Stau in birou si incerc sa pun ceva sens in tot ce se intampla cu copilul nostru in ultimele luni.
Stiu ca e usor sa arunci vina pe altii si incerc sa nu cad in aceasta capcana, dar nu pot sa nu remarc acelasi pattern: de cate ori aud 'trouble' e in relatie cu prietenul B. cumva... Nu pot sa nu ma intreb (firesc, zic eu) de ce profesorul nu vede acelasi pattern... de ce, dupa ce i-am cerut, inca nu ii tine despartiti? Copilul meu, care peste weekend a pus masa singur (fancy, de la servetele pana la lumnari si flori) si ne-a servit pe toti cumintel - cand ajunge acolo devine un mic monstru?! Copilul meu care pana acum era inger la scoala si monstru acasa - a schimbat macazul.
Si ajung, precum acum (par atat de multi) 5 ani - cand ma intrebam daca fac bine ca-l chinuiesc cu scoala - sa ma intreb daca aceasta noua scoala isi are rostul, daca e potrivita pentru el?! Sau daca ar fi mai castigat in mediul lui cunoscut, cu profesorii cei dragi si dragastosi, care pun accentul pe copil, nu pe academicul lui.
Am primit cateva sfaturi de cum sa approach situatia - si incerc sa fac acesti pasi mici... dar ma gasesc nerabdatoare, cand se va vedea 'ceva', oricat de mic? Pana una alta pare ca merg din 'pedeapsa' in pedeapsa... si ma deranjeaza ca sunt si la scoala si acasa - par nesfarsite. Si incep sa creez o lista - cu ce merge si ce nu merge, cu ce m-a deranjat la scoala / profesorul cel nou de la bun inceput. Nici nu reusesc sa fac lista cu ce mi-a placut la scoala cea noua, deoarece nu mi-a placut mai nimic. Si acesta este momentul in care am decis - nu e bine. Numai ca trebuie sa am si o 'dovada', sa-i zicem asa. Nu pentru mine, ci pentru altii - trebuie sa pot sa explic mai mult decat 'pare nefericit', chiar daca nu va intreba nimeni.
Si am decis - joi (in numai 3 zile) ma voi duce voluntar in clasa copilului sa vad si eu 'cu ochii mei' ce se intampla.
De ce? Din prima zi de scoala mi s-a plans de cate ceva - un fel de bullying emotional, cateodata si un pic fizic. Cam 10 zile dupa inceputul scolii in care refrenul a fost 'cutare face si drege, nu pot sa ma joc ca ma obliga sa ma joc cu el etc' am fost la scoala sa vorbesc cu profesorul - in hindsight (cum toti suntem doctoranzi in hindsight :)) n-am fost de la bun inceput prea impresionata de dragutzul de profesor - crescuta in atmosfera de profesorat, avand un numar mare de profesori din vechea garda, niste meseriashi in pedagogie in primul rand, nemaivorbind de materia lor, astept altceva de la un profesor. Ii inmanez un copil si ma astept sa-l trateze cu grija, cu dragoste si cu respect. Nu am lasat niciodata profesorul sa-si faca treaba singur (la genul: e de datoria ta sa te descurci cu el), dar m-am asteptat la o comunicare si o colaborare intre noi, parintii, si ei, profesorii. Asta a fost o paranteza mai lungutza.
Revenind la oitzele noastre - profesorul nostru parea fie extrem de timid, fie extrem de rece si superior. Nici una din 'calitati' nefiind pozitiva, dar as fi preferat sa fie timid (ceea ce nu cred ca este). In orice caz, cu o clasa intreaga de copii de clasa a 2-a care au fost testati si descoperiti ca sunt printre primii 2 din 100 de copii de aceeasi varsta... timiditatea poate fi devastatoare (pentru profesor). Superioritatea si raceala - sunt sigur... pentru copii. Initial academic parea sa faca lucruri interesante - pana a inceput sa vina acasa (acum 2 saptamani) cu 'temele de casa' - care era potrivite pentru gradinitza, mai degraba. Auzeam acum alt refren de la copil: e prea usor, ma plictisesc. I-ai spus profesorului? Da - si ce-a zis? Ca toti trebuie sa facem acelasi lucru, ca o sa vina si vremea sa facem altele... Hmm... nu suna bine - am reusit in scoala de cartier sa ma inteleg cu profesoara si sa ii dea sa faca lucruri extra ca sa nu se plictiseasca si aici facem 'standard'?!
La scurt timp dupa ce am vorbit cu profesorul pe tema bullying-ului si a colegului de clasa cu care aveam experienta de acum 1 an - au inceput sa vina notele de la scoala: William face aia si aia, William nu face aia si aia, William drege, William nu drege... capac a pus notitza in care se spunea ca William distruge cartile, trebuie sa-l invatam mai mult respect. Trebuie sa recunosc ca am fost livida pentru cateva minute, cand am reusit sa respir l-am intrebat pe Philip ce s-a intamplat cu cartile... Asa cum ma asteptam, nici vorba de 'distrugere' - sigur, copilul nu fusese ingerash, dar stie foarte bine sa respecte cartile (am carti de-ale lui de cand avea 2 ani si sunt frumoase, nefrunzarite, desi sunt citite si rascitite).
Si a venit ziua (joia trecuta) in care a refuzat sa mearga la scoala - intrebat de ce n-a vrut sa-mi spuna, pana la urma mi-a explicat, matur: mama, nu vreau sa-ti spun acum. Tot ce pot sa-ti spun e ca 'azi' nu vreau sa merg la scoala, nu inseamna ca niciodata nu mai vreau sa merg la scoala. OK - cu asemenea logica nu poti sa te bati, l-am lasat sa stea acasa si seara am descoperit motivul - se pare ca joia contine muzica si nu vrea sa mearga in clasa de muzica. De ce? copilul meu care merge la recitaluri de pian si concerte de muzica simfonica?! Pentru ca se pare ca la ora de muzica se inteteste bulyyingul... Hmm... In plus 'nu facem nimic, numai cantam un cantec'... Hmmm-hmmm...
Iar astazi - cum ziceam, a culminat cu un telefon pe care l-am primit de la scoala, pe la pranz. De la Vice-Principal (vice-directoarea, cum ar veni) - o tantica un pic superioara care mi-a explicat ca William nu stiu ce dezastru ar fi facut - vorbesc cu copilul, imi explica cuminte ce si cum, vorbesc inapoi cu vice-directoarea care ma ia de pe pozitia 'ce ai de gand sa faci' si cum cu mine nu functioneaza pozitiile de genul acesta ii explic ca o sa iau eu masuri acasa potrivite, nu e cazul sa i le impartasesc ei (nu cred ca i-a placut), vrea sa stie daca mai vorbesc cu el acum (cred ca vroia sa il pedepsesc pe loc, prin telefon - ce aberatie!) si ii spun ca nu.
Ajunsi cu totii acasa aflam ce s-a intamplat pas cu pas - si din nou, asa cum banuisem, copilul nostru 'ajutase' la dezastru... se pare chiar ca si-a dat seama ca nu e de bine si a parasit locul faptei inaintea celuilalt 'criminal'. Ba, mai mult, cand directorul a venit in clasa si a vorbit cu faptasul principal si a vrut sa-l ia la 'cabinetul directorului' (pe cel care facuse prostia)... copilul nostru, cuminte, a ridicat mana si a zis ca crede ca e vorba si despre el in poveste si ca si el trebuie sa mearga. Eh, cum iesi din aceasta situatie? Da, e adevarat ca a participat si el la prostie (partial), dar a avut suficienta minte sa iasa singur din situatie, si apoi sa isi asume responsabilitatea pentru ce-a facut...
Florin fumega (ce-s eu leoaica, dar ce 'posesiv' devine Florin :)) - daca il lasam, copilul ramanea acasa din acel moment. Asa complicata cum era situatia, pe de o parte eram de acord, pe de alta - nu era bine sa ii dam impresia ca atunci cand se intampla ceva gata, iese din situatie usor. Asa ca deocamdata ideea e ca pana la sfarsitul saptamanii copilul trebuie sa demonstreze cum stie el sa fie ingerash... Va fi o saptamana lunga, foarte lunga.
Decizia noastra e semi-luata - il vom aduce inapoi la scoala de cartier. Este nefericit, este trist, nu vrea sa faca absolut nimic in afara scolii (nici macar sa citim sau sa facem exercitii din caietele 'extra', nici macar proiecte nu mai vrea!) - indiferent daca fac ceva academic deosebit (n-am vazut inca dovada) lipseste un ingredient important (cel mai important, zic eu): dragostea. Copilul inca nu uraste scoala, dar nu o mai iubeste - si la varsta asta e mai important sa fie iubit si sa iubeasca (scoala, viata, colegii, tot ce-l inconjoara) decat sa invete integrale (pe care, oricum, nu le invata!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu