Note de primavara tarzie

 
Anul acesta primavara se lasa greu, greu de tot. Flirteaza cu noi, precum o codana tinara cu petitorii nerabdatori - dar nu se lasa ademenita deloc. Ba vine, ba pleaca si noi ramanem infrigurati si aproape demoralizati.

Povesteam deunazi despre turturelele noastre - cum au venit ele in mijlocul unui martie dezmortit si s-au asezat in cuibul lor. Din nefericire s-a facut din nou frig (din martie o tine vremea la un +10 intr-o zi si 0 a doua, +15 peste 2 zile, +2 din nou si tot asa) si dupa cateva zile au plecat din nou. Nici nu stiu unde se duc... Cert este ca pe la jumatatea lui Aprilie, cand se parea ca vine vara (temperaturi de 20-28) am vazut un robin ca se agita pe langa cuib... si pe nesimtite - si-a facut cuib in cutia turturelelor si a produs si ouale mici si albastrui. Cateva zile dupa - cine vine la gard? Perechea de turturele.... Who-who-who in sus si who-who-who in jos, au avut chiar o altercatie cu robin-ul si de unde robinul e mult mai mic in dimensiuni (si ele erau 2!) au lasat-o in pace.

Am dezbatut (noi adultii) ce sa facem - sa mutam cuibul robinului si sa lasam turturelele sa si-l refaca pe al lor?! Intr-un final am decis sa nu ne jucam cu natura si sa o lasam sa-si urmeze, natural :), cursul. Si in afara de faptul ca robin-itza mama zbura de pe cuib de fiecare data cand deschideam usa din spate, si ca bietele noastre turturele au disparut a doua zi si au fost duse... nu aveam prea mari plangeri de facut.

Intre timp in pomisorul din fata geamului de la sufragerie si-a facut cuib un alt robin, probabil cea care avusese cuib sub streasina anul trecut (cuibul de sub streasina a cazut cand am spalat casa in toamna). Si in felul acesta aveam un unghi super-interesant de studiu: din casa, prin geam, fara sa speriem pasarile. Philip bineinteles era cel mai incantat, dar si noi, cei mari luam parte cu bucurie la studiul naturii care ni se prezenta pe gratis si pe neasteptate.

Acum cateva zile, din nefericire, robinul din spate, din fostul cuib de turturele, a pierdut o batalie crancena cu o cioara. Pasarea mama e ok, e pe undeva prin pomii din spate - dar ouale au fost fie mancate, fie scapate pe deck... Eram cu totii tristi, ma gandeam ca mai bine i-am fi mutat cuibul in padurice si poate am fi salvat puii... poate am fi ramas si cu turturelele...

Dar apoi a venit Ziua Regelui - si ce sa vezi? Din cele 3 oua din fata sufrageriei 2 nu mai erau... in schimb erau 2 bucatele (destul de uratele) de ceva roz-transaprent, cu niste ochi imensi negri (inca inchisi) si cu un cioc mare cat o treime din corp. Erau proaspeti-proaspeti, inca un pic uzi si deloc frumosi... In cateva ore, in schimb, se uscasera si se acoperisera cu un pufuletz auriu. Inca transaprenti si inca ciudati cu ochii aceia imensi... dar, fara socoteala, extrem de interesant de studiat. Aveti de-a face cu cineva care n-a mai vazut un pui de gaina de peste 20 de ani si mai ales cineva careia ii placeau la nebunie puisorii abia iesiti din ouale lor...

Am fi vrut sa avem ocazia sa-l vedem cum ies din ou si l-am pazit pe al treilea cat am putut, dar a facut transferul intre cele 2 lumi peste noapte, deoarece dimineata nu mai era nici o urma de ou albastru in cuib. Avem acum 3 ciocuri imense si o mamica venind cu ciocul plin de rime! E foarte haios sa-i vezi cu cata nerabdare inghit firisoarele de mancare pe care le ofera mamica si e la fel de interesant sa o studiezi si pe ea cu cata grija zboara de langa cuib cand se crede in pericol si mai ales cu cata grija revine la cuib, uitandu-se atent in toate partile inainte sa 'intre' in pomishor.

Continuam studiul naturii... si inca sper ca turturelele vor reveni...