facute din miriade de momente fie bune, fie ne-bune, fie oarecare. Zile in care balanta nu inclina in nici o parte si in care ai oportunitatea sa apreciezi frumosul intr-un context de relativ calm.
Imi dau seama ce greu trebuie sa fie pentru cei hiper-sensibili sa treaca prin fiecare moment al zilei. Dar pe de alta parte - ce frumos pentru noi, cei care ramanem sa ne bucuram de capodoperele lor (fie ele in muzica, poezie, proza, pictura sau orice fel de exprimare artistica). Sa te trezesti dimineata cu cantecul de pasarele si sa poti sa il simti atat de total incat sa ai capacitatea de a-l transpune intr-o forma artistica. Sau sa asculti picurii de ploaie si in loc sa te bosumfli ca ti-ai ruinat o pereche numai buna de pantofi sa poti sa creezi un cantec de care sa se bucure si cei bosumflati.
Daca am incetini acest ritm nebunesc in care ni se petrece viata (deoarece nu 'o petrecem' noi pe ea, ci mai mult ea pe noi) si ne-am opri cateva minute din cand in cand sa acceptam toate bucuriile si frumusetile pe care viata ni le pune in cale - ce mare diferenta s-ar simti. Desi incerc sa incetinesc cat se poate, sunt inca incorsetata in constrangerile sociale, culturale, si de ce nu, economice - ma trezesc ca il grabesc pe copil undeva, Dumnezeu stie unde si de ce ne grabim. Cert este ca pare mai important sa ajungem acolo si uit ca ar fi mult mai bine sa plecam un sfert de ora mai devreme si sa ne bucuram de zapada sau florile de la marginea drumului.
Visez la o viata in care te trezesti, poate, odata cu cocosul (deoarece trebuie hranit acel cocos), si in mod sigur nu stai prea des jos la computer - dar poti sa mananci rosiile personale... visez la o simplificare drastica a vietii. Unii cred ca e posibil sa te muti din urbanul in care am crescut si sa te adaptezi ruralului. Altii sunt, bineinteles, sceptici. Cateodata suntem si noi sceptici - dar cel mai adesea suntem cat se poate de curajosi (cel putin in spirit). Si alteori vine copilul si povesteste cum o sa ne mutam noi la ferma si imparte sarcinile: a facut echipe de cine cu cine lucreaza si la ce. Cand il intrebi ce fel de animale o sa avem iti recita o lista impresionanta: cai, vaci, oi, gaini, rate, porci, caini si nelipsitii delfini (10,000 chiar). Cum tinem noi delfini? E simplu - ca la Marineland; avem o piscina / acvariu in care ei stau si noi le dam de mancare. Ce mananca delfinii? Oricine stie asa ceva: peste. Si de unde scoatem noi tonele de peste necesar? O parte ii pescuim din lacul propriu, o parte am impresia ca ii cumparam de undeva (nu e inca clar de unde si cum, dar sunt sigura ca o sa aiba el o solutie si la asta).
Au inceput si intrebarile (adresate lui) de genul: ce vrei tu (puiule) sa te faci cand vei fi mare? Sta un pic pe ganduri si apoi zice ca fie 'animal rescue worker' fie veterinar. Cert este ca ambele se ocupa cu animale (prima ocupatie ar fi ceva de genul: lucrator la salvarea animalelor). A hotarit el cu o logica surprinzatoare ca intai va lucra cu salvarea animalelor si apoi se va face doctor veterinar. Are dreptate perfecta omuletul: daca vrea sa ia aceasta cale in mod sigur va trebui sa faca ceva practica in timpul studiilor. Ca intotdeauna logica lui este beton si nu inceteaza sa ma ia prin surprindere.
Avem iar o perioada de 'stiinte' - cum s-au inventat diverse, cum functioneaza. Din nou sunt salvata de biblioteca, casa e plina de tot felul de tomuri care explica pe intelesul copiilor orice. Trebuie sa recunosc ca ma bucur de aceasta perioada - cateodata pentru ca reusesc sa-mi aduc aminte sau sa dibuiesc raspunsuri, alteori pentru ca am ocazia sa le aflu. Imi dau seama ca asta ar fi un job super-dragutz pentru mine: un fel de cercetator pentru intrebarile copiilor :) Stiu - se cheama profesor :) Asa descopar ca intre primele 20 de 'cele mai populate' orase din lume undeva pe la coada listei (locurile 15, 16, 18) se afla singurle 3 orase din tari dezvoltate: Tokyo, New York & London. Este clar o legatura intre 'tara dezvoltata' si 'aglomerarea urbana'... Si tot asa aflu exact care e densitatea populatiei in Canada si Australia: 3 persoane pe km2. Deci in mod logic am putea sa gasim o ferma pe un km2, nu?! Stiu - Australia cu desertul si noi cu Polul Nord. Ghinion. Aflu de la copil ca Pacificul e cel mai mare ocean (recunosc ca habar nu am avut) din cele 5 existente (avem probleme amandoi sa ne aducem aminte care va fi al 5-lea: 'Southern'). Si dupa ce ii explic care e cea mai mica provincie (PEI) mai adaug in Bucket List-ul familiei calatoria trans-Canadiana. Trailer avem, timp avem (cel putin deocamdata) - ce ne mai trebuie? Daca am fi descoperit si fintina cu petrol in curte, totul ar fi perfect.
Suntem cu totii disperati dupa primavara, asa ca am recurs la micile subterfugii pre-gradinarit: punem seminte si bulbi in ghivece. Totul e sa-si aduca mama aminte sa le ude, ca altfel, bietele de ele, ar creste :) Si pana vor apare zambilele mele in ghiveci am cumparat o primula gata inflorita. Face trecerea gerului mai usoara.
Si filozofiile mele de la miezul noptii se apropie de sfarsit - sanatate maxima si pe curand :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu