Primavara

Citesc in urma si imi dau seama ca am devenit oarecum obsedata cu anotimpurile - mai ales cu primavara. Nu e foarte neobisnuit, tinand cont ca vremea a fost foarte ciudata in ultimii cativa ani si, mai ales, ca organismul se resimte un pic mai serios in ultimul timp.

Anul acesta, ca si anul trecut primavara a venit peste noi brusc si cu temperaturi ridicate, cu un soare incredibil de stralucitor si cer senin indemnand la veselie. Pentru ca numai cateva zile mai tarziu sa se razgandeasca, Baba Dochia aici nu tine o saptamana, ci toata luna martie, se pare.

In cele cateva zile frumoase (Dumnezeu s-a milostivit un pic de noi, cei care stam pe langa casa in vacanta de primavara si a dat sus-numitele si mult-asteptatele zile insorite taman in saptamana de vacanta!) m-am invrednicit sa refac cutia pasarilor de pe televizorul din curte - am auzit cateva turturele si nenumarati Robini... inca nu si-au luat nici unele inima in dinti, sper sa revina turturelele noastre... imi sunt nespus de dragi si mi-ar parea rau sa ne fi parasit!

In afara de cutie - l-am mai ajutat pe Florin la antrenamente si am scos bicicletele din shed si le-am pus in functiune. L-am convins chiar pe Philip sa se aburce pe bicicleta cumparata anul trecut, cea cu frane pe manere... dupa multe caraieli si o intalnire de gradul III cu un brad a concluzionat la sfarsitul primei zile ca e super-ultra bicicleta cea noua si a facut planuri de ce sa facem cu cea 'veche'.

Peregrinarile noastre de primavara ne-au dus prin tot orasul - am descoperit alei pentru biciclete si parculete pe care nu le stiam decat din auzite. Ne-am amuzat un pic la mall, unde aveau un 'Lego land' - ca de obicei se apuca temeinic de treaba si intra foarte usor in vorba cu ceilalti copii. Re-descoperim in parc niste copii de anul trecut - si se lanseaza scurt intr-un joc de-a prinselea. Cateodata il invidiez pentru usurinta cu care intra in vorba cu strainii... incerc sa invat din non-salanta lui si ma amuz de discutiile ad-hoc pe care le poarta.

Dau un pic cu grebla si prin curte, si descopar ca mi-au iesit niste ghiocei (erau ingropati sub un maldar de frunze) - ii admiram in fiecare zi, vestitori firavi a ceea ce va urma. In fiecare zi mai descoperim cate o frunza noua: niste branduse, cred, niste zambile, s-ar putea chiar si cateva frunze de lalele... e greu de spus dupa varful timid pe care l-au scos din pamant... Imi fac planuri pentru o gradinita de legume si amandoi (Philip si cu mine) visam la ziua in care vom putea sa gradinarim un pic - e hotarat sa ne apucam imediat, dar stiu ca va veni frigul din nou si ar fi pacat. Asa ca am cazut de acord sa asteptam primavara 'adevarata' (nu stiu cum sa numim aceasta incalzire: pre-imprimavarare?!

Intr-una din zilele de vacanta vizitam Festivalul de Sirop de artar din urbe - avem un parc destul de marishor (cel in care cu multi ani in urma am vazut un lup ziua in amiaza mare) chiar la granitza dintre Burlington si Oakville. Din nefericire nu mi-am dat seama cat de devreme se inchide chiar si acum, in timpul vacantei (la ora 3!) asa ca dupa ce mancam vestitele pancakes si ne plimbam linistiti prin parc, descoperind (a cata oara?) toata istoria siropului ajungem la 'Gift shop' taman la timp ca sa ne inchida usa in nas... ma intristez un pic - chiar visam la o acadea de sirop - o fac in forme de frunza de artar, asezate pe gheata 'rasa' (un fel de zapada inghetata): se toarna siropul aburind in forma si se raceste in cateva minute de la frigul zapezii... dar... asta e.

Ne consolam cu o tura pe la animale - gasim 10 purcelushi de aproximativ o luna: mici, rozalii si dormind frumosi aliniati sub o lampa imensa (care le tine cald) - ca toti puii de animale sunt o minune absoluta; apoi incercam sa convingem paunul sa-si deschida coada, dar nu reusim decat sa aducem o chickadee sa ne manance din palma (si Philip si Florin sunt incantati de acest fenomen - Philip ii explica doct lu' ta'su ca el a mai hranit chickadees; dar e la fel de incantat de fenomen ca anul trecut) si dupa ce atragem jumatate din parc in jurul nostru ne declaram sufocati, ii lasam pe ceilalti galagiosi urbanisti sa incerce sa atraga pasarelele si noi luam cararea padurii pe una din potecile din parc. Philip sare, alearga, tipa si isi consuma (cred eu) toata energia - dar ma insel, are rezerve inepuizabile: dupa ce mesteca precis o 'bara de energie' reia toate activitatile de razbel (e cand una din clonele din Star Wars, cand Aniken Skywalker, cand Luke, cand te mai miri cine; nu m-am amuzat niciodata de Star Wars si astept cu nerabdare sa devina far de Star Trek - acolo da, avem ce discuta :) ). Si cum vrea jos la rau, gasim o a doua poteca si ne continuam aventurile prin padure.

Saptamana se termina prea repede si luni dimineata se trezeste si imi spune ca 'e obosit, vrea sa stea acasa sa se odihneasca'. Incerc sa ma lamuresc daca e oboseala, e lipsa de chef de mers la scoala sau e inceputul unei raceli. Imi dau seama ca e, intr-adevar, oboseala - asa ca ramane acasa. Nu ca ar dormi in timpul zileim deoarece are un stil super-ciudat: se scoala dimineata (de obicei fix la aceeasi ora, indiferent de ora la care se culca) si pana la ora de culcare, seara, nu mai pune geana peste geana, oricat ar fi de obosit. Exceptii: daca mergem cu masina si e obosit cateodata mai adoarme in masina; sau daca este bolnavior. Se joaca toata ziua fel de fel si, intr-adevar, a doua zi se scoala si pleaca la scoala vesel si cumintel. Din fericire am invatat sa am incredere in subconstient si n-am chinuit bietul copil degeaba :)

Cu sfarsitul vacantei a venit si sfarsitul pre-primaverii - s-a lasat frigutz si intr-una din dimineti descopar cu stupoare ca sunt -5 grade afara; din nefericire dupa ce l-am dus pe copil la scoala (si am inghetat, bineinteles, bocna! eu, intr-o jachetica si un tricou!).

Acum asteptam cu incredere primavara adevarata - ne-au anuntat-o pentru Saptamana Mare (22 grade Sambata!).

Intre timp ascultam ciripeala din gradina si urmarim fiecare fir de iarba care se inverzeste!

 

Alte insamantari de primavara

La noi ideile curg rau si incercam sa implementam din ele dupa posibilitati.

Una din idei (veche de cel putin un an) am pritocit-o si dospit-o pana cand - nefiind inca perfecta - mi-a sarit tandara (ceva usor de realizat, de altfel) si am tras amandoi aseara ca sa-i dam drumul.

Despre ce este vorba? despre un on-line store (magazin virtual) cu articole pentru taleristi (si nu numai). Incercam sa ne prindem de unde sa mai aducem diverse articole de necesitate oricarui talerist, skeetist sau tragator in general. Trebuie sa ajungem la fabricant si asta e destul de greu. Unii vor sa cumperi cantitati suficient de mari ca sa nu ne permitem inca, altii vor sa ai un magazin fizic (de parca am loc de depozitare acum), altii... pur si simplu nu stim pe unde sunt.

Dar - desi boierul nu e 100% multumit: vroia mai multe produse, mai multe categorii, mai multe... da' ce nu?! - magazinul e on-line si (in afara unui glitch minor cu Shipping-ul, deoarece WebService-ul de la Canada Post e cam 'ba merge-ba nu merge') totul pare relativ ok.

Va invitam pe toti sa aruncati un ok - daca aveti idei de imbunatatire, va rugam sa ne spuneti... incercam sa fim cat mai aproape de perfectiune :-)

LearnTrapshooting Canada - Magazin virtual

O zi faina tuturor (afara e superb, desi cam frigutz!)

 

Conversatii

Mergem catre lectia de pian si suntem iar intr-o faza antagonista - aparent nimic nu se intampla conform planului pe care si l-a creat copilul. Si a cui e vina? normal ca a mea - o mama nesabuita, in loc sa-l las acasa sa se joace (Star Wars lego) il car la... pian! Si la ce e bun pianul asta, nu mai trebuie - e suficient cat am invatat pana acum.

Ii explic ca stiu ca pare nefolositor, dar il va aprecia mai tarziu - ceea ce inseamna ca, deocamdata, inca va lua lectii. Ma intrerupe oarecum nerabdator (s-a plictisit de lecturi, pare-mi-se) si imi spune linistit:

- OK, am inteles.
- Ce ai inteles? (e bine sa verifici, cateodata vine inapoi cu idei nastrusnice)
- In viata unui om exista 4 faze
- [... il las sa continue, deoarece nu sunt sigura unde bate]
- In prima faza e copil, apoi e tanar, apoi e adult, matur, ca tine, apoi e batran - ca bunicii
- ok... [inca sunt nesigura unde merge... dar pare interesant - a prins fazele esentiale ale vietii]
- Daca inveti ceva intr-o faza de la inceput - ai toata viata sa poti sa aplici ce ai invatat, sau chiar sa folosesti - daca vrei sa te faci pianist cand esti adult si ai invatat sa canti de cand esti copil, o sa poti... Daca ai invatat cand esti adult - n-o sa poti sa iei un job ca pianist, ca nu stii sa canti inca...
- Dragul meu, ai inteles, intr-adevar

Conduc in continuare fara sa mai adaug nimic altceva - ce poti sa mai adaugi? Copilul meu de aproape 7 ani a inteles cum functioneaza invatatul in viata. Vorba unei cunostinte - cel putin stii ca asculta ce-i spui!

 

Olimpiada

Anul acesta Olimpiada a trecut peste noi ca un val-vartej - nici nu stiu cand s-au dus cele 2 saptamani, mai ales ca ultimele 3 zile am fost la Expozitia din Toronto si am pierdut aproape jumatate din medalii :) Ajungeam acasa si inca 3-4 medalii!

Dar am urmarit cu atentie tot ce am putut in rest - ne-am bucurat nespus de prima medalie de aur: nici ca se putea o 'alegere' mai potrivita (a destinului) decat in persoana dragutului de Alex, un model de modestie si bun-simt. De altfel, ca si la Jocurile Olimpice de vara de acum 2 ani, le urmaresc cu un alt 'simt' (sa zicem, nu gasesc ceva mai potrivit) - pana acum cativa ani eram un simplu spectator, amintindu-mi cu nostalgie de descrierile feerice ale lui Topescu si incurajand pe rand cand o echipa (Canada) cand alta (Romania). De cand am inceput sa particip in competitiile de talere - atentia mea s-a ascutit la anumite detalii. Pana acum cativa ani nu remarcasem cat sunt de negative majoritatea comentariilor. Se vede clar cand comentatorul este un fost sporiv (majoritatea comentatorilor in patinaj artistic sau viteza, sau in tenis - sunt fosti sportivi: comentariile lor sunt intotdeauna pozitive, totdeauna gasind un aspect bun chiar atunci cand punctajul e sub asteptari). Ce mi-a sarit in ochi la aceste Jocuri este bunul simt al celor care au castigat (vorbesc de Canadieni aici) - toti spuneau cam acelasi lucru (majoritatea fiind medaliati Olimpici pentru prima oara): sunt mandri, sunt bucurosi, multumesc tuturor celor care i-au ajutat si ca nu s-au gandit la medalie, ci s-au relaxat si au incercat sa se bucure de moment.

Cateva zile dupa inceputul Olimpiadei, copilul nostru si-a exprimat dorinta de a cumpara mascotele. Incerc sa aflu care ii este motivatia (casa fiind plina de animale de plus) si recunosc ca ma asteptam la ceva de genul 'are cutarita coleg' (stiam ca venisera deja cativa cu memorabilia Olimpica la scoala). Spre profunda mea uimire imi explica linistit ca ii lipseste ceva ca sa poata sa urmareasca cu tot sufletul Jocurile Olimpice si sa-i aclame pe atleti si ca acel ceva se afla in mascote. Ce anume?

SPIRITUL OLIMPIC

Stau un moment sa inteleg daca glumeste, a inventat sau a auzit undeva aceasta minune. Imi dau seama ca nu, este propria lui creatie. Si cum la o asemenea explicatie nu exista replica, ne imbracam si pornim imediat catre mall. Unde, in nevinovatia lui copilareasca, isi alege una din mascote si atunci cand il indemn sa le ia si pe celelalte imi spune ca nu are nevoie, Miga e suficienta pentru a-l umple de Spirit Olimpic. Bineinteles ca i le cumpar pe toate - copilul a inteles care e ideea Jocurilor mai bine decat miriade de adulti pe care-i cunosc...

Ne intoarcem acasa si isi aranjeaza toate cele 3 mascote + fanul #1 (aflu si eu ca nu sunt 4 mascote, numai 3! a 4-a este cel mai mare sustinator al Olimpicilor) frumos pe perna, la loc de cinste. Le povesteste minute in sir numai el stie ce - adoarme cu greu, numai dupa ce il amenint ca i le iau! Desi cred ca inca le mai povesteste, in soapta, ceva.

Si poate ca el are, de fapt, dreptate - incepand de a doua zi curg medaliile Canadei cu nemiluita...