Detalii

Il admir pe Philip construindu-si scoala - intai a folosit Lincoln Logs (niste barne din lemn, cu care construiesti cladiri ca pe vremuri cei din Vestul Salbatic) si a creat o cladire de 2 etaje - dupa ceva pro-si-contra a decis ca este cladirea in care copiii merg la gimnastica.

Apoi a aliniat frumos copiii, la usa se afla profesoara de sport - iar in spatele cladirii autobuzul cu care au calatorit cu totii pana acolo.

Imi imaginez ca s-a terminat, va aduce masini si semne de circulatie - dar ma insel. Vine randul interiorului scolii. Rand pe rand apar biroul directoarei, cu computer si printer, ba chiar si cu o floare in coltul camerei... in birou se afla chiar directoarea, asezata la masutza, iar in lateralul ei se afla 2 dintre nazdravanii din clasa, care au fost trimisi la directoare (pedeapsa suprema, inainte de a fi dati afara pentru cateva zile), ba chiar si profesoara care i-a insotit.

Apoi - insasi clasa: cu cateva pupitre, pe care trebuie sa punem cartile si caietele (a decupat din hartie colorata niste mini-dreptunghiuri de 7mm/5mm pe care le-a indoit la mijloc, arata precum un caiet sau o carte deschisa), creioanele (mommy, I need pencils... oh... din ce sa fac creioane pentru papusele de 5 cm inaltime?! tai o coada de frunza in bucatele minuscule si il intreb - cu oarece teama - sunt OK? 'Oh, yes, thank you mommy! You are the best!' oh, well, iata ca si taiatul de frunze are avantajul ei!), si chiar si ghiozdanelele. Apoi punem copiii in bancute, punem si tabla... si... totul e aranjat cu miutiozitate.

Il admir si ma intreb de unde a mostenit aceasta nevoie de a fixa si cel mai mic detaliu, acest simt al observatiei extraordinar de acut. Cred ca de la Florin, parca eu nu-a asa de sistematica, sunt mai dezorganizata un pic.

  

Aranjeaza fiecare fir de iarba, fiecare obiect, oricat de mic se afla la locul lui intr-o pozitie perfecta... Ii ia mai mult sa seteze contextul decat sa se joace propriu-zis, dar nu pare suparat, cred ca asta a si vrut, de altfel, sa isi creeze lumea aceasta in miniatura, unde el face regulile.

Il scot cu greu din casa la o plimbare prin aerul rece de toamna - si bineinteles ca gaseste la fiecare pas cate ceva de admirat, adunat, comentat... E o bucurie sa stai linistit si sa-l asculti observand lumea din jurul lui. O privesti automat si tu cu alti ochi si parca totul e dintr-o data mai frumos - mai ales cand te ancorezi in moment si admiri impreuna cu el culorile toamnei.

Culegem impreuna frunze de un colorit superb si ne bucuram de jumatatea de ora de preumblare prin cartier. Asa cum bine isi da el seama, bucuria consta in trairea momentului - sper ca isi va aduce aminte cand va fi adult sa incetineasca ritmul si sa se bucure cu ochii si sufletul de copil.