Stau in birou si incerc sa pun ceva sens in tot ce se intampla cu copilul nostru in ultimele luni.
Stiu ca e usor sa arunci vina pe altii si incerc sa nu cad in aceasta capcana, dar nu pot sa nu remarc acelasi pattern: de cate ori aud 'trouble' e in relatie cu prietenul B. cumva... Nu pot sa nu ma intreb (firesc, zic eu) de ce profesorul nu vede acelasi pattern... de ce, dupa ce i-am cerut, inca nu ii tine despartiti? Copilul meu, care peste weekend a pus masa singur (fancy, de la servetele pana la lumnari si flori) si ne-a servit pe toti cumintel - cand ajunge acolo devine un mic monstru?! Copilul meu care pana acum era inger la scoala si monstru acasa - a schimbat macazul.
Si ajung, precum acum (par atat de multi) 5 ani - cand ma intrebam daca fac bine ca-l chinuiesc cu scoala - sa ma intreb daca aceasta noua scoala isi are rostul, daca e potrivita pentru el?! Sau daca ar fi mai castigat in mediul lui cunoscut, cu profesorii cei dragi si dragastosi, care pun accentul pe copil, nu pe academicul lui.
Am primit cateva sfaturi de cum sa approach situatia - si incerc sa fac acesti pasi mici... dar ma gasesc nerabdatoare, cand se va vedea 'ceva', oricat de mic? Pana una alta pare ca merg din 'pedeapsa' in pedeapsa... si ma deranjeaza ca sunt si la scoala si acasa - par nesfarsite. Si incep sa creez o lista - cu ce merge si ce nu merge, cu ce m-a deranjat la scoala / profesorul cel nou de la bun inceput. Nici nu reusesc sa fac lista cu ce mi-a placut la scoala cea noua, deoarece nu mi-a placut mai nimic. Si acesta este momentul in care am decis - nu e bine. Numai ca trebuie sa am si o 'dovada', sa-i zicem asa. Nu pentru mine, ci pentru altii - trebuie sa pot sa explic mai mult decat 'pare nefericit', chiar daca nu va intreba nimeni.
Si am decis - joi (in numai 3 zile) ma voi duce voluntar in clasa copilului sa vad si eu 'cu ochii mei' ce se intampla.
De ce? Din prima zi de scoala mi s-a plans de cate ceva - un fel de bullying emotional, cateodata si un pic fizic. Cam 10 zile dupa inceputul scolii in care refrenul a fost 'cutare face si drege, nu pot sa ma joc ca ma obliga sa ma joc cu el etc' am fost la scoala sa vorbesc cu profesorul - in hindsight (cum toti suntem doctoranzi in hindsight :)) n-am fost de la bun inceput prea impresionata de dragutzul de profesor - crescuta in atmosfera de profesorat, avand un numar mare de profesori din vechea garda, niste meseriashi in pedagogie in primul rand, nemaivorbind de materia lor, astept altceva de la un profesor. Ii inmanez un copil si ma astept sa-l trateze cu grija, cu dragoste si cu respect. Nu am lasat niciodata profesorul sa-si faca treaba singur (la genul: e de datoria ta sa te descurci cu el), dar m-am asteptat la o comunicare si o colaborare intre noi, parintii, si ei, profesorii. Asta a fost o paranteza mai lungutza.
Revenind la oitzele noastre - profesorul nostru parea fie extrem de timid, fie extrem de rece si superior. Nici una din 'calitati' nefiind pozitiva, dar as fi preferat sa fie timid (ceea ce nu cred ca este). In orice caz, cu o clasa intreaga de copii de clasa a 2-a care au fost testati si descoperiti ca sunt printre primii 2 din 100 de copii de aceeasi varsta... timiditatea poate fi devastatoare (pentru profesor). Superioritatea si raceala - sunt sigur... pentru copii. Initial academic parea sa faca lucruri interesante - pana a inceput sa vina acasa (acum 2 saptamani) cu 'temele de casa' - care era potrivite pentru gradinitza, mai degraba. Auzeam acum alt refren de la copil: e prea usor, ma plictisesc. I-ai spus profesorului? Da - si ce-a zis? Ca toti trebuie sa facem acelasi lucru, ca o sa vina si vremea sa facem altele... Hmm... nu suna bine - am reusit in scoala de cartier sa ma inteleg cu profesoara si sa ii dea sa faca lucruri extra ca sa nu se plictiseasca si aici facem 'standard'?!
La scurt timp dupa ce am vorbit cu profesorul pe tema bullying-ului si a colegului de clasa cu care aveam experienta de acum 1 an - au inceput sa vina notele de la scoala: William face aia si aia, William nu face aia si aia, William drege, William nu drege... capac a pus notitza in care se spunea ca William distruge cartile, trebuie sa-l invatam mai mult respect. Trebuie sa recunosc ca am fost livida pentru cateva minute, cand am reusit sa respir l-am intrebat pe Philip ce s-a intamplat cu cartile... Asa cum ma asteptam, nici vorba de 'distrugere' - sigur, copilul nu fusese ingerash, dar stie foarte bine sa respecte cartile (am carti de-ale lui de cand avea 2 ani si sunt frumoase, nefrunzarite, desi sunt citite si rascitite).
Si a venit ziua (joia trecuta) in care a refuzat sa mearga la scoala - intrebat de ce n-a vrut sa-mi spuna, pana la urma mi-a explicat, matur: mama, nu vreau sa-ti spun acum. Tot ce pot sa-ti spun e ca 'azi' nu vreau sa merg la scoala, nu inseamna ca niciodata nu mai vreau sa merg la scoala. OK - cu asemenea logica nu poti sa te bati, l-am lasat sa stea acasa si seara am descoperit motivul - se pare ca joia contine muzica si nu vrea sa mearga in clasa de muzica. De ce? copilul meu care merge la recitaluri de pian si concerte de muzica simfonica?! Pentru ca se pare ca la ora de muzica se inteteste bulyyingul... Hmm... In plus 'nu facem nimic, numai cantam un cantec'... Hmmm-hmmm...
Iar astazi - cum ziceam, a culminat cu un telefon pe care l-am primit de la scoala, pe la pranz. De la Vice-Principal (vice-directoarea, cum ar veni) - o tantica un pic superioara care mi-a explicat ca William nu stiu ce dezastru ar fi facut - vorbesc cu copilul, imi explica cuminte ce si cum, vorbesc inapoi cu vice-directoarea care ma ia de pe pozitia 'ce ai de gand sa faci' si cum cu mine nu functioneaza pozitiile de genul acesta ii explic ca o sa iau eu masuri acasa potrivite, nu e cazul sa i le impartasesc ei (nu cred ca i-a placut), vrea sa stie daca mai vorbesc cu el acum (cred ca vroia sa il pedepsesc pe loc, prin telefon - ce aberatie!) si ii spun ca nu.
Ajunsi cu totii acasa aflam ce s-a intamplat pas cu pas - si din nou, asa cum banuisem, copilul nostru 'ajutase' la dezastru... se pare chiar ca si-a dat seama ca nu e de bine si a parasit locul faptei inaintea celuilalt 'criminal'. Ba, mai mult, cand directorul a venit in clasa si a vorbit cu faptasul principal si a vrut sa-l ia la 'cabinetul directorului' (pe cel care facuse prostia)... copilul nostru, cuminte, a ridicat mana si a zis ca crede ca e vorba si despre el in poveste si ca si el trebuie sa mearga. Eh, cum iesi din aceasta situatie? Da, e adevarat ca a participat si el la prostie (partial), dar a avut suficienta minte sa iasa singur din situatie, si apoi sa isi asume responsabilitatea pentru ce-a facut...
Florin fumega (ce-s eu leoaica, dar ce 'posesiv' devine Florin :)) - daca il lasam, copilul ramanea acasa din acel moment. Asa complicata cum era situatia, pe de o parte eram de acord, pe de alta - nu era bine sa ii dam impresia ca atunci cand se intampla ceva gata, iese din situatie usor. Asa ca deocamdata ideea e ca pana la sfarsitul saptamanii copilul trebuie sa demonstreze cum stie el sa fie ingerash... Va fi o saptamana lunga, foarte lunga.
Decizia noastra e semi-luata - il vom aduce inapoi la scoala de cartier. Este nefericit, este trist, nu vrea sa faca absolut nimic in afara scolii (nici macar sa citim sau sa facem exercitii din caietele 'extra', nici macar proiecte nu mai vrea!) - indiferent daca fac ceva academic deosebit (n-am vazut inca dovada) lipseste un ingredient important (cel mai important, zic eu): dragostea. Copilul inca nu uraste scoala, dar nu o mai iubeste - si la varsta asta e mai important sa fie iubit si sa iubeasca (scoala, viata, colegii, tot ce-l inconjoara) decat sa invete integrale (pe care, oricum, nu le invata!).
18 octombrie 2010
23 septembrie 2010
Preocupari autumnale
In ultima zi de vara (care a fost, intr-adevar, calduroasa si senina) dupa plimbarea pe biciclete prin cartier am revenit acasa unde copilul nostru a decis ca vrea sa fie ajutat de Ma (adica eu) la un proiect. Scoala asta noua e buna ea, dar cred ca pana la sfarsitul anului o sa dau faliment la neuroni complet... nici n-a inceput bine trimestrul si facem proiecte. Nuuu, nu pentru scoala (am facut deja unul si acolo, de fapt, si mai urmeaza)... pentru noi, idei personale.
Pana acum cateva zile camera lui era 'laborator' - precum depune marturie... usa! pe care fusesera lipite cu incredere fel si fel de semne ('Intrarea copiilor sub 10 ani interzisa'... 'Fumatul interzis'... 'Atentie - laborator'). In ultimele timp era evident ca trecuse vremea laboratorului si venea vremea altei idei. Ce idee?
Nemesisul meu - Star Wars. Nu mi-a placut niciodata si incerc din rasputeri sa gasesc ceva 'placubil' la el si nu reusesc - de luni de zile ma asasineaza propriul copil cu povestiri si episoade practic non-stop din Star Wars. Lego e Star Wars, cartile sunt Star Wars (acolo am mai pus eu piciorul in prag ca ajusesem la capatul rabdarii) - totul e Star Wars. Nici nu trebuie sa-l intreb ce costum ii trebuie pentru Haloween...
Asa ca iata-ma la 7:30 seara cautand pe internet imagini cu Star Wars si punand rapid impreuna un afis pentru scoala lui de antrenat clone! Complet cu un 'card reader' si un card de intrare in camera (n-ai voie decat daca ai card). Norocul meu ca intotdeauna mi-a placut compozitia - si, de fapt, n-a trebuit sa muncesc prea mult, deoarece clientul meu stia foarte bine ce vrea. M-a uimit, de fapt, precizia si usurinta cu care a construit intregul afis in cap...
Si la capitolul uimiri - ieri au avut "Casa Deschisa" la scoala - o seara in care familiile sunt invitate sa viziteze scoala, impreuna cu odraslele - si copiii au o placere deosebita de a-si purta parintii din loc in loc, explicand (cu maturitatea pe care numai un copil de clasa a 2-a o poate afisa) ce fac ei toata ziua.
In acest caz - profesorul le facuse si o lista de ce pot sa arate parintilor - sa nu cumva sa uite ceva (ca si cand asta ar fi posibil!). Am inceput prin a vizita pupitrul - pe care erau asezate caietul de matematica si jurnalul. In jurnal scriu la inceputul saptamanii (de obicei) ce au facut peste weekend - pagina este jumatate alba / jumatate 'dictando': in jumatatea alba copilul deseneaza ceva legat de povestirea lui. Nimic deosebit, am mai vazut jurnalele lui si stim ca ii place si sa scrie, si sa deseneze si de obicei e o feerie sa ii studiezi jurnalul. Trecem la caietul de matematica... unde ma asteptam sa fie vestitele 2 + 2 = ?
Well... surpriza - enuntul problemei suna astfel: "Rezultatul problemei este 8. Care este problema?" Ma amuza ca a pus astfel ideea si ma astept ca raspunsul copilului meu sa fie ceva de genul 4+4 sau 10-2... si aici am o surpriza si mai mare (a se remarca faptul ca eu stiu bine cu cine am de a face si totusi ma poate surprinde cu actiunile lui). Urmatoarele sunt problemele 'inventate' de copil:
* 4 X 2 = 8
* 2 X 4 = 8
* 5 + 3 = 8
Pana acum e ok, ma bucur ca a folosit si tabla inmultirii, nu numai adunari / scaderi.
Dar el continua:
* Am 104 furnici si mai gasesc 4. Pierd 100. Cu cate am ramas?
cu demonstratia proaspetei probleme: 104 + 4 - 100 = 108 - 100 = 8
si
* Am 44 seminte. Mama are 8 si hraneste pasari cu 4 din ele, restul mi le da mie. Eu pun in pamant 40. Cate seminte mi-au ramas?
cu demonstratia: 44 - 40 + 4 = 4 + 4 = 8
Citesc cu atentie si nici nu sunt sigura ce sa fac - sa ma bucur ca la 7 ani poate nu numai rezolva probleme (am cunoscut copii pe care ii intrebi cat fac 2 + 2 si iti spun 4; apoi ii intrebi: daca Gigel are 2 mere si tu ai 2 mere, cate mere aveti impreuna? nu stiu!), dar este in stare sa le creeze? Sa ma inspaimant de ce ma asteapta? Vesnica optimista decid ca inspaimantarile nu au nici un sens oricum, asa ca ma bucur profund.
Trecem mai deaprte - la calendarul de 'jobs': fiecare copil din clasa este responsabil pentru o anumita 'treaba' timp de o saptamana: unul este gradinar (uda plantele din clasa), unul are grija de 'posta' (sa aiba toti agendele pregatite pentru acasa), unii au grija sa fie masutele si scaunele la loc la plecare, altii au grija sa fie curat in clasa inainte de plecare, unii au grija ca rafturile bibliotecii din clasa sa fie ordonate si asa mai departe. Nu numai ca le da ceva de facut, dar dupa ce aranjezi scune dupa colegi timp de o saptamana sau strangi hartii de pe jos... saptamanile urmatoare te vei gandi de 2 ori inainte sa-ti arunci servetelul pe jos :)
O idee haioasa - un calendar de 'aceasta zi in istorie' - fiecare are o zi asignata si trebuie sa gaseasca ceva interesant / placut / deosebit / personal de impartit cu clasa in ziua respectiva. Poate sa fie un eveniment istoric global, national, local sau chiar personal. Important e ca trebuie sa faca cercetare si, pe deasupra, sa si povesteasca intregii clase in 5 minute la inceputul zilei.
Studiem apoi graficele create de manji - la matematica aplicatia curenta este analiza de date: fac surveys (isi intervieveaza colegii de clasa) si afla care este mancarea preferata, spre exemplu. Aleg 3 feluri de mancare si creeaza un grafic cu cati colegi prefera fiecare... la sfarsitul interviului au o concluzie grafica... Mai mult - proiectul contine si o intrebare: ce ai invatat din acest proiect? Cativa au fost haiosi si sinceri: 'nimic' :)
Pe pereti sunt fel si fel de definitii - ce inseamna sa 'asculti cu atentie', sa 'arati respect', cum iti alegi o carte... ceva pare ciudat in sintaxa folosita (profesorul e un Australian get-beget, nici vorba sa nu cunoasca limba engleza) si suntem lamuriti in scurt timp chiar de catre profesor: definitiile au fost create de copii, el (profesorul) numai le-a transcris in timp ce ei aruncau idei... Si in aceasta activitate sta 'inima' tipului de invatamant (nu stiu daca in general, numai cel Canadian... cert este ca am mai vazut aceste activitati) - in dialogul deschis. Copiilor nu li se spune 'deschide cartea la pagina X si citeste definitia Z'. Copiii sunt intrebati - cum crezi ca definim noi Y? Si arunca toti cu idei si raspunsuri - apoi impreuna aleg ideile comune si care fac cel mai mult sens. Aceasta capacitate de a sintetiza informatia este esentiala pentru viata adevarata. Ies din scoala nu cu formule, ci cu abilitatea de a aplica aceste formule; nu cu teoreme ci cu posibilitatea si cunostintele de a cerceta teoremele si demonstratiile lor...
Ajungem si la un afis cu cate o foaie A4 pentru fiecare copil - 'All about ME' (totul despre mine) - in care copiii raspund la diverse intrebari: ce mancare preferata au (pizza), ce animal (caine), ce vor sa faca atunci cand sunt mari (detectiv criminalistic?! de unde o fi aparut acest Kojak / Colombo in familia noastra?!) si, cel mai interesant: daca ar avea o bagheta magica, ce ar face cu ea?
Majoritatea isi produc jucarii, cativa isi transforma sora sau fratele in broasca sau alte animale. Philip produce tot ce are nevoie si apoi face in asa fel incat tot mapamondul sa aiba suficient din de toate (de mancare, de imbracare etc.). 'Mr. Congeniality' in devenire - a gasit solutia pentru pacea mondiala :)
Ne intoarcem cu totii incantati catre casa, dupa ce facem un stop la un restaurant din cartier sa sarbatorim acest prim (sa-l numim succes? sa-l numim numai pas?) in noua scoala. Restaurantul are in seara respectiva un fel de 'Jeopardy' - cei de la masutze sunt adunati in 'echipe' si se pun intrebari la care trebuie sa raspunda pe loc. Echipa castigatoare castiga ceva (gen 20% reducere din masa din seara respectivva + alte reduceri si cupoane). Ne amuzam incercand sa raspundem la intrebari cand le auzim...
Pana acum cateva zile camera lui era 'laborator' - precum depune marturie... usa! pe care fusesera lipite cu incredere fel si fel de semne ('Intrarea copiilor sub 10 ani interzisa'... 'Fumatul interzis'... 'Atentie - laborator'). In ultimele timp era evident ca trecuse vremea laboratorului si venea vremea altei idei. Ce idee?
Nemesisul meu - Star Wars. Nu mi-a placut niciodata si incerc din rasputeri sa gasesc ceva 'placubil' la el si nu reusesc - de luni de zile ma asasineaza propriul copil cu povestiri si episoade practic non-stop din Star Wars. Lego e Star Wars, cartile sunt Star Wars (acolo am mai pus eu piciorul in prag ca ajusesem la capatul rabdarii) - totul e Star Wars. Nici nu trebuie sa-l intreb ce costum ii trebuie pentru Haloween...
Asa ca iata-ma la 7:30 seara cautand pe internet imagini cu Star Wars si punand rapid impreuna un afis pentru scoala lui de antrenat clone! Complet cu un 'card reader' si un card de intrare in camera (n-ai voie decat daca ai card). Norocul meu ca intotdeauna mi-a placut compozitia - si, de fapt, n-a trebuit sa muncesc prea mult, deoarece clientul meu stia foarte bine ce vrea. M-a uimit, de fapt, precizia si usurinta cu care a construit intregul afis in cap...
Si la capitolul uimiri - ieri au avut "Casa Deschisa" la scoala - o seara in care familiile sunt invitate sa viziteze scoala, impreuna cu odraslele - si copiii au o placere deosebita de a-si purta parintii din loc in loc, explicand (cu maturitatea pe care numai un copil de clasa a 2-a o poate afisa) ce fac ei toata ziua.
In acest caz - profesorul le facuse si o lista de ce pot sa arate parintilor - sa nu cumva sa uite ceva (ca si cand asta ar fi posibil!). Am inceput prin a vizita pupitrul - pe care erau asezate caietul de matematica si jurnalul. In jurnal scriu la inceputul saptamanii (de obicei) ce au facut peste weekend - pagina este jumatate alba / jumatate 'dictando': in jumatatea alba copilul deseneaza ceva legat de povestirea lui. Nimic deosebit, am mai vazut jurnalele lui si stim ca ii place si sa scrie, si sa deseneze si de obicei e o feerie sa ii studiezi jurnalul. Trecem la caietul de matematica... unde ma asteptam sa fie vestitele 2 + 2 = ?
Well... surpriza - enuntul problemei suna astfel: "Rezultatul problemei este 8. Care este problema?" Ma amuza ca a pus astfel ideea si ma astept ca raspunsul copilului meu sa fie ceva de genul 4+4 sau 10-2... si aici am o surpriza si mai mare (a se remarca faptul ca eu stiu bine cu cine am de a face si totusi ma poate surprinde cu actiunile lui). Urmatoarele sunt problemele 'inventate' de copil:
* 4 X 2 = 8
* 2 X 4 = 8
* 5 + 3 = 8
Pana acum e ok, ma bucur ca a folosit si tabla inmultirii, nu numai adunari / scaderi.
Dar el continua:
* Am 104 furnici si mai gasesc 4. Pierd 100. Cu cate am ramas?
cu demonstratia proaspetei probleme: 104 + 4 - 100 = 108 - 100 = 8
si
* Am 44 seminte. Mama are 8 si hraneste pasari cu 4 din ele, restul mi le da mie. Eu pun in pamant 40. Cate seminte mi-au ramas?
cu demonstratia: 44 - 40 + 4 = 4 + 4 = 8
Citesc cu atentie si nici nu sunt sigura ce sa fac - sa ma bucur ca la 7 ani poate nu numai rezolva probleme (am cunoscut copii pe care ii intrebi cat fac 2 + 2 si iti spun 4; apoi ii intrebi: daca Gigel are 2 mere si tu ai 2 mere, cate mere aveti impreuna? nu stiu!), dar este in stare sa le creeze? Sa ma inspaimant de ce ma asteapta? Vesnica optimista decid ca inspaimantarile nu au nici un sens oricum, asa ca ma bucur profund.
Trecem mai deaprte - la calendarul de 'jobs': fiecare copil din clasa este responsabil pentru o anumita 'treaba' timp de o saptamana: unul este gradinar (uda plantele din clasa), unul are grija de 'posta' (sa aiba toti agendele pregatite pentru acasa), unii au grija sa fie masutele si scaunele la loc la plecare, altii au grija sa fie curat in clasa inainte de plecare, unii au grija ca rafturile bibliotecii din clasa sa fie ordonate si asa mai departe. Nu numai ca le da ceva de facut, dar dupa ce aranjezi scune dupa colegi timp de o saptamana sau strangi hartii de pe jos... saptamanile urmatoare te vei gandi de 2 ori inainte sa-ti arunci servetelul pe jos :)
O idee haioasa - un calendar de 'aceasta zi in istorie' - fiecare are o zi asignata si trebuie sa gaseasca ceva interesant / placut / deosebit / personal de impartit cu clasa in ziua respectiva. Poate sa fie un eveniment istoric global, national, local sau chiar personal. Important e ca trebuie sa faca cercetare si, pe deasupra, sa si povesteasca intregii clase in 5 minute la inceputul zilei.
Studiem apoi graficele create de manji - la matematica aplicatia curenta este analiza de date: fac surveys (isi intervieveaza colegii de clasa) si afla care este mancarea preferata, spre exemplu. Aleg 3 feluri de mancare si creeaza un grafic cu cati colegi prefera fiecare... la sfarsitul interviului au o concluzie grafica... Mai mult - proiectul contine si o intrebare: ce ai invatat din acest proiect? Cativa au fost haiosi si sinceri: 'nimic' :)
Pe pereti sunt fel si fel de definitii - ce inseamna sa 'asculti cu atentie', sa 'arati respect', cum iti alegi o carte... ceva pare ciudat in sintaxa folosita (profesorul e un Australian get-beget, nici vorba sa nu cunoasca limba engleza) si suntem lamuriti in scurt timp chiar de catre profesor: definitiile au fost create de copii, el (profesorul) numai le-a transcris in timp ce ei aruncau idei... Si in aceasta activitate sta 'inima' tipului de invatamant (nu stiu daca in general, numai cel Canadian... cert este ca am mai vazut aceste activitati) - in dialogul deschis. Copiilor nu li se spune 'deschide cartea la pagina X si citeste definitia Z'. Copiii sunt intrebati - cum crezi ca definim noi Y? Si arunca toti cu idei si raspunsuri - apoi impreuna aleg ideile comune si care fac cel mai mult sens. Aceasta capacitate de a sintetiza informatia este esentiala pentru viata adevarata. Ies din scoala nu cu formule, ci cu abilitatea de a aplica aceste formule; nu cu teoreme ci cu posibilitatea si cunostintele de a cerceta teoremele si demonstratiile lor...
Ajungem si la un afis cu cate o foaie A4 pentru fiecare copil - 'All about ME' (totul despre mine) - in care copiii raspund la diverse intrebari: ce mancare preferata au (pizza), ce animal (caine), ce vor sa faca atunci cand sunt mari (detectiv criminalistic?! de unde o fi aparut acest Kojak / Colombo in familia noastra?!) si, cel mai interesant: daca ar avea o bagheta magica, ce ar face cu ea?
Majoritatea isi produc jucarii, cativa isi transforma sora sau fratele in broasca sau alte animale. Philip produce tot ce are nevoie si apoi face in asa fel incat tot mapamondul sa aiba suficient din de toate (de mancare, de imbracare etc.). 'Mr. Congeniality' in devenire - a gasit solutia pentru pacea mondiala :)
Ne intoarcem cu totii incantati catre casa, dupa ce facem un stop la un restaurant din cartier sa sarbatorim acest prim (sa-l numim succes? sa-l numim numai pas?) in noua scoala. Restaurantul are in seara respectiva un fel de 'Jeopardy' - cei de la masutze sunt adunati in 'echipe' si se pun intrebari la care trebuie sa raspunda pe loc. Echipa castigatoare castiga ceva (gen 20% reducere din masa din seara respectivva + alte reduceri si cupoane). Ne amuzam incercand sa raspundem la intrebari cand le auzim...
10 mai 2010
Ganduri in noapte (2)
Am produs un mic monstru - in sensul bun al cuvantului. Am revenit saptamana trecuta destul de tarziu de la o preumblare prin imprejurimi si am incercat sa culc copilul fara cititul de seara - dar nu am reusit. A inceput sa planga cu lacrimi de crocodil si cu suspine adanci: cum adica sa nu mai citim? Am incercat sa-i citesc numai o pagina - si in principiu s-a declarat OK, dar dupa ce l-am invelit si i-am spus 'noapte buna' - cine mi-a aparut cu ochii carpiti la usa sufrageriei? Copilul in persoana - explicandu-mi ca nu poate sa doarma si ca stie ce sa faca in acest sens. Ce? Daca-l las inca 5 minute sa-si citeasca singur din carte, va adormi negresit! Pe de o parte stiu ca ar fi trebuit sa doarma... pe de alta imi dau seama ca nu vom face decat sa pierdem exact aceleasi 5 minute (daca nu cumva mult mai multe) argumentand pro si contra si vom termina prin a fi amandoi mai obositi si nefericiti decat la inceput. Asa ca - ii aprind lumina si il las studiind o carte. Vine singur peste 10 minute sa-mi spuna ca l-am lasat mai mult de 5 minute si ca a terminat toata cartea de citit! 'You are a great mommy!' Ce compliment mai bun poti sa iti doresti?
Alteori nu vrea sa citim povesti - cere carti pe teme serioase. Asa ca ne facem mini-cercetarile noastre de seara, luam teancul de enciclopedii si cautam raspunsuri la fel si fel de intrebari. Ca de obicei, la unele stiu sa raspund, la altele - nici cea mai vaga idee nu am, altele - nu stiu cum sa-i explic pentru varsta lui... dar incerc si in general reusesc. Imi place ca gandeste - il intreb de ce daca pui o minge pe un plan inclinat cade la vale, cand aceeasi minge pusa pe covor va sta neclintita? Se gandeste un moment si apoi gaseste singur explicatia: o trage ceva in jos... si ce o trage? Gravitatia!! Am descoperit gravitatia nu de mult, cu vestita intrebare - de ce nu cad oamenii din emisfera sudica de pe pamant? cum de stau ca si cei din emisfera nordica? Am aflat apoi si ca pe luna forta de gravitatie e mai mica decat pe pamant - si ce se intampla? poti sa sari mai sus! corect...
In seara asta dorea sa afle ce forma de viata a aparut prima oara pe pamant - s-a uitat la un documentar in care se povestea ceva pe acest subiect... trebuie sa ma uit si eu maine, sa vad exact despre ce era vorba (ceva cu un animal care isi poate misca [,] capul de la stanga la dreapta si care isi poate roti laba... de pe vremea dinozaurilor...). Pana una alta - re-descopar numele erelor terestre... am studiat dinozauri nu de mult si nu mai stiam exact perioadele si in ce ordine erau. Acum sa ma intrebi despre Cretacic!
Tot astazi, vazand unul din magazinele de pe strada principala, care este de inchiriat (s-a mutat intr-o locatie mai mare si mai frumoasa chiar vis-a-vis de fosta locatie) m-a intrebat ce se intampla cu locul respectiv. Conversatia s-a desfasurat cam asa:
- Il inchiriaza cineva.
- Cine?
- Nu stiu... cine vrea sa-si faca un nou magazin acolo.
- Si cat costa sa-l cumperi?
- Destul de mult, e o locatie destul de bunicica.
- Pot sa-l cumper cu banii din pusculita?
- Probabil ca nu - dar ce vrei sa faci cu el?
- Sa deschid un magazin!
- Ce fel de magazin?
- Un magazin cu articole pentru arta
- Ce fel de arta?
- Pensule, vopsele, arta in general!
- Frumos... de ce?
- Pentru ca asta vreau sa fac! Si fac si o galerie pentru artisti - pot sa isi puna tablourile in galerie pentru o suma oarecare.
Nu s-a gandit rau - nu exista nici un asemenea magazin in oras. Locatia ar fi, intr-adevar, interesanta pentru asa ceva... Pot numai sa sper ca va creste si isi va pastra acest spirit intreprinzator.
Cateodata se opreste din povestile pe care le creeaza (cand se face mare o sa faca filme, Star Wars, noi episoade!) si incepe si imi povesteste ceva de pe la scoala. Inca reusesc sa despart fictiunea de realitate si descopar in intrebarile lui subtilitati deosebite - incearca sa afle cum sa rezolve anumite probleme sociale pe care le are... impartaseste ce idei are el si ma intreaba daca sunt bune solutiile lui. Cateodata sunt perfecte, alteori ii dau cate o sugestie si apoi cladeste solutii noi, mai aproape de 'perfectiune'. Vine intotdeauna a doua zi sa-mi spuna ce rezultate a avut. Reuseste la varsta lui sa separe binele de rau cu o maturitate deosebita. M-am temut initial ca va fi usor 'incoltit' de bullies. Si cum are unul in clasa, am urmarit evolutia relatiei lor indeaproape, incercand sa-l las sa aleaga singur drumul potrivit. M-am linistit cand mi-a povestit ca B. a zis 'hai sa facem X' (unde X era o prostie incomensurabila) si el i-a replicat: 'nu cred ca e o idee buna. hai mai bine sa ne jucam cu Y & Z'. Daca la varsta lui a reusit sa descopere cum sa reziste presiunilor colegilor - e ok.
Isi continua povestea cu R2D2 si Captain Jack si Clonele de pe nava - ataca fioros pe cineva si eu nu mai am rabdare pana ajungem la Star Trek... faza aceasta de Star Wars se dovedeste a fi mai 'dureroasa' decat mi-am imaginat initial. Pana atunci - va trebui sa-i gasesc un light-sabre, are prea mult fun cu unul din prietenii de la scoala!
Alteori nu vrea sa citim povesti - cere carti pe teme serioase. Asa ca ne facem mini-cercetarile noastre de seara, luam teancul de enciclopedii si cautam raspunsuri la fel si fel de intrebari. Ca de obicei, la unele stiu sa raspund, la altele - nici cea mai vaga idee nu am, altele - nu stiu cum sa-i explic pentru varsta lui... dar incerc si in general reusesc. Imi place ca gandeste - il intreb de ce daca pui o minge pe un plan inclinat cade la vale, cand aceeasi minge pusa pe covor va sta neclintita? Se gandeste un moment si apoi gaseste singur explicatia: o trage ceva in jos... si ce o trage? Gravitatia!! Am descoperit gravitatia nu de mult, cu vestita intrebare - de ce nu cad oamenii din emisfera sudica de pe pamant? cum de stau ca si cei din emisfera nordica? Am aflat apoi si ca pe luna forta de gravitatie e mai mica decat pe pamant - si ce se intampla? poti sa sari mai sus! corect...
In seara asta dorea sa afle ce forma de viata a aparut prima oara pe pamant - s-a uitat la un documentar in care se povestea ceva pe acest subiect... trebuie sa ma uit si eu maine, sa vad exact despre ce era vorba (ceva cu un animal care isi poate misca [,] capul de la stanga la dreapta si care isi poate roti laba... de pe vremea dinozaurilor...). Pana una alta - re-descopar numele erelor terestre... am studiat dinozauri nu de mult si nu mai stiam exact perioadele si in ce ordine erau. Acum sa ma intrebi despre Cretacic!
Tot astazi, vazand unul din magazinele de pe strada principala, care este de inchiriat (s-a mutat intr-o locatie mai mare si mai frumoasa chiar vis-a-vis de fosta locatie) m-a intrebat ce se intampla cu locul respectiv. Conversatia s-a desfasurat cam asa:
- Il inchiriaza cineva.
- Cine?
- Nu stiu... cine vrea sa-si faca un nou magazin acolo.
- Si cat costa sa-l cumperi?
- Destul de mult, e o locatie destul de bunicica.
- Pot sa-l cumper cu banii din pusculita?
- Probabil ca nu - dar ce vrei sa faci cu el?
- Sa deschid un magazin!
- Ce fel de magazin?
- Un magazin cu articole pentru arta
- Ce fel de arta?
- Pensule, vopsele, arta in general!
- Frumos... de ce?
- Pentru ca asta vreau sa fac! Si fac si o galerie pentru artisti - pot sa isi puna tablourile in galerie pentru o suma oarecare.
Nu s-a gandit rau - nu exista nici un asemenea magazin in oras. Locatia ar fi, intr-adevar, interesanta pentru asa ceva... Pot numai sa sper ca va creste si isi va pastra acest spirit intreprinzator.
Cateodata se opreste din povestile pe care le creeaza (cand se face mare o sa faca filme, Star Wars, noi episoade!) si incepe si imi povesteste ceva de pe la scoala. Inca reusesc sa despart fictiunea de realitate si descopar in intrebarile lui subtilitati deosebite - incearca sa afle cum sa rezolve anumite probleme sociale pe care le are... impartaseste ce idei are el si ma intreaba daca sunt bune solutiile lui. Cateodata sunt perfecte, alteori ii dau cate o sugestie si apoi cladeste solutii noi, mai aproape de 'perfectiune'. Vine intotdeauna a doua zi sa-mi spuna ce rezultate a avut. Reuseste la varsta lui sa separe binele de rau cu o maturitate deosebita. M-am temut initial ca va fi usor 'incoltit' de bullies. Si cum are unul in clasa, am urmarit evolutia relatiei lor indeaproape, incercand sa-l las sa aleaga singur drumul potrivit. M-am linistit cand mi-a povestit ca B. a zis 'hai sa facem X' (unde X era o prostie incomensurabila) si el i-a replicat: 'nu cred ca e o idee buna. hai mai bine sa ne jucam cu Y & Z'. Daca la varsta lui a reusit sa descopere cum sa reziste presiunilor colegilor - e ok.
Isi continua povestea cu R2D2 si Captain Jack si Clonele de pe nava - ataca fioros pe cineva si eu nu mai am rabdare pana ajungem la Star Trek... faza aceasta de Star Wars se dovedeste a fi mai 'dureroasa' decat mi-am imaginat initial. Pana atunci - va trebui sa-i gasesc un light-sabre, are prea mult fun cu unul din prietenii de la scoala!
29 aprilie 2010
Incredibil, dar adevarat
Fiecare drum la biblioteca se termina cu acelasi sentiment al unei disperari aproape totale la viteza cu trece timpul. De fiecare data cand imi spun dragutele doamne data la care trebuie aduse cartile inapoi ma inspaimant.
Si asa am ajuns in prag de luna Mai cu o realizare si mai critica - inca nu am facut taxele personale! Nu cred ca in 13 ani am reusit vreodata sa le trimit in chiar ultima zi (maine) - sau cel putin nu-mi aduc aminte. Stiu ca nu-mi ia mult sa le fac - dar... inca nu le-am facut!
Dar cum sunt multe alte chestii pe care inca nu le-am facut, am trecut taxele pe locul 1 si... mergem mai departe, ce putem face? Cateodata ma intreb daca acest calm relativ interior se cheama calm sau inconstienta. Alteori - ma intreb la ce mi-ar folosi sa ma mai si stressez; recunosc ca am avut in ultimele 3 saptamani cateva momente de panica pura, legate de proiectul la care lucrez - ceva ce trebuia obligatoriu terminat 'azi' sau 'maine' si care parea imposibil. Dar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu (care, ca un Parinte iubitor, probabil ca sta acolo sus si clatina dojenitor din cap) am reusit sa trec si peste aceste momente si - vorba copilului - am respirat adanc, m-am calmat si am mers mai departe.
Primavara inca se joaca cu noi (sorry, sar din idee in idee, cred ca nici macar idei nu se pot numi, de altfel... ganduri razlete, poate?) - in general e soare, dar frigutz (si foarte mult vant) - asta cand nu e ploaie, frig si vant. O combinatie perfecta pentru nasul meu. Dar am invatat sa iau vremea asa cum e ea - oricum nu foloseste la nimic sa depun o plangere... unde? ca sa fie luata in seama. Daca as reusi sa studiez si termometrul inainte sa ies din casa - perfectiunea intruchipata ar fi! Cu vremea asa zaluda - florile din gradina se joaca si ele de-a v-ati ascunselea. Ba incearca sa infloreasca, ba se razgandesc. Lalele cred ca au pierdut lupta contra iepurasului - cel putin cele din gradinita din spate; cele din fata inca lupta cu frigul si cu umbra (in afara de umbra pomului, da, batran, au de-a face si cu umbra de la rulota).
Dar anul acesta am reusit cateva realizari majore la capitolul flori si gradinarit: in primul rand am gasit (in sfarsit) de cumparat leventica. Am luat numai 3 ghivece, in ideea ca se inmulteste. Deocamdata s-a prins. Ceea ce inseamna - am leventica pentru arome! Mare realizare!
A doua realizare in materie de flori sunt margaritarele - dupa ani si ani de incercari inutile, anul trecut am primit o punga intreaga de la un vecin. Fiind procrastinatoarea care am devenit - au stat in punga pana am mai salvat vreo 5-6... pe care le-am plantat si care, incantator, au si inflorit. Iar acum - s-au inmultit (cum bine le sta margaritarelor!). Si vor inflori probabil saptamana urmatoare - n-ar fi uimitor sa fie in floare de ziua mea?! Asta da cadou.
De fiecare data cand ma intreb ce am eu cu margaritarele gasesc un singur raspuns - gradinitza din curtea bunicului. Plina de umbra (casa asezata catre nord, de un frig cumplit iarna), dar plina de flori: margaritare, trandafiri si crini (si de flox) - dupa atata amar de ani imi aduc aminte de parfumul din curte... sunt sigura ca mai erau si alte flori, le vad pline de culoare toata vara pana toamna tarziu... dar nu-mi mai aduc aminte ce... hmm... Imi aduc aminte de randurile de ceapa verde, si fasole, si rosii; de bolta de vita, de zmeura de pe gard; de cei 3 stupi din curte. Uimitor cat de eficient era folosita fiecare palma de pamant, fara a fi aglomerat sau dezordonat. Arata superb si subconstient incerc sa refac oarecum sentimentul gradinitei copilariei mele. Amestecata cu gradina de la Geta - bujorii, trandafirii si garofitele din fata casei - culegeam vara inainte de terminarea scolii si faceam buchetul pentru dna Invatatoare! Avea probabil si crini - dar pentru mine bujorii si garofitele au ramas intiparite in memorie.
Si tot la capitolul flori - in sfarsit, dupa cativa ani de refuz, mi-au inflorit violetele de Parma. Inatai cea alba, plapand, cu cateva flori, apoi cea mov, acum vad ca da si a treia (nici nu mai stiu ce culoare o fi! n-am mai vazut florin in ghivecele lor de ani de zile! dar voi afla in curand - sunt toate pline de boboci). Exasperata am cauta pe internet (ma intreb ce m-as face fara internet) un motiv plauzibil pentru aceasta incapatanare a lor in a nu mai face flori, deoarece atunci cand le aduceam acasa erau pline de culoare. Si motivul #1 parea a fi lumina sau mai exact lipsa ei - asa ca le-am mutat de pe coltul mesei direct pe pervazul de la geam. Unde nu au lumina directa prea multa (soarele ajunge in casa filtrat de pomii din curte), dar se pare ca au suficienta indirecta. Sper sa le fi 'imbunat' :-)
Si pe o nota nu la fel de vesela - turturelele noastre nu au mai revenit anul acesta. Le-am pregatit cutia si ii asteapta frumos... dar... cred ca le-am pierdut anul trecut, cand s-a produs confuzia cu robin-ii... sunt trista, imi placea la nebunie sa le stiu pe prispa din spate, gangurind frumos toata vara... Inca sper ca vor veni inapoi, vesnica optimista a familiei!
Povestile mele despre flori, pasari si gradini din copilarie se termina aici pe moment. Tuturor: o primavara plina de soare si frumusete!
Si asa am ajuns in prag de luna Mai cu o realizare si mai critica - inca nu am facut taxele personale! Nu cred ca in 13 ani am reusit vreodata sa le trimit in chiar ultima zi (maine) - sau cel putin nu-mi aduc aminte. Stiu ca nu-mi ia mult sa le fac - dar... inca nu le-am facut!
Dar cum sunt multe alte chestii pe care inca nu le-am facut, am trecut taxele pe locul 1 si... mergem mai departe, ce putem face? Cateodata ma intreb daca acest calm relativ interior se cheama calm sau inconstienta. Alteori - ma intreb la ce mi-ar folosi sa ma mai si stressez; recunosc ca am avut in ultimele 3 saptamani cateva momente de panica pura, legate de proiectul la care lucrez - ceva ce trebuia obligatoriu terminat 'azi' sau 'maine' si care parea imposibil. Dar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu (care, ca un Parinte iubitor, probabil ca sta acolo sus si clatina dojenitor din cap) am reusit sa trec si peste aceste momente si - vorba copilului - am respirat adanc, m-am calmat si am mers mai departe.
Primavara inca se joaca cu noi (sorry, sar din idee in idee, cred ca nici macar idei nu se pot numi, de altfel... ganduri razlete, poate?) - in general e soare, dar frigutz (si foarte mult vant) - asta cand nu e ploaie, frig si vant. O combinatie perfecta pentru nasul meu. Dar am invatat sa iau vremea asa cum e ea - oricum nu foloseste la nimic sa depun o plangere... unde? ca sa fie luata in seama. Daca as reusi sa studiez si termometrul inainte sa ies din casa - perfectiunea intruchipata ar fi! Cu vremea asa zaluda - florile din gradina se joaca si ele de-a v-ati ascunselea. Ba incearca sa infloreasca, ba se razgandesc. Lalele cred ca au pierdut lupta contra iepurasului - cel putin cele din gradinita din spate; cele din fata inca lupta cu frigul si cu umbra (in afara de umbra pomului, da, batran, au de-a face si cu umbra de la rulota).
Dar anul acesta am reusit cateva realizari majore la capitolul flori si gradinarit: in primul rand am gasit (in sfarsit) de cumparat leventica. Am luat numai 3 ghivece, in ideea ca se inmulteste. Deocamdata s-a prins. Ceea ce inseamna - am leventica pentru arome! Mare realizare!
A doua realizare in materie de flori sunt margaritarele - dupa ani si ani de incercari inutile, anul trecut am primit o punga intreaga de la un vecin. Fiind procrastinatoarea care am devenit - au stat in punga pana am mai salvat vreo 5-6... pe care le-am plantat si care, incantator, au si inflorit. Iar acum - s-au inmultit (cum bine le sta margaritarelor!). Si vor inflori probabil saptamana urmatoare - n-ar fi uimitor sa fie in floare de ziua mea?! Asta da cadou.
De fiecare data cand ma intreb ce am eu cu margaritarele gasesc un singur raspuns - gradinitza din curtea bunicului. Plina de umbra (casa asezata catre nord, de un frig cumplit iarna), dar plina de flori: margaritare, trandafiri si crini (si de flox) - dupa atata amar de ani imi aduc aminte de parfumul din curte... sunt sigura ca mai erau si alte flori, le vad pline de culoare toata vara pana toamna tarziu... dar nu-mi mai aduc aminte ce... hmm... Imi aduc aminte de randurile de ceapa verde, si fasole, si rosii; de bolta de vita, de zmeura de pe gard; de cei 3 stupi din curte. Uimitor cat de eficient era folosita fiecare palma de pamant, fara a fi aglomerat sau dezordonat. Arata superb si subconstient incerc sa refac oarecum sentimentul gradinitei copilariei mele. Amestecata cu gradina de la Geta - bujorii, trandafirii si garofitele din fata casei - culegeam vara inainte de terminarea scolii si faceam buchetul pentru dna Invatatoare! Avea probabil si crini - dar pentru mine bujorii si garofitele au ramas intiparite in memorie.
Si tot la capitolul flori - in sfarsit, dupa cativa ani de refuz, mi-au inflorit violetele de Parma. Inatai cea alba, plapand, cu cateva flori, apoi cea mov, acum vad ca da si a treia (nici nu mai stiu ce culoare o fi! n-am mai vazut florin in ghivecele lor de ani de zile! dar voi afla in curand - sunt toate pline de boboci). Exasperata am cauta pe internet (ma intreb ce m-as face fara internet) un motiv plauzibil pentru aceasta incapatanare a lor in a nu mai face flori, deoarece atunci cand le aduceam acasa erau pline de culoare. Si motivul #1 parea a fi lumina sau mai exact lipsa ei - asa ca le-am mutat de pe coltul mesei direct pe pervazul de la geam. Unde nu au lumina directa prea multa (soarele ajunge in casa filtrat de pomii din curte), dar se pare ca au suficienta indirecta. Sper sa le fi 'imbunat' :-)
Si pe o nota nu la fel de vesela - turturelele noastre nu au mai revenit anul acesta. Le-am pregatit cutia si ii asteapta frumos... dar... cred ca le-am pierdut anul trecut, cand s-a produs confuzia cu robin-ii... sunt trista, imi placea la nebunie sa le stiu pe prispa din spate, gangurind frumos toata vara... Inca sper ca vor veni inapoi, vesnica optimista a familiei!
Povestile mele despre flori, pasari si gradini din copilarie se termina aici pe moment. Tuturor: o primavara plina de soare si frumusete!
26 martie 2010
Primavara
Citesc in urma si imi dau seama ca am devenit oarecum obsedata cu anotimpurile - mai ales cu primavara. Nu e foarte neobisnuit, tinand cont ca vremea a fost foarte ciudata in ultimii cativa ani si, mai ales, ca organismul se resimte un pic mai serios in ultimul timp.
Anul acesta, ca si anul trecut primavara a venit peste noi brusc si cu temperaturi ridicate, cu un soare incredibil de stralucitor si cer senin indemnand la veselie. Pentru ca numai cateva zile mai tarziu sa se razgandeasca, Baba Dochia aici nu tine o saptamana, ci toata luna martie, se pare.
In cele cateva zile frumoase (Dumnezeu s-a milostivit un pic de noi, cei care stam pe langa casa in vacanta de primavara si a dat sus-numitele si mult-asteptatele zile insorite taman in saptamana de vacanta!) m-am invrednicit sa refac cutia pasarilor de pe televizorul din curte - am auzit cateva turturele si nenumarati Robini... inca nu si-au luat nici unele inima in dinti, sper sa revina turturelele noastre... imi sunt nespus de dragi si mi-ar parea rau sa ne fi parasit!
In afara de cutie - l-am mai ajutat pe Florin la antrenamente si am scos bicicletele din shed si le-am pus in functiune. L-am convins chiar pe Philip sa se aburce pe bicicleta cumparata anul trecut, cea cu frane pe manere... dupa multe caraieli si o intalnire de gradul III cu un brad a concluzionat la sfarsitul primei zile ca e super-ultra bicicleta cea noua si a facut planuri de ce sa facem cu cea 'veche'.
Peregrinarile noastre de primavara ne-au dus prin tot orasul - am descoperit alei pentru biciclete si parculete pe care nu le stiam decat din auzite. Ne-am amuzat un pic la mall, unde aveau un 'Lego land' - ca de obicei se apuca temeinic de treaba si intra foarte usor in vorba cu ceilalti copii. Re-descoperim in parc niste copii de anul trecut - si se lanseaza scurt intr-un joc de-a prinselea. Cateodata il invidiez pentru usurinta cu care intra in vorba cu strainii... incerc sa invat din non-salanta lui si ma amuz de discutiile ad-hoc pe care le poarta.
Dau un pic cu grebla si prin curte, si descopar ca mi-au iesit niste ghiocei (erau ingropati sub un maldar de frunze) - ii admiram in fiecare zi, vestitori firavi a ceea ce va urma. In fiecare zi mai descoperim cate o frunza noua: niste branduse, cred, niste zambile, s-ar putea chiar si cateva frunze de lalele... e greu de spus dupa varful timid pe care l-au scos din pamant... Imi fac planuri pentru o gradinita de legume si amandoi (Philip si cu mine) visam la ziua in care vom putea sa gradinarim un pic - e hotarat sa ne apucam imediat, dar stiu ca va veni frigul din nou si ar fi pacat. Asa ca am cazut de acord sa asteptam primavara 'adevarata' (nu stiu cum sa numim aceasta incalzire: pre-imprimavarare?!
Intr-una din zilele de vacanta vizitam Festivalul de Sirop de artar din urbe - avem un parc destul de marishor (cel in care cu multi ani in urma am vazut un lup ziua in amiaza mare) chiar la granitza dintre Burlington si Oakville. Din nefericire nu mi-am dat seama cat de devreme se inchide chiar si acum, in timpul vacantei (la ora 3!) asa ca dupa ce mancam vestitele pancakes si ne plimbam linistiti prin parc, descoperind (a cata oara?) toata istoria siropului ajungem la 'Gift shop' taman la timp ca sa ne inchida usa in nas... ma intristez un pic - chiar visam la o acadea de sirop - o fac in forme de frunza de artar, asezate pe gheata 'rasa' (un fel de zapada inghetata): se toarna siropul aburind in forma si se raceste in cateva minute de la frigul zapezii... dar... asta e.
Ne consolam cu o tura pe la animale - gasim 10 purcelushi de aproximativ o luna: mici, rozalii si dormind frumosi aliniati sub o lampa imensa (care le tine cald) - ca toti puii de animale sunt o minune absoluta; apoi incercam sa convingem paunul sa-si deschida coada, dar nu reusim decat sa aducem o chickadee sa ne manance din palma (si Philip si Florin sunt incantati de acest fenomen - Philip ii explica doct lu' ta'su ca el a mai hranit chickadees; dar e la fel de incantat de fenomen ca anul trecut) si dupa ce atragem jumatate din parc in jurul nostru ne declaram sufocati, ii lasam pe ceilalti galagiosi urbanisti sa incerce sa atraga pasarelele si noi luam cararea padurii pe una din potecile din parc. Philip sare, alearga, tipa si isi consuma (cred eu) toata energia - dar ma insel, are rezerve inepuizabile: dupa ce mesteca precis o 'bara de energie' reia toate activitatile de razbel (e cand una din clonele din Star Wars, cand Aniken Skywalker, cand Luke, cand te mai miri cine; nu m-am amuzat niciodata de Star Wars si astept cu nerabdare sa devina far de Star Trek - acolo da, avem ce discuta :) ). Si cum vrea jos la rau, gasim o a doua poteca si ne continuam aventurile prin padure.
Saptamana se termina prea repede si luni dimineata se trezeste si imi spune ca 'e obosit, vrea sa stea acasa sa se odihneasca'. Incerc sa ma lamuresc daca e oboseala, e lipsa de chef de mers la scoala sau e inceputul unei raceli. Imi dau seama ca e, intr-adevar, oboseala - asa ca ramane acasa. Nu ca ar dormi in timpul zileim deoarece are un stil super-ciudat: se scoala dimineata (de obicei fix la aceeasi ora, indiferent de ora la care se culca) si pana la ora de culcare, seara, nu mai pune geana peste geana, oricat ar fi de obosit. Exceptii: daca mergem cu masina si e obosit cateodata mai adoarme in masina; sau daca este bolnavior. Se joaca toata ziua fel de fel si, intr-adevar, a doua zi se scoala si pleaca la scoala vesel si cumintel. Din fericire am invatat sa am incredere in subconstient si n-am chinuit bietul copil degeaba :)
Cu sfarsitul vacantei a venit si sfarsitul pre-primaverii - s-a lasat frigutz si intr-una din dimineti descopar cu stupoare ca sunt -5 grade afara; din nefericire dupa ce l-am dus pe copil la scoala (si am inghetat, bineinteles, bocna! eu, intr-o jachetica si un tricou!).
Acum asteptam cu incredere primavara adevarata - ne-au anuntat-o pentru Saptamana Mare (22 grade Sambata!).
Intre timp ascultam ciripeala din gradina si urmarim fiecare fir de iarba care se inverzeste!
Anul acesta, ca si anul trecut primavara a venit peste noi brusc si cu temperaturi ridicate, cu un soare incredibil de stralucitor si cer senin indemnand la veselie. Pentru ca numai cateva zile mai tarziu sa se razgandeasca, Baba Dochia aici nu tine o saptamana, ci toata luna martie, se pare.
In cele cateva zile frumoase (Dumnezeu s-a milostivit un pic de noi, cei care stam pe langa casa in vacanta de primavara si a dat sus-numitele si mult-asteptatele zile insorite taman in saptamana de vacanta!) m-am invrednicit sa refac cutia pasarilor de pe televizorul din curte - am auzit cateva turturele si nenumarati Robini... inca nu si-au luat nici unele inima in dinti, sper sa revina turturelele noastre... imi sunt nespus de dragi si mi-ar parea rau sa ne fi parasit!
In afara de cutie - l-am mai ajutat pe Florin la antrenamente si am scos bicicletele din shed si le-am pus in functiune. L-am convins chiar pe Philip sa se aburce pe bicicleta cumparata anul trecut, cea cu frane pe manere... dupa multe caraieli si o intalnire de gradul III cu un brad a concluzionat la sfarsitul primei zile ca e super-ultra bicicleta cea noua si a facut planuri de ce sa facem cu cea 'veche'.
Peregrinarile noastre de primavara ne-au dus prin tot orasul - am descoperit alei pentru biciclete si parculete pe care nu le stiam decat din auzite. Ne-am amuzat un pic la mall, unde aveau un 'Lego land' - ca de obicei se apuca temeinic de treaba si intra foarte usor in vorba cu ceilalti copii. Re-descoperim in parc niste copii de anul trecut - si se lanseaza scurt intr-un joc de-a prinselea. Cateodata il invidiez pentru usurinta cu care intra in vorba cu strainii... incerc sa invat din non-salanta lui si ma amuz de discutiile ad-hoc pe care le poarta.
Dau un pic cu grebla si prin curte, si descopar ca mi-au iesit niste ghiocei (erau ingropati sub un maldar de frunze) - ii admiram in fiecare zi, vestitori firavi a ceea ce va urma. In fiecare zi mai descoperim cate o frunza noua: niste branduse, cred, niste zambile, s-ar putea chiar si cateva frunze de lalele... e greu de spus dupa varful timid pe care l-au scos din pamant... Imi fac planuri pentru o gradinita de legume si amandoi (Philip si cu mine) visam la ziua in care vom putea sa gradinarim un pic - e hotarat sa ne apucam imediat, dar stiu ca va veni frigul din nou si ar fi pacat. Asa ca am cazut de acord sa asteptam primavara 'adevarata' (nu stiu cum sa numim aceasta incalzire: pre-imprimavarare?!
Intr-una din zilele de vacanta vizitam Festivalul de Sirop de artar din urbe - avem un parc destul de marishor (cel in care cu multi ani in urma am vazut un lup ziua in amiaza mare) chiar la granitza dintre Burlington si Oakville. Din nefericire nu mi-am dat seama cat de devreme se inchide chiar si acum, in timpul vacantei (la ora 3!) asa ca dupa ce mancam vestitele pancakes si ne plimbam linistiti prin parc, descoperind (a cata oara?) toata istoria siropului ajungem la 'Gift shop' taman la timp ca sa ne inchida usa in nas... ma intristez un pic - chiar visam la o acadea de sirop - o fac in forme de frunza de artar, asezate pe gheata 'rasa' (un fel de zapada inghetata): se toarna siropul aburind in forma si se raceste in cateva minute de la frigul zapezii... dar... asta e.
Ne consolam cu o tura pe la animale - gasim 10 purcelushi de aproximativ o luna: mici, rozalii si dormind frumosi aliniati sub o lampa imensa (care le tine cald) - ca toti puii de animale sunt o minune absoluta; apoi incercam sa convingem paunul sa-si deschida coada, dar nu reusim decat sa aducem o chickadee sa ne manance din palma (si Philip si Florin sunt incantati de acest fenomen - Philip ii explica doct lu' ta'su ca el a mai hranit chickadees; dar e la fel de incantat de fenomen ca anul trecut) si dupa ce atragem jumatate din parc in jurul nostru ne declaram sufocati, ii lasam pe ceilalti galagiosi urbanisti sa incerce sa atraga pasarelele si noi luam cararea padurii pe una din potecile din parc. Philip sare, alearga, tipa si isi consuma (cred eu) toata energia - dar ma insel, are rezerve inepuizabile: dupa ce mesteca precis o 'bara de energie' reia toate activitatile de razbel (e cand una din clonele din Star Wars, cand Aniken Skywalker, cand Luke, cand te mai miri cine; nu m-am amuzat niciodata de Star Wars si astept cu nerabdare sa devina far de Star Trek - acolo da, avem ce discuta :) ). Si cum vrea jos la rau, gasim o a doua poteca si ne continuam aventurile prin padure.
Saptamana se termina prea repede si luni dimineata se trezeste si imi spune ca 'e obosit, vrea sa stea acasa sa se odihneasca'. Incerc sa ma lamuresc daca e oboseala, e lipsa de chef de mers la scoala sau e inceputul unei raceli. Imi dau seama ca e, intr-adevar, oboseala - asa ca ramane acasa. Nu ca ar dormi in timpul zileim deoarece are un stil super-ciudat: se scoala dimineata (de obicei fix la aceeasi ora, indiferent de ora la care se culca) si pana la ora de culcare, seara, nu mai pune geana peste geana, oricat ar fi de obosit. Exceptii: daca mergem cu masina si e obosit cateodata mai adoarme in masina; sau daca este bolnavior. Se joaca toata ziua fel de fel si, intr-adevar, a doua zi se scoala si pleaca la scoala vesel si cumintel. Din fericire am invatat sa am incredere in subconstient si n-am chinuit bietul copil degeaba :)
Cu sfarsitul vacantei a venit si sfarsitul pre-primaverii - s-a lasat frigutz si intr-una din dimineti descopar cu stupoare ca sunt -5 grade afara; din nefericire dupa ce l-am dus pe copil la scoala (si am inghetat, bineinteles, bocna! eu, intr-o jachetica si un tricou!).
Acum asteptam cu incredere primavara adevarata - ne-au anuntat-o pentru Saptamana Mare (22 grade Sambata!).
Intre timp ascultam ciripeala din gradina si urmarim fiecare fir de iarba care se inverzeste!
Alte insamantari de primavara
La noi ideile curg rau si incercam sa implementam din ele dupa posibilitati.
Una din idei (veche de cel putin un an) am pritocit-o si dospit-o pana cand - nefiind inca perfecta - mi-a sarit tandara (ceva usor de realizat, de altfel) si am tras amandoi aseara ca sa-i dam drumul.
Despre ce este vorba? despre un on-line store (magazin virtual) cu articole pentru taleristi (si nu numai). Incercam sa ne prindem de unde sa mai aducem diverse articole de necesitate oricarui talerist, skeetist sau tragator in general. Trebuie sa ajungem la fabricant si asta e destul de greu. Unii vor sa cumperi cantitati suficient de mari ca sa nu ne permitem inca, altii vor sa ai un magazin fizic (de parca am loc de depozitare acum), altii... pur si simplu nu stim pe unde sunt.
Dar - desi boierul nu e 100% multumit: vroia mai multe produse, mai multe categorii, mai multe... da' ce nu?! - magazinul e on-line si (in afara unui glitch minor cu Shipping-ul, deoarece WebService-ul de la Canada Post e cam 'ba merge-ba nu merge') totul pare relativ ok.
Va invitam pe toti sa aruncati un ok - daca aveti idei de imbunatatire, va rugam sa ne spuneti... incercam sa fim cat mai aproape de perfectiune :-)
LearnTrapshooting Canada - Magazin virtual
O zi faina tuturor (afara e superb, desi cam frigutz!)
Una din idei (veche de cel putin un an) am pritocit-o si dospit-o pana cand - nefiind inca perfecta - mi-a sarit tandara (ceva usor de realizat, de altfel) si am tras amandoi aseara ca sa-i dam drumul.
Despre ce este vorba? despre un on-line store (magazin virtual) cu articole pentru taleristi (si nu numai). Incercam sa ne prindem de unde sa mai aducem diverse articole de necesitate oricarui talerist, skeetist sau tragator in general. Trebuie sa ajungem la fabricant si asta e destul de greu. Unii vor sa cumperi cantitati suficient de mari ca sa nu ne permitem inca, altii vor sa ai un magazin fizic (de parca am loc de depozitare acum), altii... pur si simplu nu stim pe unde sunt.
Dar - desi boierul nu e 100% multumit: vroia mai multe produse, mai multe categorii, mai multe... da' ce nu?! - magazinul e on-line si (in afara unui glitch minor cu Shipping-ul, deoarece WebService-ul de la Canada Post e cam 'ba merge-ba nu merge') totul pare relativ ok.
Va invitam pe toti sa aruncati un ok - daca aveti idei de imbunatatire, va rugam sa ne spuneti... incercam sa fim cat mai aproape de perfectiune :-)
LearnTrapshooting Canada - Magazin virtual
O zi faina tuturor (afara e superb, desi cam frigutz!)
5 martie 2010
Conversatii
Mergem catre lectia de pian si suntem iar intr-o faza antagonista - aparent nimic nu se intampla conform planului pe care si l-a creat copilul. Si a cui e vina? normal ca a mea - o mama nesabuita, in loc sa-l las acasa sa se joace (Star Wars lego) il car la... pian! Si la ce e bun pianul asta, nu mai trebuie - e suficient cat am invatat pana acum.
Ii explic ca stiu ca pare nefolositor, dar il va aprecia mai tarziu - ceea ce inseamna ca, deocamdata, inca va lua lectii. Ma intrerupe oarecum nerabdator (s-a plictisit de lecturi, pare-mi-se) si imi spune linistit:
- OK, am inteles.
- Ce ai inteles? (e bine sa verifici, cateodata vine inapoi cu idei nastrusnice)
- In viata unui om exista 4 faze
- [... il las sa continue, deoarece nu sunt sigura unde bate]
- In prima faza e copil, apoi e tanar, apoi e adult, matur, ca tine, apoi e batran - ca bunicii
- ok... [inca sunt nesigura unde merge... dar pare interesant - a prins fazele esentiale ale vietii]
- Daca inveti ceva intr-o faza de la inceput - ai toata viata sa poti sa aplici ce ai invatat, sau chiar sa folosesti - daca vrei sa te faci pianist cand esti adult si ai invatat sa canti de cand esti copil, o sa poti... Daca ai invatat cand esti adult - n-o sa poti sa iei un job ca pianist, ca nu stii sa canti inca...
- Dragul meu, ai inteles, intr-adevar
Conduc in continuare fara sa mai adaug nimic altceva - ce poti sa mai adaugi? Copilul meu de aproape 7 ani a inteles cum functioneaza invatatul in viata. Vorba unei cunostinte - cel putin stii ca asculta ce-i spui!
Ii explic ca stiu ca pare nefolositor, dar il va aprecia mai tarziu - ceea ce inseamna ca, deocamdata, inca va lua lectii. Ma intrerupe oarecum nerabdator (s-a plictisit de lecturi, pare-mi-se) si imi spune linistit:
- OK, am inteles.
- Ce ai inteles? (e bine sa verifici, cateodata vine inapoi cu idei nastrusnice)
- In viata unui om exista 4 faze
- [... il las sa continue, deoarece nu sunt sigura unde bate]
- In prima faza e copil, apoi e tanar, apoi e adult, matur, ca tine, apoi e batran - ca bunicii
- ok... [inca sunt nesigura unde merge... dar pare interesant - a prins fazele esentiale ale vietii]
- Daca inveti ceva intr-o faza de la inceput - ai toata viata sa poti sa aplici ce ai invatat, sau chiar sa folosesti - daca vrei sa te faci pianist cand esti adult si ai invatat sa canti de cand esti copil, o sa poti... Daca ai invatat cand esti adult - n-o sa poti sa iei un job ca pianist, ca nu stii sa canti inca...
- Dragul meu, ai inteles, intr-adevar
Conduc in continuare fara sa mai adaug nimic altceva - ce poti sa mai adaugi? Copilul meu de aproape 7 ani a inteles cum functioneaza invatatul in viata. Vorba unei cunostinte - cel putin stii ca asculta ce-i spui!
2 martie 2010
Olimpiada
Anul acesta Olimpiada a trecut peste noi ca un val-vartej - nici nu stiu cand s-au dus cele 2 saptamani, mai ales ca ultimele 3 zile am fost la Expozitia din Toronto si am pierdut aproape jumatate din medalii :) Ajungeam acasa si inca 3-4 medalii!
Dar am urmarit cu atentie tot ce am putut in rest - ne-am bucurat nespus de prima medalie de aur: nici ca se putea o 'alegere' mai potrivita (a destinului) decat in persoana dragutului de Alex, un model de modestie si bun-simt. De altfel, ca si la Jocurile Olimpice de vara de acum 2 ani, le urmaresc cu un alt 'simt' (sa zicem, nu gasesc ceva mai potrivit) - pana acum cativa ani eram un simplu spectator, amintindu-mi cu nostalgie de descrierile feerice ale lui Topescu si incurajand pe rand cand o echipa (Canada) cand alta (Romania). De cand am inceput sa particip in competitiile de talere - atentia mea s-a ascutit la anumite detalii. Pana acum cativa ani nu remarcasem cat sunt de negative majoritatea comentariilor. Se vede clar cand comentatorul este un fost sporiv (majoritatea comentatorilor in patinaj artistic sau viteza, sau in tenis - sunt fosti sportivi: comentariile lor sunt intotdeauna pozitive, totdeauna gasind un aspect bun chiar atunci cand punctajul e sub asteptari). Ce mi-a sarit in ochi la aceste Jocuri este bunul simt al celor care au castigat (vorbesc de Canadieni aici) - toti spuneau cam acelasi lucru (majoritatea fiind medaliati Olimpici pentru prima oara): sunt mandri, sunt bucurosi, multumesc tuturor celor care i-au ajutat si ca nu s-au gandit la medalie, ci s-au relaxat si au incercat sa se bucure de moment.
Cateva zile dupa inceputul Olimpiadei, copilul nostru si-a exprimat dorinta de a cumpara mascotele. Incerc sa aflu care ii este motivatia (casa fiind plina de animale de plus) si recunosc ca ma asteptam la ceva de genul 'are cutarita coleg' (stiam ca venisera deja cativa cu memorabilia Olimpica la scoala). Spre profunda mea uimire imi explica linistit ca ii lipseste ceva ca sa poata sa urmareasca cu tot sufletul Jocurile Olimpice si sa-i aclame pe atleti si ca acel ceva se afla in mascote. Ce anume?
SPIRITUL OLIMPIC
Stau un moment sa inteleg daca glumeste, a inventat sau a auzit undeva aceasta minune. Imi dau seama ca nu, este propria lui creatie. Si cum la o asemenea explicatie nu exista replica, ne imbracam si pornim imediat catre mall. Unde, in nevinovatia lui copilareasca, isi alege una din mascote si atunci cand il indemn sa le ia si pe celelalte imi spune ca nu are nevoie, Miga e suficienta pentru a-l umple de Spirit Olimpic. Bineinteles ca i le cumpar pe toate - copilul a inteles care e ideea Jocurilor mai bine decat miriade de adulti pe care-i cunosc...
Ne intoarcem acasa si isi aranjeaza toate cele 3 mascote + fanul #1 (aflu si eu ca nu sunt 4 mascote, numai 3! a 4-a este cel mai mare sustinator al Olimpicilor) frumos pe perna, la loc de cinste. Le povesteste minute in sir numai el stie ce - adoarme cu greu, numai dupa ce il amenint ca i le iau! Desi cred ca inca le mai povesteste, in soapta, ceva.
Si poate ca el are, de fapt, dreptate - incepand de a doua zi curg medaliile Canadei cu nemiluita...
Dar am urmarit cu atentie tot ce am putut in rest - ne-am bucurat nespus de prima medalie de aur: nici ca se putea o 'alegere' mai potrivita (a destinului) decat in persoana dragutului de Alex, un model de modestie si bun-simt. De altfel, ca si la Jocurile Olimpice de vara de acum 2 ani, le urmaresc cu un alt 'simt' (sa zicem, nu gasesc ceva mai potrivit) - pana acum cativa ani eram un simplu spectator, amintindu-mi cu nostalgie de descrierile feerice ale lui Topescu si incurajand pe rand cand o echipa (Canada) cand alta (Romania). De cand am inceput sa particip in competitiile de talere - atentia mea s-a ascutit la anumite detalii. Pana acum cativa ani nu remarcasem cat sunt de negative majoritatea comentariilor. Se vede clar cand comentatorul este un fost sporiv (majoritatea comentatorilor in patinaj artistic sau viteza, sau in tenis - sunt fosti sportivi: comentariile lor sunt intotdeauna pozitive, totdeauna gasind un aspect bun chiar atunci cand punctajul e sub asteptari). Ce mi-a sarit in ochi la aceste Jocuri este bunul simt al celor care au castigat (vorbesc de Canadieni aici) - toti spuneau cam acelasi lucru (majoritatea fiind medaliati Olimpici pentru prima oara): sunt mandri, sunt bucurosi, multumesc tuturor celor care i-au ajutat si ca nu s-au gandit la medalie, ci s-au relaxat si au incercat sa se bucure de moment.
Cateva zile dupa inceputul Olimpiadei, copilul nostru si-a exprimat dorinta de a cumpara mascotele. Incerc sa aflu care ii este motivatia (casa fiind plina de animale de plus) si recunosc ca ma asteptam la ceva de genul 'are cutarita coleg' (stiam ca venisera deja cativa cu memorabilia Olimpica la scoala). Spre profunda mea uimire imi explica linistit ca ii lipseste ceva ca sa poata sa urmareasca cu tot sufletul Jocurile Olimpice si sa-i aclame pe atleti si ca acel ceva se afla in mascote. Ce anume?
SPIRITUL OLIMPIC
Stau un moment sa inteleg daca glumeste, a inventat sau a auzit undeva aceasta minune. Imi dau seama ca nu, este propria lui creatie. Si cum la o asemenea explicatie nu exista replica, ne imbracam si pornim imediat catre mall. Unde, in nevinovatia lui copilareasca, isi alege una din mascote si atunci cand il indemn sa le ia si pe celelalte imi spune ca nu are nevoie, Miga e suficienta pentru a-l umple de Spirit Olimpic. Bineinteles ca i le cumpar pe toate - copilul a inteles care e ideea Jocurilor mai bine decat miriade de adulti pe care-i cunosc...
Ne intoarcem acasa si isi aranjeaza toate cele 3 mascote + fanul #1 (aflu si eu ca nu sunt 4 mascote, numai 3! a 4-a este cel mai mare sustinator al Olimpicilor) frumos pe perna, la loc de cinste. Le povesteste minute in sir numai el stie ce - adoarme cu greu, numai dupa ce il amenint ca i le iau! Desi cred ca inca le mai povesteste, in soapta, ceva. Si poate ca el are, de fapt, dreptate - incepand de a doua zi curg medaliile Canadei cu nemiluita...
23 februarie 2010
Celts (4)
Instructions of King Cormac, King of Cashel
Be not too wise, nor too foolish
Be not too conceited, nor diffident
Be not too haughty, nor too humble
Be not too talkative, nor too silent
Be not too hard, nor too feeble.
If you be too wise, men will expect too much of you
If you be too foolish, you will be deceived
If you be conceited, you will be thought difficult
If you be too humble, you will be without honour
If you be too talkative, you will not be heeded
If you be silent, you will not be regarded
If you be too hard, you will be broken
If you be too feeble, you will be crushed.
Be not too wise, nor too foolish
Be not too conceited, nor diffident
Be not too haughty, nor too humble
Be not too talkative, nor too silent
Be not too hard, nor too feeble.
If you be too wise, men will expect too much of you
If you be too foolish, you will be deceived
If you be conceited, you will be thought difficult
If you be too humble, you will be without honour
If you be too talkative, you will not be heeded
If you be silent, you will not be regarded
If you be too hard, you will be broken
If you be too feeble, you will be crushed.
22 februarie 2010
Celts (3)
De pe acum stie toata lumea ca una din berzele din stolul meu (stiti vorba romaneasca fiecare cu 'pasarica' lui si unii... cu stolul) sunt celtii si cultura lor usor trista.
Am citit de curand o gluma (usor mioritica): cum e bumerangul irlandez diferit de cel australian? Amandoua se duc, cel irlandez nu se mai intoarce, dar canta un cantec trist despre cat de mult i-ar place sa se intoarca.
La capitolul legende si mituri irlandeze, iata una superba:
Irish God and Goddess of love
-----------------------------
Oengus is the Irish God of love, beauty and youth. According to the old folklore, his kisses became birds. It is also said that he dreamed of a beautiful maiden, named Caer, for whom he searched all over Ireland. Eventually, he found her chained to 150 other maidens, destined to become swans at the time of Samhain. Legend has it that Oengus transformed himself into a swan and was united with his love.
Aine of Knockaine is the Irish Goddess of love. She is also known as the Fairy Queen of Munster and as a goddess of fertility beause she has control and command over crops and animals, especially cattle. Another name by which she is known is Aillen.
Zeul si Zeita dragostei in Irlanda
----------------------------------
Oengus este Zeul Irlandez al dragostei, frumusetii si tineretii. Potrivit povestilor vechi, saruturile lui se transforma in pasari. Se spune, de asemenea, ca a visat o fecioara frumoasa, pe nume Caer, pe care a cautat-o in toata Irlanda. In sfarsit a gasit-o, legata cu lanturi de alte 150 de fecioare, destinate sa devina lebede la momentul Samhain. Legenda ne spuna ca Oengus s-a transformat el insusi in lebada si astefel s-a unit cu iubirea lui.
Aine din Knockaine este Zeita Irlandeza a dragostei. Ea este cunoscuta si sub numele de Regina cea dreapta din Munster, precum si ca zeita fertilitatoo, pentru ca avea control asupra culturilor agricole si asupra animalelor, in mod special a vacilor. Un alt nume sub care este cunoscuta este Aillen.
Cred ca stam prost (noi, romanii) la capitolul legende - sau poate nu le-am descoperit eu inca pe ale noastre? Cata poezie in ideea ca Zeul Dragostei isi transforma sarutul intr-o pasare... si cata delicatete in povestea lebedelor - care sunt cunoscute, de altfel, si in foclorul nostru, ca pasari nobile, ale iubirii - cine nu stie ca lebada isi alege seamana pe viata (fapt demonstrat in multe cazuri si stiintific)?
Mi-ar placea sa am imaginatia unui trubadur si sa pot scrie legende... poate o conving pe L. sa astearna frumuseti din acestea pe hartie!
Afara ninge incredibil - acum, la sfrasitul iernii - avem in sfarsit zapada care trebuia sa se astearna la Craciun! Dar imaginea e, oricum, idilica!
Noapte buna si legende frumoase!
Am citit de curand o gluma (usor mioritica): cum e bumerangul irlandez diferit de cel australian? Amandoua se duc, cel irlandez nu se mai intoarce, dar canta un cantec trist despre cat de mult i-ar place sa se intoarca.
La capitolul legende si mituri irlandeze, iata una superba:
Irish God and Goddess of love
-----------------------------
Oengus is the Irish God of love, beauty and youth. According to the old folklore, his kisses became birds. It is also said that he dreamed of a beautiful maiden, named Caer, for whom he searched all over Ireland. Eventually, he found her chained to 150 other maidens, destined to become swans at the time of Samhain. Legend has it that Oengus transformed himself into a swan and was united with his love.
Aine of Knockaine is the Irish Goddess of love. She is also known as the Fairy Queen of Munster and as a goddess of fertility beause she has control and command over crops and animals, especially cattle. Another name by which she is known is Aillen.
Zeul si Zeita dragostei in Irlanda
----------------------------------
Oengus este Zeul Irlandez al dragostei, frumusetii si tineretii. Potrivit povestilor vechi, saruturile lui se transforma in pasari. Se spune, de asemenea, ca a visat o fecioara frumoasa, pe nume Caer, pe care a cautat-o in toata Irlanda. In sfarsit a gasit-o, legata cu lanturi de alte 150 de fecioare, destinate sa devina lebede la momentul Samhain. Legenda ne spuna ca Oengus s-a transformat el insusi in lebada si astefel s-a unit cu iubirea lui.
Aine din Knockaine este Zeita Irlandeza a dragostei. Ea este cunoscuta si sub numele de Regina cea dreapta din Munster, precum si ca zeita fertilitatoo, pentru ca avea control asupra culturilor agricole si asupra animalelor, in mod special a vacilor. Un alt nume sub care este cunoscuta este Aillen.
Cred ca stam prost (noi, romanii) la capitolul legende - sau poate nu le-am descoperit eu inca pe ale noastre? Cata poezie in ideea ca Zeul Dragostei isi transforma sarutul intr-o pasare... si cata delicatete in povestea lebedelor - care sunt cunoscute, de altfel, si in foclorul nostru, ca pasari nobile, ale iubirii - cine nu stie ca lebada isi alege seamana pe viata (fapt demonstrat in multe cazuri si stiintific)?
Mi-ar placea sa am imaginatia unui trubadur si sa pot scrie legende... poate o conving pe L. sa astearna frumuseti din acestea pe hartie!
Afara ninge incredibil - acum, la sfrasitul iernii - avem in sfarsit zapada care trebuia sa se astearna la Craciun! Dar imaginea e, oricum, idilica!
Noapte buna si legende frumoase!
18 februarie 2010
Celts (2)
Maica-mea are ce are cu japonezii - nimic de zis, jos palaria, o cultura exceptionala, dar pe alocuri greu de inteles; e ceva in culturile asiatice care noua, europenilor, ne cam scapa. Eu - admir respectuos cultura japoneza, dar unde ma simt eu 'acasa' e in cultura irlandezilor si a scotienilor - n-as putea sa pun degetul exact pe ce anume ma atrage, probabil ca un pic din fiecare aspect. Sunt calzi si prietenosi (comparati cu recii saxoni), au o muzicalitate rar intalnita in alte culturi, stiu sa se distreze si stiu sa-si traiasca viata.
O 'gluma' pe care am citit-o de mult si am regasit-o de curand suna cam asa:
The rich American couldn't undertand why the Irish angler was lying lazily beside his boat on the beach, smoking a pipe. "Why aren't you out fishing?" asked the American. "Because I have caught enough fish for the day," said the fisherman. "Why don't you catch some more?" "What would I do with them?" "You could sell them and make more money," was the American's reply. "With that you could have a motor fixed to your boat and go into deeper waters and catch more fish. Then you would make enough to buy nets. These would bring you more fish and more money. Soon you would have enough money to own two boats . . . maybe even a fleet of boats. Then you would be a rich man like me." "What would I do then?" asked the fisherman. "Then you could really enjoy life." said the American. "And what do you suppose I might be doing right now?" said the Irishman, smiling and puffing away on his pipe.
Un American bogat nu putea sa inteleaga de ce pescarul Irlandez lenevea placut in barcutza lui, fumand din pipa. "De ce nu esti in larg, la pescuit?" a intrebat Americanul. "Pentru ca am prins suficient peste pentru astazi" a raspuns pescarul. "De ce nu prinzi mai mult?" "Si ce sa fac cu atata peste?" "Ai putea sa-l vinzi si sa faci mai multi bani" a fost raspunsul Americanului. "Cu banii ai putea sa-ti repari motorul la barca si sa te duci in ape mai adanci si sa prinzi si mai mult peste. Apoi ai avea suficienti bani sa cumperi plase. Asta ti-ar aduce si mai mult peste si mai multi bani. In curand ai avea suficienti bani sa cumperi 2 barci... poate chiar o flota. Si atunci ai fi un om bogat, ca mine" "Si ce s-ar intampla atunci?" intreba pescarul. "Atunci ai putea sa te bucuri cu adevarat de viata" spuse Americanul. "Si cam ce crezi tu ca fac eu chiar acum?!" intreba Irlandezul, zambind si tragand din pipa.
Dincolo de aspectul anecdotic al povestirii - daca te opresti din graba zilnica iti dai seama ca toata intelepciunea consta exact in a sti unde sa te opresti. Cand e suficientul suficient? Cand devine o goana dupa ceva care ti s-a dat de la inceput si n-ai avut intelepciunea sa observi?
Irlandezul e - in felul lui - mai fericit decat Americanul. De cati pescari Irlandezi ati auzit sa moara la 33 de ani de infarct? Nimic de zis - daca luam povestirea mot-a-mot... atunci pescaria este o meserie grea. Dar cine-si inchipuie ca ingrijirea unei flote este mai simpla - se inseala amarnic. Schimbi un anume tip de greutate (fizica) cu alta (psihica). E greu de spus unde e 'mai usor'. Da, probabil ca Irlandezul-pescar va avea rar ocazia sa ajunga la Louvre si sa admire operele de arta ale Renasterii. Intrebarea este - Americanul-proprietar de flota - va avea timpul necesar? Banii - da, sigur. Dar timpul?
Si ajungi la un moment dat sa realizezi ca cea mai pretioasa comoara in viata nu e banul (asa cum suntem majoritatea crescuti sa credem, dintr-un motiv sau altul) - cea mai pretioasa comoara este, de fapt, timpul (presupunand ca toate celelale sunt egale - sanatate, familie, prieteni etc.). Cu timp poti sa 'cumperi' bani, dar cu bani nu vrei reusi niciodata sa cumperi timp.
Fericiti cei care realizeaza acest adevar - si mai fericiti cei care il realizeaza cand inca mai au timp sa si faca ceva!
Urarea mea pentru ziua de azi?
May you always have what you need and need what you already have!
Fie ca intotdeauna sa ai ceea ce ai nevoie si sa ai nevoie de ceea ce deja ai!
Cu corolarul: fie sa descoperi cum sa inveti un copil bombardat de comercialismul capitalist ce este cu adevarat important.
Accept idei pentru corolar! :-)
O 'gluma' pe care am citit-o de mult si am regasit-o de curand suna cam asa:
The rich American couldn't undertand why the Irish angler was lying lazily beside his boat on the beach, smoking a pipe. "Why aren't you out fishing?" asked the American. "Because I have caught enough fish for the day," said the fisherman. "Why don't you catch some more?" "What would I do with them?" "You could sell them and make more money," was the American's reply. "With that you could have a motor fixed to your boat and go into deeper waters and catch more fish. Then you would make enough to buy nets. These would bring you more fish and more money. Soon you would have enough money to own two boats . . . maybe even a fleet of boats. Then you would be a rich man like me." "What would I do then?" asked the fisherman. "Then you could really enjoy life." said the American. "And what do you suppose I might be doing right now?" said the Irishman, smiling and puffing away on his pipe.
Un American bogat nu putea sa inteleaga de ce pescarul Irlandez lenevea placut in barcutza lui, fumand din pipa. "De ce nu esti in larg, la pescuit?" a intrebat Americanul. "Pentru ca am prins suficient peste pentru astazi" a raspuns pescarul. "De ce nu prinzi mai mult?" "Si ce sa fac cu atata peste?" "Ai putea sa-l vinzi si sa faci mai multi bani" a fost raspunsul Americanului. "Cu banii ai putea sa-ti repari motorul la barca si sa te duci in ape mai adanci si sa prinzi si mai mult peste. Apoi ai avea suficienti bani sa cumperi plase. Asta ti-ar aduce si mai mult peste si mai multi bani. In curand ai avea suficienti bani sa cumperi 2 barci... poate chiar o flota. Si atunci ai fi un om bogat, ca mine" "Si ce s-ar intampla atunci?" intreba pescarul. "Atunci ai putea sa te bucuri cu adevarat de viata" spuse Americanul. "Si cam ce crezi tu ca fac eu chiar acum?!" intreba Irlandezul, zambind si tragand din pipa.
Dincolo de aspectul anecdotic al povestirii - daca te opresti din graba zilnica iti dai seama ca toata intelepciunea consta exact in a sti unde sa te opresti. Cand e suficientul suficient? Cand devine o goana dupa ceva care ti s-a dat de la inceput si n-ai avut intelepciunea sa observi?
Irlandezul e - in felul lui - mai fericit decat Americanul. De cati pescari Irlandezi ati auzit sa moara la 33 de ani de infarct? Nimic de zis - daca luam povestirea mot-a-mot... atunci pescaria este o meserie grea. Dar cine-si inchipuie ca ingrijirea unei flote este mai simpla - se inseala amarnic. Schimbi un anume tip de greutate (fizica) cu alta (psihica). E greu de spus unde e 'mai usor'. Da, probabil ca Irlandezul-pescar va avea rar ocazia sa ajunga la Louvre si sa admire operele de arta ale Renasterii. Intrebarea este - Americanul-proprietar de flota - va avea timpul necesar? Banii - da, sigur. Dar timpul?
Si ajungi la un moment dat sa realizezi ca cea mai pretioasa comoara in viata nu e banul (asa cum suntem majoritatea crescuti sa credem, dintr-un motiv sau altul) - cea mai pretioasa comoara este, de fapt, timpul (presupunand ca toate celelale sunt egale - sanatate, familie, prieteni etc.). Cu timp poti sa 'cumperi' bani, dar cu bani nu vrei reusi niciodata sa cumperi timp.
Fericiti cei care realizeaza acest adevar - si mai fericiti cei care il realizeaza cand inca mai au timp sa si faca ceva!
Urarea mea pentru ziua de azi?
May you always have what you need and need what you already have!
Fie ca intotdeauna sa ai ceea ce ai nevoie si sa ai nevoie de ceea ce deja ai!
Cu corolarul: fie sa descoperi cum sa inveti un copil bombardat de comercialismul capitalist ce este cu adevarat important.
Accept idei pentru corolar! :-)
14 februarie 2010
Go raibh míle maith agat!
Am fost intotdeauna fascinata de culturile cu istorie bogata si legende frumoase. Una din aceste culturi s-a lipit de mine incredibil: este vorba de celti (irlandezi, scotieni). Am citit multe carticele cu baza in legendele irlandeze (in general e vorba de Irlanda) si intotdeauna m-au fascinat multitudinea de spiridusi si zanutze care le coloreaza viata. Nu mai vorbim de muzica - inca n-am intalnit celt care sa nu cante sau danseze extraordinar.
Ca si muzica noastra populara si a lor e mai mult trista decat vesela - si tocmai mi-a explicat un irlandez ca 'misca spiritul'. Corect - intotdeauna o melodie usor trista te va pune mai mult pe ganduri decat una saltareatza. L-am intrebat de ce sunt majoritatea triste (exceptie facand muzica de dans, care e super-vioaie) si n-a stiut nici el sa-mi explice, poate ca fiind muzica de balade, de trubaduri - s-a gandit. Corect, ce, baladele noastre sunt saltarete?! Nu-s...
Intotdeauna mi-a placut muzica lor - au voci deosebite, tonalitati cu totul si cu totul speciale, iar cand le auzi 'scripca' si le vezi picioarele zburdand intr-o viziteza inimaginabila parca-parca te-ai pune si tu pe dansat cu ei. Iar de legende - ce sa mai vorbim: bogatia de fiinte supra-naturale este incredibila. Si sunt putine cele bune-bune, nu au acesta manie cu 'alb sau negru'. Un spiridus pe care-l crezi bun are intotdeauna si o latura mai putin pozitiva... un vrajitor care pare negru-negru il descoperi cu o vinishoara alburie, care ii da posibilitatea sa devina bun, totul e sa vrea. Aceasta idee de optiune, de alegere personala e incantatoare - da, destinul e oarecum scris acolo, dar inca iti sta in putere sa schimbi cate ceva, numai sa vrei sa schimbi.
Si peste toate acestea - urarile si blestemele lor sunt absolut fascinante. Nu sunt niciodata sigura unde incepe una si se termina alta, o urare care incepe de bine se poate termina foarte prost. Din nou aceasta impletire a binelui cu raului.
Spre exemplu, am ris cinci minute cu lacrimi cand am auzit prima oara aceasta 'urare' (blestem e cuvantul potrivit):
May the fleas of a thousand camels infest the armpit of your enamies and may their arms be too short to scratch.
Intr-o traducere aproximativa:
Fie ca puricii de la 1000 de camile sa infesteze sub-bratul inamicilor tai si fie ca mainile lor sa fie prea scurte ca sa se poata scarpina.
Bineinteles ca exista miriade de variante, una mai vizuala decat cealalta, una mai dramatica decat cealalta. Si toate la fel de expresive. Nu mai are nici un sens sa injuri pe cineva cand poti sa faci mult mai mult dezastru cu cuvinte frumoase...
La fel de expresive le sunt si urarile:
May the saddest day of your future be no worse
Than the happiest day of your past.
Fie ca cea mai trista zi din viitor sa nu fie mai rea
Decat cea mai fericita zi din trecut.
Simplu si la obiect!
Precum si (traducerea in engleza a titlului Gaelic)
May you have a thousand good things!
Fie sa ai o mie de lucruri bune!
Ca si muzica noastra populara si a lor e mai mult trista decat vesela - si tocmai mi-a explicat un irlandez ca 'misca spiritul'. Corect - intotdeauna o melodie usor trista te va pune mai mult pe ganduri decat una saltareatza. L-am intrebat de ce sunt majoritatea triste (exceptie facand muzica de dans, care e super-vioaie) si n-a stiut nici el sa-mi explice, poate ca fiind muzica de balade, de trubaduri - s-a gandit. Corect, ce, baladele noastre sunt saltarete?! Nu-s...
Intotdeauna mi-a placut muzica lor - au voci deosebite, tonalitati cu totul si cu totul speciale, iar cand le auzi 'scripca' si le vezi picioarele zburdand intr-o viziteza inimaginabila parca-parca te-ai pune si tu pe dansat cu ei. Iar de legende - ce sa mai vorbim: bogatia de fiinte supra-naturale este incredibila. Si sunt putine cele bune-bune, nu au acesta manie cu 'alb sau negru'. Un spiridus pe care-l crezi bun are intotdeauna si o latura mai putin pozitiva... un vrajitor care pare negru-negru il descoperi cu o vinishoara alburie, care ii da posibilitatea sa devina bun, totul e sa vrea. Aceasta idee de optiune, de alegere personala e incantatoare - da, destinul e oarecum scris acolo, dar inca iti sta in putere sa schimbi cate ceva, numai sa vrei sa schimbi.
Si peste toate acestea - urarile si blestemele lor sunt absolut fascinante. Nu sunt niciodata sigura unde incepe una si se termina alta, o urare care incepe de bine se poate termina foarte prost. Din nou aceasta impletire a binelui cu raului.
Spre exemplu, am ris cinci minute cu lacrimi cand am auzit prima oara aceasta 'urare' (blestem e cuvantul potrivit):
May the fleas of a thousand camels infest the armpit of your enamies and may their arms be too short to scratch.
Intr-o traducere aproximativa:
Fie ca puricii de la 1000 de camile sa infesteze sub-bratul inamicilor tai si fie ca mainile lor sa fie prea scurte ca sa se poata scarpina.
Bineinteles ca exista miriade de variante, una mai vizuala decat cealalta, una mai dramatica decat cealalta. Si toate la fel de expresive. Nu mai are nici un sens sa injuri pe cineva cand poti sa faci mult mai mult dezastru cu cuvinte frumoase...
La fel de expresive le sunt si urarile:
May the saddest day of your future be no worse
Than the happiest day of your past.
Fie ca cea mai trista zi din viitor sa nu fie mai rea
Decat cea mai fericita zi din trecut.
Simplu si la obiect!
Precum si (traducerea in engleza a titlului Gaelic)
May you have a thousand good things!
Fie sa ai o mie de lucruri bune!
8 februarie 2010
Ganduri in noapte
In peregrinarile mele pe internet, sarind din idee in idee - cautand, de data aceasta, Dracula Blues al lui Andries, dau peste un video cu Pittis. Imi aduc aminte ca, iata, inca un mare actor dus dintre noi si de acolo la a-i cauta o biografie e numai un pas. Asa re-descopar un radio uitat: Radio 3 Net, redenumit, apt, Florian Pittis.
Ca de obicei in perioadele nostalgice - stau de 2 zile in Radio 3 Net si ascult folk-ul nostru. Ma intorc adesea la Pasarea Colibri, probabil pentru ca nu am alt Mircea Vintila si pentru mine el este #1 absolut al muzicii folk romanesti. Bineinteles (google-ul sa traiasca! ce m-as face fara google, oare?!) ca am cautat tot ce am putut in materie de biografie - recunosc cu rusine ca nu stiam mai nimic. Stiam numai ce simteam - ca e o persoana deosebita, de o muzicalitate rar intalnita. Aflu ca a studiat muzica si, nici nu ma mir, ca a fost parte din primul festival folk... mda... cu el si cu generatia lui probabil ca s-a nascut genul in Romania.
Cautand o biografie a formatiei Pasarea Colibri (nu-mi aduceam aminte cum il cheama pe Vladu Cnejevici si inca nu-mi aduc aminte cum il cheama pe jumatatea din duetul Poesis cu care au inceput sa concerteze in anii 2000) am dat peste aceasta descriere a pasarii colibri:
Vechii amerindieni credeau ca Marele Spirit a inzestrat micuta pasare cu calitati magice. Penele sale erau adunate cu grija si pretuite ca avand vibratia iubirii. Indienii erau convinsi ca prin cantecul ei poate destepta medicamentul din flori si ca nu ramane niciodata in locuri in care apare uratenia sau rautatea. De altfel, pasarea colibri moare repede daca este prinsa in plasa, inchisa in colivie sau agresata.
Ce descriere perfecta a muzicii lor!
Raman ascultand Colibri si tot ce-mi mai pica sub ochi in materie de folk romanesc. Raman cu vibratia sentimentelor cand gingase cand nu chiar. Dar cu nostalgia adolescentei, ca intotdeauna cand ma apropii de folk.
Ca de obicei in perioadele nostalgice - stau de 2 zile in Radio 3 Net si ascult folk-ul nostru. Ma intorc adesea la Pasarea Colibri, probabil pentru ca nu am alt Mircea Vintila si pentru mine el este #1 absolut al muzicii folk romanesti. Bineinteles (google-ul sa traiasca! ce m-as face fara google, oare?!) ca am cautat tot ce am putut in materie de biografie - recunosc cu rusine ca nu stiam mai nimic. Stiam numai ce simteam - ca e o persoana deosebita, de o muzicalitate rar intalnita. Aflu ca a studiat muzica si, nici nu ma mir, ca a fost parte din primul festival folk... mda... cu el si cu generatia lui probabil ca s-a nascut genul in Romania.
Cautand o biografie a formatiei Pasarea Colibri (nu-mi aduceam aminte cum il cheama pe Vladu Cnejevici si inca nu-mi aduc aminte cum il cheama pe jumatatea din duetul Poesis cu care au inceput sa concerteze in anii 2000) am dat peste aceasta descriere a pasarii colibri:
Vechii amerindieni credeau ca Marele Spirit a inzestrat micuta pasare cu calitati magice. Penele sale erau adunate cu grija si pretuite ca avand vibratia iubirii. Indienii erau convinsi ca prin cantecul ei poate destepta medicamentul din flori si ca nu ramane niciodata in locuri in care apare uratenia sau rautatea. De altfel, pasarea colibri moare repede daca este prinsa in plasa, inchisa in colivie sau agresata.
Ce descriere perfecta a muzicii lor!
Raman ascultand Colibri si tot ce-mi mai pica sub ochi in materie de folk romanesc. Raman cu vibratia sentimentelor cand gingase cand nu chiar. Dar cu nostalgia adolescentei, ca intotdeauna cand ma apropii de folk.
5 ianuarie 2010
Anul 2009 in oglinda
Ideea nu-mi apartine, este imprumutata de pe un alt blog (unde este imprumutata din alt blog... conform zicalei - dar din dar se face rai!). Mi s-a parut nastrusnica si - pe scurt - creezi un articol pentru intregul an in felul urmator: din fiecare luna alegi primul post si culegi primul paragraf.
Iacata mai jos Anul 2009 in versiunea Blogul Aliciei:
Ianuarie
Happy New Year: Iata-ne intrati intr-un An Nou! We wish you all the best year ever - may 2009 bring you heaps of health and happiness!
Februarie
The Puppy: In vara trecuta ne-am imprietenit cu o doamna dragutza si nepotul ei, din Pennsylvania. Ne intalneam la camping - ei cu un motorhome dragutz si cu 2 catelandri: un setter irlandez si un puppy Labrador. Bineinteles ca Philip al nostru, indragostit de animale cum este, a facut o pasiune teribila pentru Bear, Lab-ul ciocolatiu - si reciproc. Fiind Bear inca micutza si dragutza si fiind Jen (bunica) o femeie splendida Philip a fost lasat sa o plimbe pe Bear ori de cate ori avea ocazia.
Martie
Note de Martie: In viata fiecarui om sunt zile bune si zile mai putin bune. Maiestria consta in a aprecia zilele bune si a te bucura de ele total, in timp ce cauti bunul in zilele mai putin bune. N-am reusit eu inca sa fiu maestra totala, dar cred ca am reusit sa-mi imbunatatesc mult mentalitatea asupra vietii.
Aprilie
Inocenta: In revista mea 'de capatai' - Reader's Digest - gasesc de obicei milioane de articole interesante, dar ce citesc intotdeauna cu extrem de multa placere sunt 'glumele'. Unele sunt glume-glume (desi nu se compara cu autenticul nostru Bula orice-ai face), altele sunt, pur si simplu, anecdote din viata de zi cu zi.
Mai
Note de primavara tarzie: Anul acesta primavara se lasa greu, greu de tot. Flirteaza cu noi, precum o codana tinara cu petitorii nerabdatori - dar nu se lasa ademenita deloc. Ba vine, ba pleaca si noi ramanem infrigurati si aproape demoralizati.
Iunie
Frumusete: In timpurile actuale cand pare ca toata planeta este ravasita numai de ganduri si activitati cel putin dubioase, in care societatea in care traim si ne crestem copiii pare sa fie egoista pana la refuz si plina de rautate... exista inca sperante.
Iulie
Nostalgii: Sunt momente in viata cand te trezesti dimineata si ceva parca nu e la locul lui - si nu stii sa spui ce anume, nu stii cum ai putea sa repari acel ceva ca totul sa fie din nou perfect. Aceasta notiune aberanta a perfectului - pentru motive care imi scapa cautam non-stop perfectiunea; atunci cand nu cautam, precum gramatica limbii romane, mai mult ca perfectul! Hmm - nota pentru reflectii viitoare: perfectul (simplu sau compus) este un mod al trecutului... oare recunoastem perfectiunea numai dupa ce a trecut?! suntem incapabili sa o recunoastem in prezent? Dar am divagat.
August
On the road again... (5): Nici nu stiu de ce n-am scris in Iunie ca plecam - probabil din lipsa profunda de timp... nu ca as avea mai mult acum (pentru referinta - e prima oara cand plec cu taxele in valiza... va trebui sa le termin de acolo si sa le trimit contabilului :) ).
Septembrie
Toamna, bobocii si...: ... ei, bine, un nou inceput.
Octombrie
Thanksgiving: E probabil undeva o ironie profunda in faptul ca in plina criza (economica) am gasit de cuviinta sa cumpar pentru prima data un Corn al Abundentei. Ma rog, deoarece ma da sinceritatea pe dinafara (ce sens ar avea aceste ocazionale expresii de opinie si sentimente daca m-as apuca sa le fabric?!) - adevarul adevarat este ca nu am vazut niciodata unul de cumparat. Am vazut la Michaels odata, de mult - dar era cu fructe de plastic si am oroare de aceste obiecte imobile si fara viata... cred ca si cornul tot de plastic era...
Noiembrie
Concertul: Am inceput acum doi ani sa mergem la concerte de muzica simfonica - noi si copilul (ma rog, acum mai mult eu si copilul, ca e greu sa faci program cu bietul Florin in weekends)... intai la cele pentru 'tineri' - un format special de concert, de durata mititica, aproximativ 10 piese usoare, cu o poveste care le leaga impreuna. Cel mai fain a fost unul despre Beethoven - cu fragmente din niste scrisori intre un tinerel si unchiul sau. Familia tinerelului inchiriase camera de la etaj lui Beethoven si pustiul trece dintr-o aversiune puternica fata de ciudatul (cum li se va fi parand contemporanilor sai) compozitor la o afectiune probabil la fel de puternica. Intre scrisori - fragmente clasice care se potriveau cu textul...
Decembrie
Amish cinnamon bread: Am primit saptamana trecuta o punga cu un mix inauntru si cu o lista de instructiuni ciudate. 'Cadoul' venind de la o fetitza care ii e tare draga lui Philip - urmeaza instructiunile cu sfintenie si in fiecare zi avem ritualul 'pungii'. Majoritatea zilelor nu trebuie sa faci mare lucru, numai sa mai mesteci amestectul, o activitatea distractiva pentru orice copil.
Iacata mai jos Anul 2009 in versiunea Blogul Aliciei:
Ianuarie
Happy New Year: Iata-ne intrati intr-un An Nou! We wish you all the best year ever - may 2009 bring you heaps of health and happiness!
Februarie
The Puppy: In vara trecuta ne-am imprietenit cu o doamna dragutza si nepotul ei, din Pennsylvania. Ne intalneam la camping - ei cu un motorhome dragutz si cu 2 catelandri: un setter irlandez si un puppy Labrador. Bineinteles ca Philip al nostru, indragostit de animale cum este, a facut o pasiune teribila pentru Bear, Lab-ul ciocolatiu - si reciproc. Fiind Bear inca micutza si dragutza si fiind Jen (bunica) o femeie splendida Philip a fost lasat sa o plimbe pe Bear ori de cate ori avea ocazia.
Martie
Note de Martie: In viata fiecarui om sunt zile bune si zile mai putin bune. Maiestria consta in a aprecia zilele bune si a te bucura de ele total, in timp ce cauti bunul in zilele mai putin bune. N-am reusit eu inca sa fiu maestra totala, dar cred ca am reusit sa-mi imbunatatesc mult mentalitatea asupra vietii.
Aprilie
Inocenta: In revista mea 'de capatai' - Reader's Digest - gasesc de obicei milioane de articole interesante, dar ce citesc intotdeauna cu extrem de multa placere sunt 'glumele'. Unele sunt glume-glume (desi nu se compara cu autenticul nostru Bula orice-ai face), altele sunt, pur si simplu, anecdote din viata de zi cu zi.
Mai
Note de primavara tarzie: Anul acesta primavara se lasa greu, greu de tot. Flirteaza cu noi, precum o codana tinara cu petitorii nerabdatori - dar nu se lasa ademenita deloc. Ba vine, ba pleaca si noi ramanem infrigurati si aproape demoralizati.
Iunie
Frumusete: In timpurile actuale cand pare ca toata planeta este ravasita numai de ganduri si activitati cel putin dubioase, in care societatea in care traim si ne crestem copiii pare sa fie egoista pana la refuz si plina de rautate... exista inca sperante.
Iulie
Nostalgii: Sunt momente in viata cand te trezesti dimineata si ceva parca nu e la locul lui - si nu stii sa spui ce anume, nu stii cum ai putea sa repari acel ceva ca totul sa fie din nou perfect. Aceasta notiune aberanta a perfectului - pentru motive care imi scapa cautam non-stop perfectiunea; atunci cand nu cautam, precum gramatica limbii romane, mai mult ca perfectul! Hmm - nota pentru reflectii viitoare: perfectul (simplu sau compus) este un mod al trecutului... oare recunoastem perfectiunea numai dupa ce a trecut?! suntem incapabili sa o recunoastem in prezent? Dar am divagat.
August
On the road again... (5): Nici nu stiu de ce n-am scris in Iunie ca plecam - probabil din lipsa profunda de timp... nu ca as avea mai mult acum (pentru referinta - e prima oara cand plec cu taxele in valiza... va trebui sa le termin de acolo si sa le trimit contabilului :) ).
Septembrie
Toamna, bobocii si...: ... ei, bine, un nou inceput.
Octombrie
Thanksgiving: E probabil undeva o ironie profunda in faptul ca in plina criza (economica) am gasit de cuviinta sa cumpar pentru prima data un Corn al Abundentei. Ma rog, deoarece ma da sinceritatea pe dinafara (ce sens ar avea aceste ocazionale expresii de opinie si sentimente daca m-as apuca sa le fabric?!) - adevarul adevarat este ca nu am vazut niciodata unul de cumparat. Am vazut la Michaels odata, de mult - dar era cu fructe de plastic si am oroare de aceste obiecte imobile si fara viata... cred ca si cornul tot de plastic era...
Noiembrie
Concertul: Am inceput acum doi ani sa mergem la concerte de muzica simfonica - noi si copilul (ma rog, acum mai mult eu si copilul, ca e greu sa faci program cu bietul Florin in weekends)... intai la cele pentru 'tineri' - un format special de concert, de durata mititica, aproximativ 10 piese usoare, cu o poveste care le leaga impreuna. Cel mai fain a fost unul despre Beethoven - cu fragmente din niste scrisori intre un tinerel si unchiul sau. Familia tinerelului inchiriase camera de la etaj lui Beethoven si pustiul trece dintr-o aversiune puternica fata de ciudatul (cum li se va fi parand contemporanilor sai) compozitor la o afectiune probabil la fel de puternica. Intre scrisori - fragmente clasice care se potriveau cu textul...
Decembrie
Amish cinnamon bread: Am primit saptamana trecuta o punga cu un mix inauntru si cu o lista de instructiuni ciudate. 'Cadoul' venind de la o fetitza care ii e tare draga lui Philip - urmeaza instructiunile cu sfintenie si in fiecare zi avem ritualul 'pungii'. Majoritatea zilelor nu trebuie sa faci mare lucru, numai sa mai mesteci amestectul, o activitatea distractiva pentru orice copil.
1 ianuarie 2010
Happy 2010!
Iata-ne cu inca un an trecut - pe undeva parca mai rapid decat anteriorul, pe undeva - parca mai interesant.
Este unul din putinele Revelioane pe care le petrecem undeva - dupa ce A.&L. au fost pe la noi in perioada Craciunului am descoperit ca programele noastre sunt suficient de relaxate ca sa ne intalnim... cand? pai ce zi mai buna decat Ajunul Anului Nou?
Planul initial continea si o raita la patinoar - dar... chiar inainte sa plecam imi dau seama ca nu am mai pus patinele pe picioarele copilului de mult... si, bineinteles, nu i se mai potriveste nici una din perechile de prin casa! Cele care in primavara ii erau un pic mari sunt complet mici, cele care in primavara ii erau muuuult prea mari - ii sunt muuuult prea mici... asa ca - ora 5 PM pe 31 Decembrie nefiind un moment bun sa cautam patine - plecam... fara ele :)
Copiii se joaca - fetele sunt dragutz aranjate si arata, ca de obicei, super-dulci. Ma distrez cum L. ii aranjeaza parului celei mari, cu fixativ si sclipici (au experienta de la competitiile de patinaj) si imi dau seama ca o sa-mi lipseasca aceasta activitate - eu... cu Star Wars... deh, baiat am vrut - baiat am!
Reusim cu greu sa-i oprim din activitatile lor zgomotoase si sa-i asezam la masa - mananca mai degraba 'pe fuga', un picior e deja plecat de la masa... dar mananca cate ceva. Apoi reusim si noi, adultii, sa ne hodinim un pic - si sa stam la taclale - nici nu mai stiu despre ce, cate in luna si in stele!
Pe nesimtite - s-a facut 11:45 si e momentul sa desfacem si sampaniile (au si copiii 'sampania' lor si sunt super-incantati). Eu sunt vesela nespus deja - in sfarsit am mai degustat o tuica precum prin Morenii copilariei mele... cat eram in Romania nu o apreciam la adevarata ei valoare, e clar :) Nimic mai usor de a creste valoarea a orice decat a o indeparta... Paranteza: cele 3 'chestii' de mancare / bautura care mi-au lipsit de la primul Craciun in Canada au fost (deloc suprinzator strans legate de Craciun): soriciul, tuica si mamaliga. Ordinea e ne-esentiala - daca mamaliga am descoperit (ma rog, am descoperit malaiul), tuica - mai gasesc cand si cand pe la vreun prieten caruia ii aduc prietenii / familia o sticla-doua... cu soriciul e trista situatia. Si n-as manca mult, nici macar nu pot - dar n-am mai pus gura pe sorici de 12 ani si jumatate! ma rog, mai degraba 13, ca se calculeaza din Craciun in Craciun :) Am inchis paranteza!
Cu sampania in pahar si cu ochii pe ceasul de la televizor (din parcul de la Niagara sau de la Toronto, am uitat ce urmaream) - am numarat cu totii 10, 9, 8... 2, 1 - HAPPY NEW YEAR!!
Iata-ne trecuti in 2010 - noi, cei care eram presupusi sa nu mai fim copii din anul 2000 - impreuna cu copiii nostri :)
Culcam cu greu copiii - au trecut de la oboseala in acea faza ezoterica de super-oboseala, in care rad cu usurinta, si plang si mai usor. In plus, bineinteles ca nu sunt obostiti - ei? Doamne Fereste! ii confundam cu alti copii. Al meu nu se lasa nici cand ii explic ca e trecut de miezul noptii - rade gales la mine. Si adoarme in drum spre perna!
In linistea brusca din casa mai incercam si noi sa ne uitam - la un filmulez cu 007 (oricat de mult mi-ar placea mie Daniel Craig, nu are nici pe departe stilul rafinat al lui Sean Connery sau eleganta subtila a lui Brosnan... dar filmele cu James Bond sunt intotdeauna un moment de distractie), apoi la niste emisiuni splendide pe canale de arta. Norocosii au asa ceva - firma noastra de Cablu a cam ris la mine cand i-am intrebat de sanatate... Si ce emisiuni superbe!
Pana la urma cedam cu totii - dimineata cei 3 omuletzi vor face ochi mult inaintea noastra. Norocul nostru e ca toti 3 se descurca relativ de capul lor - ceea ce ne si demonstreaza scurt, cand se catara pe dulapuri si prin frigider sa-si gaseasca ceva de mancare (dupa ce au soptit cateva minute in mijlocul bucatariei, intr-o incercare de a se organiza!).
Anul Nou a inceput bine - cu prieteni si cu muzica frumoasa, cu castele Europene superbe si cate si mai cate.
Un An Nou fericit tuturor!!
Este unul din putinele Revelioane pe care le petrecem undeva - dupa ce A.&L. au fost pe la noi in perioada Craciunului am descoperit ca programele noastre sunt suficient de relaxate ca sa ne intalnim... cand? pai ce zi mai buna decat Ajunul Anului Nou?
Planul initial continea si o raita la patinoar - dar... chiar inainte sa plecam imi dau seama ca nu am mai pus patinele pe picioarele copilului de mult... si, bineinteles, nu i se mai potriveste nici una din perechile de prin casa! Cele care in primavara ii erau un pic mari sunt complet mici, cele care in primavara ii erau muuuult prea mari - ii sunt muuuult prea mici... asa ca - ora 5 PM pe 31 Decembrie nefiind un moment bun sa cautam patine - plecam... fara ele :)
Copiii se joaca - fetele sunt dragutz aranjate si arata, ca de obicei, super-dulci. Ma distrez cum L. ii aranjeaza parului celei mari, cu fixativ si sclipici (au experienta de la competitiile de patinaj) si imi dau seama ca o sa-mi lipseasca aceasta activitate - eu... cu Star Wars... deh, baiat am vrut - baiat am!
Reusim cu greu sa-i oprim din activitatile lor zgomotoase si sa-i asezam la masa - mananca mai degraba 'pe fuga', un picior e deja plecat de la masa... dar mananca cate ceva. Apoi reusim si noi, adultii, sa ne hodinim un pic - si sa stam la taclale - nici nu mai stiu despre ce, cate in luna si in stele!
Pe nesimtite - s-a facut 11:45 si e momentul sa desfacem si sampaniile (au si copiii 'sampania' lor si sunt super-incantati). Eu sunt vesela nespus deja - in sfarsit am mai degustat o tuica precum prin Morenii copilariei mele... cat eram in Romania nu o apreciam la adevarata ei valoare, e clar :) Nimic mai usor de a creste valoarea a orice decat a o indeparta... Paranteza: cele 3 'chestii' de mancare / bautura care mi-au lipsit de la primul Craciun in Canada au fost (deloc suprinzator strans legate de Craciun): soriciul, tuica si mamaliga. Ordinea e ne-esentiala - daca mamaliga am descoperit (ma rog, am descoperit malaiul), tuica - mai gasesc cand si cand pe la vreun prieten caruia ii aduc prietenii / familia o sticla-doua... cu soriciul e trista situatia. Si n-as manca mult, nici macar nu pot - dar n-am mai pus gura pe sorici de 12 ani si jumatate! ma rog, mai degraba 13, ca se calculeaza din Craciun in Craciun :) Am inchis paranteza!
Cu sampania in pahar si cu ochii pe ceasul de la televizor (din parcul de la Niagara sau de la Toronto, am uitat ce urmaream) - am numarat cu totii 10, 9, 8... 2, 1 - HAPPY NEW YEAR!!
Iata-ne trecuti in 2010 - noi, cei care eram presupusi sa nu mai fim copii din anul 2000 - impreuna cu copiii nostri :)
Culcam cu greu copiii - au trecut de la oboseala in acea faza ezoterica de super-oboseala, in care rad cu usurinta, si plang si mai usor. In plus, bineinteles ca nu sunt obostiti - ei? Doamne Fereste! ii confundam cu alti copii. Al meu nu se lasa nici cand ii explic ca e trecut de miezul noptii - rade gales la mine. Si adoarme in drum spre perna!
In linistea brusca din casa mai incercam si noi sa ne uitam - la un filmulez cu 007 (oricat de mult mi-ar placea mie Daniel Craig, nu are nici pe departe stilul rafinat al lui Sean Connery sau eleganta subtila a lui Brosnan... dar filmele cu James Bond sunt intotdeauna un moment de distractie), apoi la niste emisiuni splendide pe canale de arta. Norocosii au asa ceva - firma noastra de Cablu a cam ris la mine cand i-am intrebat de sanatate... Si ce emisiuni superbe!
Pana la urma cedam cu totii - dimineata cei 3 omuletzi vor face ochi mult inaintea noastra. Norocul nostru e ca toti 3 se descurca relativ de capul lor - ceea ce ne si demonstreaza scurt, cand se catara pe dulapuri si prin frigider sa-si gaseasca ceva de mancare (dupa ce au soptit cateva minute in mijlocul bucatariei, intr-o incercare de a se organiza!).
Anul Nou a inceput bine - cu prieteni si cu muzica frumoasa, cu castele Europene superbe si cate si mai cate.
Un An Nou fericit tuturor!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)