Cine-l cunoaste pe Florin stie ca nu exista sa poata fi trezit in zori de zi, si in nici un caz in vacanta! Drept pentru care m-am resemnat ca nu vom fi noi cei care sa deschidem muzeele in fiecare zi, voi fi multumita sa ajungem inainte de miezul zilei :)
La intrarea in camping este statia de autobuz - care autobuz intoarce chiar acolo si merge fix pana la statia de metrou. Vazandu-ne oarecum nedumeriti, alti turisti ne-au asigurat ca nu ne lasa in bus si ne spun cand e cazul sa ne dam jos. Zis si facut - ne-am dat jos (cu totii) intr-un fel de parcare imensa (este, de fapt, parcare) si am reusit sa ne lamurim si cum sa folosim cartelele pentru metrou. Care metrou este o combinatie foarte interesanta de Go train si Subway (adica de tren pentru commuting in suburbii si tren pe sub oras). Toate cele 5 linii incep in suburbii si statiile lor adapostesc parcari pe multe etaje: oamenii vin, isi lasa masina la metro rail si hop! in tren. Pentru cateva statii (in medie cam 5) trenurile merg prin suburbii: la nivelul strazii, cu distante mari intre statii. Si deodata toate intra in DC - devenind, practic, metrou: pe sub pamant, cu statii destul de apropiate. Acest mix de GO and Subway mi s-a parut foarte interesant - si lor, cel putin, le functioneaza perfect sistemul.
Tot admirand sistemul lor de tranzit am ajuns si la statia unde ni se paruse noua ca ar trebui sa ne dam jos: L'Enfant Plaza. Initial il citisem "l'elephant" si am crezut ca e vorba de vestitul elefant din Muzeul de Istorie Naturala. Apoi mi-am dat seama ca nu e, dar era suficient de aproape de sus-numitul muzeu, oricum. A doua zi aflam si ce este acest L'Enfant :)
Dati jos din metrou ne-am descoperit in mijlocul orasului - dar nu neaparat in zona pur turistica: intr-o foiala de pranz (era cam 11 dimineata), ziceai ca esti in mijlocul Toronto-ului. Studiem harta cateva secunde si incepem sa urcam usurel pe 7 (strazile Nord-Sud sunt numerotate, cele Est-West sunt pe litere (A, B..) sau au nedumiri gen: Independence Ave, Constitution Ave + un Ave pentru fiecare Stat, mai putin... Ohio, care are numai un Rd, no Ave pentru Ohio :)).
Si cum urcam noi pe 7 - dam intai de 'spatele' Muzeului de Aviatie - deja cladirile incep sa para mai artistice... si ajungem in fata muzeului sus-numit si... Oh, My God! In dreapta - Capitolul, in stanga - Monumentul Washington (sau, pe scurt, Obeliscul). 2 cladiri care striga 'Washington, DC' si am ajuns sa le vedem 'cu ochii nostri'. Bineinteles ca Philip nu e impresionat, i se pare normal, la urma urmelor sunt 2 cladiri, una de peste 200 de ani, alta de peste 100... Pentru mine - sunt un simbol, sunt istorie, sunt, nici n-am cuvinte. Nu mi-am dorit niciodata sa ajung in Washington DC pentru ca nu mi-am imaginat ca voi ajunge (nici macar dupa ce ne-am transmutat peste ocean). Am vazut miriade de filme cu cladirile 'majore' si m-am gandit 'ce frumos ar fi sa le vezi in realitate'... si astazi sunt aici si le vad in realitate - nu numai pe ele, dar pot sa vad toate celelalte monumente, pot sa le admir de aproape. Am acelasi zambet pe care l-am avut acum 14 ani, coborand pe Yonge St. catre lac si ma simt ca atunci: ca un copil care primeste un cadou neasteptat si nepretuit. Ma uit in stanga si in dreapta si nu ma satur! Din admiratie in admiratie ajungem si pe Madison Dr, care gazduieste Galeriile de Arta, Gradina cu Sculpturi, Muzeul de Istorie Naturala si pe cel de Istorie Americana.
Intram prin Gradina cu sculpturi unde nu stim daca sa radem sau nu (decidem sa nu) - tot felul de ciudatenii: un fel de piramida din cuburi de piatra, un 'Ganditor pe piatra' cu niste urechi ca de iepure (artist e un irlandez, deci n-ar fi de mirare cu legendele si miturile lor), un copac din fier (creepy! complet si profund creepy!) si altele. Intrebarea e - de ce au reusit renascentistii si romanticii sa produca minunatiile pe care le-au produs si noi, in secolul 20, ne incapatanam sa facem tot felul de oribilitati, vezi Ganditor pe Piatra.
Iesind din gradina cu... sculpturi... intram in Muzeul de Istorie Naturala - cu vestitul elefant de la intrare. Imi aduce aminte cu drag de Antipa al nostru - bineinteles ca e ceva mai mare (dar nu foarte) si are alt tip de expozitii (nu cred ca am gasit undeva fluturii pe care ii are Antipa). Unde doreste copilul sa mearga mai intai? Bineinteles in expozitia 'Ocean Life', apoi trecem din incapere in incapere... antropologie (avem chiar acces la un fel de laborator in care poti sa incerci diverse proiecte), animale din savanah (aici audio este incantator, ai clar senzatia ca esti in jungla), insecte (un cuib de furnici real, ai ocazia sa vezi cum se organizeaza, cum isi taie frunzele si le aduc in cuib si cate si mai cate), un mini-conservator de fluturi (coada e atat de imensa ca renuntam), si la expozitia de pietre (pretioase sau nu)... The Hope Diamond! uitasem complet de el, nu mai stiam daca este inca expus in noua setare - dar suntem clar norocosi si il admiram un pic. Copilului i-a pierit energia si in drum spre iesire il gasim si pe Rex (scheletul unui T-Rex din filmul 'O noapte la muzeu') si avem ocazia sa observam cum lucreaza niste cercetatori cu fosile, ba una din doamne iese si le arata copiilor (si nu numai) ce fosile a descoperit si explica ce face si cum lucreaza. Cred ca jumatate din muzeu a ramas neexplorat - data viitoare.
Ne odihnim in fata muzeului, la umbra, Florin cu o bere rece, copilul cu un Sprite la fel de rece si dupa ce ne amuzam cu niste pasarele venite sa ceara din mancare ne continuam aventura.
Urmatorul stop: Galeriile de Arta. Spre fericirea mea au un locker si pot sa las mamutul de rucsac si sa ma bucur ceva mai mult de picturi. Ca toate cladirile din 'Mall' si aceasta este imensa si construita in asa fel incat treci din incapere in incapere si in 3 minute nu mai ai nici cea mai vaga idee unde te afli! Ma intorc la intrare si gasesc o harta a muzeului si descopar ca ne aflam in zona 1800, Francezi si Englezi... nu ma omor eu prea mult dupa ei, asa ca pornim in sens opus - inceputurile picturii, cu ceva picturi religioase (secolele 13-15, Iatlieni), apoi usurel usurel trec in secolul 16, 17, Italieni si Spanioli) - cum bietul copil incepuse sa oboseasca, am inceput sa fac un pic de istorie cu el si sa incercam sa descoperim stiluri si metode (daca dai peste El Greco langa Titian si Rubens devine chiar interesant sa descoperi stilurile). In proces am reusit sa-l pierdem pe Florin (nu e greu deloc sa pierzi pe cineva in galeriile astea!) si dupa ce ne-am mai ratacit un pic prin secolul 17 (Dutch & Fleming) am coborat la subsol unde am descoperit o expozitie temporara cu de toate, inclusiv ceva impresionisti si moderni (Monet, Degas, Toulouse-Lautrec, Van Gogh, Modigliani) - unde am mai facut un mini-curs de istorie a artei. M-am conversat si cu un gardian despre Brancusi - crezusem ca am ajuns in aripa de est, unde sunt Galeriile de Arta Moderna si vroiam sa stiu cum sa ajungem la sculpturile lui. S-a dovedit ca nu eram in Galeriile de Est, tot in West ne aflam, dar mi-a placut ca omul desi nu stia exact dupa nume, cand am inceput sa-i explic ce si cum a recunoscut sculpturile. Observatie: in Galeriile de Arta se afla 2 tipuri de 'gardieni': cei care se ocupa strict de securitate (sunt mari, plictisiti si nu stiu sa-ti raspunda la nici o intrebare in legatura cu arta) si cei care sunt ca un fel de curatori (sunt albi, cu ochelari, si stiu sa raspunda la mai orice intreare le pui).
Galeriile de arta nefacand parte din grupul de muzee Smithsonian se inchide ca orice muzeu normal la ora 5 pm (Smithsonian-urile stau deschise vara pana la 7:30 pm) si cum o parte a grupului era dincolo de oboseala am decis ca e suficient pentru prima zi. O balaceala in piscina suna numai bine, si ne indreptam cu voiosie catre statia de metrou - unde re-descoperim ca oamenii din Maryland sunt extrem de prietenosi si binevoitori (un domn s-a uitat la noi cum incercam sa descoperim intrarea cu lift si ne-a explicat cum sa ajungem la ea, pana sa apucam noi sa intrebam pe cineva).
Concluzia zilei (apropos de oameni): mult diferiti de grupurile pe care le-am mai vazut in preumblarile noastre. Se vede clar ca suntem in sud (trebuie sa intreb de 2-3 ori ca sa inteleg ce mi se raspunde, si numai dupa ce interlocutorul face un efort sa vorbeasca mai rar, desi la fel de cantat), si oamenii par a fi mult mai stilati, cumva, nu stiu sa explic. Se vede in cum merg, cum discuta cu turistii, cum se poarta intre ei si cu toata lumea. Au acea 'nobilitate' (sa-i spunem) pe care n-am mai intalnit-o decat in trecere in Massachusets, anul trecut.
Ziua se termina in piscina - unde ne relaxam frumos, pregatindu-ne pentru o noua zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu