19 decembrie 2009

Torta olimpica

Jocurile Olimpice de Iarna din 2010 se vor tine in Vancouver - deci torta trece prin Canada. Si nu oricum, ci de la un ocean (Atlantic) la celalalt (Pacific). Burlingtonul aflandu-se intre cele 2 oceane si fiind un oras destul de maricel, am avut onoarea de a primi unul din relay-urile tortei.


M-am pregatit de mult: am pus in calendar un reminder, am avut grija ca programul lui Florin sa se termine astazi la 3 PM, trece torta la 4:30 prin oras.

Dupa lectia de inot a copilului de astazi am descoperit la piscina si un anunt cu traseul exact, la minut. Si nu numai ca trece prin oras, dar iese din oras pe langa casa noastra, asa ca decidem sa o admiram de la capatul strazii - o miscare inteligenta avand in vedere cam cata populatie trebuie sa se fi strans la mall (unde incepe relay-ul).

5:30 pm - ii alerg pe toti prin casa sa fim gata si chiar si reusesc fara intarzieri majore. Cum nu m-am uitat exact pe program si nu mai stiu ora la care trece, iau copilul pe jos catre capatul strazii numai ca sa auzim multa agitatie si galagie cam 3 minute inainte sa putem ajunge acolo... dar Florin a intors deja truck-ul, ne culege si mergem la capatul strazii principale. Avantajul casei la colt de strada - ai mai multe optiuni la nevoie =)

Am reusit destul de repede sa fim aliniati frumos pe marginea strazii - vad pe cineva cu steguletze Canadiene si-mi pare rau ca nu m-am gandit - am nenumarate prin casa. Cel putin am venit cu camera (photo). Strada e luminata feeric de cateva masini de politie si nu trece mult pana auzim din nou galagia - au ajuns! Descoperim ca e vorba de masinile de reclama (Coca-Cola) si primim si niste souvenir-uri - o sticla de Coca-Cola haioasa si una care este, de fapt, o lampa in culori schimbatoare. N-avem steag (dara iubirea de mosie... ) dar avem o lampa multi-colora cu care putem sa facem cu mana...


Mai trec cateva minute - par ceasuri, e noapte, e frig si suntem si obositi. Din nou multe masini cu luminatie - de data aceasta este, intr-adevar, torta. O vedem venind in josul strazii si ajunge si la noi repede - ma gandesc ce sentiment trebuie sa aiba cei care participa in aceasta calatorie, majoritatea sunt canadieni simpli, nu atleti sau mai stiu eu ce vedete.

Ii facem si noi cu mana si o urmarim pana nu se mai vede in departare - mai ramanem sa admiram si miriadele de masini de securitate, politie, urgente si te miri ce - si apoi de indreptam usurel catre truck.

Ducand cu noi spiritul olimpic - e un sentiment deosebit sa poti sa iei parte in aceasta calatorie simbolica. Si ma bucur nespus ca am avut aceasta ocazie, ca am aflat la timp si ca am reusit sa o vedem. In plus - lumina facliei este exact in spiritul Craciunului, un motiv in plus de imbucurare!

Tuturor atletilor care se pregatesc - mult succes si multe medalii!

Si tuturor - un Craciun fericit!

Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste...

 

Niciun comentariu: