Am decis in mijlocul saptamanii sa imi iau liber cateva zile - sunt in urma cu miriade de proiecte si oricat le-as jongla, nu mai ajung sa le balansez.
Asa ca - ce face omul cand are o zi libera? Treaba, bineinteles :)
Si printre picaturi - se gandeste ca e aproape Decembrie, un nou sezon de Sarbatori. Am inceput 'festivitatile' cu Parada Mosului, luni am dat drumul si la luminile de pe casa ('ard' feeric in noapte), si, dat fiind ca singurul post de muzica pe care il ascultam cat de cat a disparut (brusc, intr-o zi nefasta, vineri, 13 Noiembrie! cica sa nu crezi in 'ghinionul' lui 13...) - am dat drumul la colinde.
Din cand in cand copilul se opreste din joaca si se duce la pian unde isi repeta temeinic cantecelele (mai ales pe cel pentru concertul urmator)... cand ii spun ca va trebui sa ne facem 'temele' de pian imi raspunde senin 'ok!' si ma uit cu speranta la el (a avut o perioada in care trebuia sa trag de el un pic, normal, de altfel).
Trece de la joaca la un 'uragan' care risipeste toate jucariile pe covor la... strangerea lor ('mamiii, poti sa ma ajuti?' 'da' ce, cand le-ai aruncat in toate partile ai avut de ajutor?' 'nu, dar nu m-am gandit' 'well, pai sa faci bine sa te gandesti data viitoare') - ofteaza si se apuca de sortat si pus in cutii... scoatem si plastilina si mai creaza diverse (niste pesti pentru cina dolfinului, niste wafles cu diverse arome si cate si mai cat ii trec prin minte). Apoi vine ritualul de seara: cina, spalatul dintishorilor, cititul si povestile. Credeam ca e gata, dar lista lucrurilor pentru care aduce multumiri se mareste in fiecare clipa si imi dau seama ca are ceva de spus. Aflu imediat si ce - a facut ceva interesant la scoala astazi si e musai sa imi povesteasca ce. Incepem si vorbim de 'forme 3-D', le categorizam, incerc sa-mi aduc aminte cum se spune in engleza la paralelipiped (e imposibil sa-i explic cuvantul in romana!) si ne dumirim din cateva incercari: rectangular prism (mda... face sens...). Apoi ma intreaba din cate cuburi e facut un patrat. Incerc sa-i explic ca e invers, cubul e facut din patrate. Se frustreaza dupa doua incercari si, desi ii desenez ambele forme, scot chiar si un zar din sertar - insista... mai mult, imi spune ca nu inteleg. Imi dau seama ca vrea sa spuna ceva si nu stie cum - si atunci il intreb inapoi: ok, din cate cuburi e facut un patrat? 100! i s-a luminat fata de fericire... si eu am inteles in sfarsit despre ce este vorba. Nu de figuri geometrice (despre care discutam), ci despre notiunea de unitati, zeci, sute si mii. Care se demonstreaza aici printr-un fel de piese gen Lego: unitatile sunt niste cuburi mici. Cu 10 insiruite obtii - zecile (ce altceva). Pui 10 zeci impreuna si... ai o suta: patratul lui magic. Este extraordinar de fericit ca am inteles si ii explic ca fiecare vorbea despre altceva: eu despre geometrie (unde cubul e facut din patrate), el despre artimetica (unde cuburile creaza linii, patrate si cuburi). Desenam rapid pe hartie explicatii si 'probleme' artimetice. Imi dau seama ca astazi a avut parte de o lectie mai interesanta si - pe de o parte ma bucur, pe de alta... ma intreb daca i-ar fi mai bine scolit acasa...
Si apoi imi spun ca mai avem ceva timp - cata vreme se duce cu bucurie la scoala e ok. Incerc sa nu ma gandesc la cei cativa monstrii din clasa dupa care isi modeleaza comportamentul cu vioiciunea simpla a anilor lui. In fiecare zi trebuie sa contracarez alt -ism cu care apare acasa. Si discutam si mi-e teama ca e multa morala. Am inteles de ce reactioneaza asa (dincolo de magnetismul purtarii golanesti, care o sa aiba intotdeauna mai multi adepti decat purtarea cuviincioasa) - unul din 'golanei' (B.) e singurul baietel de clasa 1 de la el din clasa... Si daca in timpul lectiilor se mai poate lipi de ceilalti, in recreatii probabil ca este, totusi, prea 'mic' sa se adune cu cei de clasa a 2-a. In plus, B. a perfectat sistemul santajului: cu o privire languroasa il ameninta pe Philip ca n-o sa mai fie prieteni. Cati ne mai aducem aminte de drama unei situatii similare? cand 'prietenul cel mai bun' ne ameninta cu ceva?!
Umblu la toate tertipurile psihologice pe care le cunosc si-mi dau seama de limitele cunostintelor mele in materie de psihologie a copilului.
Pana descoperim lumina de la capatul tunelului (nu, nu farul locomotivei care vine catre noi!) ne distram cu diverse activitati de toamna-iarna. Si, bineinteles, il asteptam pe Mos Craciun (e convins ca Mos Nicolae ii va aduce o nuielusa, iar Mos Craciun - nimic, deoarece nu merita... nici macar nu pot sa-l mai iau cu Mosul si cu cum suntem noi cuminti macar acum, in al 12-lea ceas :) )
Dar n-am disperat total inca... undeva trebuie sa fie si o luminitza :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu