Arta negocierii

Descopar in fiecare zi ceea ce stiam de mult: nu m-am nascut cu talent in aceasta arta a negocierii. De fapt, sunt total pe langa.

Partial - e sinceritatea: daca eu cred ca ceva (nu conteaza ce) merita un anumit pret, cum o sa cer mai mult numai ca sa negociem si sa ajungem la pretul real? Partial - e respectul fata de celalalt: daca stii ca ceva are un anumit pret, nu ii jignesti inteligenta interlocutorului cerand mai mult? Chiar daca acest 'dans' al negocierii e bine-cunoscut... De ce sa ceri mai mult?

Si ce ma nedurmereste si mai tare este ca preturile pot fi negociate in functie de unde te afli. Esti la Fortinos (un magazin alimentar si nu numai) - dai pe rosii cat scrie pe eticheta, cine a auzit sa spui: hai ca-ti dau 20c mai putin pe pound?! Esti la piata - aceleasi rosii pot fi relativ negociate.

Inteleg ca poti sa gasesti aceeasi marfa la preturi diferite in functie de locul unde te afli: depinde de cate zale are lantul la capatul caruia te afli tu, cumparatorul si daca vreau sa cumpar prosopul la un pret mai bun fie ma duc la un alt lant de magazine (probabil ceva mai departe, deci cand aduni benzina, timpul, uzura masinii si restul ajungi cam tot acolo) sau, si mai bine, astept perioada de reduceri si il iau de la exact acelasi magazin cu jumatate de pret (ceea ce imi spune mie ca retailer-ul inca face un profit, deci pretul 'plin' ii aduce cam 120% profit... nu prea rau...)

Dar mi-e mai greu sa inteleg de ce unele marfuri pot fi negociate, pe cand altele nu. Painea - are un pret oriunde te-ai afla si n-am auzit inca pe cineva sa negocieze pretul ei indiferent de loc. Masinile, pe de alta parte - pot fi negociate la sange... si nu cred ca e pretul de vina, trebuie sa fie altceva.

Cel mai mult ma enerveaza negocierile la angajare. De obicei esti intrebat cat vrei. Si spui o suma - de unde celelalt taie ceva si... si de ce sa cer mai mult decat vreau? Mai ales cand vorbim de o negociere simpla, nu pentru urmatorii 25 de ani. Daca ma intrebi cat vreau si-ti spun ca minimul e X, inseamna ca vreau minim, cel putin, nu?!

Da, e clar ca nu m-am nascut cu talentul negocierii - si, din nefericire, nici nu l-am invatat de nicaieri. Ca orice talent - il poti avea avea din nascare sau il poti 'creste', prin invatare. Si nu mi-e atat de teama pentru mine (desi am pierdut destul de multe si aici si in Ro din cauza lipsei totale de simt negociator), dar ma intreb daca Philip va reusi sa isi insuseasca aceasta arta din alta parte. Sper ca da (inca e dificil de spus daca e natural negociator sau nu), altfel va avea si mai mult de pierdut.

Cum vorbeam de curand cu un cunoscut - toti business people pe care ii cunostea el si care erau multi-milionari sunt duri (nu ne facem prieteni cu angajatii pe care s-ar putea sa fim nevoiti sa-i dam afara) si sunt extrem de buni negociatori. Normal!

Poate ar trebui sa gasesc un curs de negociere :-) Daca m-ar invata si cum sa spun cu convingere ca ceea ce e evident ca e gri-murdar e un alb imaculat ar fi absolut perfect!

Intrebarea pe care o am - daca stii sa negociezi la sange mai poti, oare, sa pastrezi si candoarea cu cei care o merita? Sau thrill-ul negocierii anuleaza orice sentimente cat de cat umane?!