Fiecare drum la biblioteca se termina cu acelasi sentiment al unei disperari aproape totale la viteza cu trece timpul. De fiecare data cand imi spun dragutele doamne data la care trebuie aduse cartile inapoi ma inspaimant.
Si asa am ajuns in prag de luna Mai cu o realizare si mai critica - inca nu am facut taxele personale! Nu cred ca in 13 ani am reusit vreodata sa le trimit in chiar ultima zi (maine) - sau cel putin nu-mi aduc aminte. Stiu ca nu-mi ia mult sa le fac - dar... inca nu le-am facut!
Dar cum sunt multe alte chestii pe care inca nu le-am facut, am trecut taxele pe locul 1 si... mergem mai departe, ce putem face? Cateodata ma intreb daca acest calm relativ interior se cheama calm sau inconstienta. Alteori - ma intreb la ce mi-ar folosi sa ma mai si stressez; recunosc ca am avut in ultimele 3 saptamani cateva momente de panica pura, legate de proiectul la care lucrez - ceva ce trebuia obligatoriu terminat 'azi' sau 'maine' si care parea imposibil. Dar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu (care, ca un Parinte iubitor, probabil ca sta acolo sus si clatina dojenitor din cap) am reusit sa trec si peste aceste momente si - vorba copilului - am respirat adanc, m-am calmat si am mers mai departe.
Primavara inca se joaca cu noi (sorry, sar din idee in idee, cred ca nici macar idei nu se pot numi, de altfel... ganduri razlete, poate?) - in general e soare, dar frigutz (si foarte mult vant) - asta cand nu e ploaie, frig si vant. O combinatie perfecta pentru nasul meu. Dar am invatat sa iau vremea asa cum e ea - oricum nu foloseste la nimic sa depun o plangere... unde? ca sa fie luata in seama. Daca as reusi sa studiez si termometrul inainte sa ies din casa - perfectiunea intruchipata ar fi! Cu vremea asa zaluda - florile din gradina se joaca si ele de-a v-ati ascunselea. Ba incearca sa infloreasca, ba se razgandesc. Lalele cred ca au pierdut lupta contra iepurasului - cel putin cele din gradinita din spate; cele din fata inca lupta cu frigul si cu umbra (in afara de umbra pomului, da, batran, au de-a face si cu umbra de la rulota).
Dar anul acesta am reusit cateva realizari majore la capitolul flori si gradinarit: in primul rand am gasit (in sfarsit) de cumparat leventica. Am luat numai 3 ghivece, in ideea ca se inmulteste. Deocamdata s-a prins. Ceea ce inseamna - am leventica pentru arome! Mare realizare!
A doua realizare in materie de flori sunt margaritarele - dupa ani si ani de incercari inutile, anul trecut am primit o punga intreaga de la un vecin. Fiind procrastinatoarea care am devenit - au stat in punga pana am mai salvat vreo 5-6... pe care le-am plantat si care, incantator, au si inflorit. Iar acum - s-au inmultit (cum bine le sta margaritarelor!). Si vor inflori probabil saptamana urmatoare - n-ar fi uimitor sa fie in floare de ziua mea?! Asta da cadou.
De fiecare data cand ma intreb ce am eu cu margaritarele gasesc un singur raspuns - gradinitza din curtea bunicului. Plina de umbra (casa asezata catre nord, de un frig cumplit iarna), dar plina de flori: margaritare, trandafiri si crini (si de flox) - dupa atata amar de ani imi aduc aminte de parfumul din curte... sunt sigura ca mai erau si alte flori, le vad pline de culoare toata vara pana toamna tarziu... dar nu-mi mai aduc aminte ce... hmm... Imi aduc aminte de randurile de ceapa verde, si fasole, si rosii; de bolta de vita, de zmeura de pe gard; de cei 3 stupi din curte. Uimitor cat de eficient era folosita fiecare palma de pamant, fara a fi aglomerat sau dezordonat. Arata superb si subconstient incerc sa refac oarecum sentimentul gradinitei copilariei mele. Amestecata cu gradina de la Geta - bujorii, trandafirii si garofitele din fata casei - culegeam vara inainte de terminarea scolii si faceam buchetul pentru dna Invatatoare! Avea probabil si crini - dar pentru mine bujorii si garofitele au ramas intiparite in memorie.
Si tot la capitolul flori - in sfarsit, dupa cativa ani de refuz, mi-au inflorit violetele de Parma. Inatai cea alba, plapand, cu cateva flori, apoi cea mov, acum vad ca da si a treia (nici nu mai stiu ce culoare o fi! n-am mai vazut florin in ghivecele lor de ani de zile! dar voi afla in curand - sunt toate pline de boboci). Exasperata am cauta pe internet (ma intreb ce m-as face fara internet) un motiv plauzibil pentru aceasta incapatanare a lor in a nu mai face flori, deoarece atunci cand le aduceam acasa erau pline de culoare. Si motivul #1 parea a fi lumina sau mai exact lipsa ei - asa ca le-am mutat de pe coltul mesei direct pe pervazul de la geam. Unde nu au lumina directa prea multa (soarele ajunge in casa filtrat de pomii din curte), dar se pare ca au suficienta indirecta. Sper sa le fi 'imbunat' :-)
Si pe o nota nu la fel de vesela - turturelele noastre nu au mai revenit anul acesta. Le-am pregatit cutia si ii asteapta frumos... dar... cred ca le-am pierdut anul trecut, cand s-a produs confuzia cu robin-ii... sunt trista, imi placea la nebunie sa le stiu pe prispa din spate, gangurind frumos toata vara... Inca sper ca vor veni inapoi, vesnica optimista a familiei!
Povestile mele despre flori, pasari si gradini din copilarie se termina aici pe moment. Tuturor: o primavara plina de soare si frumusete!
