Sunt zile cand te intrebi ce-o fi cu lumea aceasta? Totul pare cam pe dos...
De unde a pornit uimirea mea profunda?
A trebuit sa ma preumblu astazi la policlinica si apoi la un laborator (nu pentru mine, ca insotitor) - in timp ce la policlinica totul a mers, ca de obicei, ca pe roate (inclusiv doctorul care a alergat dupa noi - ajunsesem deja la masina - deoarece uitase sa ne dea reteta!), la laborator... o cu totul alta poveste. Plina ochi de seniori si senioare (in afara de 2 copii si un adult restul erau sariti bine de 70), m-as fi asetptat ca domnisoara de la receptie sa fie mai calda. Dar, dupa un destul de acru 'luati un numar' si-a continuat activitatea de ignorare a celor ce intrau. Am crezut la un moment dat ca m-am inselat - s-a ridicat de la birou si s-a apropiat de una din doamnele mai in varsta care cauta ceva... dupa ce a asteptat semi-plictisita sa vada daca doamna gaseste acel ceva - trimiterea - doamna si-a dat seama ca nu o are, o uitase pe frigider acasa. Raspunsul a venit sec 'duceti-va sa o aduceti'... doamna a intrebat-o daca nu se poate sa il sune pe doctor, care e chiar in cladire... era, biata femeie, la limita, se vedea clar si am aflat imediat si de ce - era diabetica si postise de cu o seara inainte, peste 12 ore trecusera si acum tremura toata... M-as si asteptat sa puna fatuca mana pe telefon si sa ceara un fax cu trimieterea - ash, de unde?! I-a indicat la fel de sec sa se duca sus, la doctor, si sa obtina o alta trimitere... Am ramas cu un fel de sentiment de neputinta - nu puteam sa plec din laborator, nu stiam cand ne vine randul - dar mi-era o mila nesfarsita de biata femeie care abia mai misca... si o scarba la fel de infinita fata de tinerica seaca. Pleaca doamna si tinerica ii spune ca la intoarcere sa vina direct la ea, ca sa o treaca repede.
Am crezut ca s-a terminat aici - dar am asistat la o alta situatie - o alta batranica (aceasta era in varsta serios), insotita de o asistenta (cu un ecuson pe care scria 'Heartstone' - mai degraba Stonehart)... batranica isi cauta (si ea) cardul de sanatate si acum fatuca noastra trecuse de la plictiseala la exasperare. (Nu mai povestesc de indiferenta completa a insotitoarei). Vine intrebarea cu trimiterea - si batranica zice ca nu are, ca abia a fost vineri la analize. Si ce cauta inapoi? Au sunat-o sa vina inapoi. Pai trebuie sa aiba trimitere. Dar au sunat-o, de unde sa aiba trimitere. O foaie roz-strident, pentru repetare (i-o arata, ca sa nu fie probleme de miscomunicare). Acum batranica isi pierde rabdarea - si ii explica incet ca a fost v-i-n-e-r-i la analize si a plecat si cand a ajuns acasa au sunat-o ca trebuie sa vina sa refaca una din analize. Da, dar ii trebuie trimitere - fie de la doctor, fie de la laborator. Batranica si-a iesit din calm si a ridicat un pic tonul 'eu am fost la multe laboratoare si asa ceva nu am auzit'... fie fraza a fost magica, fie tonul a fost eficient - tinerica pleaca sa studieze situatia (cu cardul femeii in mana)... revine dupa multe minute lungi si ii spune sa astepte - aparent asa era, trebuia sa refaca ceva.
Imi spun ca acum sigur s-a terminat cu aberatiile - mergem inauntru - unde asistentele medicale sunt dragutze, vorbesc incantator cu toata lumea si se poarta asa cum te-ai astepta sa se poarte cineva cu tine intr-o situatie mai mult sau mai putin neplacuta, dar neplacuta fara doar si poate.
Si... cand terminam (cateva minute) - pe un scaunel e doamna diabetica, cu un numar in mana (#7, deci are un pic de asteptat)... nu stiu cum a ajuns pe scaun sa astepte, dar nu mai pot sa-i acord tinerelei prea multe circumstante atenuante.
Si asa ajung sa ma intreb cum ajung asemenea fiinte fara pic de empatie si simpatie (nu mai vorbim de respect) in pozitii de lucrat cu publicul non-stop. Da, sunt oameni in varsta si se misca incet si pot fi chiar enervanti... sunt prima care sa recunosc asemenea 'adevar'. Dar au muncit la viata lor si au construit lumea pe care o inhabitam noi acum. Mai mult, cu un pic de noroc vom ajunge si noi la varsta lor si la problemele lor... E uimitor cum la tinerete crezi ca esti nemuritor (si rece, vorba poetului).
Am plecat de la laborator dezgustata - nu numai de atitudinea tinerei receptionere, dar si de mine - as fi vrut sa fac ceva si nu am stiut ce, asa ca nu am facut nimic. Trist...
Seara am urmarit una din emisiunile lui Jon Stewart care se termina cu un interviu cu pilotul care a 'amerizat' avionul in raul Hudson la inceputul anului. Urmaream interviul cu drag - pilotul este un gentleman adevarat, de o finete si o inteligenta extraordinare. La un moment dat a povestit cum i-a cerut copilotului sa caute ceva in manual si... aici vine 'bomba' - initial manualele aveau niste etichete ca sa poti sa gasesti fiecare capitol usor... din motive de economie o minte creata a decis sa nu se mai puna aceste etichete... drept pentru care copilotul, in starea aceea de disperare s-a apucat frumos sa frunzareasca manualul in cautarea capitolului necesar!!! Cei care ma cunosc stiu ca exista extrem de putine momente in care sa nu stiu ce sa spun - ei bine, ati pierdut momentul - s-a intamplat azi noapte... Ma uitam la televizor, ma uitam la omul acela extraordinar (care cu o delicatete demna a spus ca a folosit 'lumina reflectoarelor' de dupa evenimente si... etichetele vor fi repuse in manuale) si nu gaseam nimic de spus - ce poti sa spui cand un idiot cu pixul in mana calculeza ca 10 centi per manual X cate manuale or fi salveza 20,000 pentru companie (dau si eu numere din burta)... sunt inca profund derutata cum s-a ajuns in situatia ca un contabil undeva sa taie cu pixul vietile unor oameni - dramatizare, dar... amerizarea in raul Hudson a fost un adevarat miracol, fara competenta pilotilor n-am fi stiut noi astazi de etichetele din manual... etichete!!
Si ca sa-mi puna capac, in incursiunea mea in office am ramas cu ochii in CNN unde dadeau ultimele stiri apropos de bilioanele din stimulus package si bonusurile executivilor. In naivitatea mea mai speram sa se fi trezit, cat de cat, americanii (nu indraznesc sa ma gandesc la canadieni, asa ca prefer paiul din ochiul vecinului) - dar, ce descoperim? CEO-ul de la CIT a primit nu bonus, ci perks in valoare de un sfert de milion (am uitat cat ii era salariul), CEO-ul de la Bank of America (Banca Americii) a primit aproape juma' de milion, in timp ce CEO-ul de la GMAC a primit aproape 5 milioane. Da, ati citit bine - cinci [5] milioane. In perks, ca salariul era deja la 1 si ceva (tot milioane). In mod normal n-as avea nimic impotriva - nu mi-as dori sa fiu CEO la o corporatie care se imprastie pe mapamond si contine zeci de mii de salariati... dar in conditiile in care companiile sus-mentionate au fost 'salvate' de la dezastru de 'pachetul de stimulus'?! Cum poti sa fii pe rosu si sa iti cresti bonusurile?!
Asa ca am revenit in sufragerie si am luat in mana o carticica superba - despre Craciun. Si mi-am gasit alinarea in ideea ca exista si bun simt pe lumea aceasta... da, exista. Si cat timp mai exista bun-simt si respect - mai avem o sansa. Poate ar trebui sa facem Craciunul in fiecare zi!
Vesnica optimista :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu