Washington DC, Day 2

Cum devine clar ca o zi ca cea de ieri nu putem repeta (nu mai rezista nimeni in picioare la cele 34+ celsius, in soarele turbat) ne decidem sa luam o alta cale si cumparam bilete la unul din (multele) tururi cu troleul / bus-ul. Sunt toate create pe aceeasi idee: autobuze fie cu 2 'vagoane' (precum troleibuzele din Bucuresti) fie cu 2 etaje care merg pe un traseu pre-stabilit cu aproximativ 20 de statii; in fiecare statie poti sa te dai jos, sa vizitezi monumentul(ele) istoric(e) si apoi poti sa te urci in urmatorul bus.

In fata Muzeului de Aviatie asteptam cuminti urmatorul bus care vine catinel-catinel. Din nefericire ghizii turistici nu-s prea inarmati cu informatii prea istorice. In afara de anul in care a fost ridicata vreo cladire si alte 2-3 prostiute tot ce reusesc sa povesteasca sunt tampenii contemporane (cum ar fi ca Union Station este cel mai mare food court din DC). Imi aduc aminte cu nostalgie de acelasi tur pe care l-am facut acum cativa ani in Nashville si de cata istorie a pus in noi soferul care era si ghid... Dar tot e bun si bus-ul la ceva, ne salveaza un pic picioarele. Trecem pe langa Capitol, Union Station, revenim pe artera de nord a Mall-ului, cu Galeriile de Arta si ne dam jos la Obelisc. Il admiram frumos pe dinafara, aflam ca e cladit fara mortar (numai caramizile din marmura si granit puse perfect una peste alta), este dedicat (normal) lui George Washington si se misca la varf cand bate vantul. Ca mai toate monumentele - intrarea este libera, dar cu bilet... adica trebuie sa vii de dimineata (coada se pare ca incepe pe la 6 am) sa stai la coada sa iei bilete... cum 6 dimineata nu intra nici in programul meu de vacanta - il vom admira pe dinafara!

Dupa cateva poze si o privire de-a lungul ceea ce ar fi trebuit sa fie 'Reflection Pool' dar este o zona de constructii (Dumnezeu stie ce construiesc oamenii acolo!) ne urcam in bus-ul urmator si mai ascultam (eu cu jumatate de ureche, nu stiu la ce visam) la cele cateva informatii despre urmatoarele monumente: cel inchinat lui Jefferson, apoi memorialul Lincoln, cred ca a mai fost ceva intre cele 2, dar am uitat (memorialul lui FD Roosevelt) - si urmatoarea destinatie: Arlington. Trecem podul strajuit de niste statui imense (unele par poleite in aur, dar e numai bronz): Arts of War - Sacrifice & Valor... si ne gasim in Virginia, la intrarea in cimitirul eroilor din Arlington. Ne oprim aici sa ne urcam in bus-ul care face un tur al cimitirului - si desi mi-as dori sa ne oprim la una din statii, la mormantul eroului necunoscut, unde se schimba garda din jumatate in jumatate de ora ma multumesc sa admir parada militarilor catre schimbarea de garda. E ceva special in cum se misca militarii oriunde pe planeta asta, mai ales cand defileaza! Traseul prin cimitir pare mare, dar uitandu-te pe harta iti dai seama ca nu trece nici prin jumatate din parc! si cat vezi cu ochii sunt randuri randuri de monumente din piatra (marmura, granit), cele mai noi perfect identice si aliniate, cele mai vechi mai putin - dar sentimentul este acelasi: impunator si apasator. Nu intr-un sens rau, ci pur si simplu emotionant. Sunt sute si mii de morminte - si cand te gandesti ca sunt majoritatea tineri ti se strage inima. Cate vieti curmate brusc si brutal. Din polologhia ghidului aud cam 20% si retin poate 5%. Povesteste despre momente in istoria lor pe care eu nu le cunosc oricum si nu le pot ancora nicicum in memorie.

Ajunsi inapoi in DC ne oprim la Memorialul lui Lincoln - nu se poate sa fim in Washington si sa nu admiram uriasa statuie. In plus, Philip cauta toate punctele de reper din filmul 'O noapte la muzeu' - si Lincoln trebuie vazut de aproape. E nemultumit copilul (ca si parintii) ca 'Reflection Pool' - limba de apa dintre Monumentul lui Washington si Memorialul lui Lincoln - nu poate fi admirata (cum spuneam mai sus au scos apa din ea si au parcat niste buldozere pe margine...). In acest 'Pool' s-a aruncat octopusul imens din film :)

Urcam scarile catre statuie in soarele aprig si ajungem sa respiram un pic mai usor in holul imens care adaposteste statuia. E aproape imposibil sa faci o poza - toata lumea vrea poza cu Lincoln, normal. Mai putin Philip care a trecut in faza de 'mie sa nu-mi faci poza!' si care este mustrat din coltul gurii un pic. Citeste, in schimb, citatul din Lincoln de pe perete cu foarte mare atentie. Din fericire nu ma intreaba prea multe - nu stiu istoria lor prea in detaliu... nici macar nu stiu de ce a fost asasinat bietul Lincoln. Imi fac o nota mentala sa studiez cand ajung inapoi in Canada - o sa am mai mult spor dupa ce am vazut toate locurile istorice, oricum.

Te uiti la statuie si te intrebi cata munca vor fi depus cei din vremea respectiva ca sa ajute la constructia ei. Nu atat sculptorul propriu-zis, cat cei care au ridicat schelele - nu numai pentru statuie, pentru intreg memorialul. Te simti ca o furnica la poalele coloanelor! Ma intreb in fuga cum te vei simti la greci, la egipteni, la italieni... unde imensitatea este dublata de vechime. Poate vom avea ocazia sa descoperim intr-o zi, cine stie?

Ne urcam inapoi in bus si admiram Casa Alba de departe, apoi revenim la statia de unde am pornit, care se afla chiar in fata Muzeului de Aviatie. Dupa un moment de respiro in fata muzeului decidem sa intram in muzeu, e inca devreme si nu vrem sa mai calatorim la rush hours, e prea aglomerat.

Zis si facut - intram in muzeu, bagajele prin X-Ray, noi prin detectorul de metale (toate muzeele in care am intrat au avut aproximativ aceeasi idee - bagajele si oamenii ca la aeroport, prin X-Ray si detectoare de metale) - si ne gasim brusc in fata unei capsule: Mercury "Friendship 7". In aceasta capsula John Glenn a calatorit pe orbita Pamantului pentru prima oara. Din artifact in artifact descoperim roboti care au mers pe Marte, o copie a unui Sputnik, alti sateliti si capsule spatiale... Ne oprim la centrul de informatii, m-am invatat de acum, cand intri intr-unul din aceste muzee iti trebuie o harta!

Cu harta in mana incepem sa bantuim prin fiecare expozitie care pare interesanta: un centru in care copiii (si nu numai) invata ce anume face posibil zborul si au ocazia sa experimenteze fel si fel de proiecte; apoi trec la fizica zborului spatial; o expozitie despre planete si zborul in spatiu; despre univers; dincolo de Pamant (o expozitie destul de interactiva, cu fel si fel de console in care sa incerci diverse, inclusiv un 'cine stie castiga'); o expozitie cu avioane contemporane (poti sa te urci in cabina unui Boeing 747 si sa ii admiri sistemul de navigatie (cum amandoi barbatii mei sunt acum pasionati de zborul pe simulatoare incep sa arunce cuvinte pe care le inteleg numai pe jumatate si oricum nu stiu la ce folosesc, ma amuz de conversatia lor foarte serioasa); si cate si mai cate - si, bineinteles, un simulator de zbor fizic (ale lor sunt pe computer) care trebuie musai incercat. Ii las sa incerce si ii astept cuminte - la ora asta nu ma mai poti convinge sa intru in cabina simulatorului si sa ma zgaltai in toate partile. Ies amandoi relativ incantati (Philip mai mult decat Florin, cred ca nici el nu dorea sa fie zgaltait :)) si imi declara raspicat: unul (cu o voce scazuta) ca a doua oara nu ii mai prinzi piciorul acolo, celalalt ca data viitoare va fi el la manete.

Cosnideram ziua incheiata cu succes, s-a terminat si rush-hours (e deja 7 pm) - ne indreptam spre deja cunoscuta statie (L'Enfant) - despre numele careia am aflat intre timp ca apartine unui arhitect francez care este autorul planurilor orasului. Povestea e complicata - francezul vroia ceva mult mai grandios (de parca ce vezi azi nu e suficient de grandios), iar americanii incercau sa mai salveze ceva buget (stiau ei ce stiau) - cert este ca i-au folosit planurile generale (chiar daca au construit la o scara ceva mai mica) si l-au platit pe masura (adica initial deloc, apoi numai o fractiune minima din ce ceruse el). Se pare ca americanii si francezii au avut probleme dintotdeauna :)

Revenim la campsite si ne aruncam din nou in piscina - filmul din seara aceasta este 'The National Treasure' - dar a-l urmari inseamna nici o urma de apa, si relaxarea din piscina e mai importanta decat dragutzul de film (desi va imaginati un Plummer si Cage pe un ecran in aer liber? cu actiunea petrecandu-se taman in orasul pe care il vizitam?). Imi fac o nota mentala sa incorporam o vizita la Arhive obligatoriu.

Harta turului cu masina