Intr-una din zile trebuie sa adaugam zahar, lapte si faina - si sa-l mai lasam cateva zile.
Apoi vine 'ZIUA' - cea in care in sfarsit amestecul devine un fel de paine dulce, sa-i zicem cozonac Amish (Amish sunt o grupare etnico-religioasa, o ramura a Menonitilor - cei cu trasurica si refuzul de a folosi tehnologiile moderne). De dimineata copilul imi aduce aminte la fiecare jumatate de ora ca va trebui sa terminam paine - in stilul matern caracteristic ii raspund absenta 'da, da'. Cu cateva zile inainte studiasem lista de ingrediente si decisesem ca avem tot ce ne trebuie (parca).
Cum-necum se face seara, ora cinei si la cina din nou Philip imi aduce aminte sa facem paine. Sigur - e aproape 8 seara, dar... cat poate sa dureze facutul unui aluat?
Zis si facut - il pun pe Philip sa-mi citeasca ce urmeaza. Sigur: o cana de zahar (ok), o cana de faina (ok), o cana de lapte... o... oh-oh... unde-i laptele nostru?! Se dovedeste ca a fost terminat in timpul zilei (dupa ce verificasem eu ca mai e lapte). Si ce facem acum? Pai... cum nu putem dezamagi copilul (ca doar toata ziua mi-a cerut sa facem painica) si cum maine nu e scoala - ne imbracam bine si purcedem pe jos pana la magazinul din colt. Ar fi fost mai simplu cu masina (e un crivat dragutz afara), dar e una din serile rare in care am baut un pahar de vin la cina (de obicei astept pana mult mai tarziu, dupa ce s-a culcat copilul). Oh, well, o plimbare prin frigul si vantul de afara ne va face bine.
Odata ajunsi afara descoperim un avantaj al acestei activitati: prin vecini casutzele sunt luminate feeric. Asa ca in cateva minute eu lalai colinde (romanesti), iar copilul admira fiecare display cu incantare. Si eu la fel, de altfel :)
Dupa o aventura de vreo 40 de minute revenim acasa cu laptele. Deci: o cana din fiecare, se amesteca, se pune cate o cana din amestec in alte 4 pungi... si unde-s pungile mele cu 'fermoar'?! Se pare ca s-au terminat acum cateva zile. Devin inventiva, la urma urmelor nu ne-am nascut cu pungi cu fermoar, nu?!
Inapoi la coca (sau cum se va fi chemand) - o cana de cutare, o jumatate cana de cutare, o treime de aia... o metoda de a repeta fractiile. Cate masuri de o jumatate ne trebuie ca sa masuram 2 cani si jumatate? Dupa o pauza de gandire de vreo 2 secunde, vine si raspunsul (cu o voce incantata) - 5! OK, dar cum ai ajuns la acest rezultat?Pai 2 jumatati fac un intreg, ne trebuie 2 cani, deci 4 jumatati, plus una = 5. Corect, stie si cum sa ajunga la rezultat, nu a fost din ghicit. Continuam in acest fel cu treimile si sferturile pana ajungem la ultimul ingredient: 2 plicuri de pudding de vanilie. Aha - mi-am adus aminte, cand am citit reteta acum cateva zile mi-am spus 'sa nu uiti (Darie!) sa cumperi vanilla pudding'... si, conform regulilor lui Murphy, daca e cu 'sa nu uiti...' atunci uiti sigur. Poate ar trebui sa-mi spun 'sa nu uiti ca ai un cui impotriva lui X'... poate uit... desi nu sunt sigura ca functioneaza. Dar voi incerca (daca nu uit, bineinteles :-) )
Deci nu avem vanilie - dar avem lime, butterschotch, mocha si chocolate. Cum prajitura e cu scortisoara nu cred ca lamaia verde e potrivita... dar cum ciocolata merge probabil si in ciorba si cum inca o data nu ma mai duc la magazinutz - va deveni ciocolata cu scortisoara. Vedem noi.
Acum totul e in sfarsit amestecat, pus in tigai si in tavi - iar copilul... eh, copilul face ce au facut milioane inaintea lui. Stiti cum e mai amuzanta cutia decat continutul?!
Acesta este Philip, la sfarsitul aventurii cu painea de scortisoara:
P.S. Prajitura a iesit buna - vom mai incerca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu