Citesc o carticica interesanta 'Talk to the hand' - scrisa de o englezoaica, Lynne Truss, autorea unei alte carti de punctuatie. Carticica de punctuatie nu este atat despre punctuatie, cat despre lipsa sau pierderea respectului fata de punctuatie. A doua carticica este despre maniere (titlul s-ar traduce in 'Vorbeste cu palma', o expresie de impolitete crasa in limba engleza) - sau, mai bine zis, despre absenta lor in societatea curenta.
Citesc si ma intreb daca aceasta lipsa de maniere care pare, intr-adevar, acuta, nu este o combinatie de mai multi factori: faptul ca noi, cei care ne plangem de cat de 'mitocana' a devenit societatea (si iminent tinerii reprezentanti ai ei) inaintam in virsta si devenim poate mai intoleranti si clar mai nerabdatori, si automat perceptiile noastre sunt mult diferite de ale propriilor noastre persoane acum 10-15 ani; faptul ca societatile foste relativ nationale si 'inchise' devin globale si 'deschise' - un amalgam de culturi care se intrepatrund si care au clar scari de valori diferite, culturi care clash chiar daca nu brutal; si nu in ultim rind faptul ca majoritatea traim in aglomerari urbane unde calmul si politetea din rural au disparut, fiind inlocuite de vesnica graba undeva, catre ceva ce nu poate fi oricum atins.
Ne plingem ca tinerii nu sunt politicosi si cautam vina la parinti, scoala si programele TV. Dar tinerii cresc si cumva se transforma in adulti manierati. Poate ca tocmai asta le e datoria lor de tineri - sa fie rebeli chiar si in eticheta (nu in etica!). Dar nu ne plangem poate la fel de tare ca vecinul trece pe strada pe langa noi si nici macar nu se uita la noi, ca sa il putem saluta. Nu cerem sa fim salutati, cerem dreptul de a ne saluta vecinii.
Ne plangem ca vanzatorul e nepoliticos - dar nu ne uitam si la cel din fata noastra care s-a artagosit la bietul vinzator pentru cine stie ce vina inchipuita. Da, clientul nostru, stapanul nostru, dar... Si da, tinerelul de la casa nu stie de ce ii dai 20.36 cand el ti-a spus ca totalul e 17.36 si ii trebuie calculatorul de la masina de incasat ca sa afle ca trebuie sa-ti dea 3 rest... dar unde e drama? sunt sigura ca acelasi tinerel stie sa faca alte lucruri mai repede decat noi. Unde e perspectiva?
Si apoi ne plangem ca lumea nu mai e politicoasa - dar cand e ultima oara cand am lasat pe cineva inaintea noastra la coada, pentru ca avea un copil mic sau numai 3 articole in cos, in timp ce cosul nostru dadea pe dinafara? Cand e ultima oara cand inaintea unei cozi imense la un stop am dat voie celui de pe strada laterala sa intre sau sa iasa inaintea noastra? Cu alte cuvinte - cand e ultima oara cand chiar noi, cei atat de indignati, am facut ceva bun si frumos, numai de dragul de a face un bine, fara a astepta multumiri, fara a ne bate (chiar intern) cu pumnul in piept 'uite ce bun sunt eu!'?!
Ma uit la propriul meu copil - un exemplu de politete in exteriorul casei si un relativ monstru in interior. Ce il face pe acest omulet de numai 6 ani sa aplice regulile pe care e clar ca le stie numai in exteriorul casei? A spus singur: acasa se simte liber. Si la el libertatea inseamna inexistenta constrangerilor. Corect? Relativ corect. Placut? Clar nu - cel putin pentru cei din cercul 'liber' :)
Sa insemne asta ca cei care sunt 'nepoliticosi' in societatea de astazi o fac din acelasi sentiment de libertate? Poate ca intreaga lume e a lor si nu mai simt nevoia sa fie si politicosi. Poate au ajuns la concluzia ca politetea e o forma de inchistare, de departare, nu de apropiere. Si intr-un fel probabil ca au dreptate - politetea fiind o forma de definire a limitelor: 'hello, acesta este spatiul meu, si sunt ok cu tine in afara spatiului meu' - ' hello, ok, am receptionat mesajul, si acesta este spatiul meu, daca il respecti, il respect si eu pe al tau'. Poate ca cei care nu accepta mesajul spun ca nu cred in spatiu personal, si nici macar nu-i intereseaza dreptul tau la spatiul propriu. Un acces de aroganta? In mod sigur? De nesiguranta? Poate - poate ca nefiind siguri pe ei devin agresivi, precum catelandrii cei mici; cu cat mai mici (si mai nesiguri) cu atat mai agresivi, mai vocali.
Suntem obisnuiti (cel putin eu, cu educatia mea de oras micutz intr-o vale uitata de lume si cu o istorie atat de bogata) sa iesim pe strada, sa privim trecatorul in ochi si sa ne zambim reciproc. Suntem obisnuiti sa spunem 'multumesc' si 'la revedere' - imi aduc aminte si astazi ce priviri urate am primit prima oara cand m-am dat jos dintr-un autobuz super-aglomerat in Bucuresti si i-am spus soferului 'multumesc'. Si imi aduc aminte ca tinara fiind m-am amuzat si m-am ambitionat sa continui. Si spre bucuria mea am intalnit si soferi haiosi si dragutzi, nu numai pe cei morocanosi si inchisi. Dar daca acelasi sofer sau trecator vin dintr-o cultura unde a privi pe celalalt in fata, direct, e un semn de mitocanie? Poate ca ar trebui toti sa ne urmam valorile fara a ne supara cand un gest pe care noi il consideram prietenesc nu ne este intors. Fara sa il catalogam pe celalalt ca fiind nepoliticos, fara sa trecem toata experienta printr-un filtru negativ, in care noi suntem cavalerul cel bun si neinteles de lumea nedreapta.
La urma urmelor, lumea nu e dreapta. Si nu va fi niciodata.
Dar noi putem sa o privim prin prisma bucuriei (fie ele cat de marunte) si e alegerea noastra, nu putem sa dam vina pe nimeni. Suntem noi cu noi insine. Si putem sa fim fericiti sau sa gasim motive de nefericire la fiecare pas. Nefericirile se gasesc extrem de usor - dar fericirile sunt si ele acolo, totul e sa vrem sa le gasim.
Cred ca lumea e nepoliticoasa? Nu - cred ca valorile se modifica un pic, cred ca globalizarea isi spune cuvantul si ca trebuie sa ii intelegem si sa-i acceptam si pe ceilalti. Asta neinsemnad ca trebuie sa ne schimbam fiecare valorile si sa ajungem la un fel de 'egalizare' globala. Yuck - nu! Numai sa intelegem si sa acceptam diversitatea. Si sa continuam sa fim politicosi - asa cum se defineste politetea in sistemul nostru de valori - cu zambetul pe buze.
O imprimavarare rapida!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu