Victoria Day

Sau "Jocurile de Vara ale Scolii de Talere"

Mi-am dat seama intr-o conversatie cu maica-mea ca pentru ea nu fusese limpede cum e cu Scoala de Talere sau, mai bine zis, cu antrenoriatul lui Florin. Scoala e a noastra, el e anternor principal, incearca din rasputeri sa ma 'fure' si pe mine in weekends si eu nu prea ma dau furata deocamdata (sambetele sunt inca in mare haos la noi). A muncit bietul om luni de zile si acum a inceput sa devina cunoscut - nu suficient cat sa ne lasam de alte meserii, dar suficient cat sa poata primi sponsorships pentru copii. Deoarece, fiind la nivelul de grassroots (in traducere: radacina ierbii; adica inceputurile inceputurilor) si fiind atmosferele politica, sociala si culturala asa cum sunt aici, in Canada, cel putin (in State sunt mai laxed un pic, desi si acolo incearca democratii sa stranga surubul... deocamdata nu le merge asa cum si-ar dori, dar... nu se stie niciodata) - deci date fiind conditiile '(a)climatice' Scoala e gratis pentru copii, numai adultii platesc lectiile. Vorba L.-ei: 'vreau si eu o scoala din asta pentru copiii mei' :)

Asa ca munca e multa, in sistem de voluntariat cand vine vorba de copii - si trebuie sponsori. Din fericire s-au gasit cativa. Unul cu ceva shells, altul cu imprumutat de shotgun, altul cu ceva bani... pana am adunat suficient cat sa le facem uniforme echipelor de copii.

Dupa multe convorbiri cu cei care ne fac tricourile (parintii unuia dintre copii) am ajuns la un design extrem de reusit. Si dupa inca cateva zile - am ajuns si in posesia uniformelor: tricouri, sepci, palarii. Exact la timp, cu 2 zile inainte de 'Jocurile de Vara' care urmau sa se tina Luni, 18 Mai, Victoria Day (prima zi de luni libera din seria de vara).


Luni dimineata am incarcat din nou masina pana la refuz cu diverse, inclusiv cele 2 cutii imense cu uniforme... La club - cele 3 echipe toate prezente: echipa de 'dezvoltare' (adica a copiilor), echipa 'A' (adica a juniorilor) si echipa seniorilor. Un mic speach de la antrenorul principal (vorba copilului: de frunte, face traduceri mot-a-mot din romana in engleza si invers... si asa a tradus el 'Head Coach'), impartirea uniformelor impreuna cu prezentarea celor 3 echipe, o sesiune de poze (pentru sponsori, prieteni si eternitate) si apoi - let the games begin!

Din fericire vremea a fost cu totul si cu totul deosebita - o caldura de vara, nici macar o briza de vint, un soare incredibil si un cer senin si fara urma de nor. Intai au tras cei mici - care sunt mici, intr-adevar, intre 10 si 12 ani. Te uiti la ei, te uit ca arma e mai mare decat ei si te intrebi cum o sa reuseasca sa o miste. Si apoi ramai profund surprins: nu numai ca reusesc sa o miste, dar cand sparg talerul nu mai ramane nici macar fum din el! Au o postura incredibil de curata - se recunoaste mana antrenorului aici: te uiti la studentii tineri si vezi niste Alicii in miniatura, cel putin la capitolul postura si miscare. Unul din prieteni spunea ca au 'stilul' meu, dar asa cum l-a corectat (bland) Florin au 'forma' asemanatoare cu a mea. Stilul - e ceva personal, oarecum innascut; forma - e cea care se invata si deja ii recunosti pe studentii lui Florin de departe :) avand forme similare... e interesant, e ca si cum el ar fi un sculptor, recunosti 'stilul' unui artist in operele lui...

Asa ca i-am admirat pe cei 'mici' - seriosi, focusati si foarte siguri pe ei. Daca ne gandim un pic, audienta era foarte 'grea': celelalte echipe, parintii lor si parintii celorlalti, cativa bunici, antrenorul; numai ei stiu ce-o fi fost in inima lor cand se miscau dupa fiecare taler. Cert este ca dupa fiecare foc il cautau pe Florin din ochi si asteptau 'ok'-ul lui.

Dupa ce si-au terminat runda, in aplauzele tuturor, a venit momentul pentru echipa 'A' (13-17 ani) sa performeze. Pentru ei a fost, probabil, si mai greu sa fie calmi - pe langa audienta, vazusera si ce pot juniorii, deci 'trebuiau' sa faca si ei cel putin la fel de bine. S-au concentrat si au reusit si ei sa demonstreze aceeasi postura corecta, aceeasi dorinta de a sparge fiecare taler, aceeasi pasiune pentru sportul acesta atat de frumos (si complet nou pentru majoritatea studentilor din echipele de tineret).

BBQ-ul fiind deja de mult gata si noi cu totii perfect infometati - am intrerupt activitatea cu shotgun-ul si am inceput activitatea cu hot-dog-ul si pizza. Toata mancarea a disparut rapid si in cateva minute nu se mai auzea nimic pe campul nostru auriu; eram toti preocupati cu mancarea. Cu stomacelele relativ linistite si intr-un soare incantator am continuat 'Jocurile' noastre olimpice: adulti si juniori impreuna, avand un fun teribil si impletind prietenii interesante.

Sfarsitul zilei a venit mult prea devreme, parca, desi mi-e greu sa cred ca s-a facut deja 6 dupa-amiaza. Trapurile sunt curatate si inchise de entuziastii juniori, tot ce ne mai ramane de facut este sa coborim steagul cel rosu si sa incuiem portile.

Cu sentimentul unui succes extraordinar si cu amintiri care sa ne tina pentru o intreaga viata de taleristi pornim binishor catre casa. Trei aurii - doi obositi frinti si unul mai vorbaret decat de obicei. Ne-a declarat scurt 'this was the best day of my life!'. Chiar daca numai el considera ziua fiind cea mai buna din viata lui si tot am reusit ceva!

Pentru cei curiosi sa vada mai multe poze: Jocurile de Vara

Pentru cei curiosi sa cunoasca echipa si gandurile ei - cititi blogurile de pe site-ul Scolii (mai ales Chloe, Dan Modestino si, bineinteles, yours truly :) )

Chloe profile & blog

Dan M. profile & blog

Alicia profile & blog

La o buna re-auzire!
 

Marineland

Sunt zile in care as avea chef de scris, dar gasesc cu greu timp; si zile in care parca ar fi ceva timp, dar imi dispar ideile. Astazi e un fel de combinatie - am nenumarate ganduri de impartasit, dar ma intreb daca merita ca cineva sa-si piarda vremea citind cuvintele asternute de mine in momente obisnuite. Si apoi realizez ca viata noastra este facuta tocmai dintr-o multitudine de asemenea momente absolut obisnuite.

Cum ar fi ziua de azi - calma, nu foarte caniculara, dar nici cu 'gerul' saptamanii trecute, la Williams (cafeneaua unde ma intalnesc cu seful proiectului cand e nevoie), cu un 'Mugur de fluier' in casti si cu miriade de intrebari pentru viitor.

Dar si cu amintirea unui 'Victoria Day weekend' absolut extraordinara!

Dupa un frig destul de greu de acceptat in mijlocul lui Mai si dupa incercari repetate de a pleca din casa la o ora relativ decenta, duminica am incarcat masina cu catel si purcel (nu chiar) si am purces catre Marineland. E weekend-ul in care se deschide pentru sezonul de vara si ii promisesem de mult lui Philip ca mergem. Anul trecut in acelasi weekend plecam catre Michigan, dar anul acesta multiple cauze ne-au impiedicat (printre ele fiind si lipsa pasapoartelor de care am uitat complet). Am decis sa induram vintul zilei si sa haladuim prin parcul imens.

Copilul a luat o harta si a inceput sa studieze matur si metodic cum se ajunge in diverse locuri de interes. Bineinteles ca stie si fara harta, dar aparent e mai interesant cu harta. Primul popas: caprioarele. Fiind primul an in care vizitam parcul chiar in zilele de deschidere, nu realizasem ca, de fapt, caprioarele sunt destul de tematoare la inceput. Pe parcurs ce sezonul inainteaza probabil ca se obisnuiesc cu multitudinea de vizitatori si se apropie prietenoase. Am gasit, e drept, si cateva destul de linistite... majoritatea au fost, insa, interesate mai degraba de conul de inghetata decat de mancarea din con!

Popasul urmator: pe banca, la soare, rontaind ceva de mancare. Semi-inghetati incercam de ne ferim de vint in 'pestera' balenelor ucigase. Absolut intamplator ne gasim acolo exact cand este una din perioadele de 'spectacol'. Ca si anul trecut, anul acesta balenele alb-negre au spectacol de 'splash' (uda cu coada intreaga audienta). Ma intreb cati or fi suficient de nebuni sa se lase udati (fie si de catre o balena ucigasa) pe o asemenea vreme. Admiram spectacolul din siguranta interiorului si eu, una, il gasesc feeric - spectacolul balenelor scufundandu-se in apa dupa ce s-au arcuit in aer e ceva deosebit. Ma uit cu profunda admiratie la cat de gratioase pot fi, nici nu zici ca sunt cele mai mari mamifere care traiesc pe planeta! Philip studiaza anatomia balenelor si descopera cu incantare ca una este baietel si cealalta fetita. Om de stiinta se face :)

Iesim la suprafata catre sfarsitul spectacolului si le admiram in continuare de la cel mai indepartat punct al bazinului. Una din ele a primit un peste si, in loc sa-l manance, se joaca cu el. N-am mai vazut pana acum balena jucandu-se si sunt incantata de acesta noutate. Imaginati-va o balena uriasa cu un peste (pare minuscul) in gura. Il tine delicat in dinti si apoi il arunca, pur si simplu, ceva mai departe. Se scufunda - si cand revine la suprafata il apuca din nou in dinti si il arunca. Nu ne dam seama daca se joaca singura sau, mai degraba, pacaleste pescarusii. Pare a se juca cu pescarusii, deoarece lasa pestele la suprafata, se scufunda si cand vreuna din pasari ceva mai viteaza (sau mai fara minte) se apropie (e drept, cu mult respect) apare in viteza si isi recupereaza pestele. Continua asa pret de 10 minute si nu pare a se plictisi. La un moment dat arunca pestele ceva mai departe, si cand pleaca sa-l ia e intr-un fel de cursa foarte aproape de marginea bazinului unde ne aflam. Prima aparitie de acest gen ne ia total prin surprindere, desi am aparatul de fotografiat in mana am uitat sa mai respir de frumusetea momentului. Unul din tinereii antrenori/ingrijitori ne zambeste si ne spune ca o face intentionat, ca sa facem poze cu ea. Inclin sa-l cred si peste numai cateva secunde balena parca raspunde la semnele noastre si ne mai ofera o a doua auditie. De data aceasta - sunt pe faza si fac poze!

Plini de incantare - fiecare vizita pare sa aduca ceva nou si special, desi vizitele noastre la Marineland sunt extrem de dese - purcedem mai departe. Copilul vrea sa viziteze tot ce e posibil, dar trebuie sa aleaga intre bazinul balenelor Beluga sau spectacolul acvatic. Alege, deloc surprinzator, spectacolul. Dar pana la spectacol facem un mini-popas si 'ne dam' in roller-coaster-ul copiilor, noroc ca dureaza putin, deoarece am pus deja in functiune toate sistemele interne de incalzire (cele externe stau fericite la caldura in masina). Cu un bowl de inghetata (copilul) si parasiti in frig de tata (care si-a gasit un locshor mai ferit de vint undeva si asteapta) ne asezam in tribune pentru spectacolul cu delfini si lei de mare. Ca in fiecare an e incantator, animalutzele sunt dragutze si ascultatoare, fac fel si fel de minuni si e placut sa le urmaresti. Desi spectacolul e in mare cam la fel ca in anii trecuti, tot e amuzant.

Il recuperam si pe Florin, care, ca un tata care se respecta, unde isi duce el odrasla? La jocuri electronice! Hala este destul de mare si cu miriade de jocuri diverse. Dureaza mai mult sa isi aleaga jocul decat sa le joace propriu-zis. Intr-un final apoteotic ne indreptam catre iesire. Copilul e multumit de o asemenea zi, asa ca o declaram un succes (mai ales dupa ce ne-am incalzit un pic oasele in masina). Revenim catre casa obositi si cu noi amintiri despre Marineland.

 

Calutzii

 
Anul trecut, de ziua mea (cum bine scriam intr-un post fericit), la ferma la care calarim s-a nascut un calutz - Echo (in traducere: Ecou). Frumusel precum tatal si temator ca orice manz la inceput. Are acum un an si e la fel de frumos, dar mai putin temator. Vine cand il chemi, sta sa-l mangai pe cap si mananca morcovei cu multa pofta.

Anul acesta - aceeasi mamica, Cassie, si acelasi tatica, Jay... o calutza 'noua' si... nascuta tot pe 5 Mai. Care este probabilitatea ca o calutza sa-si nasca manjii in exact aceeasi zi? Si ca acea zi sa fie chiar ziua mea? Asa ca si anul acesta am avut parte de un cadou deosebit, pe care o cheama Freya. Adica Zeita Frumusetii, a Dragostei si a Destinului (sau Razboiului in alte interpretari). In orice caz - nume nordic. Tinand cont ca e 'blonda' numele pare potrivit.

Numai 5 zile mai tarziu (de ziua Oanei!) s-a nascut inca o frumusete, de data aceasta neagra toata: tot o calutza, timida si pufoasa. Numele ei va fi Valkyrie - o alta zeitate nordica, de data aceasta a Sufletelor Razboinicilor (cei viteji numai!). Calareste pe un cal format din aer, din coama caruia cade pe pamant bruma. Interesant.

Ma intreb daca faptul ca sunt fete le-a adus nume atat de razboinice, tinand cont ca baietelul de anul trecut poarta un nume atat de pasnic si de diafan... Dar asta este o tema pentru alte momente ale vietii :-)

Deocamdata ne bucuram de adaugirile de la ferma, ne intrebam daca faptul ca impartim ziua de nastere e vreun semn ca trebuie sa ne ocupam de obtinerea unei ferme (sau poate numai un semn ca trebuie sa continuam calaria), si abia asteptam sa le vedem!

 

Note de primavara tarzie

 
Anul acesta primavara se lasa greu, greu de tot. Flirteaza cu noi, precum o codana tinara cu petitorii nerabdatori - dar nu se lasa ademenita deloc. Ba vine, ba pleaca si noi ramanem infrigurati si aproape demoralizati.

Povesteam deunazi despre turturelele noastre - cum au venit ele in mijlocul unui martie dezmortit si s-au asezat in cuibul lor. Din nefericire s-a facut din nou frig (din martie o tine vremea la un +10 intr-o zi si 0 a doua, +15 peste 2 zile, +2 din nou si tot asa) si dupa cateva zile au plecat din nou. Nici nu stiu unde se duc... Cert este ca pe la jumatatea lui Aprilie, cand se parea ca vine vara (temperaturi de 20-28) am vazut un robin ca se agita pe langa cuib... si pe nesimtite - si-a facut cuib in cutia turturelelor si a produs si ouale mici si albastrui. Cateva zile dupa - cine vine la gard? Perechea de turturele.... Who-who-who in sus si who-who-who in jos, au avut chiar o altercatie cu robin-ul si de unde robinul e mult mai mic in dimensiuni (si ele erau 2!) au lasat-o in pace.

Am dezbatut (noi adultii) ce sa facem - sa mutam cuibul robinului si sa lasam turturelele sa si-l refaca pe al lor?! Intr-un final am decis sa nu ne jucam cu natura si sa o lasam sa-si urmeze, natural :), cursul. Si in afara de faptul ca robin-itza mama zbura de pe cuib de fiecare data cand deschideam usa din spate, si ca bietele noastre turturele au disparut a doua zi si au fost duse... nu aveam prea mari plangeri de facut.

Intre timp in pomisorul din fata geamului de la sufragerie si-a facut cuib un alt robin, probabil cea care avusese cuib sub streasina anul trecut (cuibul de sub streasina a cazut cand am spalat casa in toamna). Si in felul acesta aveam un unghi super-interesant de studiu: din casa, prin geam, fara sa speriem pasarile. Philip bineinteles era cel mai incantat, dar si noi, cei mari luam parte cu bucurie la studiul naturii care ni se prezenta pe gratis si pe neasteptate.

Acum cateva zile, din nefericire, robinul din spate, din fostul cuib de turturele, a pierdut o batalie crancena cu o cioara. Pasarea mama e ok, e pe undeva prin pomii din spate - dar ouale au fost fie mancate, fie scapate pe deck... Eram cu totii tristi, ma gandeam ca mai bine i-am fi mutat cuibul in padurice si poate am fi salvat puii... poate am fi ramas si cu turturelele...

Dar apoi a venit Ziua Regelui - si ce sa vezi? Din cele 3 oua din fata sufrageriei 2 nu mai erau... in schimb erau 2 bucatele (destul de uratele) de ceva roz-transaprent, cu niste ochi imensi negri (inca inchisi) si cu un cioc mare cat o treime din corp. Erau proaspeti-proaspeti, inca un pic uzi si deloc frumosi... In cateva ore, in schimb, se uscasera si se acoperisera cu un pufuletz auriu. Inca transaprenti si inca ciudati cu ochii aceia imensi... dar, fara socoteala, extrem de interesant de studiat. Aveti de-a face cu cineva care n-a mai vazut un pui de gaina de peste 20 de ani si mai ales cineva careia ii placeau la nebunie puisorii abia iesiti din ouale lor...

Am fi vrut sa avem ocazia sa-l vedem cum ies din ou si l-am pazit pe al treilea cat am putut, dar a facut transferul intre cele 2 lumi peste noapte, deoarece dimineata nu mai era nici o urma de ou albastru in cuib. Avem acum 3 ciocuri imense si o mamica venind cu ciocul plin de rime! E foarte haios sa-i vezi cu cata nerabdare inghit firisoarele de mancare pe care le ofera mamica si e la fel de interesant sa o studiezi si pe ea cu cata grija zboara de langa cuib cand se crede in pericol si mai ales cu cata grija revine la cuib, uitandu-se atent in toate partile inainte sa 'intre' in pomishor.

Continuam studiul naturii... si inca sper ca turturelele vor reveni...