Am inceput cateva articole de-a lungul timpului si zac acolo, neterminate... cateodata imi aduc aminte ce sentimente m-au impins sa astern cuvintele pe 'hartie', alteori mi-e imposibil sa retraiesc simtirile trecutului.
Acum multi ani (in anii de studiu si de - abia acum imi dau seama cu adevarat - o nespusa fericire nevinovata) incercam sa tin un jurnal, sa nu uit ce se intampla. Si am realizat atunci ca pentru a reusi sa scriu ceva imi trebuia o anume stare... mai degraba de o tristete profunda... plina de oarece dureri sufletesti. Inca ma intreb de ce, oare, numai melancoliile produceau atunci ceva? Acum reusesc sa adun trairi si cand sunt trista, si cand sunt vesela, chiar si atunci cand am o zi perfect obisnuita.
Cum e ziua de azi - o zi perfect normala. Dupa o mini-vacanta in State, la 2 concursuri majore (rectific: la cele mai mari concursuri posibile) - ar trebui sa fiu la una din extreme: fie extrem de fericita, fie extrem de trista. Si ma gasesc in nici una din extreme. Un pic melancolica - abia ce ne regasisem prietenii cei dragi a trebuit sa-i parasim din nou; un pic trista - inevitabil la sfarsitul unui concurs e un moment de tristete: cand campingul pare brusc parasit si nu mai e aproape nimeni imprejur; un pic fericita - ultima seara a fost absolut superba, n-am mai petrecut de mult cateva ore atat de linistite si placute, in jurul focului cu oameni dragi; si inca un pic fericita - desi n-am castigat nici un trofeu, desi performantele nu au fost extraordinare, au fost foarte bune si in crestere constanta.
Am incercat sa lucrez si nu prea am reusit toata ziua... si apoi m-am trezit la 10 seara aducandu-mi aminte ca maine e Canada Day, deci inchis peste tot. Asa ca m-am urcat in masina si m-am amuzat din nou profund de cat de repede ma pot obisnui sa conduc camioneta. De fiecare data cand ma urc in truck n-am nici o problema sa folosesc nici un fel de manete... si chiar daca ma duc pana la benzinarie, cand ma intorc si ma urc in masina mea am intotdeauna probleme sa schimb vitezele sau sa pun frana de mana... e uimitor cum functioneaza creierul :)
Acum incerc sa ma opresc din a retrai fiecare moment al celor 2 concursuri si mi-e greu :) Sper sa ne revedem prietenii cei dragi cat de curand!
Good bye, Pennsylvania & Ohio! Hello Ontario :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu