24 septembrie 2009

Note de Septembrie

Incetishor, incetishor ne apropiem de sfarsitul lui Septembrie. Cateodata uit in ce data ne aflam si, in vizitele extrem de dese la biblioteca, descopar cu surprindere ca data de returnare a cartilor e la jumatatea lui Octombrie. Asa imi dau seama cat de aproape de Octombrie ne aflam.

Inutil sa spun cat de dezolata sunt de aceste descoperiri temporale.

Din fericire toamna este mult mai gratioasa decat vara - ieri ma sufocam pur si simplu pana mi-am aruncat ochii pe termometrul care arata, calm, 31 de grade - afara! Asta dupa ce sambata dimineata au fost 5 grade.

Dincolo de capriciile Mamei Natura viata intra pe fagasul repetitiv normal: dimineata ne trezim, mancam, ne jucam un pic (de obicei un joc cu mama: un domino, un sah chinezesc, ceva scurt si dragutz), povestim cate in luna si in stele, pregatim ghiozdanul, ne imbracam si petrecem cei 20 de pasi pana in curtea scolii in si mai multe povesti. Astazi mi se facuse mila de el, mi se pare ghiozdanul atat de greu (si nu e nici pe departe de dimensiunile, greutatea si continutul ghiozdanului copilariei mele!) - si inainte sa plecam din casa l-am aruncat pe umarul meu (ghiozdanul, nu copilul!). Philip a reactionat imediat: 'mama, pot sa imi duc singur ghizdanul?!'... sigur ca poate, e baiat mare, nu?

La 3:40 ma duc sa-l recuperez, mananca imediat ceva si apoi, in functie de zi, diverse activitati extra-scolare. El ar vrea sa faca de toate, dar a trebuit sa mai taiem din dorinte. Am pastrat inotul si tenisul (chiar daca nu le va face de performanta sunt amandoua sporturi extraordinare) si pianul... si, din cauza de schimbarea scolii, am adaugat franceza. Mi-ar fi parut rau sa piarda cunostintele pe care le avea dupa anii de dincolo - mai ales ultimii 2 ani, cu o profesoara extraordinara, de origine romana, de altfel (avantaj: franceza ei e franceza, nu combinatia aceea ciudata din Quebec).

Scoala pare OK - nu-mi dau seama daca invata ceva, deoarece e inca imposibil de aflat ce face... raspunsul standard e 'nimic', fara a insemna chiar nimic... daca insist mai aflu una-alta. Cert este ca de cateva zile se joaca de-a scoala - isi scrie mesajul de dimineata pe tabla, apoi le preda copiilor diverse. Astazi subiectul era 'patterns' - si avea notiunea 'modelului' in numere, nu numai in imagini. Ma obisnuisem ca la cei mici 'modelul' sa fie cu imagini (patrat, cerc, romb, patrat, cerc, romb... etc.) - si astazi a venit cu notiunea 'patterns with numbers'. Am testat cu tot ce mi-a venit mie in minte pentru nivelul lui si pare sa fi prins ideea corect. In orice caz, se distreaza teribil.

Profesoara de franceza a venit astazi pentru prima lectie si au fost amandoi incantati. Nu stiam nici unul daca o sa reziste o ora intreaga - si Madame a fost placut surprinsa ca nu numai ca nu s-a plictisit, dar cand a fost rugat sa se opreasca, a vrut sa continue. Stiam ca-i place si franceza si Madame, asa ca toata lumea e super-incantata.

Am reinceput amandoi lectiile de pian - un pic 'ruginiti' la prima lectie, dar amandoi surprinzator de receptivi. El incepe sa citeasca deja notele pe portativ, iar eu - incep sa descifrez piesele mult mai rapid. Am muncit la 'O sole mio' numai 2 saptamani si deja suna frumos, un pas inainte fata de cele 3-4 saptamani sa ajung sa fac sa sune ceva cat de cat! M-am semi-impotmolit la urmatoarea piesa, e drept - desi cred ca blocajul e mai mult mental, fiind vorba de tema din Doctor Zhivago... fara comentarii :)

Iar in timpul liber ne bucuram de 'vara indiana' si pedalam voiosi incotro putem: ba in parc, ba la biblioteca, ba te miri unde. Va trebui sa reluam si haladuirile prin paduri, deja frunzele se inrosesc si... cad...

O toamna frumoasa tuturor!
 

Niciun comentariu: