Intotdeauna a fost o zi speciala pentru mine - probabil din cauza povestilor din familie, ale bunicului, mai ales. Desi plecat dintre noi acum aproape 25 de ani (o viata de om!) o sa-mi aduc aminte intotdeauna de el in 2 ipostaze: in atelierul din curtea plina de pomi, flori si stupi, atelier in care muncea cu drag - era tamplar, facuse ucenicie incepand de pe la 10 ani, cum se faceau in vremurile acelea si cand terminase ucenicia daduse 'examen': a trebuit sa faca un butoi inalt cam cat el, fara doage. Asta n-ar fi nimic, dar testul ca butoiul este functional era interesant: butoiul era impins la vale de pe un deal si daca ajungea in vale intreg - erai mester tamplar! Bineinteles ca al bunicului a ramas intreg - si culmea e ca, desi eram mica pe vremea aceea, inca imi aduc aminte nu numai de mirosul de lemn proaspat rindit, dar si de ce m-a invatat printre picaturi. Deviez - daca ar mai fi trait si m-ar fi invatat cate stia, astazi as fi fost un 'om facut': meseriile de acest gen se platesc binishor aici si mie munca cu lemnul mi-a placut dintotdeauna (probabil de la el).
A doua ipostaza este legata (in sfarsit) de Rememberance Day: ascultam niste discuri cu cenaclul Flacara si venise randul unui cantec binecunoscut generatiei mele, 'Treceti batalioane romane Carpatii'. Ce nu realizam eu atunci era ca melodia nu ne apartinea noua (deh, tineri, credem ca lumea e a noastra), ci era un vechi cantec militar. Si bunicul trecea prin sufragerie, s-a oprit brusc si s-a apropiat de pick-up. N-o sa uit niciodata lumina care i s-a asternut pe fata ridata de vreme si mai mult de vremuri. Pentru mine, o pustoaica de 13-14 ani era interesant sa fiu martorul acestei transfiguratii: il stiam pe bunic inchis si mai mult trist (aveam sa realizez in timp motivele), tacut si taciturn - si il vedeam acum aproape de ceea ce, cred, era o fericire profunda. Mi-a explicat singur - avea lacrimi in glas - cand marsaluise catre Nistru (da, luptase in Transnistria, pentru 'eliberarea' Basarabiei... si a platit scump) era unul din cantecele pe care le cantau... Inutil sa spun ca din acel moment cantecele militare vechi au devenit un fel de 'biblie' muzicala pentru mine, sunt, probabil, singura legatura pe care o am la ora actuala cu bunicul.
Si acesta este un regret suprem - nu mi-a povestit niciodata nimic. Cate trebuie sa fi avut de povestit - dar nu s-a deschis. Pe de o parte cred ca eram prea mica (am inteles peste cativa ani mult mai multe din povestile Unchiului Victor), pe de alta parte, nici nu stiu daca ar fi povestit prea multe - inteleg de ce, dar tot imi pare rau ca s-au dus cunostintele odata cu bunicul.
Ziua Eroilor in Romania parca nu era celebrata cu atata respect pentru veterani - sper sa se mai fi schimbat un pic. Dar aici, in Canada (ca si in State, bineinteles), Rememberance Day este cu adevarat speciala. Celebrata in fiecare an in ziua de 11 Noiembrie, la ora 11 e imposibil sa nu-ti aduci aminte de ea.
In anii trecuti luam parte (ca spectatori) la mini-concertele de la scoala copilului si nici anul acesta nu a fost diferit. Ce a fost diferit anul acesta au fost emotiile - prezentarile au fost atat de emotionante! Cei mici au cantat cateva cantecele extraordinar de frumos, si intre cantecele unul din profesori a aratat cateva imagini impresionante - pozele soldatilor cazuti pe campul de lupta in Orientul Mijlociu, impreuna cu un slideshow despre revenirea in tara a acestor eroi, precum si ultima lor calatorie pe Autostrada Eroilor (Hwy 401). Si asa cum bine se stie, o imagine face cat 1,000 de cuvinte - una e sa stii ca se lupta undeva, prin deserturi ciudate, in lumi a caror cultura nu are nimic comun cu a lor (a soldatilor) si alta este sa vezi imagini ale revenirii lor in tara. Emotionant, impresionant si, totodata, humbling - unde traducerea ar fi 'producator de umilinta' (deoarece umilitor are conotatii pur negative si nu acesta este sensul).
Am gasit si clipul de la scoala: Highway of Heroes, with Lee Greenwood god bless Canada - sa ne aducem aminte cu respect de toti soldatii cazuti in lupta si sa ne rugam pentru ei, si pentru cei care inca se lupta peste tot prin lume.
God bless the troups!
P.S. Si, ca si anul trecut, nu pot sa nu reamintesc de minunatul cantec al lui Terry Kelly: A Pittance of Time
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu