Washington, DC - day 3

Ziua se arata a fi innorata, ai impresia ca o sa si ploua un pic, dar e in continuare cald si bine (un pic peste 30 de grade), asa ca ne indreptam catre oras fara umbrele sau alte accesorii - nu-mi trebuie sa mai car nici un gram in plus!

Traseul se va petrece destul de mult in aer liber astazi - am cumparat abonamente pentru toata ziua la metrou (in loc de dus-intors); sistemul de plata e un pic ciudat, dar nu stam sa ne complicam prea tare.

Primul stop: Arhivele Nationale. De fapt ne oprim in fata lor, la Memorialul Naval - o fantana arteziana (apa din cele 2 fantani a fost completata cu apa sarata adusa de la Ocean si de la Marile Lacuri!) inconjurata de basoreliefuri pe un zid cam de jumatate de metru inaltime. Basoreliefurile reprezinta pe o parte fiecare specializare din Marina, si interactiunile cu celelalte branse ale Armatei. Pe cealalta parte - sunt descrise armatele internationale cu care s-au aliat de-a lungul timpului. Exista inscrise in piatra momente importante din istoria Marinei, cu cate un citat potrivit. Am ris cu lacrimi la unele, altele te pun pe ganduri.

Traversam si intram in Arhivele Nationale - e prima oara cand mergem pe strada si apuc sa ma uit la altceva decat cladiri. Realizez ca pomii sunt tei si ciresi si magnolii - si imi propun ca urmatoarea aventura in Washington DC sa se petreaca in luna Mai. Incerc sa-mi imaginez strazile pline de parfumul florilor si vad in jurul meu numai pomi si flori :)

Dupa de acum obisnuitul control de la intrare ne gasim intr-o incapere nu foarte larga (dar foarte inalta), intunecata si placuta. Stam la coada (singura, de altfel) ca sa intram in rotonda unde se afla cele 3 documente esentiale ale Americanilor, ceea ce le defineste libertatea si cultura: Declaratia de Independenta, Constitutia, si Bill of Rights. Pe mine initial m-a atras Declaratia de Independenta. Din cauza de 'coada' in fata constitutie, trecem intai prin Bill of Rights, apoi revenim la Declaratie si ajungem si in fata Constitutiei. Cum spuneam, initial am crezut ca impresia majora o sa fie Declaratia de Independenta... si totusi... in fata celor 2 pagini uriase ingalbenite de vreme, primele cuvinte ale Constitutiei sunt mari si clare: 'We The People'. Dupa atatia ani de regim totalitar sa vezi 'We The People' intr-o caligrafie superba si sa stii ca acest document le ordoneaza viata (executiv, juridic si presidential) de peste 200 de ani... sa ai documentul in fata ochilor - trebuie sa recunosc ca a fost momentul suprem al vizitei (din punctul meu de vedere). N-aveam timp sa stau sa citesc tot documentul, numai inceputul fiecarui articol (lesne de inteles ca la revenirea in camping mi-am tras laptopul in brate si am cautat textele celor 3 documente... cu un soi de vina ca nu stiu constitutia Canadei - nu mai vorbim de cea a Romaniei - la fel de bine cum o stiu pe a Americanilor acum!). O alta curiozitate, careia nu i-am gasit raspuns inca, la momentul in care cele 3 documente au fost concepute Statele Unite ale Americii erau constituite din cele 13 state care acum poarta dulcea denumire 'Noua Anglie', plus cele din sud-est: Delaware, Pensylvania, New Jersey, Georgia, Conneticut, Massachusetts, Maryland, South Caroline, New Hampshire, Virginia, New York, North Carolina, Rhode Island. Pe Constitutie, insa, semnaturile a numai 12 state (lipseste Rhose Island). De ce?! Inca n-am descoperit ce i-a suparat pe cei din Rhode Island si i-a facut sa nu semneze actul. Cert este ca l-au ratificat cativa ani mai tarziu, ca toate statele care au continuat sa se alature Uniunii / Confederatiei.

Din Rotonda cu 'piesele de rezistenta' am coborat in subsolul cladirii unde se afla "The Public Vault" - 'Seiful public' cum ar veni. In care in afara de articole propriu-zise din arhiva statelor ti se explica (cu video, audio, diorame si alte expozitii interactive) cum s-a ajuns la formula zilelor curente. In care se incearca digitizarea documentelor (dar bineinteles ca mai e mult pana la a digitiza *tot*). Urmarim filmulete istorice (cu JFK, Roosevelt, din timpul razboaielor etc.), citim documente care mai de care mai vechi, ascultam un discurs (am uitat al cui), ne cream filmuletul nostru din clipuri ale arhivei din timpul celui de-al 2-lea razboi... si cate si mai cate.

Iesim saturati din muzeu - ca toate muzeele de pana acum nici acesta nu a fost explorat 100%, este imposibil sa asimilezi atata informatie, pur si simplu imposibil; dar oricum ne-am propus sa revenim in cativa ani, cand Philip va fi un pic mai mare si va avea ceva mai multe cunostinte de istorie, ca sa poata sa inteleaga altfel tot ce ne inconjoara.

2 statui pe una din laturile cladirii (nota: toate cladirile din Mall si nu numai sunt perfecte pe toate laturile, nu poti sa spui 'spatele cladirii cutare', deoarece sunt toate construite si ingrijite ca si cum ar fi 'fata'): cea din dreapta un barbat cu un scut si parca un coif si urmatoarea inscriptie: 'Eternal Vigilance is the price for Liberty'. In traducere: 'Pretul platit pentru Libertate este Vigilenta Eterna'. Inca sub impresia diferentei uriase dintre 'We The People' si comunismul nostru neasumat de nimeni citesc oarecum trista... de ce? pentru ca si Americanii si Canadienii iau de bun (si de 'ni se cuvine') libertatea si tot ce revine din libertate. Au uitat multi sa fie vigilenti si cum noi stim bine ca 'somnul natiunii naste monstrii' ne temem ca statuia este privita ca un obiect de arta, fara ca cineva sa-i dea prea mare insemnatate.

Pe partea din stanga statuia este a unei femei cu un bebelus in brate si inscriptia ceva mai lunga: 'The Heritage of the Past is the Seed that brings forth the Harvest of the Future'. Traducerea ar fi cam asa: 'Mostenirea Trecutului este Samanta care va produce Recolta Viitorului'. Sau cum spunea Iorga (parca): cine nu-si cunoaste trecutul (istoria) este obligat sa-l repete. De unde se deduce ca toti oamenii luminati aveau cam aceleasi valori in vremurile acelea... noi am pierdut caile. Dar sa revenim.

O luam agale pe strazi si trecem din nou pe langa Galeriile de Arta, Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul American de Istorie, si ajungem catinel pe pajistea de la Casa Alba. Facem pozele obligatorii (cum sa fii in fata Casei Albe si sa nu faci poze? nu merge!) si auzim susur de vorba romaneasca langa noi: 4 romani, una din doamne ma roaga (intr-o engleza aproximativa) sa le fac o poza la toti 4. Dau sa le fac si incearca sa imi explice ceva, in engleza, mi se face mila de ea si-i spun ca poate sa imi explice pe romaneste, o sa ne fie mai usor. Veselie mare pe grupul de romani: 2 din Quebec, 2 din Italia, au vizitat New York-ul, acum treceau prin Washington si se indreptau catre... Niagara :) Lume mica, clar. Ne intretinem pret de cateva minute (erau super-incantati ca au gasit compatrioti pe gazonul de la Casa Alba) si intre timp probabil ca Presedintele se mutase din partea de Sud a cladirii in alte parti, deoarece cele 2 garzi de securitate de pe gazon, care ne impiedicau sa ajungem mai aproape - vorba vine, la strada numai, practic la gard - dispar si ne putem acum apropia si de gardul Casei Albe! Florin si Philip ar fi vrut s-o si viziteze (eu recunosc ca nu sunt atrasa mai deloc... sa nu ma intrebati de ce, ca nu stiu), dar modul de obtinere a permiselor e cel putin complicat si nu se pune problema. Poate data viitoare, daca planificam foarte din timp.

De pe gazon revenim pe stradutzele din centru, urcam agale pe 15th si admiram cladirile care ne inconjoara. Nu stim mare lucru despre ele (nici nu aflam mai nimic de pe strada, nu exista prea multe placi sau alte modalitati de informare) - cert este ca ne trezim la intersectia cu Pennsylvania Ave, adica la fatada Casei Albe. Cum e interesant ca idee sa vezi cam cum arata piateta si mai ales sa incerci sa observi cam tot ce misca (Florin are un ochi pentru detaliile tehnice si e suparat ca 'pierd 90% din ce se intampla'... a uitat ca am un copil obosit dupa mine si ca nici eu nu stau mai breaz) o luam agale catre intrare. Ma intreb cum o fi sa traiesti cu asemenea masuri de securitate (mai ales cum Presedintele curent are fetele atat de mici) si ne amuzam ca exista un fel de pichete de protest, nu zgomotoase - o pancarta, doua si ceva persoane (plus cativa politisti, bineinteles). In rest - turisti, ca si noi. Il las pe Florin sa admire cablurile de fibra optica din stalpii de lumina si ne asezam pe trotuar la poalele statuii lui LaFayette. Nu mai am energie sa vad si ce scrie pe placa statuii - imi aduc aminte de spusele unuia din ghizii de pe bus, ca la inceputul Revolutiei Americane LaFayette s-ar fi exprimat ca 'se duce in America, acolo este viitorul omenirii' si ar fi venit (contrar dorintelor propriului rege) sa-i ajute pe Americani impotriva Englezilor. Mai multa istorie voi citi acasa, wikipedia sa traiasca!

Dupa ce ne odihnim un pic pe langa Francez trecem strada catre 14th si o luam in jos, catre Mall. Incepe sa ploua usurel, dar tocmai ne-am gasit tinta urmatoare: National Aquarium. In acest oras totul este 'National' fara a fi, neaparat, si de dimensiuni 'nationale'. Mie cand imi spui de un Acvariu National ma gandesc la ceva grandios (deh, dusa in copilarie pe la Constanta noastra neaosa si acum cu Marineland-ul in batatura). Aflat in subsolul Departamentului de Comert, muzeul este o incapere intunecata cam de 2 ori cat living si dinning room-urile de la noi de acasa. Adaposteste aproximativ 70 de expozitii (adica vreo 70 de acvarii de diverse dimensiuni) si 250 de specii extrem de variate: de la aligatori la broaste testoase, serpi, phirana, cai de mare, stele de mare, corali, rechini si cate si mai cate. Desi mic, vorba aceea, voinic. In plus - copilul e fascinat, citeste toate informatiile, admira toti pestii, gaseste in acvariile de acolo te miri ce. In pliante este descris ca o aventura de 45 de minute - si chiar asta este, mai mult timp n-ai de ce petrece acolo (in afara cazului in care faci ceva research si vrei sa iti iei notite!).

Intre timp a stat ploaia asa ca ne continuam plimbarea pe 14th pana ajungem din nou in fata Obeliscului. In asteptarea bus-ului (care sa ne duca undeva, nu stim inca unde) descoperim si ce ni se spusese ieri, in constructia Obeliscului s-au folosit 2 culori de piatra diferite, deoarece constructia a fost stopata ani buni (din lipsa de fonduri) si cand au reluat-o in cariera piatra avea alta culoare. Se cunoaste pe monument - undeva la 30% din inaltime e ca o linie intre cele 2 nuante de alb (una e mai galbuie, una mai gri). Soseste si bus-ul nostru si la primul stop nici nu ma mai obosesc sa ascult ce spune ghida curenta, este corectata la fiecare 5 vorbe de cineva... o fi noua, cine stie?

Planul original era sa ne dam jos la Capitol sa il admiram mai de aproape, dar a inceput acum sa ploua serios, asa ca ne adapostim la Union Station. Frumoasa cladirea, ca tot restul de cladiri - se vede ca e mai noua (construita la inceputul secolului XX), dar are statuile tip roman / grecesc (nu stiu chiar atata arhitectura cat sa recunosc diferentele dintre cele 2 stiluri :)). Cum fusesem agasata cu o zi inainte de ineptia cu 'cel mai mare food court din DC' si cautasem deja pe internet informatii, am aflat ca in Presidential Suite a fost si Regina Maria a Romaniei, precum si ca statuile soldatilor Romani din interiorul Union Station fusesera original sculptati (sculptorul intrebase, precaut cum doreste Comisia de Arte Fine sa fie portretizati centurionii: modern sau corect istoric?! si i s-a spus: istoric accurate!) ca orice statuie din vechime: goi-goluti... cum Americanii la vremea aceea erau super-pudici, aceeasi Comisie (de Arte Fine!) a facut ochii mari la vederea centurionilor si sculptorul a fost informat ca asa ceva nu se poate, drept pentru care a facut pentru fiecare soldat un... scut. Care acum au ramas cu numele de 'scutul modestiei'! Cu pudicii nu te pui.

Dupa ce am testat si marimea extraordinarului Food Court (care nu-i nici pe departe imensitatea la care te-ai astepta! ba Florin dupa ce a dat o raita a zis, citez: 'nu-i nimic de mancare!' :)) ne-am plimbat un picutz prin Union Station (eu m-as fi plimbat mai mult, dar dragii de ei au 2 feluri de incaperi: restaurante si magazine de super-lux, iar copilul nu cumparase nimic toata ziua... nu mergea dus prin magazine :)) si am revenit la statiile de metrou. Philip fericit ca mergem si pe o alta linie decat cea obisnuita, noi fericiti ca stam jos si toti fericiti ca urmeaza piscina.

Care piscina a fost scurtata de niste fulgere dragalase, n-au adus ele mare minune de ploaie, dar le-au dat ocazia 'salvamarilor' sa ne scoata pe toti din apa.

Cele 2 statui de la Arhivele Nationale: Guardianul si Istoria

Un pic din istoria Union Station